ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1160/2019

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 8 iunie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale - Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 4 Sud-Vest Oltenia, în temeiul art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, a solicitat suspendarea efectelor deciziei de soluționare a contestației și a efectelor raportului de selecție finală și implicit a termenului de 4 luni în care trebuie încheiat contractul cu autoritatea contractantă AFIR, până la soluționarea definitivă a cauzei.

Hotărârea primei instanțe Prin Sentința civilă nr. 412 din 1 august 2017, Curtea de Apel Craiova a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale - Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 4 Sud-Vest Oltenia.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. I.2, a formulat recurs reclamanta A. SRL, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de suspendare, așa cum a fost formulată. Din perspectiva cazului de casare invocat, recurenta arată că hotărârea atacată este nelegală, fiind dată cu încălcarea art. 14 din Legea nr. 554/2004 deoarece există un caz bine justificat, precum și riscul iminent al producerii unei pagube, care nu mai poate fi reparată. Cât privește cazul bine justificat, punctează anumite împrejurări de fapt și de drept care creează îndoieli asupra legalității celor două acte administrative, respectiv lipsa de transparență a modului de selecție care se reflectă în actul final și lipsa de predictibilitate și previzibilitate a AFIR în modul de selecție a solicitantului și de calculare și acordare a fondurilor europene. Toate aceste elemente demonstrează existența cazului bine justificat, iar instanța a reținut greșit că nu ar fi îndeplinită această condiție. Cât privește cea de-a doua condiție, contrar celor reținute de instanța de fond, recurenta-reclamantă arată că este îndeplinită și această condiție. Astfel, paguba iminentă constă în aceea că în situația în care nu s-ar dispune suspendarea actului administrativ, societatea "ar fi obligată" să semneze contractul de finanțare pentru o valoare mult mai mică. De asemenea, în situația în care s-ar dispune anularea actului administrativ, paguba suferită de societate nu ar putea fi reparată întrucât contractul de finanțare odată semnat și finanțarea odată obținută, așa cum este menționat în condițiile contractuale asumate de către părți, nu se mai poate reveni asupra cuantumului acestuia.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susținând, în esență, că prima instanță a apreciat corect asupra neîndeplinirii celor două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.

Procedura de soluționare a recursului Prin rezoluția din 18 octombrie 2018 a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 6 martie 2019, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat. 1. Argumente de fapt și de drept relevante În cauza dedusă judecății, reclamanta A. SRL a sesizat instanța de contencios administrativ cu cererea de suspendare a efectelor raportului de selecție finală și implicit a termenului de 4 luni în care trebuie încheiat contractul de finanțare și a efectelor deciziei de soluționare a contestației până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare, conform art. 15 din Legea nr. 554/2004. Criticile formulate de recurenta-reclamantă, subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sunt neîntemeiate. Contrar celor susținute de recurentă, Înalta Curte apreciază că instanța de fond a realizat o corectă aplicare și interpretare a prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. Conform dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. La modul concret, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu. În acest context, trebuie subliniat faptul că principiul legalității actelor administrative presupune, atât ca autoritățile administrative să nu eludeze dispozițiile legale, cât și ca toate deciziile acestora să se întemeieze pe lege. Acest principiu, impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigențe de către autorități să fie în mod efectiv asigurată. Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare, instanța de judecată nu va cerceta îndeplinirea condițiilor de legalitate a actului administrativ, această obligație revenindu-i instanței învestite cu soluționarea acțiunii în anulare. Prin urmare, pentru a înlătura, chiar și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actului administrativ, prin suspendarea acestuia, instanța poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri doar prin raportare la probele administrate în cauză și care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate a actului administrativ, instanța având posibilitatea să efectueze numai o examinare sumară a aparenței dreptului. Analizând prima facie motivele invocate de reclamantă, în mod corect prima instanță a constatat că acestea nu relevă împrejurări legate de starea de fapt sau de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Motivele prezentate în cererea introductivă și în cererea de recurs nu se pretează analizei sumare care are loc în procedura referitoare la suspendarea actului administrativ, făcând exclusiv obiectul analizei de legalitate și temeinicie pe fond, specifică acțiunii în anularea actului administrativ. Vicierea procedurii de evaluare este o chestiune litigioasă care poate fi tranșată exclusiv în cadrul acțiunii în anulare, pe baza unui probatoriu complex. De altfel, prin Sentința civilă nr. 668 din 8 decembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Alba Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a soluționat fondul cauzei, în sensul respingerii acțiunii în anulare, formulată de reclamantă. Această soluție dată acțiunii în anularea celor două acte administrative vine să confirme constatarea primei instanțe, în sensul neîndeplinirii condiției cazului bine justificat, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004. Chiar dacă susmenționata sentință civilă nu este definitivă (dosarul având ca obiect recursul declarat de reclamanta A. SRL împotriva Sentinței civile nr. 668/8.12.2017 a Curții de Apel Craiova se află pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind fixat primul termen de judecată la data de 26.06.2020), această hotărâre judecătorească constituie un reper în verificarea aparenței de nelegalitate pretinse în justificarea cererii de suspendare, pentru că judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării și interpretării unor probe și efectuării unei evaluări aprofundate, pe care mecanismul procesual al suspendării executării actului administrativ nu o îngăduie. În consecință, în mod corect prima instanță a constatat inexistența elementelor care să contureze îndeplinirea condiției cazului bine justificat pentru suspendarea efectelor raportului de selecție finală, implicit a termenului de 4 luni în care trebuie încheiat contractul de finanțare, și a efectelor deciziei de soluționare a contestației. Înalta Curte reține că cele două condiții legale, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă, nu pot fi analizate decât împreună, deoarece nu se poate vorbi despre un caz bine justificat dacă nu se învederează, în același timp, iminența producerii unei pagube semnificative și reciproc, prefigurarea unei pagube iminente reprezintă un element esențial pentru a motiva existența cazului bine justificat de admitere a suspendării executării actului administrativ. În cauză, condiția necesității prevenirii unei pagube iminente și, implicit, motivul de recurs invocat sub acest aspect, nu se mai impun a fi analizate, având în vedere neîndeplinirea condiției cazului bine justificat, ce conduce la neîntrunirea cumulativă a prevederilor legale impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 în materia suspendării executării actului administrativ. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerente expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 din C. proc. civ., constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. SRL, ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,