ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2076/2019

Ședința publică din data de 14 noiembrie 2019

Asupra cererii de revizuire și de sesizare a Curții Constituționale, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă la data de 5 februarie 2013, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. a solicitat constatarea nulității de drept a clauzei penale din contractele de împrumut încheiate între reclamant, în calitate de împrumutat și pârâtă, în calitate de împrumutător.

Totodată, pârâta B. a formulat, în temeiul art. 57 alin. (2) C. proc. civ., cerere de chemare în judecată a lui C., în calitate de codebitor în contractele de împrumut în care a fost prevăzută sancțiunea penalităților a căror anulare se cere, având în vedere că acesta poate pretinde aceleași drepturi ca și reclamantul codebitor.

Prin sentința civilă nr. 514 din 16 aprilie 2014, Tribunalul București, secția V-a civilă a admis cererea principală și cererea de chemare în judecată a altei persoane, a constatat nulitatea absolută a clauzei penale privind penalitățile de 1% pe zi de întârziere inserată în contractele de împrumut autentificate sub nr. x/28.03.2007, nr. y/17.05.2007, nr. z/17.05.2007, nr. w/17.05.2007 și nr. 1362/17.05.2007 de B.N.P. D. și, pe cale de consecință, a obligat pârâta la plata către stat a sumei de 604.506 RON, conform art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008.

Apelul promovat de pârâta B. împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, prin decizia nr. 452/A din 15 iunie 2016.

Împotriva acestei decizii, pârâta B. a declarat recurs, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului și schimbării sentinței constând în obligarea sa la plata sumei maxime de 10.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

Prin decizia nr. 203 din 14 februarie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2013 s-a respins ca nefondat recursul declarat de pârâta B. împotriva deciziei civile nr. 452/A din 15 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie.

Împotriva acestei decizii, B. a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 9 și 10 C. proc. civ., prin care a solicitat revizuirea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii recursului, cu modificarea deciziei din apel astfel cum s-a solicitat.

În susținerea motivului de revizuire, întemeiat pe dispozițiile art. 322 pct. 9 C. proc. civ., revizuenta arată că textul procedural invocat face obiectul unei excepții de neconstituționalitate, apreciind că dispozițiile contravin dispozițiilor Constituționale și ale dreptului Convențional/Unional, limitând accesul la calea revizuirii numai la cazurile în care revizuentul este titularul unei hotărâri a Curții Europene a Drepturilor Omului prin care s-a constatat încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale în ceea ce-1 privește.

În opinia sa, aspectele reclamate ce privesc încălcarea unor drepturi și libertăți fundamentale trebuie să fie analizate de instanța națională (în cazul de față Înalta Curte), chiar și în procedura revizuirii, pentru a se evita producerea consecințelor grave la care se refera textul art. 322 pct. 9 C. proc. civ.. Altfel spus, Înalta Curte poate să aplice direct dreptul Convențional si, mai departe, constatând în mod direct această încălcare a drepturilor si libertăților fundamentale, să dispună revizuirea.

Astfel, în ipoteza admiterii excepției de neconstituționalitate, Înalta Curte ar putea să găsească admisibilă prezenta cerere de revizuire în baza motivului prevăzut la punctul 9 C. proc. civ. și, constatând încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale revizuentei, să dispună revizuirea hotărârii judecătorești ce a generat consecințele grave.

Pentru aceste considerente, revizuenta face în continuare, trimitere la dispozițiile de drept Unional și Convențional relevante în speță plasându-le în contradictoriu cu dispozițiile art. 322 C. proc. civ., art. 6 și 18 din O.U.G. nr. 51/2008.

În ceea ce privește revizuirea, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 10 C. proc. civ., revizuenta susține că și acest temei este supus controlului de constituționalitate, în categoria chestiunilor prealabile, având în vedere că acest text prevede posibilitatea revizuirii unei hotărâri definitive dacă ulterior s-a pronunțat Curtea Constituțională asupra unei excepții invocate în acea cauză. Se înțelege că premiza acestei revizuiri este sesizarea Curții Constituționale înainte ca hotărârea să devină definitivă.

