ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 561/2019

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 2036/2016 din 9 decembrie 2016, pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Societatea Română de Radiodifuziune.

A fost avizat onorariul definitiv de 1.600 RON pentru expertiza B. și obligat reclamantul A. să plătească suma de 1.100 RON cu titlul de diferență onorariu expert în contul Biroului Local de Expertize Tehnice Judiciare din cadrul Tribunalului Iași, pentru expert B.

A fost obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 20.450 RON cu titlu de cheltuieli de judecată (20.000 RON onorariu avocat și 4.500 RON onorarii experți).

S-a respins cererea expertului C. privind acordarea cheltuielilor de deplasare la Tribunalul Iași, efectuate la data de 13.09.2016.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:

Reclamantul A. a îndeplinit funcția de Redactor Șef al Studioului Teritorial de Radio Iași începând din 15 februarie 2006, începând cu data de 3 aprilie 2012 contractul individual de muncă fiindu-i desfăcut disciplinar prin Decizia nr. 199 din 28 martie 2012 emisă de Președintele Director General al Societății Române de Radiodifuziune.

Prin Sentința civilă nr. 568 din 21 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Mureș, secția Civilă în dosarul nr. x/2012 s-a admis acțiunea reclamantului A., Decizia nr. 199 din 28 martie 2012 a fost anulată și s-a dispus reintegrarea reclamantului în muncă pe postul deținut anterior emiterii deciziei de desfacere disciplinară a contractului de muncă. Această sentință a devenit irevocabilă în urma respingerii recursului prin decizia civilă nr. 949/25.06.2013 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș în același dosar.

Prin demersul juridic inițiat, reclamantul A. pretinde că este titularul dreptului de autor asupra operei "Grile standard Radio Iași" și solicită să se constate încălcarea de pârâta Societatea Română de Radiodifuziune a dreptului său de autor prin folosirea grilei de programe radio corespunzătoare intervalului septembrie 2010 - septembrie 2011 și ulterior desfacerii contractului său de muncă, respectiv ulterior datei de 3 aprilie 2012.

Potrivit fișei postului anexă la contractul individual de muncă, în calitate de redactor șef, reclamantul avea printre "sarcini, responsabilități, competențe" coordonarea schimbării sau adaptării grilei de programe a Radio Iași, în funcție de evoluțiile din societatea românească și de pe piața media internă, de sugestiile și așteptările ascultătorilor și de resursele tehnice, financiare și de personal ale Radio Iași.

Potrivit raportului de expertiză, lucrarea menționată se prezintă ca un manuscris tehnoredactat pe calculator, legat într-un volum cu coperte cartonate similar unei lucrări de diplomă; expertul a concluzionat după analiza minuțioasă a lucrării înregistrată la ORDA că "(...) independent de denumirea pe care i-a dat-o autorul ei, aceasta reprezintă un proiect, o lucrare tehnică ce se ocupă de latura de strictă specialitate în meseria de redactor de emisiuni radio, întocmită pe baza unei teme date (elaborarea unei grile de programe radio pentru perioada septembrie 2011 - septembrie 2012) și care cuprinde: calcule (ale indicatorilor de audiență, instrucțiuni despre cum trebuie să fie desfășurate emisiunile radio), documente, argumente de specialitate, metode, strategii de piață, etc., necesare executării activității de elaborare grile de programe, lucrare care urma să fie discutată și aprobată pentru a primi un caracter oficial și a fi pusă în aplicare (în cuprinsul lucrării apărând cuvintele "propun", "am mai propus" "ne propunem", "nu a fost aprobat", etc.); din cuprinsul lucrării numai două pagini (tabelele de la pag. 12-13) reprezintă propriu-zis grilele de programe în înțelesul atribuit de dicționarele limbii române).

Totodată, expertiza D. reține că:

"lucrarea înregistrată la ORDA sub nr. x din 20 august 2010 nu este identică cu grila de programe pentru Studioul Regional de Radio Iași aprobat de SRR prin organele sale de conducere și utilizată de Studioul de Radio Iași în perioada septembrie 2010 - septembrie 2011 întrucât respectiva lucrare se desfășoară pe 189 de pagini care includ 8 capitole (secțiuni) cu informații de natură diferită iar dintre acestea doar două pagini conțin niște tabele care pot fi apreciate ca reprezentând grile de program (pag. 12, 13).

