ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 581/2020

Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 2116 din 14 noiembrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a fost respinsă cererea de repunere în termenul de recurs, formulată de recurenții pârâți A., B., C. și D..

A fost respins, ca tardiv, recursul declarat de pârâții A., B., C. și D. împotriva Deciziei nr. 799A din 3 iunie 2019 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

A fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de aderare la recurs formulată de aceiași recurenți pârâți.

A fost constatat nul recursul declarat de reclamanții E. și F. împotriva Deciziei nr. 799A din 3 iunie 2019 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Împotriva acestei decizii, reclamanții E. și F. au formulat contestație în anulare - cale de atac înregistrată pe rolul secției I civile a Înaltei Curți la 3 decembrie 2019.

În motivarea căii de atac, contestatorii au arătat că soluția pronunțată în recurs este rezultatul unei erori materiale, respectiv al unei omisiuni de a cerceta motivele de recurs referitoare la art. 304 pct. 6, pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ.

Au apreciat că instanța de recurs "a pronunțat o hotărâre contrară situației de fapt, considerentelor și probatoriilor dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii".

În drept, contestatorii au indicat dispozițiile art. 317 pct. 2 și art. 318 C. proc. civ.

Examinând contestația în anulare, din perspectiva admisibilității căii de atac, Înalta Curte constată următoarele:

Căile de atac, termenele și condițiile în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, legiuitorul având în vedere interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ține în loc judecata unui proces.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare ce poate fi exercitată doar pentru ipotezele expres determinate prin dispozițiile art. 317 C. proc. civ. (contestația în anulare obișnuită - al cărei obiect poate fi numai o hotărâre irevocabilă) și art. 318 C. proc. civ. (contestația în anulare specială - al cărei obiect poate fi numai o hotărâre a instanței de recurs).

Cazurile în care poate fi promovată contestația în anulare obișnuită sunt două - respectiv când procedura de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii și când hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.

În plus, art. 317 alin. (2) C. proc. civ. prevede că această cale de atac mai poate fi primită pentru motivele arătate la alin. (1), în cazul în care aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.

Contestația în anulare specială, la rândul său, poate fi promovată în două ipoteze - când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale și când instanța, respingând recursul ori admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.

În cuprinsul contestației în anulare ce face obiectul prezentei cauze, întemeiată pe dispozițiile art. 317 pct. 2 și art. 318 C. proc. civ., contestatorii au arătat, în esență, că soluția pronunțată în recurs este rezultatul unei erori materiale, respectiv al unei omisiuni de a cerceta motivele de recurs referitoare la art. 304 pct. 6, pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ.

Deși au indicat dispozițiile art. 317 pct. 2 C. proc. civ., se observă că invocarea textului de lege este pur formală, având în vedere că în cuprinsul contestației în anulare nu se dezvoltă nicio critică de natură a fi încadrată în acest motiv al contestației în anulare obișnuite, motiv ce vizează situația în care hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.

În ceea ce privește invocarea motivelor prevăzute de art. 318 C. proc. civ., se reține că acest articol ce reglementează contestația în anulare specială are în vedere două ipoteze distincte, astfel cum s-a precizat anterior, respectiv:

Cu referire la prima ipoteză, trebuie subliniat faptul că textul de lege vizează greșeli materiale cu caracter procedural, esențiale, determinante pentru soluția pronunțată, greșeli care să fi dus la pronunțarea unei soluții eronate. În această categorie intră greșeli de fapt, involuntare, comise prin confundarea unor date esențiale ale dosarului cauzei.

În speță, contestatorii au formulat critici vizând eventuale greșeli de judecată considerând că instanța de recurs ar fi pronunțat o hotărâre contrară situației de fapt și probatoriilor administrate în cauză.

Practic, contestatorii confundă semnificația sintagmei "greșeală materială" cu pretinse greșeli de judecată, respectiv de apreciere și de interpretare a unor dispoziții legale de drept substanțial și procedural.

Or, în înțelesul normei prevăzute de dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ., greșeala materială care deschide calea contestației în anulare vizează o eroare formală, evidentă, care, deși distinctă de eroarea materială care poate fi îndreptată în condițiile art. 281 C. proc. civ., nu poate fi inițiată pentru remedierea unor greșeli decurgând din aprecierea probelor sau a interpretării unor dispoziții legale cu incidență în speță ori din stabilirea eronată a situației de fapt.

Fiind un text de excepție, noțiunea de "greșeală materială" nu trebuie să fie interpretată extensiv, pentru că s-ar ajunge, pe o cale indirectă, la judecarea încă o dată a aceluiași recurs.

De asemenea, contestatorii consideră drept eroare materială faptul că instanța de recurs ar fi omis să cerceteze motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 6, pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ., invocate în cuprinsul cererii de recurs.

De fapt, acest motiv al contestației în anulare se referă la ce-a de-a doua ipoteză prevăzută de art. 318 C. proc. civ. - când instanța, respingând recursul ori admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.

În speța dedusă judecății, soluția pronunțată de instanța de recurs în ceea ce-i privește pe recurenții-reclamanți, respectiv constatarea nulității recursului declarat de reclamanții E. și F., împiedică trecerea la analiza pe fond a criticilor subsumate acestui motiv indicat de contestatori și nu se circumscrie nici noțiunilor de greșeală materială ori de omisiune, astfel cum acestea sunt reglementate de dispozițiile art. 318 C. proc. civ.

Contestația în anulare întemeiată pe acest motiv este admisibilă doar atunci când recursul a fost respins ori admis în parte, iar nu și în cazul în care instanța a respins ori a anulat recursul în temeiul unei excepții procesuale, întrucât numai în cazul analizei pe fond a recursului este posibil să se omită analizarea unui motiv de recurs.

Din economia art. 318 C. proc. civ., rezultă că dispozițiile textului legal nu sunt aplicabile atunci când instanța soluționează recursul în temeiul unei excepții, chiar dacă excepția vizează însăși condiția motivării recursului, deoarece ar presupune reanalizarea și rejudecarea acelei excepții, ceea ce excede căii extraordinare de atac a contestației în anulare.

Drept urmare, potrivit raționamentului anterior prezentat, Decizia nr. 2116 din 14 noiembrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin care s-a constatat nulitatea recursului, nu poate forma obiect al motivului de contestație în anulare prevăzut de ipoteza a doua a art. 318 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, constatând că aspectele deduse judecății prin intermediul căii extraordinare de atac nu se circumscriu niciuneia dintre ipotezele prevăzute de dispozițiile art. 317 ori art. 318 C. proc. civ., care să determine încadrarea lor în cazurile ce pot forma obiect al contestației în anulare, cum obiectul contestației în anulare nu poate fi extins prin analogie la alte situații decât cele prevăzute expres de dispozițiile legale menționate, Înalta Curte urmează a respinge, ca inadmisibilă, calea extraordinară de atac formulată de constestatorii F. și E.

Având în vedere prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., instanța va obliga pe contestatori la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.000 RON, către intimații A., B., C. și D.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de constestatorii F. și E. împotriva Deciziei civile nr. 2116 din 14 noiembrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2014.

Obligă pe contestatori la plata sumei de 4.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimații A., B., C. și D.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 februarie 2020.

GGC - GV