ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2486/2019

După deliberare, asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Bihor, secția a III-a contencios administrativ și fiscal la 14 ianuarie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., să constate că este nejustificat refuzul acestuia de a soluționa cererea din 22 iunie 2018, cu privire la emiterea unei hotărâri cu caracter individual, de stabilire a cuantumului despăgubirilor pentru terenul expropriat, înscris în CF x Galda de Jos (CF vechi x Galda de Jos), aflat în proprietatea sa; obligarea pârâtului ca, în temeiul dispozițiilor art. 19 și 20 din Legea nr. 255/2010, a deciziei de expropriere nr. 782/2014 și a anexelor acesteia, să procedeze la emiterea și comunicarea hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirilor cuvenite pentru terenul expropriat, cu cheltuieli de judecată.

Reclamanta a susținut că Tribunalul Bihor este competent general, material și teritorial să soluționeze cauza în materia contenciosului administrativ, din perspectiva prevederilor art. 127 C. proc. civ., respectiv a calității reclamantei de magistrat în cadrul Curții de Apel Alba Iulia.

Pârâtul Statul Roman, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin întâmpinare, a invocat, pe cale de excepție, necompetenta materiala a Tribunalului Bihor, secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

La 18 martie 2019, reclamanta a depus cerere de completare a acțiunii civile, prin care a arătat că solicită obligarea pârâtului la întocmirea documentației cadastrale individuale, referitoare la suprafața de teren expropriată de 4.231,79 mp, care face parte din imobilul înscris în CF x Galda de Jos, nr. cad. x, aflat în proprietatea reclamantei, și să întreprindă toate demersurile necesare recepționării cadastrale a acestei documentații în termenul rezonabil de 4 luni.

În drept, cererea de chemare în judecată modificată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, ale art. 9 alin. (4), art. 18 și art. 19 din Legea nr. 255/20110, ale art. 1 din Protocolul adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, precum și pe art. 1 din Convenție, ale art. 7 din H.G. nr. 53/2011 și ale art. 1415 C. civ.

Prin Încheierea nr. 290 din 4 aprilie 2019, Tribunalul Bihor, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, invocate de pârâtă, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției I civile a acestei instanțe.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul Bihor, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, examinând natura litigiului, a reținut că, potrivit art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, "Acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii".

De asemenea, a constatat că art. 21 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 prevede că "soluționarea cererilor de expropriere este de competența tribunalului județean sau a Tribunalului București în raza căruia este situat imobilul propus pentru expropriere."

Deși actul care a stat la baza acordării despăgubirilor are caracter administrativ, Tribunalul Bihor, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a apreciat că acest aspect nu poate constitui premisa legală a unei competențe speciale, litigiile ce au ca obiect acest gen de despăgubiri fiind de competența instanței de drept comun.

Prin Sentința nr. 109 din 10 iulie 2019, Tribunalul Bihor, secția I civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocate din oficiu, și a declinat competenta de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul Bihor, secția I civilă a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, soluționarea cererilor de expropriere este de competența tribunalului în raza căruia este situat imobilul propus pentru expropriere, astfel cum a reținut și instanța de contencios administrativ.

Constatând că imobilul expropriat este situat în circumscripția Tribunalului Alba, în baza art. 131 alin. (1) coroborat cu art. 129 alin. (2) pct. 3 și art. 132 alin. (3) C. proc. civ., a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba.

Prin Sentința nr. 1569 din 12 noiembrie 2019, Tribunalul Alba, secția I civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor. Constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata pricinii și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul Alba a constatat că, potrivit dispozițiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ., "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea".

Instanța a reținut că aceste norme legale introduc noțiunea de "competență facultativă", care se referă la o categorie specială de cereri în care judecătorul are calitatea de reclamant, circumscriind obligația acestuia de a introduce cererea la o instanță de același grad din raza unei curți de apel învecinate celei la care este judecător, iar nu și la instanța de grad superior.

Tribunalul Alba a reținut, de asemenea, că interesul ocrotit prin norma legală este general, constând în apărarea prestigiului și imparțialității justiției, garanție instituțională a dreptului la un proces echitabil, prin care sunt oferite părții adverse dintr-un litigiu pârghiile necesare pentru înlăturarea oricăror suspiciuni care ar plana asupra imparțialității instanței la care își desfășoară activitatea judecătorul.

Instanța a evocat Decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 638 din 23 iulie 2018, prin care Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (2) C. proc. civ. și a stabilită că sintagma "de competența instanței la care își desfășoară activitatea", din cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ., și sintagma "care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza", din cuprinsul art. 127 alin. (2) din acest act normativ, sunt neconstituționale.