Expertiza a mai concluzionat că în mod cert pentru perioada septembrie 2011 - septembrie 2012 pârâta nu a utilizat sub nicio formă lucrarea "Grile standard (septembrie 2010 - septembrie 2011) Proiect Managerial", pentru intervalul respectiv fiind înaintat un proiect diferit de reclamant prin Adresa nr. x din 12 iulie 2011, completat ulterior și înaintat conducerii SRR prin Adresa nr. x din 1 august 2011, acesta din urmă conținând grila aprobată pentru intervalul de timp menționat (septembrie 2011 - septembrie 2012). În opinia dnei expert D., lucrarea înregistrată de reclamant la ORDA nu este o lucrare științifică dar este o operă susceptibilă de protecția dreptului de autor.

Ca urmare, expertul concluzionează ca, atâta vreme cât Legea nr. 41/1994 se referă atât la radio cât și la TV, nici formatul radio - care este grila standard de programe - nu este protejat prin legea dreptului de autor. Eventual formatul poate fi promovat printr-o marca (de exemplu "grila standard de programe SRR" sau "... Radio Iași, cu mărcile înregistrate"). În considerarea acestor argumente expert C. consideră că, atât timp cât nu există un drept de autor asupra formatului radio/grilei standard de programe, nu este necesară stabilirea vreunui drept de autor.

Instanța reține că opera înregistrată la ORDA reprezintă o lucrare cu 433 de pagini care conține, potrivit expertizei D. - "8 capitole (secțiuni) cu informații de natură diferită iar dintre acestea doar două pagini conțin niște tabele care pot fi apreciate ca reprezentând grile de program - pag. 12, 13" și care reprezintă "(..) o lucrare tehnică ce se ocupă de latura de strictă specialitate în meseria de redactor de emisiuni radio, întocmită pe baza unei teme date (elaborarea unei grile de programe radio pentru perioada septembrie 2011 - septembrie 2012) și care cuprinde: calcule (ale indicatorilor de audiență, instrucțiuni despre cum trebuie să fie desfășurate emisiunile radio), documente, argumente de specialitate, metode, strategii de piață, etc., necesare executării activității de elaborare grile de programe lucrare care urma să fie discutată și aprobată pentru a primi un caracter oficial și a fi pusă în aplicare", aspecte ce nu au fost contestate de niciuna dintre părți în cadrul obiecțiunilor formulate.

Instanța apreciază că disputa juridică de față este fundamentată pe confuzia produsă între lucrarea intitulată "Grile standard - (septembrie 2010 - septembrie 2011). Proiect managerial" și grila de programe radio propriu-zisă. Indiscutabil, lucrarea depusă pe suport de hârtie format A4 conținând 433 pag., intitulată "Grile standard - (septembrie 2010 - septembrie 2011). Proiect managerial" prin care reclamantul prezintă viziunea sa de strategie managerială ca redactor șef al Studioul Radio Iași, înregistrată în Registrul Național de Opere al ORDA sub nr. x din 20 august 2010 este o operă științifică (apare ca înscrisă astfel în registrul menționat, iar calificările diferite date de cei doi experți în proprietate intelectuală - operă derivată potrivit expertizei C., respectiv operă simplă, fără caracter științific - potrivit expertizei D. sunt înlăturate "de plano", în opinia instanței, datorită titlului cu care lucrarea a fost înscrisă) și se bucură de protecția dreptului de autor în condițiile art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 8/1996.

Prin urmare, încălcarea drepturilor de autor ale reclamantului se putea realiza doar prin folosirea fără drept a operei înregistrată la ORDA, respectiv a lucrării de 433 de pagini intitulată "Grile standard - (septembrie 2010 - septembrie 2011). Proiect managerial" ori, prin răspunsul la interogatoriu, reclamantul recunoaște că proiectul depus de el pentru Studioul Radio Iași la SRR pentru aprobarea grilei de programe pentru perioada septembrie 2010 - septembrie 2011 are doar 29 de pagini în urma modificărilor operate (inițial avea 167) și este o "sinteză" a lucrării de 433 de pagini înregistrată la ORDA. Așadar, lucrarea înregistrată la ORDA nu a fost nicicând în posesia pârâtei astfel că, odată în plus, nu se poate reține că aceasta ar fi fost folosită fără drept de pârâta SRR.