În opinia revizuentei, dispozițiile art. 322 pct. 10 C. proc. civ. sunt neconstituționale în măsura în care nu permit sesizarea Curții Constituționale în urma unei excepții invocate în faza revizuirii și, mai departe, dacă nu permit revizuirea unei hotărâri definitive, fie după reluarea judecății, fie în urma unei noi cereri de revizuire.

Prin urmare, în condițiile în care art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 prevede ca excepția de neconstituționalitate poate fi invocată "în orice fază a litigiului", înseamnă că art. 322 pct. 10 C. proc. civ. trebuie să permită revizuirea și în cazul în care excepția de neconstituționalitate a fost ridicată chiar în calea de atac extraordinară a revizuirii.

În acest context, revizuenta arată că dacă Înalta Curte apreciază că există acest impediment procedural (în sensul că nu poate fi sesizată Curtea Constituțională în revizuire), se impune sesizarea Curții Constituționale și suspendarea judecății cererii de revizuire.

Examinând condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia", iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol "nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale".

Conform art. 29 alin. (4) teza I din același act normativ, "sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției și va fi însoțită de dovezile depuse de părți".

Din analiza dispozițiilor art. 29 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 47/1992 rezultă că, pentru a se dispune sesizarea Curții Constituționale cu privire la soluționarea unei excepții de neconstituționalitate, este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții de admisibilitate: excepția de neconstituționalitate să fie ridicată într-un litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj; excepția de neconstituționalitate să vizeze o lege sau ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau ordonanță în vigoare; dispoziția legală care face obiectul excepției de neconstituționalitate să aibă legătură cu soluționarea cauzei; prevederile legale care formează obiectul excepției să nu fi fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Verificând condițiile de admisibilitate anterior evocate, Înalta Curte reține că sunt îndeplinite doar cerințele privind faptul că excepția de neconstituționalitate a fost ridicată într-un litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești, respectiv în dosarul nr. x/2019 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, precum și faptul că excepția de neconstituționalitate vizează o lege sau ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau ordonanță în vigoare - art. 322 pct. 9 și 10 C. proc. civ.

În ceea ce privește cerința, ce vizează faptul că dispoziția legală care face obiectul excepției de neconstituționalitate să aibă legătură cu soluționarea cauzei, se constată că nu este îndeplinită.

Potrivit art. 322 C. proc. civ., "revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: pct. 9 "dacă Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale datorată unei hotărâri judecătorești, iar consecințele grave ale acestei încălcări continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate"; pct. 10 "dacă, după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției invocate în acea cauză, declarând neconstituțională legea, ordonanța ori o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță care a făcut obiectul acelei excepții ori alte dispoziții din actul atacat, care în mod necesar și evident, nu pot fi disociate de prevederile menționate în sesizare".

În raport cu textul de lege evocat, se constată că pentru a promova calea extraordinară de atac a revizuirii, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 9 C. proc. civ., este necesar ca revizuentul să fie titularul unei hotărâri a Curții Europene a Drepturilor Omului prin care să se fi constatat încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale în ceea ce-1 privește, iar cu privire la dispozițiile art. 322 pct. 10 C. proc. civ., se reține că acest text prevede posibilitatea revizuirii unei hotărâri definitive dacă ulterior s-a pronunțat Curtea Constituțională asupra unei excepții invocate în acea cauză, declarând neconstituțională legea, ordonanța ori o dispoziție dintr-o lege, aspecte ce nu sunt incidente în cauza de față.

În fapt, revizuenta urmărește o modificare/completare a textului legal într-un mod inedit: posibilitatea formulării cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 9 sau 10 C. proc. civ. din 1865, fără îndeplinirea condiției existenței unei hotărâri pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului ori de Curtea Constituțională. Or, din această perspectivă, se apreciază că simpla invocare a dispozițiilor din materia revizuirii cu singurul scop de a invoca o pretinsă neconstituționalitate a acelor dispoziții legale nu este de natură a contura îndeplinirea cerinței de sesizare a Curții Constituționale.

