ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3358/2019

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. x din 23 iulie 2013, reclamanta SC A. SRL - în faliment, a solicitat în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Telecomunicații, B., în calitate de Președinte al ANCOM, și C., având funcția de Director al Direcției Executive Monitorizare și Control din cadrul ANCOM: 1. Obligarea în solidar a pârâților la plata către reclamantă a sumei de 30.132.964,49 RON reprezentând daune materiale, din care: - 14.006.653,49 RON reprezentând totalul creanțelor înscrise în tabelul definitiv împotriva averii reclamantei debitoare aflate în procedura falimentului; - 16.126.311 RON reprezentând câștigul nerealizat de către reclamantă ca urmare a admiterii Deciziei nr. 617 din 17 iulie 2012; 2. Obligarea în solidar a pârâților la plata daunelor morale în cuantum de 32.252.622 RON ca urmare a prejudiciului de imagine creat; 3. Obligarea în solidar a pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea de la data de 28 octombrie 2013 au fost respinse excepțiile inadmisibilității, prematurității și tardivității (prescripției) invocate de pârâta ANCOM ca neîntemeiate, a fost unită cu fondul excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților B. și C. și s-a dispus suspendarea judecății cauzei până la soluționarea în mod irevocabil a Dosarului nr. x/2012 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele expuse în încheierea de ședință de la acea dată.

Judecata cauzei a fost repusă pe rol la data de 26 ianuarie 2015, ca urmare a pronunțării Deciziei civile nr. 4507 din 26 noiembrie 2014. 2. Hotărârea Curții de apel Prin Sentința nr. 528 din 20 februarie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal: - a admis în parte cererea de majorare onorariu de expert și a stabilit onorariu definitiv de expert în cuantum de 20.000 RON; - a obligat reclamanta și pârâta ANCOM la plata sumei de 7.500 RON, fiecare, cu titlu de diferență de onorariu de expert; - a respins în rest cererea de majorare a onorariului de expert ca neîntemeiată. - a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții B. și C. ca neîntemeiată.

- a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională Pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, B. și C. - a obligat pârâții Ancom și B. la plata către reclamantă a sumei de 129.637 RON cu titlu de despăgubiri (câștig nerealizat). - a respins în rest acțiunea ca neîntemeiată. În baza dispozițiilor art. 453 alin. (2) C. proc. civ. a compensat în parte cheltuielile de judecată efectuate în cauză cu titlu de onorariu pentru expertiză și a obligat, pe cale de consecință, pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. 3. Cererile de recurs 3.1.

Împotriva Sentinței civile nr. 528 din data de 20 februarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în cadrul Dosarului nr. x/2013, a declarat recurs reclamanta A. SRL, solicitând constatarea, în parte, a nelegalității acesteia și pe cale de consecință, casarea în parte a acestei hotărâri pentru următoarele motive de casare: 1. Motivul de casare prevăzut de pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Sentința civilă nr. 528 din 20 februarie 2017 fiind dată cu încălcarea dispozițiilor procedurale prevăzute sub sancțiunea nulității. 2. Motivul de casare prevăzut de per. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Sentința civilă nr. 528 din 20 februarie 2017 nefiind motivată prin raportare la situația procesuală concretă.

3. Motivul de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Sentința civilă nr. 528 din 20 februarie 2017 fiind pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor de drept material. Invocă nelegalitatea în parte, a hotărârii pentru încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor de drept material în ceea ce privește prejudiciul cauzat de imposibilitatea derulării și reluării activității ca urmare a deciziei nelegale de suspendare. Paguba care a fost dedusă judecății cu titlu de reparație ca urmare a sancțiunii nelegale de suspendare are două componente: partea rezultată din starea de insolvență și partea rezultată din imposibilitatea derulării și reluării activității de prestări servicii poștale în cadrul contractelor în vigoare la momentul aplicării sancțiunii nelegale de suspendare.

Componenta din cadrul contractelor în derulare a fost denumită în cadrul cererii de chemare în judecată ca fiind câștig nerealizat, urmând ca în cadrul dezbaterilor și concluziilor scrise să fie clarificat sub aspectul instituției juridice incidente, respectiv ca fiind un prejudiciu material efectiv, așa cum reiese și din cele consemnate în încheierea de ședință din data de 23 ianuarie 2017, pagina 3. Ca atare, reclamanta a indicat în mod concret calificarea de drept a pretențiilor sale aferente veniturilor din contractele pe care societatea nu le-a mai putut derula ca urmare a deciziei nelegale de suspendare, fiind un prejudiciu material efectiv -damnum emergens și nu un beneficiu nerealizat - lucrum cessans.

În continuare, raportat la obiectul concret al acestor pretenții reprezentând prejudiciu material efectiv, instanța de fond realizează o aplicare greșită a dispozițiilor de drept material din perspectiva a două elemente ale răspunderii patrimoniale cu caracter administrativ și anume: prin prisma întinderii pagubei suferite respectiv prin prisma legăturii de cauzalitate între prejudiciul suferit și actul nelegal de suspendare. În ceea ce privește primul considerent reținut de instanță în sensul că nu există o certitudine că acest câștig ar fi fost realizat, acele contracte a căror derulare și reluare nu a mai fost posibilă, prin prisma obiectului lor, au servicii poștale și corelativ sume determinate, precum și perioada de valabilitate în concret stabilită, motiv pentru care nu se poate reține vreo îndoială asupra prestării acelor servicii poștale și, corelativ, asupra încasării sumelor aferente acestor prestări de servicii.