Răspunderea civilă a pârâtei poate fi antrenată în condițiile art. 138

7

alin. (1) din Legea nr. 8/1996, în cazul încălcării drepturilor recunoscute și protejate prin această lege, însă în cauză nu s-a demonstrat că pârâta i-ar fi încălcat reclamantului drepturile de autor atașate lucrării "Grile standard - (septembrie 2010 - septembrie 2011). Proiect managerial".

Nu este de neglijat nici faptul că reclamantul, căruia îi revine sarcina probei, nu a demonstrat producerea unui prejudiciu prin faptul imputat pârâtei, nici din perspectiva art. 10 din Legea nr. 8/1996 (text ce reglementează drepturile morale de care se bucură autorul unei opere) și nici a art. 12 și 13 din aceeași lege (texte ce vizează drepturile patrimoniale recunoscute autorului unei opere).

În concluzie, instanța a reținut că reclamantul este titularul operei "Grile standard - (septembrie 2010 - septembrie 2011). Proiect managerial" și nu a operei pe care a indicat-o în petitul cererii de chemare în judecată "Grile standard Radio Iași" că în cauză nu s-a demonstrat încălcarea de către pârâtă a drepturilor de autor ale reclamantului asupra operei științifice - lucrarea "Grile standard - (septembrie 2010 - septembrie 2011). Proiect managerial" astfel că acțiunea, cu toate capetele de cerere formulate, se dovedește a fi neîntemeiată și a fost respinsă ca atare.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul A.

Curtea de apel a reținut că, în viziunea instanței de prim control judiciar, întreaga construcție juridică din acțiune se bazează pe confuzia ce se tinde a se obține între lucrarea intitulată "Grile standard - (septembrie 2010 - septembrie 2011). Proiect managerial" și grila de programe radio propriu-zisă. O asemenea confuzie nu poate fi validată.

Curtea de apel a observat că - în ceea ce privește această chestiune esențială a utilizării operei sale de către intimată, de rezolvarea căreia depinde decisiv dezlegarea pricinii - apelantul face în calea atac (și la fond) doar simple afirmații, neprobate.

Grila de programe propriu-zisă folosită de intimată nu se găsește în sfera de protecție a drepturilor de autor, în accepțiunea art. 7 și 8 din Legea nr. 8/1996, corect statuând tribunalul în sensul că reprezintă un concept, aplicabil fiind art. 9 din același act normativ. Din această perspectivă, se cuvine a sublinia că în metodologia stabilită de Societatea Română de Radiodifuziune se indică cu claritate structura, termenele și etapele de elaborare a grilei de programe.

Raportat la constatările ce preced, apar anodine amplele discuții privind aplicarea articolului 44 din Legea nr. 8/1996, atât timp cât - fără utilizarea operei - nu se pune în discuție o eventuală cesiune a drepturilor, în sensul legii.

Curtea de apel constată că - atât timp cât nu se constată încălcarea dreptului de autor - este superfluă examinarea susținerilor și apărărilor pe larg expuse de părți, legate de prejudiciul material și de daunele morale pretinse, întrucât lipsesc premisele aplicării articolului 139 din Legea nr. 8/1996, în ceea ce privește "acordarea de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat".

Rezultă - din formularea textului citat - că solicitarea de despăgubiri are un caracter accesoriu în raport cu cererea de constatare a încălcării, fiind de principiu că soluționarea cererilor accesorii depinde de soluția capătului principal. Or, în lipsa constatării încălcării (capăt de acțiune principal) nu se mai pune problema examinării cererii de despăgubiri materiale.

Se impune o soluție similară și în legătură cu daunele morale solicitate de reclamant, întrucât curtea de apel reține că și acestea au un caracter accesoriu constatării încălcării, A. înțelegând să motiveze în drept prin invocarea art. 139 alin. (2) lit. a) teza finală din Legea nr. 8/1996.

Privitor la cererea de obligare a pârâtei la comunicarea dispozitivului hotărârii în spațiul său de emisie, instanța de prim control judiciar consideră că articolul 139 alin. (10) din Legea nr. 8/1996 nu este incident în speță, câtă vreme s-a reținut că apelantul reclamant nu este "titular de drepturi încălcate", în accepțiunea textului enunțat.