Tribunalul Alba a apreciat că în mod corect reclamanta a introdus cererea de chemare în judecată având ca obiect refuzul pârâtei de a emite o hotărâre de stabilire a despăgubirilor, întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 255/2010, pe rolul Tribunalului Bihor, față de calitatea acesteia de judecător la Curtea de Apel Alba Iulia.

Având în vedere circumstanțele cauzei, Tribunalul Alba a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 127 C. proc. civ., raportate la Decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018 a Curții Constituționale, întrucât reclamanta cumulează competența jurisdicțională cu calitatea de parte în proces, Curții de Apel Alba Iulia, ca instanță de control judiciar, revenindu-i competența de a soluționa calea de atac în speță.

Față de aceste considerente, a apreciat că este competentă să judece cauza Tribunalul Bihor.

Examinând conflictul de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în baza art. 133 pct. 2 C. proc. civ. raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul litigiului dedus judecății constă în cererea de chemare în judecată, precizată, formulată de reclamanta A., care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., să se constate că nu este justificat refuzul acestuia de a soluționa cererea sa din 22 iunie 2018 cu privire la emiterea unei hotărâri cu caracter individual de stabilire a cuantumului despăgubirilor pentru porțiunea de teren expropriată, aflată în proprietatea sa, precum și obligarea pârâtului ca, în temeiul dispozițiilor art. 19 și 20 din Legea nr. 255/2010, a Deciziei de expropriere nr. 782/2014 și a anexelor la aceasta, să procedeze la emiterea și comunicarea hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirilor cuvenite pentru terenul expropriat.

În cuprinsul cererii, reclamanta a învederat că Tribunalul Bihor este competent general, material și teritorial să soluționeze cauza din perspectiva prevederilor art. 127 C. proc. civ. și a calității sale de judecător la Curtea de Apel Alba Iulia.

În raport de această împrejurare, Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ., "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea".

Din interpretarea acestui text legal rezultă că judecătorul care are calitatea de reclamant trebuie să se adreseze uneia dintre instanțele menționate în art. 127 alin. (1) C. proc. civ.. Rațiunea normei rezidă în înlăturarea oricărei suspiciuni de soluționare părtinitoare a cauzei, din pricina calității părții.

Norma de competență reglementată de articolul mai sus menționat obligă reclamantul, în calitatea sa de judecător care își desfășoară activitatea în cadrul instanței competente să soluționeze cauza, să sesizeze una dintre instanțele de același grad aflate în circumscripția unei curți de apel învecinate.

Acest aspect rezultă din faptul că art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. folosește expresia "va sesiza", care nu acordă drept de opțiune reclamantului de a alege între instanța menționată în textul de lege sau instanța la care funcționează.

Prin Decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 638 din 23 iulie 2018, s-a statuat că dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2) C. proc. civ. sunt neconstituționale, încălcând principiul imparțialității justiției cuprins în art. 124 alin. (2) și, implicit, dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituție, prin limitarea pe care o operează prin sintagma "instanța la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul lor.

În ceea ce privește dispozițiile art. 127 C. proc. civ., Înalta Curte reține că acestea au o dublă semnificație întrucât, pe de o parte, instituie un caz de necompetență teritorială absolută a instanței la care își desfășoară activitatea judecătorul care are calitate de reclamant, iar, pe de altă parte, prevăd o prorogare legală de competență teritorială în favoarea uneia dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care activează judecătorul reclamant, calitate pe care acesta trebuie să o întrunească la momentul sesizării instanței.

În cauză, potrivit susținerilor din cuprinsul cererii de chemare în judecată, atestate prin copia legitimației de serviciu aflată la dosarul Tribunalului Bihor, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. are calitatea de judecător la Curtea de Apel Alba Iulia, situație în care competența de soluționare a cauzei revine oricăreia dintre instanțele judecătorești de același grad, învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care aceasta își desfășoară activitatea, potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, învestirea de către reclamantă a Tribunalului Bihor (din circumscripția Curții de Apel Oradea) cu soluționarea cererii de chemare în judecată s-a făcut în condițiile prevăzute de art. 127 alin. (1) C. proc. civ., prin sesizarea unei instanțe aflate în raza de competență a unei curți de apel învecinate cu instanța la care aceasta își desfășoară activitatea.

Dat fiind caracterul imperativ al dispozițiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ., cât și manifestarea de voință a reclamantei aflate în situația prevăzută de art. 127 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că prin efectele acestora a fost determinată instanța competentă să soluționeze pricina, respectiv Tribunalul Bihor.

Față de argumentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 135 alin. (4) C. proc. civ., constată că, în speță, competența de soluționare a pricinii revine Tribunalului Bihor, care este și instanța sesizată de reclamantă în aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (1) din acest act normativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 decembrie 2019.

GGC - MM