ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2254/2020

Ședința publică din data de 04 noiembrie 2020

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Litigiul are ca obiect recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 648/A/20.02.2017 a Tribunalului București, secția a III a civilă și a încheierii de ședință din 10.04.2017 a aceleiași instanțe.

Recursul a fost soluționat prin decizia nr. 310/11.04.2019, pronunțată de Curtea de Apel București în dosar nr. x/2015, decizie referitor la care reclamanta a formulat cerere de îndreptare eroare materială, lămurire și completare dispozitiv în temeiul art. 442,443 și 444 C. proc. civ., cereri în cursul judecării cărora, respectiv la 27.06.2019, s-a formulat cererea de recuzare soluționată prin încheierea recurată în prezenta cauză.

Prin încheierea de ședință din 05.07.2019, Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins cererea de recuzare a d-nei judecător B., formulată de petenta A..

Împotriva încheierii de ședință din 05.07.2019 a Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1 și 5 C. proc. civ., petenta A. formulând următoarele critici de nelegalitate:

- Instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale (art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.), respectiv completul care a soluționat cererea de recuzare nu a fost legal constituit, deoarece în componența acestuia nu s-au mai regăsit niciunul din judecătorii care au soluționat recursul și cererile de lămurire/completare/îndreptare eroare, formulate ulterior pronunțării asupra recursului.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurenta a făcut trimitere la conținutul normativ al art. 50 C. proc. civ. și 110 alin. (4) din Regulamentul instanțelor judecătorești, pentru a indica, din punct de vedere legal, constituirea completului chemat să soluționeze incidentele procedurale privitoare la recuzare și/sau abținere care îi vizează pe o parte a membrilor completului de judecată, precizând însă că motivul de nelegalitate a alcătuirii completului ce a soluționat cererea sa de recuzare, rezidă în faptul că în completul de recurs stabilit aleatoriu nu s-a mai regăsit niciunul din judecătorii inițiali. De aceea, susține că nu a fost legal constituit nici completul învestit cu soluționarea cererilor sale întemeiate pe dispozițiile art. 442,443 și 444 C. proc. civ., nefiind inclus în complet (în locul judecătorului promovat la ÎCCJ) judecătorul din planificarea de permanență de la data înregistrării acestor cereri, respectiv 18.04.2019, conform art. 111 alin. (6) din Regulamentul instanțelor.

Precizează că asupra acestui aspect a insistat la termenul de judecată din 27.06.2019, atunci când a cerut depunerea la dosar a planificărilor de permanență din 18.04.2019, în timp ce președintele de complet s-a prevalat de planificarea de ședință și a refuzat prezentarea acelora relative la planificarea de permanență, încălcând în acest fel principiul transparenței procesual civile și al dreptului la apărare.

Cum în mod cert, d-na judecător C. nu a făcut parte din planificarea de permanență de la data înregistrării cererilor întemeiate pe dispozițiile art. 442,443,444 C. proc. civ. la 18.04.2019, ci din planificarea de ședință de la termenul din 27.06.2019, iar din planificarea de permanență în condițiile art. 111 alin. (6) din Regulament a făcut parte d-na judecător D., desemnată în locul d-nei E., se dovedește că alcătuirea instanței chemată să judece cererea de recuzare a fost nelegală în raport cu dispozițiile art. 110 alin. (1)/alin. (4) din Regulamentul instanțelor.

- Instanța nu s-a pronunțat asupra a ceea ce s-a cerut, încălcând regulile de procedură și principiile fundamentale de drept procesual (art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.), întrucât deși cererea de recuzare a fost întemeiată pe un motiv unic de incompatibilitate (art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ.), instanța a făcut confuzie în ce privește temeiurile de drept, respingerea cererii făcându-se în temeiul art. 27 din C. proc. civ. de la 1865. Ca atare, au fost încălcate principiul legalității (art. 7 C. proc. civ.), principiul disponibilității (art. 9 C. proc. civ.), dreptul de acces la o instanță competentă, independentă, imparțială și stabilită prin lege (art. 6 C. proc. civ.), cu consecința încălcării jurisprudenței CEDO și CJUE în materie.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 08.07.2020, completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată în ședință publică pentru soluționare la data de 04.11.2020.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând criticile de recurs formulate, Înalta Curte reține caracterul nefondat al acestora, după cum urmează:

- Critica de nelegalitate, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., privitoare la nealcătuirea instanței ce a pronunțat încheierea din 05.07.2019, potrivit dispozițiilor legale, nu poate fi primită.

Dispozițiile legale care cârmuiesc compunerea completului de judecată chemat să soluționeze incidentul procedural al abținerii sau recuzării judecătorului sunt chiar cele indicate de recurentă, respectiv art. 50 din C. proc. civ. și art. 110 alin. (4) din Regulamentul de Organizare a Instanțelor aprobat prin HCSM nr. 1375/2015, iar respectarea lor a fost asigurată în cazul dedus judecății.

