ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 717/2014

Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin contestația în anulare înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, sub nr. 4765/1/2013, contestatorii M.V.I. și P.R. au solicitat instanței anularea Deciziei nr. 6.965 pronunțată la data de 14 noiembrie 2012 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. 4488/2/2011 având ca obiect revendicare imobiliară și rejudecarea recursului, în sensul admiterii acestuia, având în vedere incidența motivului de contestație întemeiat pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ.

Prin contestația în anulare formulată, contestatorul arată următoarele: Instanța de apel cu prilejul rejudecării nu a respectat decizia de casare pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție întrucât, în motivare, instanța de apel nu a analizat motivele de apel invocate, preluând în mod automat argumentația instanței de fond pe care a considerat-o corectă, fără a analiza motivele de apel invocate și înscrisurile menționate în cuprinsul acestor motive și fără a expune considerentele pentru care respectivele motive au fost considerate neîntemeiate, deși înscrisurile respective sunt lipsite de eficiență juridică. Hotărârea instanței de apel este lipsită de temei legal și a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv ale art. 480 C. civ.

și ale Cărții III Titlul I C. civ. anterior, din materia succesiunilor; instanța de apel, preluând raționamentul instanței de fond, a recunoscut în considerentele hotărârii calitatea de moștenitori legali în privința fratelui și nepoților de soră dar a reținut, în mod eronat și neîntemeiat, că aceștia ar fi fost înlăturați de la moștenire de soția defunctului, S.L., care ar fi avut calitatea de moștenitoare testamentară. În mod nelegal a considerat instanța de apel că certificatul emis de Tribunalul Ilfov, prin care S.M.M. acceptă sub beneficiu de inventar calitatea de legatară universală a soțului său M.M., provine de la o instanță judecătorească.

De asemenea, în mod nelegal s-a apreciat de către instanța de apel că certificatul amintit anterior este un înscris autentic emis de o instanță judecătorească din moment ce documentul la care se face referire este în realitate o simplă transcriere a certificatului de grefă nr. 3990 din 1 februarie (1924 - anul este ilizibil) eliberat de grefa Tribunalului Ilfov, Secția ICC care atestă declarația dlui. Avocat C.A.P., dată în numele S.L., de acceptare sub beneficiu de inventar a calității de legatar universal al defunctului M.I.M. În lipsa pretinsului testament și în lipsa chiar și a pretinsului mandat acordat dlui avocat P. prin Procura nr. 193 din 24 noiembrie 1923, concluzia instanței de apel privind calitatea S.L.

de legatar universal al lui M.I.M. este nelegală. Instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 1169 C. civ. întrucât pârâta Oficiul Național al Monumentelor Istorice trebuia să depună la dosar fie testamentul lăsat în favoarea S.L., fie un certificat de moștenitor emis în favoarea acesteia. Instanța de fond și instanța de apel și-au însușit în mod nelegal și susținerea pârâtei potrivit căreia calitatea de moștenitor a S.L. ar fi fost recunoscută de către autoritățile române în momentul în care a soluționat cererea acesteia de rectificare formulată în legătură cu exproprierea. Instanța de recurs omite a cerceta încălcarea de către instanțele inferioare a unor dispoziții legale incidente în cauză.

Potrivit legii române, calitatea de soț a S.L., nu era opozabilă în România, în lipsa recunoașterii actului de căsătorie, S.L. nu beneficia de drepturile recunoscute soțului supraviețuitor potrivit legii române (dreptul de uzufruct). În lipsa transcrierii actului de căsătorie, devin aplicabile dispozițiile art. 176 C. civ., care stabilesc că nimeni nu poate reclama titlul de soț și efectele civile ale căsătoriei dacă nu prezintă un act de celebrațiune a căsătoriei, înscris în registrul stării civile. În lipsa transcrierii actului de căsătorie, devin aplicabile dispozițiile art. 176 C. civ., care stabilesc că nimeni nu poate reclama titlul de soț și efectele civile ale căsătoriei dacă nu prezintă un act de celebrațiune a căsătoriei, înscris în registrul stării civile.

În consecință, hotărârea instanței de apel încalcă aceste dispoziții legale. Învestită cu soluționarea contestației în anulare, la termenul din 28 februarie 2014, Înalta Curte a pus în discuție excepția tardivității formulării contestației în anulare, părțile prezente având poziția exprimată în practicaua prezentei decizii. Analizând cu prioritate excepția tardivității formulării contestației în anulare, datorită caracterului său peremptoriu, Înalta Curte constată următoarele: Prin Decizia nr. 6.965 din 14 noiembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, a fost respins recursul declarat de reclamanta M.V.I. și de intervenientul P.R. împotriva Deciziei civile nr. 773 din 6 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, prin care a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta M.V.I.

și de intervenientul P.R. împotriva Sentinței civile nr. 1.855 din 9 decembrie 2009 a Tribunalului Ialomița, prin care au fost respinse acțiunea și cererea de intervenție accesorie în interesul reclamantei, ca fiind formulate de persoane fără calitate procesuală activă. Prin urmare, Decizia nr. 6.965 din 14 noiembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, ca hotărâre irevocabilă, nu cuprinde dispoziții care pot fi aduse la îndeplinire pe cale de executare silită. Conform art. 319 alin. (2) C. proc.

civ., "Contestația se poate face oricând înainte de începutul executării silite, iar în timpul ei, până la împlinirea termenului stabilit la art. 401 alin. (1) lit. b) sau c). Împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă". Textul citat face distincție între hotărârile judecătorești după modul în care sunt supuse sau nu executării silite, în raport de această distincție fiind stabilite termene diferite de formulare a contestației în anulare.

În ceea ce privește hotărârile judecătorești irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, adică acele hotărâri judecătorești care nu cuprind în dispozitivul lor dispoziții susceptibile a fi puse în executare, legiuitorul stabilește un termen obiectiv și altul subiectiv, în raport de care calculează termenul de formulare a contestației în anulare. Termenul subiectiv este cel de 15 zile și se aplică atunci când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, iar cel obiectiv este cel de un an și devine incident atunci când nu se poate stabili data la care contestatorul a luat cunoștință de hotărârea judecătorească.

În prezenta cauză există dovada că avocatul contestatoarei și al intervenientului (potrivit delegației avocațiale seria B 820395 din 2012) a luat cunoștință despre decizia contestată prin solicitarea făcută instanței la data de 10 septembrie 2013, prin împuternicit M.T., aspect care determină incidența termenului de 15 zile pentru formularea contestației în anulare, termen care s-a împlinit la data de 26 septembrie 2013, fiind calculat pe zile libere în temeiul art. 101 alin. (1) C. proc. civ. Întrucât contestația în anulare de față a fost formulată la data de 30 septembrie 2013, a fost depășit termenul de formulare a contestației în anulare, ceea ce atrage sancțiunea prevăzută de art. 103 alin. (1) C. proc.

civ. potrivit cu care "Neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei". Deoarece nu a fost invocată o astfel de împrejurare, iar termenul legal pentru declararea căii de atac extraordinare de retractare a contestației în anulare a fost depășit, în temeiul art. 103 alin. (1) C. proc. civ., va respinge contestația în anulare ca tardiv formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca tardivă, contestația în anulare formulată de contestatorii M.V.I. și P.R. împotriva Deciziei nr. 6.965 din 14 noiembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 februarie 2014. Procesat de GGC - AM