În ceea ce privește celelalte considerente legate de lipsa legăturii de cauzalitate între prejudiciul produs ulterior datei de 17 octombrie 2012 și actul administrativ nelegal, actul nelegal de suspendare a determinat, așa cum a reținut și instanța de fond, imposibilitatea desfășurării activității în cadrul acelor contracte, fapt ce a avut mai departe consecința imediată a pierderii acestor contracte. Prima instanță s-a oprit cu analiza legăturii de cauzalitate prin prisma consecințelor faptei ilicite de suspendare doar la perioada suspendării, fără a avea în vedere această consecință imediată și certă de pierdere a contractelor. De asemenea, cu privire la celălalt considerent legat de posibilitatea încheierii de noi contracte și a relansării din punct de vedere economic, această analiză nu are nicio legătură cu veniturile concrete care erau deja contractate și care au fost pierdute, ele constituind chestiuni distincte.

Un alt aspect care a determinat imposibilitatea reluării activității a fost publicitatea negativă pe care societatea a avut-o ca urmare a măsurii nelegale de suspendare și a comunicatelor ANCOM, fapt care a înlăturat cu totul credibilitatea și seriozitatea societății în mediul de afaceri.

Invocă de asemenea nelegalitatea Sentinței civile nr. 528 din 20 februarie 2017 cu privire la prejudiciul cauzat de imposibilitatea derulării și reluării activității ca urmare a deciziei nelegale de suspendare, nelegalitate a hotărârii decurgând din: - încălcarea normelor de procedură, a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității - pct. 5; - nemotivarea soluției prin raportare la situația procesuală concretă - pct. 6; - încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material în ceea ce privește prejudiciul suferit și dreptul la reparație - pct. 8. Instanța de judecată a fost învestită cu repararea unei pagube suferite de pe urma actului administrativ, a cărui nelegalitate a fost constată prin hotărâre judecătorească irevocabilă, pagubă având mai multe componente atât două componente de ordin patrimonial, cât și una de ordin moral.

Solicită instanței de control judiciar să constate faptul că reclamanta nu și-a modificat obiectul cererii de chemare în judecată la momentul dezbaterilor, cum în mod eronat reține prima instanță, obiectul rămânând același. Acest prejudiciu a fost determinat în cadrul raportului de expertiză prin aplicarea procentului de profitabilitate la cifra de afaceri pe care societatea o putea realiza din aceste contracte luând în considerare atât durata de valabilitate a contractelor cât și momentul liberalizării pieței, moment de la care putea fi prestată și componenta de serviciu care până la acea dată era rezervată CNPR. Instanța de fond, considerând o modificare a obiectului cererii de chemare în judecată precizarea în cifre a prejudiciului conform concluziilor raportului de expertiză, a încălcat atât normele de drept material care conferă drept la reparație, cât și normele de drept procedural prevăzute de art. 204 C. proc.

civ., norme procedurale pentru a căror nerespectare operează nulitatea virtuală conform art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) C. proc. civ. Totodată, instanța motivează această soluție fără a se raporta la situația procesuală concretă din tot cursul procesului, din care reiese, fără tăgadă, faptul că nu a existat o modificare a obiectului cererii de chemare în judecată. În acest mod, prima instanță face o aplicare greșită a normelor de drept material care conferă dreptul la reparație prin limitarea posibilității de reparare a unui prejudiciu cert, constatat prin raport de expertiză. Pe lângă normele de drept material menționate anterior, prima instanță pronunță în același timp o soluție cu încălcarea dispozițiilor art. 1385 alin. (1) C. civ.

care statuează asupra principiului reparării integrale a prejudiciului suferit. Nelegalitatea Sentinței civile nr. 528 din 20 februarie 2017 rezultă și din încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material în ceea ce privește prejudiciul moral. În motivarea solicitării de acordare a unei compensații patrimoniale pentru prejudiciul moral suferit, reclamanta a invocat: - impactul avut de publicarea pe site-ul ANCOM a comunicatelor privind verificarea activității societății, care au declanșat apariția mai multor articole în presă cu efecte negative puternice asupra imaginii și credibilității subscrisei pe piața serviciilor poștale; - adresele transmise de ANCOM clienților societății, prin care li se atrăgea atenția asupra suspendării dreptului de furnizare a tuturor categoriilor de servicii poștale pentru care aceasta fusese autorizată.

Informarea referitoare la sancționarea societății nu deține caracterul de informație de interes public, ANCOM prevalându-se în mod abuziv de obligația de informare. Informația publicată de ANCOM pe site-ul instituției referitoare la suspendarea dreptului reclamantei de furnizare a tuturor categoriilor de servicii poștale pentru care a fost autorizată nu se circumscrie sferei informațiilor de interes public și pe de altă parte ANCOM, prin dl. C. a prezentat trunchiat adevărul, nearătând în comunicatele făcute că reclamanta a atacat la instanța de contencios administrativ decizia de suspendare. În egală măsură se impune criticarea Sentinței nr. 528/2017 prin prisma nesocotirii și a dispozițiilor Legii nr. 554/2001.

Deși în speță este îndeplinită cerința formulării cererii de acordare a despăgubirilor aferente prejudiciului moral ocazionat de Decizia nr. 617/2012, după cum sunt îndeplinite și condițiile de atragere a răspunderii administrative, instanța a reținut în cuprinsul hotărârii atacate doar îndreptățirea la repararea prejudiciului material, înlăturând ca nedovedit prejudiciul moral. Procedarea de asemenea manieră, instanța a nesocotit flagrant nu doar dispozițiile Legii nr. 554/2001, anterior invocate, ci înseși dispozițiile art. 1385 C. civ. ce reclamă repararea integrală a prejudiciului cauzat de fapta ilicită, fără distincție după cum acesta este material sau moral. Nelegalitatea hotărârii trebuie analizată și din perspectiva prejudiciului rezultat din starea de insolvență, cu aplicarea greșită a dispozițiilor de drept material.

