ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3608/2013

Asupra recursului de față, Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei, constată următoarele: Prin sentința nr. 9 din 7 noiembrie 2012, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a respins contestația la executare formulată de contestatorul M.I., împotriva sentinței penale nr. 71 din 4 iunie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, prin care s-a respins ca tardivă plângerea formulată de contestator împotriva Rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 862/P/2009 din 18 februarie 2010 și a Rezoluției nr. 247/11/2/2010 din data de 31 martie 2010 ambele ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești. Prin aceeași sentință s-a menținut soluția dispusă prin rezoluțiile atacate, iar petentul a fost obligat la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

În fundamentarea acestei hotărâri instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 463 C. proc. pen.

contestația privitoare la dispozițiile civile dintr-o hotărâre penală se face, în cazurile prevăzute în art. 461 lit. a) și b), respectiv când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă și când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare la instanța de executare prevăzută în art. 460, iar în cazul prevăzut în art. 461 lit. c), respectiv când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută, iar contestația împotriva actelor de executare se soluționează de către instanța civilă potrivit legii civile, că în speță, contestatorul a formulat contestație împotriva actelor de executare emise de Biroul executări penale din cadrul Curții de Apel Ploiești în Dosarul nr. 399/42/2010/a2, apreciind că sunt nelegale, întrucât este o persoană cu handicap fizic și consideră că a fost nedreptățit prin sentința penală nr. 71 din 4 iunie 2010 pronunțată de Secția Penală și pentru cauze cu minori și de familie a Curții de Apel Ploiești, prin care a fost respinsă ca tardivă plângerea formulată de către petentul M.I.

împotriva Rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 862/P/2009 din data de 18 februarie 2010 și a Rezoluției nr. 247/11/2/2010 din data de 31 martie 2010, ambele ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, fiind obligat petentul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. A reținut instanța că prin sentința nr. 3/ CC din 19 iulie 2012 a Curții de Apel Ploiești, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de același petent împotriva sentinței penale nr. 71 din 4 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, fiind obligat revizuentul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat, această sentință devenind definitivă, astfel că în mod corect s-a procedat de către Biroul executări penale din cadrul Curții de Apel Ploiești la întocmirea formelor de executare, care sunt conforme dispozițiilor titlului executoriu, contestatorul nefăcând dovada existenței niciunui impediment la executare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs contestatorul M.I. solicitând admiterea acestuia, aducând în susținerea cererii următoarele argumente: - reclamantul nu a fost de față și nu a fost înștiințat pentru data de 7 noiembrie 2012, deoarece dosarul a fost disjuns, a avut și parte civilă și parte penală; - la partea civilă, reclamantul M.I.

a fost de față în data de 27 noiembrie 2012, iar la partea penală, nici nu a fost înștiințat, judecata s-a ținut în lipsă de către un judecător, iar răspunsul i s-a dat de către dna judecător M.I.G.; - probatoriile depuse la judecarea recursului relevă faptul că întâmpinarea făcută de părți în Dosarul nr. 350/331/2009 s-a făcut la data de 22 aprilie 2009, iar părțile au mai apărut cu o întâmpinare falsă pe data de 17 martie 2009, fapt ce relevă că părțile nici nu au fost prezente în data de 18 martie 2009 și acest lucru s-a datorat faptului că, în această întâmpinare, a făcut parte și avocata N.P.L., fiind soția judecătorului N.C. de la Curtea de Apel Ploiești; - angajarea avocatei N.P.L.

s-a făcut pe data de 23 martie 2009 și primul termen de judecată a fost pe data de 18 martie, acest lucru relevă faptul că, prin falsul introdus la cea de-a doua întâmpinare trecută în dosar la filele 19 și 20, s-a introdus acest lucru, să-și piardă dreptul de 60 de zile de la data când a fost chemat în judecată pentru acest fals. Înalta Curte, examinând sentința recurată din perspectiva criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.

Obiectul contestației la executare poartă asupra unor acte de executare emise de Biroul de executări penale din cadrul Curții de Apel Ploiești, vizând cheltuieli judiciare către stat la care a fost obligat contestatorul printr-o sentință penală cu caracter definitiv, instanța având a verifica conformitatea dispozițiilor titlului executoriu cu formele de executare, respectiv existența unor cauze care să împiedice executarea, aspecte avute în vedere la pronunțarea sentinței recurate, recurentul contestator fiind prezent la dezbaterea în fond a pricinii, aspect ce rezultă din practicaua încheierii din 31 octombrie 2012, de amânare a pronunțării hotărârii. Aserțiunile făcute de recurent cu privire la caracterul nereal al unor situații reținute de instanțe, la probatoriile depuse, la apărările făcute în Dosarul nr. 350/331/2009 exced examenul de legalitate în prezenta cauză, motiv pentru care Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc.

civ., constatând că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor formulate, va respinge recursul ca nefondat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de recurentul-contestator M.I. împotriva sentinței nr. 9 din 7 noiembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 octombrie 2013.