ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1767/2020

Ședința publică din data de 24 septembrie 2020

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea ce face obiectul dosarului nr. x/2019 al Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie A. a formulat cerere de revizuire, împotriva deciziei penale nr. 424A/22.03.2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală în dosarul nr. x/2010.

Prin cererea de revizuire,a fost criticată exclusiv latura civilă a hotărârii, solicitându-se înlăturarea obligației revizuientului de plată a cheltuielilor judiciare prilejuite de efectuarea urmăririi penale, judecarea fondului și a apelului raportat la împrejurarea că prin procesul penal nu a fost răsturnată, în ce îl privește, prezumția de nevinovăție, precum și înlăturarea dispozițiilor privind menținerea măsurilor asiguratorii instituie în cursul urmăririi penale și prin sentința apelată asupra bunurilor mobile și imobile.

Cererea de revizuire a fost întemeiată pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

Prin încheierea de ședință din 3 iulie 2020, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2019, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 275 alin. (1) pct. 3 lit. b) din Noul C. proc. pen., formulată de revizuentul A. în contradictoriu cu intimatul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice. A respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru pronunțarea unei hotărâri preliminare.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs petentul A., solicitând și repunerea în termenul de declarare a acestei căi de atac, arătând că instanța, după punerea în discuție a excepției de neconstituționalitate, a rămas în pronunțare, fără a indica în vreun fel când va avea loc această pronunțare.

Până la orele 13:00 când s-a încheiat programul cu publicul la arhiva secției a III a Civilă, nu a reușit să afle nimic în legătură cu pronunțarea așteptată, nici că va avea loc în aceeași zi, nici că va fi amânată și, cu atât mai mult, ce soluție a pronunțat Curtea, iar în cursul zilei de vineri, prin avocat, a încercat să ia la cunoștință despre soluția Curții pe portalul instanțelor de judecată portal.just.ro, dar acest lucru nu a fost posibil, soluția nefiind publicată cât timp apărătorul său s-a aflat la birou.

Arată recurentul că întrucât că a urmat weekend-ul, a observat soluția Curții în privința excepției de neconstituționalitate abia în cursul zilei de luni, iar în interiorul termenului de 48 de ore de la momentul când, în mod obiectiv, a putut să ia la cunoștință de această soluție (adică, luni, 06 iulie 2020, începând cu orele 08:00), a formulat prezentul recurs.

Deoarece în C. proc. civ. nu se stabilește vreo obligație în sarcina instanței de judecată de a comunica părților locul și ora pronunțării sau amânarea acesteia, deși termenul prevăzut de art. 27 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 curge de la pronunțare, consideră că termenul de recurs nu poate fi unul efectiv ci unul iluzoriu, formal.

Se mai susține că, date fiind restricțiile și limitările din perioada actuală, cauzate de criza de sănătate publică cunoscută, legătura cu instanțele de judecată se desfășoară cu dificultate, context în care abia luni s-a putut observa soluția Curții dată asupra excepției; că, în ziua pronunțării, era imposibil să poată consulta soluția dată asupra excepției la arhiva instanței, date fiind ora soluționării cauzei și ora încheierii programului cu publicul la instanțe.

Ca atare s-a solicitat repunerea în termenul de exercitare a recursului împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 275 alin. (1) pcl. 3 lit. b) din C. proc. pen. și să se constatate că prezenta cale de atac a fost formulată în termenul prevăzut de art. 29 alin, 5 din legea nr. 47/1992, cu aplicarea art. 186 din C. proc. civ.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

De asemenea, conform alin. (4) al aceluiași articol, sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți. Dacă excepția a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând și susținerile părților, precum și dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanța de judecată va trimite Curții Constituționale și numele părților din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora.

În schimb, potrivit alin. (5), dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare.

Cererea de repunere în termenul de declarare a recursului formulat de A. împotriva încheierii de ședință din 3 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2019, cu privire la soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, vizează tocmai imposibilitatea de a se încadra în termenul stabilit de teza a II a a aliniatului 5 al art. 29 al Legii nr. 47/1992, enunțat anterior.

Astfel, recurentul a apreciat că termenul prevăzut de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 ce curge de la pronunțare, nu a fost unul efectiv, ci iluzoriu, în condițiile în care date fiind restricțiile și limitările din perioada actuală, cauzate de criza de sănătate publică cunoscută, legătura cu instanțele de judecată se desfășoară cu dificultate, context în care abia luni, 6 iulie 2020 a putut observa soluția Curții dată asupra excepției, iar în ziua pronunțării, era imposibil să poată consulta soluția dată asupra excepției la arhiva instanței, date fiind ora soluționării cauzei și ora încheierii programului cu publicul la instanțe.