Critică ca fiind nelegală soluția dispusă de instanța de fond cu privire la înlăturarea de la reparație a prejudiciului reprezentat de totalitatea creanțelor înscrise în tabelul definitiv de creanțe al reclamantei. În speță, reclamanta a solicitat, cu titlu de pierdere suferită, repararea prejudiciului reprezentat de creanțele înscrise în mod definitiv la masa credală, în contextul în care suspendarea activității dispusă prin Decizia nr. 617/2012 a generat imposibilitatea asigurării fondurilor necesare acoperii datoriilor "istorice" și a condus totodată la crearea de noi datorii care au dus la starea iminentă de insolvență. În mod nelegal instanța a apreciat că partea nu a dovedit legătura de cauzalitate între creanțele înscrise la masa credală și Decizia nr. 617/2012.

În contextul suspendării activității reclamantei, aceasta nu a mai putut asigura veniturile necesare acoperii datoriilor din anii anteriori anului pronunțării deciziei nr. 617/2012, fapt ce condus la incidența art. 27 din Legea 85/2006, odată îndeplinite cerințele prevăzute de lege, debitorul având obligația iar nu facultatea de a solicita intrarea sub incidența dispozițiilor Legii nr. 85/2006. Câtă vreme activitatea de prestare a serviciilor poștale are caracter continuu, prin suspendarea dreptului de efectuare a acesteia, reclamanta a pierdut clientela care asigura veniturile necesare desfășurării activității și acoperirii datoriilor din exploatare provenite din anii anteriori.

Ca atare nu pot fi primite susținerile instanței de fond în sensul că decizia sancționatorie nu a determinat niciun efect negativ, ele contravenind în mod flagrant realității și nesocotind flagrant acte și manifestări a căror valoare juridică a fost recunoscută anterior pronunțării soluției în prezenta cauză. În același sens, recurenta critică inclusiv soluția de respingere a cererii de obligare a pârâtului C., în solidar cu ANCOM și pârâtul B., la repararea prejudiciului suferit. 3.2.

Pârâta Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații a formulat recurs împotriva Sentinței civile nr. 528 din 20 februarie 2017 și a încheierii de ședință din data de 28 octombrie 2013, solicitând casarea în parte a hotărârilor judecătorești menționate și, în urma rejudecării litigiului în fond, în conformitate cu dispozițiile speciale ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004: 1. În principal, admiterea excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată formulată de A. SRL și, pe cale de consecință, respingerea acesteia ca inadmisibilă; 2. În subsidiar, respingerea în tot a cererii de chemare în judecată formulată de A. SRL. 3. În cazul oricăreia dintre soluții, obligarea A. SRL la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

Încheierea de ședință din data de 28 octombrie 2017 este nelegală în ceea ce privește soluția de respingere a excepțiilor de inadmisibilitate a acțiunii formulate de reclamantă, pentru următoarele considerente (art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.): Prima instanță a încălcat dispozițiile procedurale ale art. 25 lit. c) și g) și 47 alin. (7) din Legea nr. 85/2006 și ale art. 248 alin. (2) din C. civ., potrivit cărora lichidatorul judiciar nu poate formula, în etapa falimentului, o acțiune având ca obiect obținerea de daune materiale și morale în condițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004. O cerere de chemare în judecată formulată de o persoană care nu poate avea calitatea de reprezentant al reclamantei este lovită de nulitate necondiționată de existența vreunei vătămări, în temeiul art. 176 pct. 2 C. proc.

civ. Prin încheierea de ședință din data de 28 octombrie 2013, instanța a apreciat că excepția inadmisibilității acțiunii ar fi neîntemeiată tocmai pentru că obiectul acesteia l-ar reprezenta satisfacerea unei creanțe pe care intimata-reclamantă ar avea-o împotriva ANCOM, având în vedere emiterea de către această instituție publică a unui act administrativ nelegal. Apreciază că această soluție este greșită întrucât ignoră prevederile exprese ale legii, extinzând nepermis termenul de "creanță" avut în vedere de legiuitor în art. 25 lit. g) din Legea nr. 85/2006. Prima instanță a încălcat dispozițiile procedurale ale art. 8 alin. (1), coroborate cu art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora o acțiune în despăgubiri trebuie să fie formulată odată cu cererea vizând anularea actului în situația în care întinderea pagubei îi era cunoscută reclamantului la acel moment.

În speță, eventualul prejudiciu produs de către Decizia de sancționare putea fi estimat încă de la data comunicării acesteia, 17 iulie 2012. Este de necontestat că reclamanta este persoană juridică profesionistă în sensul Noului C. civ., astfel încât priceperea sa în evaluarea și chiar estimarea unui eventual prejudiciu trebuie să fie raportată la standardul unui astfel de profesionist. Sentința civilă nr. 528 din 20 februarie 2017 este nelegală atât prin raportare la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 cât și prin raportare la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. pentru următoarele considerente: Prima instanță a încălcat prevederile art. 204 C. proc. civ., care permit modificarea cererii de chemare în judecată și propunerea de noi dovezi numai până la primul termen de judecată (art. 488 pct. 5 C. proc.

civ.) Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a precizat în mod expres că pretențiile reprezentând beneficiul nerealizat decurg din lista de contracte în derulare la data de 17 iulie 2012, atașată cererii de chemare în judecată. În funcție de aceste pretenții, pârâta ANCOM și-a formulat apărările, prin întâmpinare, arătând că o mare parte dintre acele contracte încetaseră înainte de data la care a intervenit Decizia de sancționare. Cu toate că a luat cunoștință cu privire la aceste apărări, intimata-reclamantă nu a indicat odată cu răspunsul la întâmpinare că dorește să își întemeieze acțiunea, din punct de vedere faptic, pe alte contracte decât cele depuse în anexă la cererea de chemare în judecată.

