ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2419/2019
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2419/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Asupra cauzei de față, reține următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr. x/2011 pe rolul Tribunalului Maramureș reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții B., C., D. și Guvernul României pentru recalcularea pensiei începând din septembrie 1994, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație și dobânzi legale aferente.
În completarea acțiunii, reclamantul a mai solicitat daune morale în sumă de 800.000 RON și 1.210 RON lunar pentru tratamente și medicamente.
Tribunalul Maramureș, prin Sentința civilă nr. 2067 din 15 noiembrie 2011, a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul A., împotriva pârâților B., C., D. și Guvernul României.
Împotriva acestei hotărâri, reclamantul A. a declarat recurs.
Prin Decizia civilă nr. 1289/R/2012 din 12 martie 2012, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 2067 din 15 noiembrie 2011 a Tribunalului Maramureș.
La data de 23 iulie 2018, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost înregistrat recursul exercitat de reclamant împotriva deciziei civile nr. 1289/R/2012 din 12 martie 2012 pronunțate de Curtea de Apel Cluj.
Prin încheierea din 16 octombrie 2018, față de împrejurarea că procedura de citare a fost legal îndeplinită, iar niciuna dintre părți nu s-a înfățișat la strigarea cauzei și nici nu a cerut, în scris, judecata în lipsă, în raport de dispozițiile imperative ale art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., potrivit cărora instanța va suspenda judecata dacă niciuna din părți nu se înfățișează la strigarea pricinii, Înalta Curte a dispus suspendarea judecata recursului declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 1289/R/2012 din data de 12 martie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă.
Prin rezoluția din 17 octombrie 2019, din oficiu, cauza a fost repusă pe rol și a fost acordat termen la data de 11 decembrie 2019 pentru discutarea perimării.
Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit art. 248 (1) C. proc. civ., incident în cauză, "orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții mai mult de un an".
Perimării i s-a atribuit o natură juridică mixtă, în sensul că reprezintă atât o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, cât și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței vreme îndelungată în judecată.
Reglementată ca o excepție de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind judecata, excepția de perimare este peremptorie, întrucât scopul admiterii sale este stingerea procesului în faza în care acesta se află și este absolută, întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul părților dar și în interesul unei bune administrări a actului de justiție.
Pentru a interveni perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părții, existând în acest sens o prezumție simplă de culpă, dedusă din lipsa de stăruință în judecată în intervalul de timp reglementat de lege.
Recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 1289/R/2012 din 12 martie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 23 iulie 2018, judecata cauzei fiind suspendată la data de 16 octombrie 2018, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., dată de la care nici una din părți nu a mai efectuat vreun act de procedură, lăsând în nelucrare pricina care, din oficiu, a fost repusă pe rol în vederea discutării perimării conform art. 252 alin. (1) C. proc. civ. la data de 17 octombrie 2019, părțile fiind legal citate pentru termenul din 11 decembrie 2019.
În speță, de la data când a intervenit suspendarea, respectiv 16 octombrie 2018 și până la data repunerii pe rol din oficiu, și anume, 17 octombrie 2019, nici una din părți nu a întrerupt cursul suspendării, lăsând în nelucrare recursul.
Față de cele ce preced, având în vedere că lăsarea cauzei în nelucrare se datorează culpei părții, în baza art. 248 alin. 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată perimarea recursului.
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 1289/R/2012 din 12 martie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 decembrie 2019.