ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1642/2019
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1642/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 16 aprilie 2015, reclamanta SC A. SA a solicitat, în contradictoriu cu Autoritatea Naționala pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, să dispună:
obligarea ANCOM la repararea prejudiciului alcătuit din echivalentul în RON la cursul de schimb valutar euro - RON de la momentele efectuării plaților următoarelor sume:
a) sumele suportate până la momentul introducerii prezentei acțiuni - în valoare de 39.702.842,03 RON (echivalentul sumei de 7.210.900 euro plus TVA) - precum și:
b) sumele ce vor fi suportate până la momentul pronunțării hotărârii instanței de fond (în valoare de 607.300 euro plus TVA lunar), A. urmând să facă dovada suportării acestora pe măsura intervenirii fiecărei noi scadențe lunare, până la acoperirea integrala a sumei reprezentând valoarea Soluției de remediu, în cuantum de 15.105.800 euro plus TVA (echivalent în RON);
compensarea judiciară a prejudiciului menționat la pct. A cu parte din sumele pe care reclamanta le va plăti către ANCOM cu titlu de tarif de utilizare a spectrului astfel încât, ca efect al compensării:
a) echivalentul în RON al sumei de 4.587.500 euro, reprezentând cuantumul trimestrial al tarifului de utilizare a spectrului alocat A. prin Licența MT-CEL-02/2013, scadent după momentul pronunțării sentinței în acest dosar, ar urma sa fie compensat cu partea din sumele plătite de A. din costul total al Soluției de remediu până la momentul pronunțării sentinței, respectiv: (i) suma de 6.343.675,08 RON echivalent al sumei de 1.145.000 euro plus TVA aferenta Contractului B., deja plătită la data de 18.02.2014, respectiv 24.12.2014, la care se adaugă (ii) suma aferenta Contractului C., alcătuita la rândul sau din suma de 6.609.780,94 RON, echivalentul a 1.207.500 euro plus TVA (trei rate lunare în valoare de 402.500 euro plus TVA fiecare, plătite în aprilie- iunie 2014), la care se adaugă și echivalentul în RON al ratelor lunare ulterioare, în valoare de 607.300 euro plus TVA, plătite până la momentul pronunțării sentinței, până la concurența echivalentului în RON al sumei de 4.587.500 euro.
b) următoarele taxe trimestriale, având valoarea echivalentului în RON a sumei de 4.587.500 euro fiecare, sa se compenseze cu restul ratelor plătite de A. în baza Contractului C., sume rezultate (i) pe de o parte, din cumularea ratelor lunare în valoare de 607.300 euro plus TVA (echivalent în RON) fiecare, neacoperite de prima taxa trimestriala scadentă după momentul pronunțării sentinței și, (ii) pe de altă parte, cu restul ratelor lunare în valoare de 607.300 euro plus TVA, până se ajunge ca ANCOM să acopere valoarea integrala a soluției de remediu în cuantum de 15.105.800 euro plus TVA (echivalent în RON).
Prin Sentința nr. 2863 din 4 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins ca inadmisibilă acțiunea în contencios administrativ și fiscal, formulată de reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, având ca obiect "pretenții".
Împotriva Sentinței civile nr. 2863 din 4 noiembrie 2015 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta SC A. SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Motivele de recurs invocate se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocându-se greșita aplicare a legii de către prima instanță în ceea ce privește soluția de respingere a acțiunii ca inadmisibilă.
Se invocă greșita aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 554/2004 în ceea ce privește obiectul acțiunii apreciate de prima instanță ca inadmisibilă în raport de dispozițiile ce reglementează soluțiile pe care le poate pronunța instanța de contencios administrativ conform art. 18 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004.
Se arată că acțiunea în despăgubiri formulată este admisibilă deoarece despăgubirile rezultă din refuzul pretins nejustificat al autorității de a îndeplini anumite operațiuni administrative legate de executarea unei licențe în urma licitației organizate în anul 2012.
Se arată că prejudiciul pretins nu își are izvorul direct în limita obținută la 27.07.2013 ca act administrativ atipic prin care autoritatea ANCOM acordă unui furnizor autorizat dreptul de a utiliza una sau mai multe frecvențe radio conform art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 111/2011 ci în modalitatea în care părțile au înțeles să se raporteze la acel act.
În opinia reclamantei licența reprezintă un act administrativ respectiv un contract administrativ în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c
1
) din Legea nr. 554/2004, iar acțiunea în pretenții derivă din executarea defectuoasă a acestui contract.
Executarea pretinde recurenta i-a produs prejudiciul pretins prin cererea de chemare în judecată.
Se susține în recurs că în mod nelegal prima instanță a apreciat că acțiunea este inadmisibilă soluția reprezentând o derogare de dreptate, obiectul fiind încadrabil în dispozițiile art. 8 (1) din Legea nr. 554/2004, iar despăgubirile materiale fiind admisibil a fi acordate conform art. 18 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004. Aceste despăgubiri reprezintă o consecință directă a refuzului autorității pârâte de a efectua anumite operațiuni administrative, care erau în competența autorității pârâte și care vizau oprirea unor acțiuni vătămătoare pentru recurenta-reclamantă din partea unor societăți terțe.