Mai mult, intimata-reclamantă nu a depus noua listă de contracte și nici vreo cerere prin care să indice modificarea faptelor pe care se întemeiază acțiunea, nici măcar la primul termen de judecată. Prin Sentința civilă nr. 528 din 20 februarie 2017, prima instanță a apreciat că trebuie să țină seama de lista de contracte depusă de către reclamantă în cursul cercetării judecătorești, întrucât această chestiune ține de probatoriu, iar înscrisurile noi pot fi propuse și depuse și în recurs. Curtea de Apel a mai reținut că prin "cauză" se înțelege "scopul avut în vedere de parte la momentul reclamării dreptului sau a interesului legitim dedus judecății", în speță, cauza constituind-o "răspunderea administrativ patrimonială a autorității pârâte ca formă particulară a răspunderii civile delictuale" (a se vedea pagina 32 din hotărâre).

Aceste considerente reținute de către prima instanță sunt nelegale și, ținând de cerințe extrinseci hotărârii judecătorești, conduc, practic, la nulitatea parțială a acesteia.

Practic, prima instanță face o confuzie destul de comună între: • cauza acțiunii civile, care este reprezentată, într-adevăr, de scopul urmărit de petent la momentul reclamării dreptului sau a interesului legitim și • cauza cererii de chemare în judecată, care reprezintă tocmai situația de fapt, calificată juridic, care constituie temeiul de fapt și de drept al cererii; în doctrină s-au dat exemple de cauze ale cererii de chemare în judecată, după cum urmează: "de exemplu, dacă se revendică un bun de la o persoană, cauza cererii de chemare în judecată poate fi contractul, uzucapiunea, succesiunea etc." Prima instanță a aplicat greșit prevederile art. 1352 C. civ., referitoare la fapta victimei, ca o cauză de exonerare de răspundere pentru emiterea actului administrativ constatat ca fiind nelegal (art. 488 pct. 8 C. proc.

civ.) În legătură cu prejudiciul material, prima instanță a reținut că fapta ilicită care a determinat acest prejudiciu a fost strict emiterea Deciziei de sancționare a cărei nelegalitate a fost constatată de instanțele judecătorești. Prima instanță nu a luat deloc în considerare considerentele reținute de instanțele judecătorești care au condus la această soluție și care s-au bazat exclusiv pe faptul că legislația secundară în baza căreia s-a aplicat sancțiunea nu cuprindea elemente deosebit de precise pentru a se putea stabili în ce condiții se poate aplica această sancțiune. Prima instanță a încălcat prevederile art. 1385 C. civ. referitoare la modalitatea de stabilire a prejudiciului și la întinderea reparației (art. 488 pct. 8 C. proc.

civ.) În cazul de față prejudiciul nu este în niciun caz real și cert, iar șansa obținerii unui avantaj nu este efectivă și serioasă chiar dacă ne raportăm numai la perioada de trei luni în care a operat Decizia de sancționare. Pentru a-și fundamenta pretențiile constând în beneficiul nerealizat, reclamanta a solicitat, iar instanța a încuviințat administrarea probei cu expertiză contabilă. Concluziile acesteia nu sunt de natură a fundamenta aceste pretenții ci, dimpotrivă, de a le înlătura. Astfel, din multitudinea de obiective propuse de către părți și încuviințate de către instanță, singurul relevant cu adevărat din perspectiva stabilirii beneficiului nerealizat pentru perioada 17 iulie - 17 octombrie 2017 este obiectivul nr. 2 propus de către ANCOM.

Acestea vizează evaluarea de către expert a câștigului (adică a beneficiului) pe care reclamanta îl putea înregistra, în absenta suspendării) pe perioada suspendării activității. prima instanță a încălcat prevederile art. 1385 C. civ., referitoare la modalitatea de stabilire a prejudiciului și la întinderea reparației, pretențiile reclamantei referitoare la beneficiul nerealizat fiind contrazise în mod clar de probele administrate în cauză, în special de proba cu expertiză contabilă. De asemenea, au fost încălcate prevederile art. 1254 C. civ. întrucât s-a ținut seama, la stabilirea prejudiciului, de veniturile pe care intimata-reclamantă ar fi putut să le obțină din contracte lovite de nulitate absolută (art. 488 pct. 8 C. proc.

civ.) ANCOM a invocat nulitatea absolută a tuturor contractelor care încălcau dreptul rezervat furnizorului de serviciu universal CN Poșta Română, adică a acelor contracte care aveau ca obiect prestarea de servicii poștale cu privire la trimiteri de corespondență cu greutate mai mică de 50 g. și cu tarif mai mic de 2 RON și accesorii acestor servicii (gen servicii de printare și împlicuire astfel de corespondență).

La încheierea contractelor de furnizare a anumitor servicii poștale dintre reclamanta și beneficiarii acestor contracte, reclamanta a încălcat dreptul rezervat furnizorului de serviciu universal (Compania Națională Poșta Română), drept ocrotit printr-o normă legală "instituită pentru ocrotirea unui interes general", în speță dispozițiile art. 5 alin. (1), (2) și (4) și (7) din Ordonanța Guvernului nr. 31/2002 privind serviciile poștale, aprobată, cu modificări și completări, prin Legea nr. 642/2002, cu modificările și completările ulterioare . Furnizorii de servicii poștale nu puteau, în niciun caz, să furnizeze servicii poștale constând în trimiteri de corespondență a căror greutate era mai mică de 50 gr și la un tarif mai mic de 2 RON.

în caz contrar, încălcând dreptul rezervat al CNPR (aspect de natură să aducă atingere chiar dreptului reglementat de dispozițiile art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 31/2002, potrivit cărora "Orice persoana are dreptul de acces la serviciul universal) și, totodată, săvârșind contravenția prevăzută de dispozițiile art. 58 pct. l 1 din Ordonanța Guvernului nr. 31/2002. Or, exact în acest mod a procedat reclamanta, fapt constatat în mod irevocabil de către instanțele de judecată, care au apreciat că aceasta a încălcat normele legale referitoare la dreptul rezervat, fapt constatat de ANCOM în cadrul a trei controale.

