ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 717/2014

Asupra cauzei de față

constată următoarele:

Prin contestația în anulare înregistrată pe

rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală, sub nr. 4765/1/2013, contestatorii M.V.I. și P.R. au solicitat

instanței anularea Deciziei nr. 6.965 pronunțată la data de 14 noiembrie 2012

de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul

nr. 4488/2/2011 având ca obiect revendicare imobiliară și rejudecarea

recursului, în sensul admiterii acestuia, având în vedere incidența motivului

de contestație întemeiat pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ.

Prin contestația în

anulare formulată, contestatorul arată următoarele:

Instanța de apel cu

prilejul rejudecării nu a respectat decizia de casare pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție întrucât, în motivare, instanța de apel nu a

analizat motivele de apel invocate, preluând în mod automat argumentația

instanței de fond pe care a considerat-o corectă, fără a analiza motivele de

apel invocate și înscrisurile menționate în cuprinsul acestor motive și fără a

expune considerentele pentru care respectivele motive au fost considerate

neîntemeiate, deși înscrisurile respective sunt lipsite de eficiență juridică.

Hotărârea instanței

de apel este lipsită de temei legal și a fost pronunțată cu încălcarea și

aplicarea greșită a legii, respectiv ale art. 480 C. civ. și ale Cărții III

Titlul I C. civ. anterior, din materia succesiunilor; instanța de apel,

preluând raționamentul instanței de fond, a recunoscut în considerentele

hotărârii calitatea de moștenitori legali în privința fratelui și nepoților de

soră dar a reținut, în mod eronat și neîntemeiat, că aceștia ar fi fost

înlăturați de la moștenire de soția defunctului, S.L., care ar fi avut

calitatea de moștenitoare testamentară.

În mod nelegal a

considerat instanța de apel că certificatul emis de Tribunalul Ilfov, prin care

S.M.M. acceptă sub beneficiu de inventar calitatea de legatară universală a

soțului său M.M., provine de la o instanță judecătorească.

De asemenea, în mod

nelegal s-a apreciat de către instanța de apel că certificatul amintit anterior

este un înscris autentic emis de o instanță judecătorească din moment ce

documentul la care se face referire este în realitate o simplă transcriere a

certificatului de grefă nr. 3990 din 1 februarie (1924 - anul este ilizibil)

eliberat de grefa Tribunalului Ilfov, Secția ICC care atestă declarația dlui.

Avocat C.A.P., dată în numele S.L., de acceptare sub beneficiu de inventar a

calității de legatar universal al defunctului M.I.M.

În lipsa pretinsului

testament și în lipsa chiar și a pretinsului mandat acordat dlui avocat P. prin

Procura nr. 193 din 24 noiembrie 1923, concluzia instanței de apel privind

calitatea S.L. de legatar universal al lui M.I.M. este nelegală.

Instanța de apel a

încălcat dispozițiile art. 1169 C. civ. întrucât pârâta Oficiul Național al

Monumentelor Istorice trebuia să depună la dosar fie testamentul lăsat în

favoarea S.L., fie un certificat de moștenitor emis în favoarea acesteia.

Instanța de fond și

instanța de apel și-au însușit în mod nelegal și susținerea pârâtei potrivit

căreia calitatea de moștenitor a S.L. ar fi fost recunoscută de către

autoritățile române în momentul în care a soluționat cererea acesteia de

rectificare formulată în legătură cu exproprierea.

Instanța de recurs

omite a cerceta încălcarea de către instanțele inferioare a unor dispoziții

legale incidente în cauză.

Potrivit legii

române, calitatea de soț a S.L., nu era opozabilă în România, în lipsa

recunoașterii actului de căsătorie, S.L. nu beneficia de drepturile recunoscute

soțului supraviețuitor potrivit legii române (dreptul de uzufruct).

În lipsa transcrierii

actului de căsătorie, devin aplicabile dispozițiile art. 176 C. civ., care

stabilesc că nimeni nu poate reclama titlul de soț și efectele civile ale

căsătoriei dacă nu prezintă un act de celebrațiune a căsătoriei, înscris în

registrul stării civile.

