ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 302/2020

Asupra cauzei de față, se rețin următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată la data de 07 mai 2019 pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în cadrul Dosarului nr. x/2016, având ca obiect recursul exercitat împotriva deciziei Tribunalului Teleorman prin care s-a respins apelul formulat împotriva hotărârii prin care cererea de chemare în judecată s-a anulat ca netimbrată, reclamanta A. a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 3 din O.U.G. nr. 80/2013, apreciind că acestea sunt neconstituționale din perspectiva art. 21 și art. 44 din Constituție, coroborate cu prevederile din Legii nr. 10/2001.

Prin încheierea din 05 septembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că deși excepția ridicată are ca obiect prevederi legale neabrogate expres și nedeclarate neconstituționale, normele invocate, cuprinse în art. 3 din O.U.G. nr. 80/26.06.2013, se referă la taxarea acțiunilor și cererilor evaluabile în bani, introduse la instanțele judecătorești, neavând legătură cu criticile de nelegalitate invocate prin recurs, critici asupra cărora instanța de control judiciar trebuie să pronunțe prin raportare la motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

De asemenea, aspectele invocate pe calea excepției de neconstituționalitate, reprezintă critici aduse deciziei ce constituie obiectul recursului vizând modalitatea în care prima instanță și, respectiv, instanța de apel au înțeles să facă aplicarea altor prevederi cuprinse în O.U.G. nr. 80/2013 privitoare la taxele judiciare de timbru în cauza dedusă judecății, modalitate prin care, în opinia recurentei, instanțele ar fi încălcat drepturi fundamentale recunoscute de Constituția României prin art. 21 și art. 44 .

Or, aceste susțineri ale recurentei nu pot face obiectul controlului de constituționalitate a legilor exercitat de Curtea Constituțională, control ce presupune în toate cazurile exclusiv o verificare a conformității legilor cu Constituția României.

Împotriva încheierii din data 05 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2016, a declarat recurs reclamanta A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 29.10.2019 și repartizată aleatoriu completului nr. 10.

În susținerea căii de atac exercitate, întemeiată în drept pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă A. a criticat soluția curții de apel, invocând următoarele aspecte:

În argumentarea motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., a susținut că "dispozițiile art. 3 din O.U.G. nr. 80/2013 sunt neconstituționale în ceea ce privește taxa de timbru datorată în acțiunile ce fac obiectul Legii nr. 10/2001, din perspectiva încălcării art. 21 și art. 44 din Constituție."

Neconstituționalitatea prevederilor art. 3 din O.U.G. nr. 80/2013 decurge din împrejurarea că atât instanța de fond, cât și instanța de recurs, au dispus "amânarea pronunțării privind timbrajul" pentru data 19.09.2019, ceea ce presupune că "dispozițiile legale sunt neclare și impun sesizarea Curții Constituționale în acest sens."

Prin urmare, acțiunea de fond este scutită de la plata taxei judiciare de timbru în temeiul dispozițiilor art. 50 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, coroborat cu dispozițiile art. 29 lit. e) din O.U.G.. nr. 80/2013.

În susținerea motivului de recurs, reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că în situația în care acțiunea de fond nu este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, această presupune că statul român nu și-a îndeplinit obligația pe care și-a asumat-o prin adoptarea Legii nr. 10/2001 de a acorda despăgubiri persoanelor îndreptățite ca urmare a abuzurilor săvârșite de regimul comunist. Prin urmare, având în vedere că prin art. 46 din Constituție dreptul la moștenire este garantat în temeiul unor acte juridice legal emise, apreciază că în cauză "este incident un motiv de ordine publică care obligă instanța să se sesizeze din oficiu."

Verificând legalitatea și temeinicia soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, prin prisma condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul, având în vedere considerentele care succed:

Prioritar, Înalta Curte constată că, deși prin memoriul de recurs, recurenta-reclamantă A. a invocat incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., în argumentarea acestor motive de casare nu a susținut nemotivarea hotărârii atacate, respectiv aplicarea și interpretarea greșită de către instanță a normelor de drept material, ci a criticat soluția pronunțată de instanța de apel din perspectiva încălcării normelor de procedură privind sesizarea Curții Constituționale, critică subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., din perspectiva căruia va fi analizată și legalitatea încheierii recurate.