Or, este evident că atâta vreme cât instanțele de judecată au apreciat că reclamanta a încălcat normele legale referitoare la furnizarea serviciilor din sfera serviciului universal, norme care protejează un interes general, cel de a asigura permanent servicii poștale la anumite standarde de calitate, pe întreg teritoriul României, tuturor cetățenilor țării, sunt incidente prevederile art. 1247 alin. (1) și art. 1250 din C. civ., referitoare la nulitatea absolută a contractelor încheiate "cu încălcarea unei dispoziții legale instituite pentru ocrotirea unui interes general." Simplul fapt că intimata-reclamantă ar fi încasat venituri din aceste contracte în perioada 17 iulie - 17 octombrie 2012 nu este suficient pentru a concluziona în sensul că ANCOM ar trebui să suporte, la rândul său, contravaloarea prejudiciului suferit de reclamanta ca urmare a imposibilității derulării respectivelor contracte.

Fiind vorba despre venituri ilicite, provenite din activități nelegale, ele nu dau dreptul la reparație. În ipoteza în care nu ar fi luate în considerare susținerile anterioare referitoare la netemeinicia cererii, în ansamblul său, și s-ar determina totuși veniturile pe care reclamanta le-ar fi putut obține, corespunzător celor 3 luni de suspendare a dreptului de a presta servicii poștale, fără luarea în considerare a contractelor care nu mai erau în vigoare, a celor care nu respectau dreptul rezervat furnizorului de serviciu universal, precum și a celor lovite de nulitate absolută, prin raportare la lista contractelor depuse odată cu cererea de chemare în judecată, s-ar ajunge, conform Anexei nr. 4 modificată și refăcută conform susținerilor pârâtei, precum și celor precizate la pagina 11 din Răspunsul la obiecțiuni, la o valoare de 61.294 RON.

în continuare, referitor la calculul realizat de expert prin Răspunsul la obiecțiuni, în ceea ce privește suma de 410.843 RON, inclusă în calculul nivelului de profitabilitate pe care pârâta ar fi putut să îl obțină, deși calculul indicatorului exprimat în obiectiv este corect (suma respectivă făcând parte din veniturile totale ce ar fi fost obținute de reclamanta în cele 3 luni, alături de suma de 1.810.109 RON estimată pe baza contractelor aflate în derulare la data suspendării activității), nu este corect ca acest profit total să fie considerat prejudiciu, ci doar partea nerealizată a veniturilor (corespunzătoare contractelor în derulare ce nu au mai putut fi facturate).

În ceea ce privește veniturile deja înregistrate în contabilitatea reclamantei (respectiv suma de 410.843 RON), indiferent de sursa acestora (sume încasate pentru servicii prestate anterior suspendării sau sume provenite din alte surse gen chirii, acestea trebuie eliminate din calculul prejudiciului întrucât, deși ele fac parte din calculul profitului total calculat de expert conform obiectivului stabilit de instanță, nu pot fi imputate ANCOM. Practic, prin neeliminarea de la calculul pretențiilor a sumei deja încasate de către reclamanta, aceasta obține de două ori același folos material: o dată din partea clienților, iar a doua oară din partea ANCOM, în cadrul prezentului litigiu.

Așadar, după eliminarea sumei de 410.843 RON venituri deja realizate din calculul prejudiciului, profitul nerealizat în perioada de 3 luni ar fi, prin raportare la Anexa nr. 4 modificată și refăcută conform susținerilor pârâtei, precum și celor precizate la pagina 11 din Răspunsul la obiecțiuni, de numai 37.315 RON (în loc de 61.294 RON). 3.3. Pârâtul B. a formulat recurs împotriva SC 528/20 februarie 2017, solicitând, în principal, admiterea excepției lipsei calității sale procesuale pasive iar în subsidiar respingerea tuturor pretențiilor formulate de intimata - reclamantă în contradictoriu cu el.

Hotărârea primei instanțe a fost dată cu încălcarea normelor de drept material care stabilesc condițiile în care se poate angaja răspunderea civilă delictuală a "persoanei care a contribuit la elaborarea, emiterea sau încheierea actului". De asemenea, prin Sentința recurată, prima instanță a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, ca urmare a respingerii excepției calității procesuale pasive a subsemnatului (art. 488 pct. 5 C. proc.

civ.) Instanța a reținut că: "Pe de altă parte, actul în discuție este emis de acest pârât, dar nu în nume propriu ci în calitate de Președinte al ANCOM, neputând fi primită distincția artificială efectuată între pârâtul persoană fizică și autoritatea publică în justificarea excepției calității procesuale pasive". Chiar prima instanță a reținut în considerentele sale mențiunea din hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București cu ocazia judecării acțiunii în anularea actului: "Președintele ANCOM a fost chemat în judecată în calitatea sa de emitent al actului administrativ contestat, iar nu în nume personal". În cadrul Dosarului nr. x/2012, finalizat prin pronunțarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a Deciziei nr. 4507 din 26 noiembrie 2014, dosar care a avut ca obiect numai anularea Deciziei nr. 617 din 17 iulie 2012, fără a fi solicitate despăgubiri, recurentul nu a fost parte, în calitate de persoană fizică, de persoană care a contribuit la elaborarea, emiterea sau încheierea actului, ci Decizia nr. 617 din 17 iulie 2012 fiind emisă de Președintele ANCOM, instituția Președintelui a fost parte în respectivul dosar.

În al doilea rând, acțiunea ce formează obiectul prezentului litigiu a fost întemeiată de A. pe prevederile art. 19 din Legea nr. 554/2004, recurentul fiind chemat în judecată în nume personal. În al treilea rând, distincția între, pe de o parte, B., persoană care a contribuit la emiterea unui act administrativ anulat ulterior și, pe de altă parte, Președintele ANCOM, instituție care a emis actului administrativ, a fost catalogată în mod eronat ca fiind artificială de către prima instanță. În litigiul având ca obiect anularea actului administrativ a fost pronunțată o hotărâre împotriva ANCOM și a Președintelui ANCOM.

