ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1148/2019

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 30 septembrie 2015, sub nr. x/2015, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale prin Direcția Generală de Informații a Apărării UM X București, anularea Deciziei de aplicare a sancțiunii disciplinare "avertisment" înregistrată sub nr. x din 26 august 2015 emisă de Direcția Contrainformații și Securitate Militară, structură fără personalitate juridică din cadrul Direcției Generale de Informații a Apărării.

Prin Sentința civilă nr. 909 din 19 martie 2016, Curtea de Apel București a respins cererea reclamantului, ca nefondată.

Împotriva sentinței menționate la pct. 1.2 a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate și, rejudecând cauza, admiterea cererii de chemare în judecată, în sensul anulării deciziei privind aplicarea sancțiunii disciplinare "avertisment" nr. P-2126 din 26 august 2015, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În susținerea motivului de nelegalitate invocat, recurentul-reclamant a formulat, în esență, următoarele critici:

În motivarea sentinței atacate au fost ignorate prevederile art. 6 alin. (1) din Regulamentul disciplinei militare, aprobat prin Ordinul ministrului apărării naționale nr. 64/2013 și ale art. 11 alin. (3) și (4) din Regulamentul de ordine interioară, astfel încât, reținerea instanței de fond că fapta săvârșită reprezintă abatere disciplinară, este greșită. În opinia recurentului, înscrisurile pe care le-a depus la dosarul cauzei (respectiv corespondența purtată prin e-mail privind lămuririle solicitate), arată că ordinul nu a fost clar emis, fiind formulat ambiguu și de natură a nu oferi suficiente lămuriri cu privire la ce se solicită a se duce la îndeplinire, motiv pentru care lipsa de înțelegere a unui ordin care nu este dat conform regulamentului nu poate constitui abatere disciplinară pentru cel ce nu l-a înțeles. Mai susține recurentul că, deși nu avea nicio obligație regulamentară de a solicita lămuriri privind ordinul primit (obligația legală fiind a celui care dă ordinul să se asigure că acesta a fost clar, explicit și înțeles), a cerut lămuriri pe care, însă, nu le-a primit nici în prezent.

Instanța de fond nu a ținut cont de faptul că din analiza deciziei de sancționare nu reiese clar care este fapta imputată ce constituie abatere disciplinară, descrierea acesteia fiind lapidar și generic formulată, precum și că nu cuprinde mențiuni referitoare la posibilitatea contestării sale, conform prevederilor art. 80 alin. (4) din Regulamentul disciplinei militare.

Recurentul-reclamant consideră că sentința de fond este nelegală, întrucât instanța nu a ținut cont de probele administrate în cauză (de natură să demonstreze, în opinia recurentului, toate diligențele și demersurile pe care le-a întreprins pentru a duce la îndeplinire ordinul transmis) și, mai mult decât atât, nu a analizat sub aspectul prevederilor legale dacă ordinul era clar formulat.

Intimatul-pârât Ministerul Apărării Naționale prin Direcția Generală de Informații a Apărării UM X București nu a formulat întâmpinare în cauză, ci note scrise (astfel cum au fost calificate de instanță la termenul de judecată din 6 martie 2019), prin care s-a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, reiterând, în esență, susținerile formulate pe parcursul litigiului în primă instanță.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 9 mai 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 18 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 6 martie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat.

Criticile din recurs, circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sunt neîntemeiate.

Raportat la situația de fapt rezultată din probele administrate, instanța de fond a reținut că, la data de 10 iulie 2015, ofițerului i s-a comunicat sub semnătură pe raportul nr. x/10 iulie 2015, ordinul locțiitorului pentru securitate de a elabora și înainta până la data de 17 iulie 2015 propunerile privind modificarea Procedurii Operaționale C.P.O. - 02605 - 2 aprilie 162 de evaluare a actelor de control în vederea exploatării în aplicația informatică de management a securității.

Ulterior, la data de 14 iulie 2015, reclamantul a considerat necesar și util să solicite îndrumări privind criteriile de elaborare a acesteia, astfel încât, la aceiași dată, locțiitorul pentru securitate i-a adus la cunoștință cerințele pentru îmbunătățirea Raportului de evaluare a actelor de control în domeniul protecției informațiilor clasificate, în vederea modificării procedurii operaționale, sub semnătură, potrivit documentului nr. C/1008 din 14 iulie 2015.

