ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 524/2018

HOTĂRÂRE

23.02.2018

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 524/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 23 februarie 2018

Asupra conflictului negativ de competență de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2017, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâta Societatea Română de Radiodifuziune, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Hotărârii nr. 264 din 08.11.2016 a Consiliului de Administrație al SRR și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că sunt membrii Comitetului Director al Studioului Teritorial Iași al SRR conform contractelor civile perfectate potrivit art. 1166, 1270 și 1766 C. civ.

În cursul anului 2016, Curtea de Conturi a efectuat un control cu privire la modul de administrare al patrimoniului public și privat al statului, precum și legalitatea realizării veniturilor și a efectuării cheltuielilor la SRR pentru perioada 1 ianuarie 2013-31 decembrie 2015. Conform notei de conciliere s-a reținut de către Curtea de Conturi că SRR a încheiat în această perioadă contracte civile de prestări servicii cu membrii Comitetului Director pentru remunerarea acestora, deși Legea nr. 41/1994 nu a prevăzut dreptul, cuantumul pentru remunerarea membrilor acestui organ, cu consecința prejudicierii bugetului SRR cu suma de 2.469.230 RON.

Ca o consecință a acestui raport, Consiliul de administrație al SRR a emis Hotărârea nr. 264/2016 contestată prin acțiune, prin care s-a procedat la suspendarea efectelor contractelor civile încheiate.

În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 554/2004, art. 1270 și 1634 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 84 din 2 mai 2017, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017, a fost admisă excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și s-a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta Societatea Română de Radiodifuziune, în favoarea Tribunalului Iași, secția civilă.

Prin sentința civilă nr. 1385 din 6 iulie 2017, pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă în dosarul nr. x/2017, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și s-a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta Societatea Română de Radiodifuziune, în favoarea Tribunalului București, secția civilă.

În argumentarea acestei soluții, Tribunalul Iași a reținut incidența dispozițiilor art. 107 C. proc. civ., și în raport cu natura civilă a litigiului și având în vedere că sediul pârâtei este în București, a constatat că revine Tribunalului București competența de soluționare a cauzei.

Prin sentința civilă nr. 1737 din 29 noiembrie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, a fost admisă excepția necompetenței materiale și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

În motivarea acestei soluții, Tribunalul București a reținut că pârâta intră în categoria autorităților publice centrale iar litigiul de față privește un act emis de pârâtă, acest act având caracterul unui act administrativ, în sensul art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Pentru aceste considerente, raportat la dispozițiile art. 10 alin. (1) și (3) din

Legea nr. 554/2004, Tribunalul București a apreciat că revine Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, competența de soluționare a cauzei și constatând ivit conflictual negativ de competență a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului București competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Prin cererea introductivă de instanță, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâta Societatea Română de Radiodifuziune, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Hotărârii nr. 264 din 08.11.2016 a Consiliului de Administrație al SRR, prin care s-a procedat la suspendarea efectelor contractelor civile prin care reclamanții primeau o remunerare pentru participarea și activitatea în cadrul Comitetului Director al SRR.

În speță, chestiunea ce se impune a fi lămurită în stabilirea competenței materiale și teritoriale, este cea a incidenței dispozițiilor Legii nr. 554/2004.

Astfel, Înalta Curte reține că art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, definește contenciosul administrativ ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 astfel cum a fost modificat prin pct. 2 din Legea nr. 76/2012 potrivit cărora: "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care, privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".

Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal, în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

Așadar, specificul litigiilor care se desfășoară între persoanele fizice sau juridice și administrația publică determină, în mod necesar, existența unor reguli imperative în privința competenței instanțelor de contencios administrativ.

Pentru stabilirea competenței materiale, prevederile legale aflate în discuție instituie două criterii: cel al rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice și, respectiv, criteriul valoric al actului administrativ.

Prin urmare, pentru a fi în prezența unui litigiu a cărui competență de soluționare aparține instanțelor de contencios administrativ, este necesar ca, pe lângă calitatea de autoritate publică a cel puțin uneia dintre părți, conflictul să se fi născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, astfel cum este definit de Legea contenciosului administrativ, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Înalta Curte constată că în mod corect a reținut Curtea de Apel Iași că deși pârâta SRR este o entitate ce poate fi încadrată în prevederile tezei a doua a art. 2 lit. b) din Legea nr. 554/2004, acest aspect nu este suficient pentru atragerea competenței instanței de contencios administrativ, importanță prezentând în egală măsură caracterul actului a cărui anulare se solicită.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că Hotarârea nr. 264 din 08.11.2016 a Consiliului de Administrație al SRR, prin care s-a procedat la suspendarea efectelor contractelor civile prin care reclamanții primeau o remunerare pentru participarea și activitatea în cadrul Comitetului Director al SRR nu poate fi asimilată unui act administrativ, raportat la dispozițiile legale mai sus enunțate, motiv pentru care în temeiul art. 107 C. proc. civ., art. 95 pct. 1 rap. la art. 94 lit. k) același cod, având în vedere că sediul pârâtei este în București, str. x, iar litigiul este evaluabil în bani, valoarea fiind de peste 200.000 RON, competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului București.

Așa fiind, Înalta Curte, în raport de cele anterior expuse, în baza dispozițiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ. raportat la art. 135 alin. (4) din același cod, va stabili competența de soluționare a litigiului în favoarea Tribunalului București, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.