Cu privire la susținerea potrivit căreia termenul de 48 de ore ce curge de la pronunțare nu este unul efectiv, ci iluzoriu, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, prin mai multe decizii, Curtea Constituțională a reținut că natura imperativă a acestui termen, "are menirea de a da expresie principiului celerității și al soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, în considerarea faptului că excepția de neconstituționalitate reprezintă un incident procedural în cadrul unui litigiu", legiuitorul având competența, în temeiul art. 126 alin. (2) din Constituție, să instituie reguli de procedură deosebite, în considerarea unor situații speciale". (Decizia nr. 1512/2010 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 73 din 28 ianuarie 2011, Decizia nr. 494/2006 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 536 din 21 iunie 2006).

Totodată, prin decizia civilă nr. 1/1994, Curtea Constituțională a statuat că liberul acces la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește actul de justiție. S-a considerat că legiuitorul are competența exclusivă de a stabili regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, soluție ce rezultă din dispozițiile constituționale ale art. 125 alin. (3), potrivit cărora "Competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege". Pentru situații deosebite legiuitorul poate stabili reguli speciale de procedură, precum și modalități de exercitare a drepturilor procesuale, astfel încât liberul acces la justiție să nu fie afectat.

Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe și, ca atare, recurentul avea posibilitatea de a declara calea de atac a recursului în speța de față, doar cu respectarea termenului de 48 de ore de la pronunțarea încheierii de ședință din 3 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2019, conform art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Conform minutei și dispozitivului acestei încheieri, pronunțarea hotărârii s-a efectuat prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, la data de 03.07.2020.

Această modalitate de pronunțare este în conformitate cu dispozițiile art. 402 din Sectiunea a 4-a, Capitolul II, Titlul I, Cartea a II-a a C. proc. civ. astfel cum a fost modificat de punctul 37, articolul I din Legea nr. 310 din 17 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 1074 din 18 decembrie 2018, potrivit cărora, hotărârea se poate pronunța în ședință publică, la locul unde s-au desfășurat dezbaterile, de către președinte sau de către un judecător, membru al completului de judecată, care va citi minuta, indicând și calea de atac ce poate fi folosită împotriva hotărârii sau se poate pronunța prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.

Recurentul apreciază că această modalitate procedurală de aducere la cunoștință a soluției pronunțate în cauză este formală, având în vedere că în ziua pronunțării, era imposibil să poată consulta soluția dată asupra excepției la arhiva instanței, date fiind ora soluționării cauzei și ora încheierii programului cu publicul la instanțe.

Cu privire la acest aspect sunt relevante în cauză considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 454 din 4 iulie 2018 publicată în Monitorul Oficial nr. 836 din 1 octombrie 2018 prin care a fost respinsă (printre altele) obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 37 din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, cu referire la art. 402 din C. proc. civ.

Astfel, Curtea a constatat că noua soluție legislativă extinde sfera de aplicare a punerii soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, ca formă de realizare a publicității hotărârii, dar o asemenea formă de publicitate a hotărârii judecătorești este concordantă și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dar și cu art. 14 paragraful 1 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, care prevede că hotărârea "va fi făcută publică".

La paragrafele 28 și 29 ale acestei decizii s-a menționat că: aprecierea modalității de publicitate, prevăzute de dreptul intern al statului membru, dată unei hotărâri, trebuie realizată în lumina particularităților procedurilor în discuție, luând în considerare ansamblul acestora și în funcție de obiectul și scopul art. 6 paragraful 1 din Convenție [a se vedea Hotărârea din 8 decembrie 1983, pronunțată în Cauza Pretto și alții împotriva Italiei, paragrafele 25-26, Hotărârea din 8 decembrie 1983, pronunțată în Cauza Axen împotriva Germaniei, paragrafele 30-31, Hotărârea din 22 februarie 1984, pronunțată în Cauza Sutter împotriva Elveției, paragrafele 32-33] și că nu este încălcat caracterul public al pronunțării, dacă orice persoană care justifică un interes poate consulta sau obține o copie de pe textul complet al hotărârii judecătorești;(...) [Hotărârea din 22 februarie 1984, pronunțată în Cauza Sutter împotriva Elveției, paragraful 34].

De asemenea, s-a apreciat că publicitatea conferă administrării justiției un caracter transparent, contribuind, astfel, la îndeplinirea scopului prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenție, iar ceea ce contează este dacă aceste hotărâri au fost, în orice formă, accesibile publicului [paragraful 30], exigența publicității pronunțării hotărârii fiind îndeplinită atunci când, prin depunerea la grefa instanței, textul integral al deciziei a devenit accesibil tuturor [paragraful 32].