Acest lucru este necontestat și rezultă din chiar mențiunile reținute în hotărârea pronunțată în respectivul litigiu: "(...) dar și dispozițiile Legii nr. 554/2004 în baza cărora litigiile în contencios administrativ se introduc în contradictoriu cu emitentului actului contestat în calitate de pârât și reținând că Decizia nr. 617 din 17 iulie 20î2 a fost emisă de Președintele Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, Curtea apreciază că și acest pârât are calitate procesuală activă. (...)". Prin urmare, angajarea răspunderii personale a recurentului nu putea să aibă loc decât dacă în prealabil ar fi fost parte în litigiul având ca obiect anularea actului administrativ, în calitate de persoană care a contribuit la emiterea acestuia.

În mod eronat prima instanță a reținut faptul că în cauza având ca obiect anularea actului administrativ s-a reținut calitatea procesuală pasivă "a pârâtului persoană fizică". Instanța care a judecat acțiunea în anulare a precizat expressis verbis: președintele ANCOM a fost chemat în judecată în calitatea sa de emitent al actului administrativ contestat, iar nu în nume personal" De asemenea, prima instanță a confundat instituția cu persoana care exercită prerogative conferite de lege conducătorului acelei instituții. Astfel, există o diferență de regim juridic între Președintele ANCOM și B., persoană care a deținut prerogativele de conducător a acestei instituții. În mod greșit prima instanță a stabilit că se va angaja răspunderea persoanei care a contribuit Ia elaborarea, emiterea sau încheierea unui act administrativ este una obiectivă, fără a se analiza vinovăția acestei persoane (art. 488 pct. 8 C. proc.

civ.) Prima instanță nu a analizat vinovăția recurentului, considerând că răspunderea funcționarului public în temeiul art. 16 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ este independentă de culpă, altfel spus, ne-am afla în situația unei răspunderi obiective. Simpla contribuție la elaborarea, emiterea sau încheierea actului, chiar și în limitele mandatului încredințat de autoritatea angajatoare" conduce automat la angajarea răspunderii subsemnatului, fără a se analiza alte circumstanțe ale cauzei și chiar fără a se putea dovedi existența unei cauze legale care ar înlătura vinovăția în persoana pârâtului recurent. De asemenea, a omis să țină seama în soluționarea cererii de dispozițiile exprese cuprinse în Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici.

În acest sens sunt și considerentele care au fost reținute în jurisprudența Curții Constituționale a României. Cu ocazia examinării unei excepții de neconstituționalitate ridicate cu privire la dispozițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanța de contencios constituțional a reținut în Decizia nr. 679/2006 următoarele: "Astfel, în acest sens, Curtea observă că persoana fizică care a elaborat, a emis sau a încheiat actul ori, după caz, care se face vinovată de refuzul de a rezolva cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim este funcționar public și din acest motiv se află într-o situație specială, statutul său fiind unul special, reglementat de Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici". Punctul de vedere reținut de instanța de fond conduce la consecințe anormale pentru ordinea juridică, care contravin exigențelor dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

A stabili răspunderea persoanei care a contribuit la elaborarea, emiterea sau încheierea actului fără a se analiza condiția vinovăției, echivalează cu o veritabilă încălcare a prezumției de nevinovăție. Chiar dacă prezumția de nevinovăție stricto sensu este o garanție specifică materiei penale, rațiunile acesteia se transpun, mutatis mutandis, pe tărâmul oricărei forme de răspundere juridică. Nu în ultimul rând, această modalitate de interpretare și aplicare a normelor de drept material care a fost realizată de către prima instanță, contravine prevederilor art. 21 din Constituția României, suprimând practic dreptul liberului acces la justiție al subsemnatului, în condițiile în care instanța a refuzat de plano să analizeze vinovăția recurentului pentru prejudiciile pe care le-ar fi suferit reclamanta.

3.4. C. a declarat recurs incident împotriva SC 528 din 20 februarie 2017, solicitând admiterea excepției lipsei calității sale procesuale pasive și respingerea, pe cale de consecință, a acțiunii. Dispozițiile referitoare la calitatea procesuală a persoanei sunt norme de ordine publică, extrinseci actului de procedură reprezentat de sentința recurată, a căror încălcare atrage sancțiunea nulității absolute și necondiționate a hotărârii judecătorești astfel pronunțate. Prima instanță a apreciat în mod nelegal că nu era necesară chemarea în judecată a lui C. în cadrul acțiunii în anularea actului administrativ, ca o condiție de admisibilitate a cererii îndreptate împotriva funcționarului public.

Argumentul reținut de instanța cu privire la caracterul de normă de favoare pentru partea vătămată pe care îl are art. 16 nu justifică introducerea în cauză a funcționarului ulterior anularii actului administrativ. Persoana vătămată avea posibilitatea de a se bucura de beneficiul acordat de art. 16, în sensul că putea introduce acțiunea împotriva funcționarului, dar trebuia sa facă acest demers în cadrul acțiunii având ca obiect anularea actului administrativ. Nu putem considera ca acest raționament este făcut împotriva persoanei vătămate, având în vedere că sunt folosite principii de interpretare logică și sistematică, respectându-se scopul legii.

Instanța precizează totodată că într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ, calitatea procesuală pasiva incumba, în principal, autorității publice emitente a actului, iar numai în litigiul având ca obiect despăgubiri figurează ca parte pârâta și persoana care a contribuit la elaborarea, emiterea sau încheierea actului. Această mențiune este validă, însă nu conduce la concluzia că funcționarul poate fi introdus în cauză în ipoteza art. 19. Deși instanța realizează în acest caz o distincție utilă cu privire la calitatea procesuală pasivă în raport cu obiectul cererii, aceasta nu continuă raționamentul până la capăt, ignorând diferența dintre procedura ordinară, prevăzută de art. 8 și art. 11 din Legea nr. 554/2004, și procedura specială, introdusă prin art. 19 din același act normativ.