Potrivit art. 50 alin. (1) C. proc. civ. "Abținerea sau recuzarea se soluționează de un alt complet al instanței respective, în compunerea căruia nu poate intra judecătorul recuzat sau care a declarat că se abține".

De asemenea, în acord cu prevederile art. 110 alin. (4) din Regulament, în situația în care incidentele procedurale referitoare la incompatibilitatea, recuzare sau abținere se referă la o parte din membrii completului de judecată, soluționarea acestora se va face de către un complet constituit prin includerea judecătorului sau a judecătorilor stabiliți prin planificarea de permanență, pe materii, realizată cel puțin trimestrial.

Cazul dedus judecății se identifică cu acela în care recuzarea l-a vizat doar pe unul din membrii completului învestit să soluționeze cererile recurentei întemeiate pe dispozițiile art. 442, 443 și 444 C. proc. civ., respectiv pe președintele acestuia, astfel că cererea de recuzare a fost soluționată de un alt complet al secției a III-a a Curții de apel București, în compunerea căruia nu a intrat judecătorul recuzat, astfel cum dispune art. 50 alin. (1) C. proc. civ.. Acest complet a fost constituit din judecătorii nerecuzați ai completului din 27.06.2019 și prin includerea judecătorului din planificarea de permanență, în persoana doamnei judecător F., cum se indică în rezoluția din 1.07.2019, de la fila x, verso, a dosarului curții de apel, volumul II, așadar cu respectarea și aplicarea dispozițiilor art. 110 alin. (4) din HCSM nr. 1375/2015.

Înalta Curte mai reține că atunci când susține critica sa de nealcătuire a instanței cu respectarea dispozițiilor legale, recurenta nu invocă nesocotirea sau încălcarea vreuneia din normele legale mai sus prezentate, cât privește compunerea completului ce a pronunțat încheierea atacată din 05.07.2019 ci, în realitate, pretinde o încălcare a dispozițiilor art. 111 alin. (6) din același Regulament de organizare al instanțelor cu referire la compunerea completului învestit la 18.04.2019, cu soluționarea cererilor sale de lămurire, completare și îndreptare dispozitiv al deciziei nr. 310/11.04.2019 pronunțată de Curtea de apel București, secția a III-a.

În esență, recurenta susține că dacă constituirea acestui complet s-ar fi realizat cu respectarea art. 111 alin. (6) din Regulament - respectiv, prin întregirea completului inițial (cel ce a pronunțat decizia nr. 310/11.04.2019), în locul judecătorului promovat la instanța superioară, cu judecătorul din lista de permanență de la data înregistrării cererilor sale de lămurire, completare și îndreptare decizie nr. 310/11.04.2019, respectiv 18.04.2019, iar nu cu judecătorul planificat în ședința de judecată din 27.06.2019 - și compunerea completului chemat ulterior să soluționeze cererea sa de recuzare a unui membru al acestui complet, astfel alcătuit, ar fi fost alta, respectiv cea legală.

Privitor la această critică, Înalta Curte are în vedere, în raport cu regimul legal al nulității actelor de procedură instituit prin dispozițiile art. 174 - 179 C. proc. civ., că deși regulile relative la compunerea sau constituirea instanței sunt unele imperative, a căror nesocotire atrage sancțiunea nulității absolute care poate fi invocată de judecător sau orice parte din proces, în orice stare a judecării cauzei (potrivit art. 178 alin. (1) C. proc. civ.), totuși nu poate lua în discuție și cerceta neregularitatea semnalată deoarece excede limitelor judecății trasate acestei instanțe, învestite în condițiile procedurale ale art. 53 alin. (1) teza finală, cu verificarea legalității încheierii de respingere a cererii de recuzare.

Or, în condițiile propuse de recurentă, s-ar ajunge ca, pe această cale procesuală, al cărei obiect de cercetare este unul restrâns, limitat la încheierea de respingere a cererii de recuzare, să se examineze și eventual, să se invalideze (după cum propune partea) acte de procedură ce aparțin unei instanțe de recurs (așadar care sunt, potrivit legii, definitive și nesusceptibile de control judecătoresc în calea de atac a recursului), altele decât cel avut în vedere expres și limitativ în dispoziția art. 53 C. proc. civ.

Oricât de clară sau mai puțin clară ar fi o anume neregularitate procedurală săvârșită de o instanță de judecată, sancționarea ei nu ar putea avea loc în afara unui cadru legal care să permită un atare control și adoptarea unei decizii în această direcție, fiind de principiu că o nelegalitate nu poate fi corectată prin săvârșirea unei alte nelegalități.

