ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1061/2019
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1061/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, la data de 21 decembrie 2015, reclamantul A., a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, ca reprezentant al Statului Român și Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București, obligarea pârâților la plata unor daune materiale și morale, în cuantumul indicat.
Prin încheierea din 18 ianuarie 2016, Tribunalul București, secția a V-a civilă, în temeiul art. 200 alin. (4) din C. proc. civ., a anulat cererea de chemare în judecată, iar prin încheierea din 9 martie 2016, aceeași instanță a admis cererea de reexaminare formulată de reclamant și a revenit asupra măsurii anulării cererii, constatând că prin precizările depuse la dosar, în termen legal, reclamantul a complinit lipsurile acțiunii.
Astfel, prin precizările din 8 ianuarie 2016, reclamantul a arătat că obiectul cererii îl constituie acțiunea în răspundere delictuală, prevăzută de art. 1349 din C. civ., valoarea acestuia fiind de 330.099 RON. S-au indicat, ca temei de drept al acțiunii, și articole din Constituție, a căror incidență a fost dezvoltată și prin precizările depuse în 14 ianuarie 2016.
Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin Sentința nr. 1.577 din 22 decembrie 2016, a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București. A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Finanțelor Publice și Parchetul de pe lângă Judecătoria sector 1 București. A respins cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu respectivii pârâți ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia nr. 90 A din 1 februarie 2018, a admis apelul declarat de reclamantul A., împotriva sentinței pronunțate de tribunal, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București. A anulat, în parte, sentința apelată, în sensul că a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și, evocând fondul, a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, ca reprezentant al Statului Român, ca nefondată. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței privind cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București.
Împotriva acestei decizii, anterior comunicării, a declarat recurs, la 8 martie 2018, reclamantul A.
Prevalându-se de art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, și art. 20 din Constituție, a arătat că Statul român, nu poate invoca propria culpă în lipsa unei reglementări specifice.
În opinia recurentului, caracterul rezonabil al procedurii se apreciază ținând cont de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența Convenției Europene a Drepturilor Omului, privind complexitatea, comportamentul părților și cel al autorităților sesizate cu rezolvarea plângerii. A susținut că în cauză, deși complexitatea acesteia în sine nu este una evidentă, cercetările au durat foarte mult.
A arătat că s-a constituit parte civilă, a actualizat prejudiciul pe parcursul cauzei penale, al cărui cuantum nu a fost contestat, neîngreunând și netergiversând ancheta procurorilor.
A înțeles a se prevala de jurisprudența Curții de Apel București, în cauze similare, cu referire la Decizia nr. 1.862/2013 pronunțată în Dosarul nr. x/2011, prin care statul a fost obligat la plata unor despăgubiri rezultate dintr-o anchetă ineficientă a procurorilor.
Recurentul s-a referit în continuare la litigiul de muncă care a făcut obiectul Dosarului nr. x/2005 al Tribunalului București, în care nu a fost asistat de un avocat care să-și desfășoare activitatea în mod legal, vina aparținând și judecătorilor care nu au verificat acest aspect, potrivit art. 2, 3 și 4 din Legea nr. 303/2004.
A solicitat, pentru aceste motive, obligarea Statului român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata sumei totale de 401.381 RON, actualizată.
După comunicarea deciziei pronunțate în apel reclamantului, la 26 iulie 2018, A. a declarat recurs împotriva acesteia, înregistrat la Curtea de Apel București, la 31 iulie 2018, în termenul legal prevăzut de art. 485 alin. (1) din C. proc. civ.
A susținut că dispozițiile art. 998 - 1003 din C. civ. din 1864, sau actual, nu fac diferența între daunele materiale și morale care se acordă pentru repararea unui prejudiciu în cazul răspunderii delictuale, cu referire la cauza Babes contra României, în care s-au acordat prejudicii (atât morale cât și materiale) pentru încălcarea dreptului la un proces echitabil.
A arătat că a solicitat, la formularea plângerii, daune morale de 5000 euro pentru faptul că numita B., nu a fost sancționată pentru practicarea ilegală a avocaturii din cauza prescrierii răspunderii penale care se datorează duratei excesiv de mari a desfășurării cercetărilor penale, contrar prevederilor art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.
În final, a solicitat obligarea Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata prejudiciului actualizat, având la bază daunele materiale și morale solicitate la formularea plângerii penale din Dosarul nr. x/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București, în cuantum total de 401.381 RON.