În fine, în ceea ce privește chestiunea cheltuielilor de judecată la fond, curtea constată că dispozițiile procedurale care se cuvine a fi observate sunt acelea ale articolului 274 alin. (1) C. proc. civ.În acord cu statuarea tribunalului, instanța de prim control judiciar a reținut că nu are competența materială de a realiza verificările pretinse de apelant, în sensul respectării ori nesocotirii dispozițiilor O.U.G. nr. 26/2012 invocate. La aplicarea art. 274 C. proc. civ. instanța este ținută a constata realitatea angajării respectivelor cheltuieli, realitate care în speță este demonstrată cu înscrisurile depuse la dosar.

Raportat considerentelor expuse și în temeiul articolului 296 teza I C. proc. civ., Curtea de apel, prin decizia nr. 902 din 11 decembrie 2017, a respins apelul și a păstrat sentința Tribunalului Iași.

Referitor la cheltuielile de judecată în prezenta cale de atac, curtea a constatat că se datorează de apelant, potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ. deja citat.

În ceea ce privește cuantumul cheltuielilor, instanța de prim control judiciar notează că, potrivit alin. (3) al aceluiași art. 274:

"Judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat".

Curtea de apel a apreciat că aplicarea în speță a articolului 274 alin. (3) C. proc. civ. - în lumina dezlegărilor oferite de Curtea Constituțională și Curtea Europeană a Drepturilor Omului - conduce la reducerea onorariului de avocat acordat intimatei cu titlu de cheltuieli de judecată, de la 12.000 RON la 6.000 RON, urmând a dispune în consecință.

Instanța de apel a avut în vedere - la stabilirea sumei de 6.000 RON - valoarea pricinii și munca cu conținut diferit față de aceea din primă instanță,îndeplinită de avocat în calea de atac a apelului, în condițiile în care la fond onorariul de avocat la care reclamantul a fost obligat a fost de 20.000 RON.

Împotriva deciziei nr. 902 din 11 decembrie 2017 a Curții de Apel Iași, secția civilă a declarat recurs reclamantul A., invocând următoarele motive de nelegalitate: hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii (pct. 7 al art. 304); instanța a interpretat greșit actul dedus judecății, schimbând natura și înțelesul vădit al acestuia (pct. 8 al art. 304); hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (pct. 9 al art. 304).

Se susține că instanța de apel a schimbat natura și înțelesul vădit al actului dedus judecății, aspect care a condus la o interpretare eronată a speței: opera nu trebuie protejată, pentru că reprezintă doar un concept - deși Tribunalul stabilise la fond că lucrarea reprezintă o operă științifică protejată de dreptul de autor, conform art. 7 din Legea nr. 8/1996; că ar fi lipsit de relevanță dacă opera a fost adusă la cunoștința pârâtei, că daunele morale solicitate de reclamant nu ar fi fost dovedite - or, este de esența actului juridic dedus judecății (în sens larg, ca și operațiune juridică, nu ca "instrumentum") componenta nepatrimonială a dreptului de autor și lezarea automată a aspectului moral în cazul încălcării printr-o utilizare neautorizată.

Se arată că s-au aplicat în mod greșit dispozițiile legale neechivoce conținute de legea protecției dreptului de autor, și anume:art. 7 din Legea nr. 8/1996 cu privire la operele protejate de dreptul de autor; art. 3 din Legea nr. 8/1996 cu privire la noțiunea de autor al operei;art. 44 din Legea nr. 8/1996 cu privire la cesiunea dreptului de autor;art. 71 din Legea nr. 8/1996 cu privire la întinderea remunerației cuvenite autorului;art. 139 din Legea nr. 8/1996 cu privire la stabilirea despăgubirilor și modalitățile specifice; art. I din O.U.G. nr. 26/2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice și întărirea disciplinei financiare, care interzicea achiziția de către intimată a serviciilor juridice externe, fapt care atrage caracterul nelegal al cheltuielilor de judecată ale apărătorului intimatei.

Se mai invocă faptul că instanța a motivat decizia într-o manieră vădit contradictorie, reținând că ar exista o confuzie între opera înregistrată la ORDA de către reclamant și opera adusă la cunoștința intimatei și utilizată de ea, căzând în capcana întinsă de intimată într-o manieră lipsită de orice temei. Instanța își însușește cu totul raționamentele instanței de fond (Tribunalul Iași), deci inclusiv cele cu privire la faptul că reclamantul, încadrat ca redactor șef, ar fi realizat grilele în realizarea sarcinilor de serviciu, iar utilizarea lor fără drept după concedierea sa nelegală nu ar fi constituit o problemă, devreme ce după ce instanța a anulat concedierea și a dispus reintegrarea, întrucât efectele retroactive ale sentinței ar fi acoperit starea de nelegalitate pentru perioada cât a lipsit în mod forțat și injust; în plus, nu s-ar fi dovedit întinderea beneficiilor patrimoniale realizate de intimată prin utilizarea grilelor - deși ele au fost determinate în mod cert prin datele extrase de expertiza contabilă efectuată în speță, astfel că neluarea în seamă a solicitării de reparare a prejudiciului echivalează cu o denegare de dreptate.