Tot la data de 14 iulie 2015, șeful secției i-a reamintit termenul de executare al ordinului dat de locțiitorul pentru securitate, respectiv 17 iulie 2015 și, totodată, i-a transmis și criteriile/obiectivele ce trebuiau avute în vedere de reclamant la elaborarea procedurii, potrivit documentului înregistrat sub nr. x din 8 septembrie 2015.

La termenul pentru finalizarea documentului, respectiv 17 iulie 2015, reclamantul nu a prezentat niciun fel de propuneri de modificare a Procedurii Operaționale C.P.O. - 02605 - 2 aprilie 162.

La data de 21 august 2015, la solicitarea locțiitorului pentru securitate, reclamantul a înaintat un proiect de procedură, cu privire la care s-a apreciat de către pârât că nu a corespuns în totalitate cerințelor cuprinse în ordinul dat, deși a beneficiat în data de 14 iulie 2015 de consiliere privind stabilirea criteriilor de elaborare a lucrării.

Ca urmare, la data de 26 august 2015 s-a emis Decizia nr. P-2126, privind aplicarea sancțiunii disciplinare "avertisment", decizie pe care reclamantul a contestat-o prin raportul nr. x din 28 august 2015.

Contestația astfel formulată a fost soluționată în conformitate cu dispozițiile art. 80 alin. (2) din Regulamentul disciplinei militare, aprobat prin Ordinul ministrului apărării naționale nr. 64/2013. Astfel, în urma sesizării militarului, comandantul a nominalizat prin Ordinul de zi pe unitate nr. 168 din 31 august 2015 o comisie de analiză a contestației care a propus prin Actul de constatare nr. PS-407 din 3 septembrie 2015 menținerea sancțiunii disciplinare aplicate reclamantului.

Împotriva acestor acte reclamantul a formulat acțiune în contencios administrativ, solicitând anularea sancțiunii aplicate.

Soluția primei instanțe, de respingere a acțiunii reclamantului, cu consecința menținerii actelor contestate, este legală, reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

Înalta Curte constată că recurentul-reclamant nu a formulat alte critici propriu-zise de nelegalitate a hotărârii atacate, limitându-se la o reluare a argumentelor expuse în susținerea acțiunii introductive, care au fost avute în vedere de instanța de fond și analizate judicios în considerentele sentinței atacate.

Critica din recurs, potrivit căreia instanța de fond a reținut în mod greșit că fapta săvârșită reprezintă abatere disciplinară, este nefondată.

În ceea ce privește fapta reținută în sarcina sa ca abatere disciplinară, din actele dosarului rezultă că, la data de 10 iulie 2015, ofițerului i s-a comunicat, în scris, ordinul locțiitorului pentru securitate de a elabora și înainta până la data de 17 iulie 2015 propunerile privind modificarea procedurii. Însă, la data la care trebuia executat ordinul primit, recurentul-reclamant nu a prezentat niciun fel de propunere de modificare a documentului și nici nu a raportat faptul că nu poate executa deloc sau nu poate executa la timp ordinul, așa cum prevăd dispozițiile art. 12 alin. (4) și (5) din Regulamentul de ordine interioară pe unitate. Abia la data de 21 august 2015, urmare solicitării formulate în acest sens de locțiitorul pentru securitate, ofițerul a înaintat un proiect de procedură care nu a corespuns cerințelor cuprinse în ordinul dat, deși a beneficiat în data de 14 iulie 2015 de consiliere privind stabilirea criteriilor de elaborare a lucrării.

Potrivit dispozițiilor art. 48 lit. b) și art. 49 lit. e) din Regulamentul disciplinei militare, aprobat prin Ordinul ministrului apărării naționale nr. 64/2013, constituie abateri disciplinare nerespectarea atribuțiilor de serviciu sau supeficialitate în îndeplinirea acestora, precum și întârzierile în executarea sau transmiterea ordinelor primite.