În concluzie, raționamentul folosit de prima instanță pentru respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a lui C. este eronat și încalcă scopul prevederilor legale incidente. 4. Apărările formulate în cauză Intimații Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, A. SRL și C. au formulat întâmpinări prin care și-au exprimat poziția procesuală cu privire la recursurile declarate în cauză. 5. Procedura de soluționare a recursului. 5.1. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc.

civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc.

civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 22 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 5 iunie 2019. 5.2.

Aspecte de fapt relevante Prin Certificatul Tip nr. x din 7 aprilie 2010, ANCOM a atestat dreptul reclamantei de a furniza pe perioadă nedeterminată următoarele servicii poștale pe baza regimului de autorizare generală: - servicii poștale incluse în sfera serviciului universal (colectarea, sortarea, transportul și livrarea trimiterilor poștale în greutate de până la 2 kg - corespondență, imprimate); publicitate prin poștă având ca obiect trimiteri poștale în greutate de până la 2 kg; serviciul de trimitere recomandată având ca obiect trimiteri poștale în greutate de până la 2 kg sau colete poștale în greutate de până la 10 kg, respectiv colete poștale cu limita de greutate între 10 și 20 kg expediate din afara teritoriului României către o adresă aflată pe teritoriul acesteia; servicii având ca obiect trimiteri poștale în greutate mai mare de 2 kg - corespondență, imprimate); - servicii poștale neincluse în sfera serviciului universal (serviciul de publicitate prin poștă având ca obiect trimiteri poștale în greutate mai mare de 2 kg; serviciul Schimbare destinație; serviciul Livrare specială; serviciul Confirmare de primire; serviciul de schimb de documente).

În baza acestui certificat, reclamanta și-a desfășurat activitatea inclusiv în anul 2011 când ANCOM a demarat mai multe controale, soldate cu încheierea a trei procese-verbale de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunii, menținute în instanță, (PV nr. x din 7 octombrie 2011, PV nr. x din 29 mai 2012 și PV nr. x din 12 iulie 2012) prin care s-a reținut în sarcina reclamantei contravenția prevăzută de art. 58 pct. 11 din O.G. nr. 31/2002 și sancționată de art. 59 alin. (1) din același act normativ, respectiv încălcarea dreptului rezervat furnizorului de serviciu universal (Compania Națională Poșta Română SA) de a presta servicii poștale având ca obiect trimiteri poștale a căror greutate este mai mică de 50 g și al căror tarif este mai mic de 2 RON.

Prin Decizia nr. 617 din 17 iulie 2012, Președintele ANCOM a dispus suspendarea dreptului reclamantei de a furniza toate categoriile de servicii poștale menționate în Certificatul Tip nr. x din 7 aprilie 2010 pe o perioadă de 3 luni pe considerentul că reclamanta a săvârșit, în mod repetat, contravenția prevăzută de art. 58 pct. 11 din O.G. nr. 31/2002 și sancționată de art. 59 alin. (1) din același act normativ.

Prin Sentința civilă nr. 6965 din 6 decembrie 2012, Curtea de Apel București, a admis acțiunea reclamantei și a dispus anularea Decizia Președintelui ANCOM nr. 617 din 17 iulie 2012. S-a reținut de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 4507 din 26 noiembrie 2014, dată în soluționarea recursului exercitat împotriva acestei hotărâri, că, prin Decizia nr. 617 din 17 iulie 2012, autoritatea pârâtă, reținând săvârșirea în mod repetat a aceleiași contravenții, a dispus suspendarea pe o perioadă de 3 luni a dreptului reclamantei de a furniza toate categoriile de servicii poștale autorizate, invocându-se ca temei legal dispozițiile art. 16 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 31/2002 și ale art. 9 1 alin. (1) lit. b) și alin. (4) - (6) din Decizia nr. 2858/2007 a ANRCTI privind regimul de autorizare generală pentru furnizarea serviciilor poștale.

Potrivit prevederilor art. 9 1 alin. (1) lit. b) din decizia menționată, dreptul de a furniza toate sau anumite categorii de servicii poștale se suspendă în cazul aplicării sancțiunii suspendării, prin decizie a președintelui ANCOM, durata sancțiunii fiind conform alin. (4) de cel mult 6 luni și putându-se dispune, conform alin. (6), retragerea dreptului de a furniza servicii poștale în cazul în care nu au fost eliminate cauzele care au determinat luarea măsurii. Instanța de fond a constatat în mod justificat că pârâta a dispus aplicarea sancțiunii suspendând pe o perioadă de 3 luni furnizarea tuturor categoriilor de servicii poștale, în lipsa unor prevederi clare și transparente aplicabile tuturor societăților furnizoare de astfel de servicii.

Astfel, la nivel de normă juridică nu este reglementat un număr minim de încălcări care trebuie constatate pentru a îndreptăți autoritatea de reglementare de a aplica sancțiunea suspendării dreptului de furnizare a serviciilor poștale, prin decizia contestată pârâta acționând fără a avea un act normativ care să prevadă cu precizie și în mod transparent la a câta încălcare a dreptului rezervat și pe ce perioadă se poate aplica sancțiunea suspendării dreptului de a furniza servicii poștale.