Se solicită admiterea recursului casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
La dosar intimata-pârâtă a formulat întâmpinare în care solicită respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul declarat în raport de aspectele de nelegalitate invocate în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Curtea apreciază pentru următoarele considerente că recursul este nefondat, în cauză sentința atacată fiind dată cu interpretarea și aplicare a dispozițiilor Legii nr. 554/2004.
Soluția de apreciere a acțiunii în despăgubire (pretenții) ca inadmisibilă și de respingere ca atare a acestuia de către prima instanță este dată cu interpretarea corectă a dispozițiilor art. 1, 2, 8 și 18(1) și (3) și a art. 19 din Legea nr. 554/2004 în cauză despăgubirile solicitate neputând fi acordate în baza normelor speciale prevăzute de Legea nr. 554/2004 deoarece obiectul acțiunii nu poate fi circumscris în cadrul dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 sau ale art. 19 din același act normativ.
Soluția dispusă de prima instanță nu reprezintă o denigrare de dreptate sau o îngrădire a accesului la justiție recurenta-reclamantă având deschis accesul la justiție în sensul art. 21 din Constituție deoarece poate formula acțiune în justiție calea dreptului comun în pretenții civile în măsura în care apreciază că o persoană i-ar fi cauzat un prejudiciu prin actele și faptele sale.
Despăgubirile solicitate în prezenta cauză nu pot fi acordate în baza Legii nr. 554/2004 deoarece acțiunea astfel cum a fost formulată este inadmisibilă atât în raport de dispozițiilor art. 8 alin. (1) cât și de dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004 neputând fi analizate ca o cerere subsidiară în despăgubiri solicitate pe calea unei acțiuni principale sau o cerere ulterioară formulată în baza art. 19 din Legea nr. 554/2004.
În mod corect prima instanță neavând temei legal în raport de obiectul dedus judecății a respins acțiunea astfel cum a fost formulată ca inadmisibilă. Aceasta deoarece în cauză, în acțiune reclamantei-recurente în despăgubire lipsea elementul esențial care poate determina aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor legii speciale a contenciosului administrativ în raport de normele de drept comun, respectiv obiectul acțiunii.
În cauză obiectul acțiunii nu poate fi încadrat a fi reprezentat de un act administrativ individual tipic sau asimilat sau un contract administrativ ceea ce solicită recurenta pe calea unei acțiuni principale neputând fi acordat ca soluție în baza art. 18 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004.
Potrivit art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 instanța poate hotărî asupra despăgubirilor pentru daunele materiale cauzate de un act administrativ atacat numai în măsura în care acesta este anulat în tot sau în parte, daunele putând fi solicitate odată cu acțiunea principală sau ulterior în condițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004.
Din 2007 este o practică consolidată la nivelul instanțelor de contencios administrativ și la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în sensul că despăgubirile în contencios administrativ pot fi solicitate odată cu acțiunea principală ca o cerere accesorie care urmează soarta acțiunii principale conform art. 18 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004.
Curtea nu va reține susținerile reclamantei-recurente privind greșita calificare a obiectului acțiunii de către prima instanță.
Obiectul acțiunii vizând obligarea intimatei-pârâte la plata unor despăgubiri pentru repararea unui prejudiciu pretins a fi cauzat de unele acțiuni ale pârâtei a fost corect calificat de instanța de fond în sensul că în cauză izvorul pretențiilor nu-l reprezintă un contract administrativ, iar valabilitatea licenței de funcționare reprezintă temei al pretențiilor financiare ale recurentei-reclamante.
Curtea nu va reține că obiectul acțiunii s-ar circumscrie unui refuz nejustificat de soluționare a cererii în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 respectiv neefectuarea unor operațiuni administrative solicitate a fi dispuse de către pârâtă în limitele competențelor sale.
Ceea ce solicită recurenta-reclamantă ca temei al despăgubirilor solicitate nu se încadrează în dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/204 neputând fi calificat ca refuz nejustificat faptul că intimata - pârâtă nu a luat față de terțe persoane anumite măsuri solicitate de recurentă, care apreciază recurenta-reclamantă că sunt necesare pentru interesele sale financiare și care au ca fundament valabilitatea licenței privind emiterea frecvenței afectată de interferențe prejudiciabile în baza căreia se solicită acordarea de despăgubiri.
În cauză în mod corect prima instanță a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 19 din Legea nr. 554/2004 aceasta în condițiile în care nu există o acțiune principală soluționată în favoarea reclamantei prin care să se constate nelegalitatea unui act administrativ unilateral tipic sau asimilat de natură a justifica formulare unei acțiunii ulterioare în repararea prejudiciului, care nu a fost cerut în același timp cu anularea actului.
Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 497 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă SC A. SA împotriva Sentinței civile nr. 2863 din 4 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 martie 2019.