Având ca reper aceste dispoziții legale, în contextul factual anterior expus, Înalta Curte reține că abaterea disciplinară a fost corect reținută în sarcina recurentului-reclamant, din moment ce ofițerul nu a făcut dovada că a îndeplinit corespunzător atribuțiile de serviciu ce îi incumbau (respectiv nu a luat măsurile necesare pentru elaborarea propunerilor de modificare a procedurii, în vederea aducerii la îndeplinire a ordinului primit) și că nu a întârziat în soluționarea lucrării cu termen repartizate.

Recurentul-reclamant nu contestă situația de fapt reținută în actul administrativ contestat, privind sancționarea sa în legătură cu neelaborarea în termen și conform ordinului transmis a propunerilor de modificare a "Procedurii Operaționale . . . . . . . . . .", ci susține că ordinul "nu era clar formulat", astfel încât, lipsa de înțelegere a unui ordin care nu este dat conform regulamentului nu poate constitui abatere disciplinară pentru cel ce nu l-a înțeles.

Susținerile reclamantului, reiterate și prin cererea de recurs, potrivit cărora ordinul nu era clar, nu prezintă relevanța juridică pretinsă de acesta în apărarea sa.

În acord cu opinia exprimată de judecătorul fondului, instanța de control judiciar reține că ordinul a fost formulat conform art. 11 alin. (3) și (4) din Regulamentul de ordine interioară în unitate, aprobat prin Ordinul ministrului apărării naționale nr. MS92/2008, întrucât ordinul a fost formulat în scris, prin rezoluția dată pe document de locțiitorul pentru securitate, scurt, clar și precis, iar ulterior, în data de 14 iulie 2015, i s-au transmis ofițerului explicații și i s-au oferit precizări suplimentare sub forma unui set de criterii pentru elaborarea procedurii ce a făcut obiectul ordinului dat acestuia.

Raportat la conținutul prevederilor art. 11 alin. (3) și (4) din Regulamentul de ordine interioară în unitate, dispoziție regulamentară invocată de însuși recurent prin memoriul de recurs, apare ca lipsită de suport afirmația acestuia, în sensul că ordinul nu era clar formulat.

Nici alegațiile recurentului potrivit cărora din analiza deciziei de sancționare nu reiese clar descrierea faptei imputate ce constituie abatere disciplinară, nu pot fi primite.

Astfel, în considerentele deciziei este descrisă fapta care constituie abatere disciplinară (și anume, nerespectarea ordinului locțiitorului pentru securitate de a elabora și înainta, până la data de 17 iulie 2015, propunerile privind modificarea Procedurii ...), sunt prezentate detaliat împrejurările în care fapta s-a produs - data primirii ordinului scris (10 iulie 2015), termenul limită până la care trebuie întocmită lucrarea (17 iulie 2015), comunicarea de către locțiitorul pentru securitate, prin e-mail, la data de 14 iulie 2015, a unui set de criterii pentru elaborarea procedurii.

Prin urmare, în raport de considerentele anterior arătate, în acord cu opinia exprimată de instanța de fond, nu se poate susține nemotivarea actului atacat, fapta fiind descrisă suficient de detaliat, astfel încât reclamantul să aibă posibilitatea să înțeleagă care a fost actul generator al sancțiunii și să își poată face apărări pertinente.

Referitor la nulitatea deciziei atacate, întrucât în conținutul acesteia nu este prevăzută și posibilitatea de a o contesta și nici instanța competentă, conform prevederilor art. 80 alin. (4) din Regulamentul disciplinei militare, instanța de control judiciar apreciază ca acest aspect a fost corect apreciat de prima instanță ca neproducând vreo vătămare recurentului-reclamant, care să ducă la nulitatea actului, de vreme ce a avut posibilitatea contestării actului în fața instanței de judecată competente, fără a-i fi opusă vreo excepție în legătură cu termenul de contestare a acestuia.

Concluzionând, se reține că în mod corect a respins judecătorul fondului acțiunea vizând anularea deciziei de sancționare, reclamantul neadministrând probe din care să rezulte nelegalitatea actului contestat.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele impuse de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței civile nr. 909 din 18 martie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 martie 2019.

GGC - LM