În alte cuvinte, verificarea și eventuala sancționare a alcătuirii instanței învestită cu judecarea cererilor reclamantei privitoare la lămurirea, completarea și îndreptarea deciziei civile nr. 310/11.04.2019 excede abilitării legale a controlului judecătoresc al recursului declanșat asupra încheierii din 05.07.2019 prin cererea de recurs formulată de petentă. Întrucât această instanță nu poate realiza controlul de legalitate al altor acte de procedură decât cel al încheierii de respingere a cererii de recuzare atacate și, precum s-a arătat, întrucât nelegala alcătuire a instanței ce a pronunțat încheierea din 5.07.2019 nu poate fi reținută nici prin raportare la dispozițiile art. 50 alin. (1) C. proc. civ., dar nici prin raportare la prevederile art. 110 alin. (4) din HCSM nr. 1375/2015, Înalta Curte apreciază ca fiind nefondată cea dintâi critică a recursului.

- Cea de-a doua critică a recursului a susținut motive de nelegalitate a încheierii atacate, subsumate dispozițiilor art. 488 (1) pct. 5 C. proc. civ., cum ar fi nepronunțarea asupra a ceea ce s-a cerut ori încălcarea de către instanță a regulilor de procedură și a principiilor fundamentale de drept procesual (principiul legalității - art. 7 C. proc. civ., principiul disponibilității - art. 9 C. proc. civ., dreptul de acces la o instanță competentă, independentă, imparțială și stabilită prin lege - art. 6 C. proc. civ.,), toate deduse din împrejurarea că instanța a confundat temeiurile de drept prin aceea că, deși a avut a soluționa o cerere de recuzare promovată sub incidența dispozițiilor noului C. proc. civ., întemeiată pe dispozițiile art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., aceasta a respins-o ca nefondată, apreciere care s-a realizat în temeiul art. 27 C. proc. civ. de la 1865.

Nici această critică, astfel susținută, nu poate fi primită, observându-se că, ceea ce se susține a fi o dovadă de nepronunțare de către instanță asupra a ceea ce s-a cerut ori o dovadă de încălcare a regulilor și principiilor fundamentale care guvernează procesul civil, nu are decât valoarea unei erori materiale în indicarea temeiului juridic al cererii de recuzare.

Se observă, din acest punct de vedere, că cererea de recuzare formulată de recurentă a fost analizată prin încheierea atacată în raport de conținutul său concret, prin evocarea punctuală a ceea ce, în opinia părții, constituiau dovezi ale lipsei de imparțialitate a judecătorului recuzat, instanța învestită apreciind, pe de o parte, că toate aspectele semnalate privesc modalitatea de desfășurare a ședinței de judecată și măsurile dispuse de judecătorul recuzat, în calitate de președinte al completului, care au fost contestate de petentă sub aspectul legalității (ceea ce excede puterii de verificare și analiză a completului ce soluționează cererea de recuzare), iar pe de altă parte, că niciunul din aspectele semnalate - legate strict de desfășurarea procedurii de judecată și de modul de aplicare a unor norme legale în acțiunea dedusă judecății - nu este apt să releve o situație de natură a compromite imparțialitatea judecătorului recuzat.

În raport cu analiza instanței, care a fost una în substanță, realizată prin raportare la susținerile concrete ale părții, critica de nepronunțare asupra a ceea ce s-a cerut apare ca evident nefondată.

Înalta Curte are, de asemenea, în vedere că simpla eroare materială ori confundarea temeiurilor de drept ale cererii de recuzare în raport de care se înțelege că a fost examinată aceasta, nu putea compromite analiza instanței cât să se poată vorbi despre o nepronunțare asupra a ceea ce s-a cerut ori despre o încălcare a principiilor legalității, disponibilității ori a dreptului de acces la o instanță independentă, imparțială și stabilită de lege. Aceasta, cu atât mai mult cu cât cazurile de incompatibilitate descrise în cuprinsul art. 42 din C. proc. civ. din 2013 nu sunt decât o reluare și, în unele cazuri, o particularizare a acelora regăsite în art. 27 din C. proc. civ. de la 1865, în timp ce, prin cererea sa de recuzare, petenta a indicat nu un caz de recuzare particular, specific dintre cele expuse la punctele 1-12 din art. 42, ci unul general și cuprinzător, respectiv cel de la pct. 13 al aceluiași articol care se referă la "alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea sa" (a judecătorului).

Or, așa cum rezultă din considerentele încheierii recurate, instanța învestită a examinat incidentul procedural al recuzării președintelui completului de judecată din 27.06.2019 în raport de toate elementele sesizate de parte, concluzionând asupra acestora în sensul că "nu sunt de natură să releve o situație de natură a compromite imparțialitatea judecătorului recuzat", motiv pentru care în mod corect a respins cererea ca nefondată, iar nu ca inadmisibilă (cum susține recurenta că ar fi trebuit), întrucât tocmai o eventuală astfel de soluție ar fi fost un indiciu al unei neexaminări în substanță a obiecțiunilor ridicate de parte.

În considerarea tuturor acestor motive, neputându-se reține criticile de nelegalitate a încheierii atacate, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta A., cu domiciliul în București, împotriva încheierii de ședință din 5 iulie 2019 a Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie în contradictoriu cu intimatul Ministerul Justiției, cu sediul în București, str. x.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 04 noiembrie 2020.