Cu privire la schimbarea naturii și înțelesului vădit al actului dedus judecății, aspect ce a condus la o interpretare eronată a speței, se consideră că opera realizată de reclamant și înregistrată la Oficiul Român pentru Drepturi de Autor reprezintă o operă protejată de Legea nr. 8/1996. În ceea ce privește persoana titulară a drepturilor de autor, se învederează că lucrarea ce face obiectul analizei a fost una deosebit de complexă și a presupus un volum de muncă extraordinar, reclamantul acoperind, de unul singur, întreaga desfășurare a ariei de emisie a studioului teritorial.

În cazul de față, nu a existat o convenție contrară prin care să îi fi fost cedat intimatei angajatoare vreun drept de autor. Singura excepție legală în care dreptul de autor ar aparține de drept angajatorului este cea prevăzută la art. 73 din lege, în materia programelor de calculator.

Cu privire la aplicarea greșită a dispozițiilor legale neechivoce conținute de Legea protecției dreptului de autor se consideră că în mod cert, opera în litigiu reprezintă o operă protejată de art. 7, lit. b) din Legea nr. 8/1996, după cum a stabilit și instanța de fond.

Se arată că nu există un contract de cesiune, astfel că potrivit alin. (4), drepturile patrimoniale revin autorului, care potrivit alin. (1) este reclamantul autor, iar potrivit alin. (5), tot angajatul autor al unei opere create în cadrul unui contract individual de muncă își păstrează dreptul exclusiv de utilizare a operei, ca parte din ansamblul creației sale. În aceste condiții, aplicarea dispozițiilor legale a fost realizată în mod cert într-o manieră greșită, aspect care atrage motivul de nelegalitate invocat de recurent.

În mod evident, încălcarea drepturilor patrimoniale de autor reclama și repararea daunelor produse. Sintetizând, este evident că se impunea ca instanța de apel să constate o încălcare flagrantă a drepturilor de autor și să procedeze în consecință, cu privire la cele două laturi în care drepturile au fost încălcate latura patrimonială și latura morală. Se arată că instanța de fond a apreciat în mod greșit că reclamantul nu ar fi dovedit producerea prejudiciului moral. Aprecierea este una greșită, iar aplicarea textului legal este eronată, instanța făcând confuzie între o cerere uzuală de dezdăunare morală (exemplu: pentru prejudicii psihologice, de imagine, estetice etc.) și cererea specifică pentru repararea componentei nepatrimoniale a dreptului unui autor asupra utilizării operei sale.

Astfel, ca efect al admiterii acțiunii, pentru repararea integrală a prejudiciului adus dreptului de autor, se solicită a se dispune ca pârâta să procedeze la comunicarea dispozitivului hotărârii în spațiul de emisie al "Radio România"- Iași.

Se mai consideră că o aplicare greșită a dispozițiilor legale imperative s-a realizat și în ceea ce privește nerecunoașterea caracterului nelegal al cheltuielilor de judecată ale apărătorului intimatei, instanța apreciind în mod eronat că nu ar putea analiza cererea expres formulată de reclamant.

Obligarea la plata unor cheltuieli de judecată presupunea verificarea de către instanță: a existenței cheltuielii (suma este plătită, este aferentă acestui proces etc.); a întinderii sumei (care poate fi cenzurată), în condițiile C. proc. civ. a legalității cheltuielii, întrucât în lanțul evenimentelor juridice, frauda corupe totul" iar efectuarea unui cost nelegal nu se poate răsfrânge împotriva celeilalte părți.

Analizând recursul declarat prin prisma dispozițiilor legale incidente și a motivelor de recurs invocate, ICCJ constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Prin primul motiv de recurs invocat de recurent se pretinde că instanța de apel ar fi interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbând natura sau înțelesul vădit al acestuia, deoarece opera realizată de reclamant ar fi o operă științifică și s-ar bucura de protecția dreptului de autor, în condițiile art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea 8/1996.