De altfel, revizuenta, deși a invocat dispozițiile art. 322 pct. 9 sau 10 C. proc. civ. din 1865 nu a probat existența măcar a unei hotărâri a Curții Europene a Drepturilor Omului sau a Curții Constituționale pronunțate în legătură cu terțe persoane, dar care să aibă o legătură cu cauza de față.

În consecință, se reține că cererea de sesizare a Curții Constituționale este formală, neîndeplinind condițiile legale care să permită instanței sesizarea Curții Constituționale.

Cum dispozițiile art. 29 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 47/1992 impun îndeplinirea cumulativă a condițiilor de admisibilitate a sesizării, rezultă că neîndeplinirea uneia dintre aceste condiții atrage respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Față de aceste considerente, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 322 pct. 9 și 10 C. proc. civ.

Examinând cererea de revizuire prin prisma motivelor de revizuire și a argumentelor invocate, Înalta Curte reține următoarele:

Conform dispozițiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ., dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.

Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar condițiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuție și nu se cercetează chestiuni ce țin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate.

Potrivit art. 322 pct. 9 C. proc. civ. din 1865, "revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: dacă Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale datorată unei hotărâri judecătorești, iar consecințele grave ale acestei încălcări continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate".

Pentru a se reține incidența motivului de revizuire anterior evocat trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: Curtea Europeană a Drepturilor Omului să fi constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale ocrotite de Convenție, datorate unei hotărâri judecătorești; consecințele grave ale încălcării constatate să continue să se producă; consecințele grave să nu poată fi remediate prin alte mijloace decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

Pornind de la aceste considerații, instanța supremă constată că soluționarea prezentei cereri de revizuire, întemeiate pe motivul prevăzut de art. 322 pct. 9 C. proc. civ. din 1865, presupune verificarea îndeplinirii condițiilor anterior evocate.

Cu privire la prima condiție referitoare la constatarea de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului a unei încălcări a drepturilor sau libertăților fundamentale ocrotite de Convenție, datorate unei hotărâri judecătorești, instanța supremă constată că, revizuenta nu este titulara unei hotărâri a Curții Europene a Drepturilor Omului prin care să se fi constatat încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale în ceea ce o privește și nici a unei hotărâri pronunțate în legătură cu terțe persoane, care să aibă o legătură cu prezenta cauză.

Cu privire la celelalte condiții, constând în producerea în continuare a consecințelor grave ale încălcării constatate, iar consecințele grave să nu poată fi remediate prin alte mijloace decât prin revizuirea hotărârii pronunțate, instanța supremă constată că nici aceste condiții nu sunt îndeplinite în prezenta cauză.

Potrivit art. 322 pct. 10 C. proc. civ. din 1865, "revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: dacă, după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției invocate în acea cauză, declarând neconstituțională legea, ordonanța ori o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță care a făcut obiectul acelei excepții ori alte dispoziții din actul atacat, care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate de prevederile menționate în sesizare".

În raport cu textul de lege evocat, se constată că pentru a promova calea extraordinară de atac a revizuirii, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 10 C. proc. civ. din 1865, se reține că acest text prevede posibilitatea revizuirii unei hotărâri definitive dacă ulterior s-a pronunțat Curtea Constituțională asupra unei excepții invocate în acea cauză, declarând neconstituțională legea, ordonanța ori o dispoziție dintr-o lege, aspecte ce nu se regăsesc în cauza de față.

În temeiul art. 322 (1) C. proc. civ. va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta B. împotriva deciziei nr. 203 din 14 februarie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2013.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 322 pct. 9 și 10 C. proc. civ.

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta B. împotriva deciziei nr. 203 din 14 februarie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2013, în contradictoriu cu intimații A. și C..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 noiembrie 2019.