Astfel cum a reținut instanța de fond, deși, potrivit art. 16 din Ordonanța Guvernului nr. 31/2002, autoritatea de reglementare stabilește condițiile și procedura de obținere, modificare, suspendare și retragere a dreptului de a furniza servicii poștale în condițiile regimului de autorizare generală, decizia ANRCTI nr. 2858/2007, reținută ca temei legal, nu este suficient de precisă și previzibilă când se referă la gravitatea faptei care să justifice sancțiunea suspendării dreptului de a furniza servicii poștale.,, Prin Încheierea nr. 50 din 4 martie 2013, pronunțată de Tribunalul Ilfov în Dosar nr. x/2013, s-a dispus intrarea în faliment prin procedura simplificată a reclamantei, În temeiul art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reclamanta a înțeles să formuleze acțiunea în despăgubiri și personal împotriva persoanelor care, în opinia sa, au contribuit la elaborarea, emiterea sau încheierea actului, respectiv: - d-lui B., care, în calitate de Președinte al ANCOM a emis și semnat Deciziei nr. 617 din 17 iulie 2012; - d-lui C., care, în calitate de Director al Direcției Executive Monitorizare și Control din cadrul ANCOM, a dat declarații care, susține reclamanta, au generat o presiune mediatică cu consecințe negative asupra imaginii reclamantei.

6. Soluția instanței de recurs Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate și a apărărilor prezentate, Înalta Curte reține considerentele ce vor fi expuse în continuare. 6.1. În privința recursului declarat de către reclamantă, aceasta susține nelegalitatea hotărârii instanței de fond pentru încălcarea normelor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, nemotivarea soluției din perspectiva situației procesuale concrete, încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor de drept material cu referire la prejudiciul material cauzat de imposibilitatea derulării activității ca urmare a deciziei nelegale de suspendare a activității (damnem emergens rezultat atât din starea de insolvență cât și din imposibilitatea derulării și reluării activității, în cadrul contractelor pe care le avea în derulare) dar și încălcarea și aplicarea greșită a legii în ceea ce privește prejudiciul moral.

De asemenea, critică nelegalitatea hotărârii primei instanțe sub aspectul soluției de respingere a cererii de obligare a pârâtului C., persoană fizică, la repararea prejudiciului, în solidar cu ANCOM. Față de motivarea cererii de recurs, Înalta Curte reține că, un prim motiv de recurs invocat de către recurenta reclamantă, în temeiul căruia aceasta a solicitat casarea deciziei recurate, vizează motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 5 (când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității). Este vorba așadar despre neregularități de ordin procedural și care sunt sancționate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., dispozițiile având caracter general, constituind dreptul comun în materia nulității actelor de procedură, întrucât includ toate încălcările normelor de procedură.

Sub imperiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. se pot include mai multe neregularități de ordin procedural însă, în măsura în care neregularitatea procedurală alegată de titularul căii de atac se subsumează altui motiv de casare, criticile formulate sunt încadrabile în cazurile care particularizează actul de procedură cu privire la care se susține că a fost nelegal îndeplinit. Recurenta reclamantă susține neîntemeiat, raportat la incidența art. 488 pct. 5 C. proc. civ., că, deși instanța de judecată a fost învestită cu o acțiune în repararea unei pagube suferite de pe urma actului administrativ, pagubă care are mai multe componente, aceasta nu a înțeles să aibă în vedere imposibilitatea desfășurării activității reclamantei, după suspendare.

Cu încălcarea normelor de procedură, în opinia reclamantei, instanța de fond nu a agreat susținerile părții potrivit cărora tocmai acest prejudiciu este obiect al cererii de despăgubiri astfel că nu a intervenit o modificare a cererii de chemare în judecată, reclamanta afirmând că aprecierile judecătorului fondului, sub acest aspect, ar putea constitui un motiv de casare a hotărârii în temeiul art. 488 pct. 5 din cod. Modificarea cererii de chemare în judecată reprezintă facultatea recunoscută prin lege reclamantului, în cadrul unui proces civil, exprimând prerogativa acestuia de a opera schimbări cu privire la părțile, obiectul sau cauza cererii sale. Aceasta este reglementată în cadrul art. 204 noul C. proc.

civ., astfel: (1) Reclamantul poate să-și modifice cererea și să propună noi dovezi, sub sancțiunea decăderii, numai până la primul termen la care acesta este legal citat. (2) Cu toate acestea, nu se va da termen, ci se vor trece în încheierea de ședință declarațiile verbale făcute în instanță când: ... reclamantul mărește sau micșorează cuantumul obiectului cererii ... În speță, prima instanță a apreciat corect că solicitarea obligării pârâților la prejudiciul suferit în perioada 2015 - 2016 reprezintă o modificare a acțiunii, realizată peste termenul procedural. Este adevărat că titularul unei cereri de chemare în judecată are posibilitatea de a cuantifica, în mod estimativ, valoarea prejudiciului suferit, urmând să îl poată preciza, după administrarea probelor.

Cuantificarea prejudiciului, în modul indicat de recurenta-reclamantă, poate să fie făcută exclusiv în limitele obiectului cererii de chemare în judecată, determinat sau determinabil. Or, prima instanță a reținut în mod corect că în pagina nr. 6 din cererea de chemare în judecată, reclamanta a precizat în mod expres: "Câștigul nerealizat de subscrisa ca urmare a suspendării dreptului de a furniza servicii poștale este în cuantum de 16.126.311 RON, reprezentând: ... câștigul nerealizat aferent lunilor iulie - decembrie 2012 ... câștigul nerealizat aferent anului 2013; ... câștigul nerealizat aferent anului 2014." Așadar, recurenta a stabilit ea însăși, prin acțiune, care sunt limitele obiectului cererii de chemare în judecata (beneficiu nerealizat aferent perioadei iulie 2012 - decembrie 2014). Ca atare, susținerea recurentei conform căreia instanța de fond a procedat la limitarea dreptului la reparație este nefondată.

În opinia instanței de casare, motivul de nelegalitate prev. de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. nu poate viza situația în care instanța a apreciat fondate/nefondate susțineri ale părții, legea neprevăzând sancțiunea nulității pentru considerentele de acest fel arătate de recurenta-reclamantă. Motivul de recurs prevăzut în art. 488 pct. 6 vizează ipoteze variate: nemotivare, motivare insuficientă sau motive contradictorii sau numai motive străine de natura pricinii, recurenta oprindu-se la teza nemotivării, prin raportare la situația procesuală concretă. În acest