Având în vedere că, sub aspectul tezei referitoare la pronunțarea prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, data pronunțării este ziua în care au fost închise dezbaterile în cazul în care instanța judecătorească se pronunță în aceeași zi și la același moment temporar se întocmește minuta, care se pune la dispoziția părților prin mijlocirea grefei în aceeași zi, data hotărârii fiind cea la care minuta a fost adusă la cunoștința publicului în maniera anterior arătată.(...), Curtea a constatat că o atare soluție legislativă nu încalcă art. 1 alin. (5) din Constituție [paragraful 41].

De asemenea, la paragraful 42 al aceleiași decizii, Curtea a subliniat că, "art. 538 din C. proc. civ. este, în principiu, o garanție de care publicul se poate folosi și, așadar, trebuie interpretat extensiv, aspect ce va reveni personalului competent să se îngrijească de soluționarea cererilor publicului. În același sens este și art. 161 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.375/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 970 din 28 decembrie 2015".

Aplicând aceste statuări speței de față se poate observa nu numai că recurentul avea posibilitatea de a face uz de dispozițiile C. proc. civ. și Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, pentru a afla soluția pronunțată ci și că aceasta a fost adusă la cunoștința publicului întrucât, așa cum el însuși a recunoscut, a putut-o consulta prin intermediul site-ului oficial, respectiv portalul instanțelor de judecată, accesibil la adresa http://portal.just.ro/.

Potrivit art. 186 alin. (1) C. proc. civ., partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.

Susținerea recurentului că s-a putut observa soluția de abia în ziua de luni, 6 iulie 2020, este combătută de dovezile existente la dosar, respectiv relațiile comunicate de Curtea de Apel București și adresa nr. x/2020 a Ministerului Justiției din care rezultă că soluția a fost disponibilă pe portalul instanțelor de judecată începând cu data de 4 iulie, orele 14:00, conform raportului de tip.log de la data de 04.07.2020.

Or, în speța de față nu s-a făcut dovada existenței unor temeiuri justificate care să conducă la admiterea cererii de repunere în termen formulată de recurent câtă vreme, așa cum s-a dovedit, acesta avea posibilitatea obiectivă de a cunoaște soluția instanței în termen rezonabil, pentru a depune cererea de recurs în termenul expres prevăzut de lege.

De asemenea alegațiile privind faptul că între data pronunțării hotărârii și data înăuntrul căreia putea declara în termen legal recurs au fost zile de sâmbătă și duminică în care personalul din cadrul cabinetului avocatului său nu lucra, nu pot constitui un motive temeinice în înțelesul dispozițiilor art. 186 alin. (1) C. proc. civ. enunțate anterior.

Pe de o parte, pentru că termenul de declarare a căii de atac, împlinindu-se într-o zi nelucrătoare s-a prorogat până în prima zi lucrătoare, respectiv pe 6.07.2020, dată la care chiar recurentul a recunoscut că a luat cunoștință de soluție iar potrivit art. 470 alin. (5) C. proc. civ., în cazul în care termenul pentru exercitarea apelului curge de la un alt moment decât comunicarea hotărârii, motivarea apelului se va face într-un termen de aceeași durată, care curge, însă, de la data comunicării hotărârii, text ce este aplicabil și căii de atac a recursului potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât motivarea căii de atac putea fi făcută ulterior comunicării considerentelor hotărârii atacate.

Ca atare, recurentul nu a făcut dovada că a fost împiedicat de motive temeinice, în înțelesul art. 186 alin. (1) C. proc. civ., să depună cererea de recurs în termenul procedural, motiv pentru care va fi respinsă cererea acestuia de repunere în termenul de declarare a recursului.

Potrivit art. 181 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., când termenul se socotește pe ore, acesta începe să curgă de la ora zero a zilei următoare, iar conform art. 185 din Noul C. proc. civ., atunci "când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul când legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate."

Având în vedere că încheierea atacată a fost pronunțată la data de 3 iulie 2020, iar recursul declarat de petentul A. a fost înregistrat la registratura curții de apel la 7 iulie 2020, cu depășirea termenului de 48 de ore de la pronunțare, termen imperativ și absolut, prevăzut de dispozițiile speciale ale art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, instanța va aplica sancțiunea decăderii din dreptul de a formula cererea de recurs și va respinge, ca tardiv formulat, recursul declarat împotriva încheierii de ședință din 3 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2019.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de repunere în termenul de declarare a recursului, formulată de recurentul A..

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii de ședință din 3 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2019, cu privire la soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 275 alin. (1) pct. 3 lit. b) din Noul C. proc. pen.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 septembrie 2020.