Această critică nu este fondată. Pentru a fi incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., este necesar ca instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, să fi schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Acest motiv de recurs, reglementat de art. 304 pct. 8 din C. proc. civ. sancționează hotărârea care a nesocotit principiul înscris în art. 969 din C. civ., trecând peste voința părților exprimată în actul juridic dedus judecății.

În cauză, Curtea de apel nu a încălcat acest principiu, statuând în mod just că obiectul protecției dreptului de autor îl constituie în speță creația reclamantului "Grile standard - (septembrie 2010 - septembrie 2011). Proiect managerial" care are drept conținut informații de natură diferită, iar dintre acestea doar două pagini conțin tabele ce pot fi apreciate ca reprezentând grile de program - pag. 12, 13". Expertul a reținut că această creație reprezintă "(...) o lucrare tehnică ce se ocupă de latura de strictă specialitate în meseria de redactor de emisiuni radio, întocmită pe baza unei teme date (elaborarea unei grile de programe radio pentru perioada septembrie 2011 - septembrie 2012) și care cuprinde: calcule (ale indicatorilor de audiență, instrucțiuni despre cum trebuie să fie desfășurate emisiunile radio), documente, argumente de specialitate, metode, strategii de piață, etc., necesare executării activității de elaborare grile de programe lucrare care urma să fie discutată și aprobată pentru a primi un caracter oficial și a fi pusă în aplicare".

Prin diferențierea statuată de instanță între operă și conceptul la care se face referire în acest proiect - grila de programe radio corespunzătoare unui anumit interval de timp, grilă care este asimilată unei structuri orare ce conține emisiunile, buletinele de știri și informațiile (pachete de melodii, știri, pachete de dedicații, radio-jurnale cu știri diverse din economie, politică, educație, cultură - emisiuni ale redactorilor angajați) supuse derulării pe un post de radio pe o perioadă determinată, Curtea de apel nu a procedat la interpretarea eronată a actului juridic dedus judecății, prin schimbarea naturii sau înțelesului vădit al acestuia, așa cum susține recurentul reclamant.

De altfel, instanța de apel a realizat în mod just o departajare între lucrarea intitulată "Grile standard - (septembrie 2010 - septembrie 2011). Proiect managerial" și grila de programe radio propriu-zisă.

Celelalte afirmații ale reclamantului din cuprinsul primului motiv de recurs privind incidența art. 37 alin. (1) lit. b), art. 3, art. 6, art. 44, art. 73 din Legea nr. 8/1996 privind condițiile necesare pentru ca opera să fie protejată, calitatea de autor și opera colectivă nu se circumscriu motivului reglementat de art. 304 pct. 8, constituind în fapt critici de nelegalitate subsumate motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. ce vor fi analizate în continuare.

Cu privire la criticile întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul reclamant reiterează de fapt aplicarea greșită de către instanța de apel a prevederilor art. 37 alin. (1) lit. b), art. 3, art. 6, art. 44, art. 73 din Legea nr. 8/1996, considerând că opera sa este o operă protejată, că este autor al acesteia, că nu există o clauză contrară contractuală cu privire la operele create în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, fiind astfel încălcate drepturile sale patrimoniale, ceea ce ar atrage și acordarea de către instanță, în opinia sa, a despăgubirilor solicitate.

Nici acest motiv de recurs nu subzistă, grila de programe propriu-zisă utilizată de pârâta intimată nu poate fi circumscrisă sferei de protecție a drepturilor de autor, în temeiul prevederilor art. 7 și 8 din Legea nr. 8/1996, în mod just corect reținând instanța că aceasta constituie un concept, fiind astfel incident art. 9 din lege, conform căruia că:

"nu pot beneficia de protecția legală a dreptului de autor următoarele: a) ideile, teoriile, conceptele, descoperirile științifice, procedeele, metodele de funcționare sau conceptele matematice ca atare și invențiile, conținute într-o operă, oricare ar fi modul de preluare, de scriere, de explicare sau de exprimare".

Așadar, în mod corect Curtea de apel a interpretat și aplicat prevederile legale suscitate, nefiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. indicat în recurs.

Pe de altă parte, tot în contextul operațiunii de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale aplicabile, corect instanța a menționat că, relativ la problema utilizării operei recurentului de către intimată, de soluționarea căreia atârnă dezlegarea pricinii, reclamantul a făcut simple afirmații, nedovedite, context în care apare nerelevant dacă opera respectivă a fost adusă la cunoștința pârâtei.