În lipsa transcrierii

actului de căsătorie, devin aplicabile dispozițiile art. 176 C. civ., care

stabilesc că nimeni nu poate reclama titlul de soț și efectele civile ale

căsătoriei dacă nu prezintă un act de celebrațiune a căsătoriei, înscris în

registrul stării civile.

În consecință,

hotărârea instanței de apel încalcă aceste dispoziții legale.

Învestită cu

soluționarea contestației în anulare, la termenul din 28 februarie 2014, Înalta

Curte a pus în discuție excepția tardivității formulării contestației în

anulare, părțile prezente având poziția exprimată în practicaua prezentei

decizii.

Analizând cu

prioritate excepția tardivității formulării contestației în anulare, datorită

caracterului său peremptoriu, Înalta Curte constată următoarele:

Prin Decizia nr.

6.965 din 14 noiembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I

civilă, a fost respins recursul declarat de reclamanta M.V.I. și de

intervenientul P.R. împotriva Deciziei civile nr. 773 din 6 octombrie 2011 a

Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, prin care a fost respins ca

nefondat apelul declarat de reclamanta M.V.I. și de intervenientul P.R.

împotriva Sentinței civile nr. 1.855 din 9 decembrie 2009 a Tribunalului

Ialomița, prin care au fost respinse acțiunea și cererea de intervenție

accesorie în interesul reclamantei, ca fiind formulate de persoane fără

calitate procesuală activă.

Prin urmare, Decizia

nr. 6.965 din 14 noiembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

I civilă, ca hotărâre irevocabilă, nu cuprinde dispoziții care pot fi aduse la

îndeplinire pe cale de executare silită.

Conform art. 319

alin. (2) C. proc. civ., "Contestația se poate face oricând înainte de

începutul executării silite, iar în timpul ei, până la împlinirea termenului

stabilit la art. 401 alin. (1) lit. b) sau c). Împotriva hotărârilor

irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită,

contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când

contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la

data când hotărârea a rămas irevocabilă".

Textul citat face

distincție între hotărârile judecătorești după modul în care sunt supuse sau nu

executării silite, în raport de această distincție fiind stabilite termene

diferite de formulare a contestației în anulare.

În ceea ce privește

hotărârile judecătorești irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de

executare silită, adică acele hotărâri judecătorești care nu cuprind în

dispozitivul lor dispoziții susceptibile a fi puse în executare, legiuitorul

stabilește un termen obiectiv și altul subiectiv, în raport de care calculează

termenul de formulare a contestației în anulare.

Termenul subiectiv

este cel de 15 zile și se aplică atunci când contestatorul a luat cunoștință de

hotărâre, iar cel obiectiv este cel de un an și devine incident atunci când nu

se poate stabili data la care contestatorul a luat cunoștință de hotărârea

judecătorească.

În prezenta cauză

există dovada că avocatul contestatoarei și al intervenientului (potrivit

delegației avocațiale seria B 820395 din 2012) a luat cunoștință despre decizia

contestată prin solicitarea făcută instanței la data de 10 septembrie 2013,

prin împuternicit M.T., aspect care determină incidența termenului de 15 zile

pentru formularea contestației în anulare, termen care s-a împlinit la data de

26 septembrie 2013, fiind calculat pe zile libere în temeiul art. 101 alin. (1)

C. proc. civ.

Întrucât contestația

în anulare de față a fost formulată la data de 30 septembrie 2013, a fost

depășit termenul de formulare a contestației în anulare, ceea ce atrage

sancțiunea prevăzută de art. 103 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cu care

"Neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de

procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune

altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai

presus de voința ei".

Deoarece nu a fost

invocată o astfel de împrejurare, iar termenul legal pentru declararea căii de

atac extraordinare de retractare a contestației în anulare a fost depășit, în

temeiul art. 103 alin. (1) C. proc. civ., va respinge contestația în anulare ca

tardiv formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardivă,

contestația în anulare formulată de contestatorii M.V.I. și P.R. împotriva

Deciziei nr. 6.965 din 14 noiembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 28 februarie 2014.

Procesat de GGC - AM