La 16 ianuarie 2019, recurentul - reclamant a arătat că prejudiciul actualizat este în cuantum total de 429.581 RON, iar în justificarea daunelor morale de 25.000 euro a anexat dovada faptului că lipsa unui contract de muncă pe un post de conducere l-a privat de posibilitatea de a candida pentru asemenea posturi.
Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 13 septembrie 2018, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, care, potrivit rezoluției din 17 septembrie 2018, a fost comunicat părților, acordându-se termen la 7 noiembrie 2018, în care de consiliu, fără citare părți, pentru soluționarea căii de atac.
Prin punctul de vedere la raport formulat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, înregistrat la 2 octombrie 2018, s-a solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil.
În ședința camerei de consiliu din 7 noiembrie 2018, în temeiul art. 520 alin. (4) din C. proc. civ., s-a suspendat judecata recursului până la soluționarea sesizării privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept care face obiectul Dosarului nr. x/2018 al Înaltei Curți.
La 16 ianuarie 2019, recurentul a depus precizări referitoare la admisibilitatea căii de atac și la actualizarea prejudiciului.
Prin rezoluția din 21 ianuarie 2019, având în vedere dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 874 din 18 decembrie 2018 (publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 2 din 3 ianuarie 2019), și soluționarea Dosarului nr. x/2018 al Înaltei Curți, prin Decizia nr. 2 din 14 ianuarie 2019, dosarul a fost repus pe rol, în vederea reluării procedurii de filtru și s-a dispus comunicarea recursului către intimații - pârâți, precum și completarea raportului, după efectuarea comunicărilor, prin care să fie analizate celelalte condiții prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ.
Urmare a comunicării recursului, în cauză nu s-au formulat întâmpinări.
Prin completarea la raport din 27 martie 2019 s-a reținut că motivele de recurs ridică o problemă de încadrare a criticilor, cu consecința sancțiunii prevăzute de art. 493 alin. (5) din C. proc. civ.
Completul de filtru C3, la 1 aprilie 2019, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părților, pentru depunerea punctelor de vedere, în acord cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din cod, prioritar asupra aspectelor referitoare la nulitatea recursului pentru neîncadrarea criticilor în cele prevăzute la art. 488 din C. proc. civ., și a stabilit termen la 29 mai 2019, în camera de consiliu, fără citarea părților pentru soluționarea recursului, în temeiul art. 493 alin. (5) din cod.
Prin punctul de vedere depus la 18 aprilie 2019, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a solicitat să se admită excepția nulității recursului, iar în subsidiar, să se respingă, ca nefondat.
Analizând recursul, Înalta Curte, constată următoarele:
Art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., stipulează că în cazul în care completul este în unanimitate de acord că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 din cod, anulează recursul printr-o decizie motivată, pronunțată fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac.
Or, în speță, verificând cererea de recurs, se constată că nu s-a realizat încadrarea motivelor formulate în cele prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.
Totodată, se observă că, deși recurentul a făcut referire la texte ale Convenției Europene a Drepturilor Omului, Constituției, precum și ale C. civ., referitoare la antrenarea răspunderii civile delictuale, nu a arătat, în concret, în ce mod instanța de apel a aplicat sau interpretat greșit legea.
În realitate, prin calea extraordinară de atac promovată, recurentul și-a exprimat nemulțumirea privitor la modul în care a fost reprezentat de apărătorul său și a făcut cunoscut cuantumul prejudiciului la care se consideră îndreptățit în raport de diferite valori și criterii economice.
Se reține, în aceste condiții, că recurentul nu a dedus judecății critici care să se încadreze în motivele de casare prevăzute limitativ la pct. 1 - 8 ale art. 488 din C. proc. civ., și prin care să arate în ce mod, concret, este eronat și raționamentul instanței de apel.
O astfel de modalitate de redactare a memoriului de recurs nu se circumscrie exigențelor art. 486 alin. (1) lit. d) și art. 488 din C. proc. civ., care presupun ca în calea de atac a recursului să fie deduse judecății critici de nelegalitate împotriva dezlegărilor instanței de apel.
Ca atare, recursul reclamantului ridică o problemă de încadrare, cu consecința sancțiunii prevăzute de art. 488 alin. (5) din C. proc. civ., deoarece motivarea recursului nu se raportează în mod direct și explicit la dezlegările instanței de apel.
Prin urmare, văzând dispozițiile art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 488 din cod și cum nu au fost identificate motive de ordine publică, se va anula calea de atac exercitată în asemenea condiții procedurale încât nu este posibilă examinarea sub vreun aspect de nelegalitate a deciziei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de reclamantul A., împotriva Deciziei nr. 90A din 1 februarie 2018, a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, și pentru cauze cu minori și familie.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 mai 2019.