ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2163/2010

Deliberând asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 145/CA/2006 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune invocat de pârâta SC A.I.P. S.R.L. Petroșani și în consecință a fost respinsă acțiunea reclamantei CN H. SA Petroșani - Exploatarea Minieră Livezeni împotriva acestei pârâte, reținându-se că acțiunea reclamantei a fost promovată după expirarea termenului general de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958. Reclamanta a declarat apel împotriva acestei sentințe pronunțând Decizia nr. 114/ A din 30 iunie 2006 prin care s-a respins ca nefondat apelul pârâtei constatându-se că tribunalul în mod legal și temeinic a reținut prescrierea dreptului la acțiune conform art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, aplicabil în cauză.

Împotriva deciziei pronunțate în apel, reclamanta a declarat recurs, care prin Decizia nr. 3267 din 23 octombrie 2007, în Dosarul nr. 546/57/2006, a fost admis recursul cu consecința casării ambelor hotărâri și trimiterea cauzei spre judecare Tribunalul Hunedoara. Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Hunedoara stabilindu-se termen pentru judecata în fond a pricinii la data de 6 februarie 2008. Prin sentința civilă nr. 928/ CA din 14 mai 2009 Tribunalul Hunedoara, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantei, cu 2.500 lei cheltuieli de judecată. Prin sentința civilă nr. 819/ C din 25 mai 2009 Tribunalul Sibiu, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea reclamantei SC I. SRL Sibiu în contradictoriu cu pârâta SC A.L.

SRL Avrig pe care a obligat-o la restituirea sumei de 135.578 lei încasată necuvenit de la reclamantă și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 10.006 lei. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că în baza contractului de prestări servicii din 27 iulie 1999 pârâta în calitate de prestator serviciu s-a obligat să efectueze serviciile Pram în folosul reclamantei, iar aceasta din urmă, în calitate de beneficiar s-a obligat să achite contravaloarea lucrărilor efectuate, prețurile fiind stabilite în mod clar și distinct pentru fiecare operațiune în parte, acceptate și însușite sub semnătură de către părțile contractante.

S-a mai reținut că fiecare factură a fost emisă după încheierea proceselor - verbale de recepție cantitativă și calitativă a lucrărilor executate și întocmirea devizelor de lucrări în care au fost stipulate toate prețurile, documentele ce au fost verificate și însușite prin semnătură de către beneficiar, iar reclamanta pe perioada de garanție a lucrărilor nu a solicitat remedieri - conform buletinelor Pram eliberate reprezentând garanția că verificarea a fost corect efectuată și echipamentul poate fi exploatat în condiții maxime - și nu a comunicat pârâtei existența vreunei defecțiuni. Procesul - verbal întocmit de organele fiscale nu pot sta la baza pretențiilor formulate de reclamantă prin prezenta acțiune și nu-i poate conferi drepturi în raporturile cu pârâta și nu cauzează prejudicii terților.

Împotriva sentinței tribunalului reclamanta a declarat apel care a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 1/ A din 13 ianuarie 2010 reținându-se în considerente, în esență, că procesul - verbal de control întocmit de organele fiscale nu-i creează reclamantei drepturi de a promova prezenta acțiune și nici nu prejudiciază vreun terț. Împotriva deciziei reclamanta a declarat recurs criticând soluția pronunțată în apel pentru nelegalitate reinterând motivele invocate în apel. Întrucât timbrarea prevalează asupra oricăror chestiuni prealabile, Înalta Curte rămâne în pronunțare pe excepția netimbrării. Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, republicată, taxele de timbru se plătesc anticipat, iar conform aceluiași articol alin. (3) din aceeași lege neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii.

Textul de lege enunțat cuprinde o normă imperativă care impune o obligație la plata taxei judiciare de timbru, de la care nu se admite nicio abatere, nesocotirea acesteia conducând la sancțiunea nulității absolute a cererii și/sau căii de atac exercitate de parte. Este elocvent faptul că această normă are caracter imperativ și absolut de la care nu se poate deroga prin voința părților. În cauză, s-a calculat în sarcina recurentei o taxă judiciară de timbru în sumă de 2.161,28 lei și un timbru judiciar în valoare de 3 lei, conform art. 1 din Legea nr. 146/1997, republicată, stabilindu-se termen de judecată astăzi, pentru când recurenta a fost legal citată cu mențiunea timbrării, așa cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare aflată la fila 16 dosar recurs.

Cum recurenta nu s-a conformat obligației legale de timbrare a recursului, Înalta Curte urmează să aplice sancțiunea prevăzută de dispozițiile art. 20 alin. (3) din actul normativ menționat și să anuleze recursul ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de recursul declarat de recurenta - reclamantă CN H. SA Petroșani - Exploatarea Minieră Livezeni împotriva Deciziei nr. 1/ A din 13 ianuarie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iunie 2010.