În ceea ce privește solicitarea de daune materiale și morele, instanța de apel a aplicat în mod just dispozițiile art. 139 din Legea nr. 8/1996 conform cărora "(1) Titularii drepturilor recunoscute și protejate prin prezenta lege pot solicita instanțelor de judecată sau altor organisme competente, după caz, recunoașterea drepturilor lor și constatarea încălcării acestora și pot pretinde acordarea de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat".

Cum cererea de obligare a pârâtei la plata de despăgubiri are un caracter accesoriu raportat la solicitarea constatării încălcării drepturilor de autor, în mod corect instanța de apel a reținut că nu se constată încălcarea dreptului de autor al reclamantului și, drept urmare, nu se mai impune a se analiza susținerile părților, legate de prejudiciul material și de daunele morale pretinse, întrucât nu sunt îndeplinite cerințele aplicării prevederilor articolului 139 din Legea nr. 8/1996, cu privire la acordarea de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat, atât sub aspect patrimonial, cât și moral.

Apar ca nefondate și susținerile recurentului privind aplicarea și interpretarea eronată de către instanța de apel a prevederilor legale incidente în ceea ce privește comunicarea dispozitivului hotărârii în spațiul de emisie al "Radio România"- Iași, deoarece acest capăt de cerere are caracter accesoriu celui privind constatarea încălcării drepturilor de autor, al cărui caracter a fost reținut ca nefondat.

De asemenea, s-a realizat o justă aplicare a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. în ceea ce privește caracterul legal al cheltuielilor de judecată ale apărătorului intimatei, instanța de prim control judiciar reținând că nu are competența de a realiza verificările pretinse de reclamant, în sensul respectării ori nesocotirii dispozițiilor O.U.G. nr. 26/2012 invocate.

Critica de nelegalitate întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. este, de asemenea, nefondată . Se arată în cuprinsul memoriului de recurs că hotărârea instanței de apel ar cuprinde motive contradictorii deoarece Curtea a reținut că ar exista o confuzie între opera înregistrată la ORDA de către reclamant și opera adusă la cunoștința intimatei și utilizată de ea și că instanța a preluat raționamentele instanței de fond (Tribunalul Iași), deci inclusiv cele cu privire la faptul că reclamantul, încadrat ca redactor șef, ar fi realizat grilele în realizarea sarcinilor de serviciu.

Art. 304 pct. 7 C. proc. civ. reglementează ca motiv de recurs situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Motivarea hotărârii atacate în cauză cuprinde în considerentele sale motivele de fapt și de drept care au condus la soluția pronunțată, care au legătură directă cu aceasta și care susțin soluția pronunțată. Motivarea acestei hotărâri nu este contradictorie, nu există considerente contradictorii, din care să rezulte atât temeinicia cât și netemeinicia cererii de chemare în judecată, ori vreo contradicție între considerente și dispozitiv.

Consemnarea în considerentele Deciziei nr. 902 din 11 decembrie 2017 a Curții de Apel Iași a confuziei între opera înregistrată la ORDA de către reclamant și opera adusă la cunoștința intimatei și utilizată de ea, precum și a însușirii în totalitate a situației de fapt reținute în cuprinsul sentinței nu reprezintă o motivare contradictorie, instanța verificând, în limitele trasate de cererea de apel, stabilirea situației de fapt de către tribunal, considerând în mod corect că nu se mai impune să o reitereze în considerente.

Cum în cauză, hotărârea supusă prezentei căi de atac nu cuprinde motive contradictorii, nu se poate primi nici acest motiv de recurs.

Pentru aceste considerente, se va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 902 din 11 decembrie 2017 a Curții de Apel Iași, secția civilă.

Având în vedere dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. conform căruia partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată și faptul că prezentul recurs urmează a fi respins, reținând așadar culpa procesuală a recurentului, instanța îl va obliga pe recurentul-reclamant A. la plata sumei de 6.500 RON către intimata-pârâtă Societatea Română de Radiodifuziune, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

NUMELE LEGII,

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 902 din 11 decembrie 2017 a Curții de Apel Iași, secția civilă.

Obligă pe recurentul-reclamant A. la plata sumei de 6.500 RON către intimata-pârâtă Societatea Română de Radiodifuziune, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 martie 2019.

GGC - LM