Pentru sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, este necesar a fi îndeplinite cumulativ următoarele condiții, prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992: (a) excepția să fie ridicată în fața unei instanțe judecătorești sau de arbitraj constituțional; (b) excepția să fie ridicată cu privire la neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; (c) dispozițiile ce formează obiectul excepției să aibă legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia; (d) excepția să fie ridicată de una dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial ori de procuror, în cauzele la care acesta participă; (e) excepția să nu fie invocată cu privire la dispoziții constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

În speță, în ceea ce privește solicitarea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 din O.U.G. nr. 80/2013, formulată de petenta A., se constată că acestea au fost invocate în cadrul unui dosar având ca obiect anulare act, (testament autentic întocmit de B. la data de 28.01.2011), cerere întemeiată pe prevederile Legii nr. 17/2000, așa cum reiese din conținutul cererii de chemare în judecată, aflată la dosarului nr. x/2016 al Judecătoriei Roșiorii de Vede.

Soluția primei instanțe, menținută, în apel, de către Tribunalul Teleorman, prin Decizia civilă nr. 956 din 07 noiembrie 2017, a fost de anulare a cererii de chemare în judecată, ca urmare a admiterii excepției de netimbrare. Hotărârile instanțelor de fond au fost însă casate, în recurs, de curtea de apel care, prin Decizia civilă nr. 674 din 19.09.2019, a constatat că soluția de anulare a cererii de chemare în judecată, ca netimbrată, este nelegală față de împrejurarea că petentele, A. și C., sunt beneficiare a unor încheieri, definitive, prin care le-au fost admise cererile de acordare a facilităților de la plata taxei judiciare de timbru sub forma plății eșalonate a acesteia.

Prin urmare, raportat la circumstanțele concrete ale cauzei, cererea privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a textului de lege sus evocat, deși îndeplinește condițiile legale, nu întrunește și exigența referitoare la existența unei vătămări reale a vreunui drept fundamental al petentei.

Astfel, condițiile pentru stabilirea existenței unei legături a excepției de neconstituționalitate cu soluționarea cauzei, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, condiții care trebuie întrunite cumulativ, se referă pe lângă aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, la necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate. Prin urmare, condiția relevanței excepției de neconstituționalitate, respectiv a incidenței textului de lege criticat în soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței judecătorești, nu trebuie analizată în abstracto, ci trebuie verificat în primul rând interesul procesual al invocării excepției de neconstituționalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității textului de lege criticat.

În raport de soluția pronunțată de curtea de apel, de admitere a recursului exercitat de petentele A. și C., se reține că posibila admitere a excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 3 din O.U.G. nr. 80/2013 nu ar schimba situația acesteia în soluționarea cauzei deduse judecății, ci ar privi numai drepturi ale altor persoane.

Împrejurarea că instanțele de fond, învestite cu soluționarea pricinii, au apreciat că se impune amânarea pronunțării, nu este aptă să probeze necesitatea sesizării Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 3 din O.U.G. nr. 80/2013, așa cum, în mod nefondat, susține recurenta-reclamantă A., de vreme ce soluția de amânare a pronunțării reprezintă o măsură legală pe care completul de judecată o poate adopta, în condițiile art. 396 din C. proc. civ., în funcție de complexitatea cauzei, acesta neconstituind un criteriu pentru declanșarea procedurii prevăzute de dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992.

În ceea ce privește susținerile recurentei-reclamante referitoare la împrejurarea că acțiunea de fond este scutită de la plata taxei judiciare de timbru în temeiul dispozițiilor art. 50 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, coroborat cu dispozițiile art. 29 lit. e) din O.U.G.. nr. 80/2013, Înalta Curte constată că nemulțumirile părții referitoare la obligațiile legale de timbrare ce îi incumbă nu pot fi analizate în cadrul prezentului recurs care privește exclusiv verificarea legalității soluției de respingere a excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 3 din O.U.G. nr. 80/2013. De altfel, se constată că aceste chestiuni au fost tranșate deja de către instanțele de judecată în fazele procesuale anterioare, așa cum reiese din actele de la dosar.

Prin urmare, nefiind întrunită una dintre condițiile de admisibilitate, reglementate de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea Curții Constituționale, Înalta Curte reține legalitatea și temeinicia încheierii atacate, în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate ridicată în cauză, urmând să respingă, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din 5 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2016.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din 5 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2016, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 februarie 2020.

GGC - GV