ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 406/2020

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin încheierea 16 septembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze de minori și familie, în Dosarul nr. x/2016 a fost respinsă cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru, formulată de petentul A..

Împotriva încheierii pronunțate de curtea de apel, petentul A. a declarat recurs.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților la data de 5 decembrie 2019.

Intimatul a depus note scrise, prin care a solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil.

Recurentul petent a depus punct de vedere la raport, prin care a solicitat admiterea recursului, așa cum a fost formulat.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:

Art. 483 alin. (1) C. proc. civ. prevede că hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului.

Potrivit dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, reclamantul poate face cerere de reexaminare, la aceeași instanță, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate.

Alin. (2) al aceluiași articol prevede că: cererea se soluționează în camera de consiliu de un alt complet, fără citarea părților, prin încheiere definitivă.

În speță, recurentul-petent A. supune căii extraordinare de atac a recursului o încheiere prin care a fost soluționată o cerere de reexaminare, hotărâre care, potrivit dispozițiilor legale anterior menționate, este definitivă.

Legalitatea căilor de atac prevăzută expres de dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de acesta.

Revine, așadar, persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă și de a formula căile de atac pe care le consideră necesare în apărarea drepturilor sale, în condițiile legii, cu respectarea normelor procesuale civile de ordine publică care reglementează regulile de sesizare a instanțelor judecătorești și de soluționare a cererilor deduse judecății, implicit și a căilor de atac.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie atât o încălcare a principiului legalității, cât și a principiului constituțional al egalității în fața legii, motiv pentru care apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Față de cele ce preced, Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii din 19 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul x/2016

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 februarie 2020.

GGC - GV