ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 754/2010
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 754/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față; Prin sentința civilă nr. 1095 din 3 septembrie 2008, Tribunalul Caraș Severin a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta J.A. împotriva pârâtei Regionala C.F.R. Timișoara, având ca obiect litigiu de muncă. Recursul declarat de reclamantă împotriva acestei hotărâri a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 3575 din 16 decembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara. Prin aceeași decizie a fost admis recursul pârâtei CNCF C.F.R. - Regionala C.F.R. Timișoara și modificată sentința recurată, în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamantă. Împotriva hotărârii pronunțate în recurs, reclamanta a formulat contestație în anulare, aceasta fiind respinsă ca tardivă prin Decizia civilă nr. 1129 din 16 iulie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, cu motivarea că cererea a fost introdusă cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de dispozițiile art. 319 alin. (2) C. proc.
civ. Contestatoarea J.A. a declarat recurs împotriva acestei decizii, fără a indica motivul de nelegalitate pe care se întemeiază cererea sa, limitându-se doar a aduce critici referitoare la netemeinicia hotărârii atacate. Analizând recursul cu care a fost investită, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil pentru considerentele ce succed. Potrivit dispozițiilor art. 320 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată. În speță, Curtea de Apel Timișoara, soluționând recursul prin Decizia civilă nr. 3575 din 16 decembrie 2008, a pronunțat o hotărâre irevocabilă, nesusceptibilă de a mai fi supusă încă o dată recursului.
Prin urmare, și hotărârea pronunțată în soluționarea contestației în anulare (Decizia civilă nr. 1129 din 16 iulie 2009) este irevocabilă, neputând fi atacată cu recurs, situație în care calea de atac promovată de J.A. apare ca inadmisibilă, în aplicarea dispozițiilor art. 320 alin. (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta J.A. împotriva Deciziei civile nr. 1129 din 16 iulie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția de litigii de muncă și asigurări sociale . Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 februarie 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.