ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1649/2019
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1649/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin Încheierea de ședință din 12 decembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a fost admisă excepția tardivității cererii de recuzare întemeiate pe motivul antepronunțării prin încheierea din data de 04.06.2018, și respinsă, ca atare și a fost respinsă, în rest, cererea de recuzare formulată de A., ca nefondată.
În motivare, cu privire la excepția tardivității cererii de recuzare întemeiate pe motivul antepronunțării prin încheierea din data de 04.06.2018, s-a constatat că ulterior acestei date, în cauză au fost acordate mai multe termene de judecată, la care au fost realizate acte procesuale - 08.08.2018, termen la care petenta prin reprezentant a fost prezentă; 15 octombrie 2018, termen la care petenta prin reprezentant a fost de asemenea, prezentă; 26.11.2018, termen la care petenta a fost de asemenea, prezentă - fără însă, ca petenta să fi recuzat completul de judecată pentru motivul antepronunțării prin considerentele expuse de acesta în cadrul încheierii de ședință din data de 04.06.2018.
Or, reține curtea, aceste considerente erau cunoscute petentei, atât în virtutea obligației procesuale de a se interesa de modul de desfășurare a procesului, obligație consacrată de art. 10 C. proc. civ., cât și ca urmare a faptului că la termenul de judecată din data de 26.11.2018, petenta a formulat chiar și o cerere de lămurire și înlăturare a dispozițiilor contradictorii ale chiar respectivei încheieri de ședință din 04.06.2018.
În raport de art. 44 C. proc. civ., curtea a constatat că motivul de recuzare reprezentat de antepronunțarea completului, este tardiv formulat, fiind promovat ulterior începerii de dezbateri la termenele de judecată menționate anterior și la mult timp de la momentul cunoașterii respectivelor considerente contestate.
Restul motivelor de recuzare formulate au fost constatate ca nefondate.
S-a reținut că, prin Încheierea de ședință din data de 26.11.2018, prin care a soluționat cererea de lămurire și înlăturare a dispozițiilor contradictorii ale încheierii de ședință din 04.06.2018, completul nu s-a antepronunțat asupra cauzei, toate considerentele respectivei încheieri din noiembrie fiind arondate exclusiv instituțiilor procesuale ale lămuririi și înlăturării dispozițiilor contradictorii.
Mai mult, se observă că respectivul complet de judecată a decelat inclusiv criticile petentei din cererea de lămurire și îndepărtare dispoziții contradictorii, pe care le-a apreciat ca vizând fondul cauzei și le-a exclus în mod expres din câmpul analizei sale juridice de la acea dată.
S-a reținut și că motivul expus la punctul 5 din cererea de recuzare scrisă, este nefondat, întrucât argumentele vizând dreptul la apărare al petentei se referă, în realitate, la măsurile procesuale luate de către instanța de judecată la termenul din data de 03 decembrie 2018, care sunt măsuri de judecată.
Curtea a constatat, totodată, că la termenul de judecată din data de 03 decembrie 2018, au fost formulate concluzii inclusiv de către această parte procesuală, prin intermediul avocatului său ales, astfel încât nu se poate invoca, sub acest aspect, afectarea imparțialității magistraților cauzei, ca obligație procesuală derivată inclusiv din garanțiile dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților sale Fundamentale.
Împotriva încheierii de ședință de mai sus, intimata A. a formulat recurs, care face obiectul prezentului dosar, printr-o simplă declarație, fără motivare.
Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 15 ianuarie 2019 și repartizat Completului filtru nr. 5 (CF x).
Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost întocmit la data de 13 iunie 2019 și comunicat părților la data de 20 iunie 2019, potrivit dovezilor de comunicare aflate la filele x.
Părțile nu au depus punct de vedere la raport.
Analizând excepția nulității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit art. 53 alin. (1) C. proc. civ. "Încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părți, odată cu hotărârea prin care s-a soluționat cauza. Când această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri".
În cauză, dosarul a fost soluționat la data de 17 decembrie 2018, prin Sentința nr. 1408 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
Potrivit art. 486 alin. (1) C. proc. civ. cererea de recurs trebuie să cuprindă, printre altele, numele, prenumele, domiciliul, reședința, denumirea, sediul părților, precum și motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele se vor depune printr-un memoriu separat.
Lipsa acestor mențiuni este sancționată cu nulitatea potrivit alin. (3) al aceluiași articol.
Conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ. "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5) aplicabile și în recurs", adică atunci când termenul pentru exercitarea căii de atac curge de la un alt moment decât comunicarea hotărârii, motivarea recursului se va face într-un termen de aceeași durată, care curge, însă, de la data comunicării hotărârii.
Termenul pentru declararea și motivarea căii de atac s-a împlinit la data de 22 ianuarie 2019.
Recurenta intimată a depus o simplă declarație de recurs, în cuprinsul căreia a susținut că recursul urmează să fie motivat ulterior.
La dosar nu a fost depusă motivarea căii de atac.
Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte urmează să anuleze recursul formulat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de intimata A. împotriva încheierii din 12 decembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 octombrie 2019.