ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 815/2019

Ședința publică din data de 11 aprilie 2019

Asupra contestației în anulare de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă la data de 5 februarie 2013, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând constatarea nulității de drept a clauzei penale din contractele de împrumut încheiate între reclamant, în calitate de împrumutat, și pârâtă, în calitate de împrumutător.

Prin sentința civilă nr. 514 din 16 aprilie 2014, Tribunalul București, secția V-a civilă a admis cererea principală și cererea de chemare în judecată a altei persoane, a constatat nulitatea absolută a clauzei penale privind penalitățile de 1% pe zi de întârziere inserată în contractele de împrumut autentificate sub nr. x/28.03.2007, nr. y/17.05.2007, nr. z/17.05.2007, nr. w/17.05.2007 și nr. 1362/17.05.2007 de B.N.P. C. și, pe cale de consecință, a obligat pârâta la plata către stat a sumei de 604.506 RON, conform art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta B. care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie la data de 12 august 2015.

Prin decizia civilă nr. 452 A din 15 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie s-a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta-pârâtă B. împotriva sentinței civile nr. 514 din 16 aprilie 2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2013, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A. și cu intimatul-intervenient D..

Împotriva acestei decizii, pârâta B. a declarat recurs, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului și schimbării sentinței constând în obligarea sa la plata sumei maxime de 10.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

Prin decizia nr. 203 din 14 februarie 2017, Înalta Curte a respins ca nefondat recursul declarat de pârâta B. împotriva deciziei civile nr. 452/A din 15 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie.

Împotriva acestei decizii, pârâta B. a formulat contestația în anulare, înregistrată pe rolul Înaltei Curți la 20 aprilie 2017.

Prin încheierea din 5 octombrie 2017, Înalta Curte, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. a dispus suspendarea judecării contestației în anulare, prin acordul părților.

La cererea contestatoarei B. și a intimatului A., Înalta Curte a luat în examinare cererile de repunere pe rol a cauzei, iar prin încheierea din 22 octombrie 2018 cauza a fost amânată pentru timbrarea cererii de repunere pe rol a cauzei formulată de contestatoare, iar la termenul din 21 februarie 2019 s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 față de cererea contestatoarei și s-a dispus amânarea cauzei pentru ca intimatul A. să-și timbreze cererea de repunere pe rol a cauzei.

Față de neîndeplinirea obligației de plată a taxei de timbru stabilite în sarcina sa de instanță, la termenul din 11 aprilie 2019, a fost anulată cererea de repunere pe rol formulată de intimatul A..

În aceste condiții, Înalta Curte a invocat din oficiu excepția perimării recursului, asupra căreia, în temeiul art. 137 alin. (1) raportat la art. 298 cu aplicarea art. 316 C. proc. civ., reține următoarele:

Prin încheierea din 5 octombrie 2017, Înalta Curte, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. a dispus suspendarea judecării contestației în anulare, iar cererile de repunere pe rol a cauzei formulate la 3 octombrie 2018, de contestatoarea B. și de intimatul A. au fost anulate ca netimbrate.

Cauza a rămas suspendată mai mult de un an, astfel că, din oficiu, Înalta Curte a invocat excepția perimării judecării recursului.

Art. 248 alin. (1) C. proc. civ., declară perimată orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare rămasă în nelucrare din vina părții timp de un an.

În acest sens se constată că Înalta Curte a fost învestită cu o cerere care a declanșat calea extraordinară de atac a contestației în anulare, că după suspendarea judecății pricina a rămas în nelucrare timp de un an. Deși părțile în proces au cerut reluarea judecării cauzei, cererile acestora au fost anulate ca netimbrate, neproducând nici un efect sub aspectul continuării judecății sau întreruperii curgerii termenului de perimare. Se mai constată că nu au fost invocate motive de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare.

În acest context, potrivit art. 252 alin. (1) C. proc. civ. perimarea se constată din oficiu, pe cale de excepție, întrucât normele care reglementează această sancțiune procedurală sunt de ordine publică, partea neformulând nicio apărare cu privire la această excepție, deși a fost legal citată.

În consecință, față de cele ce preced urmează să se constate perimată contestația în anulare, cu consecința prevăzută de art. 254 alin. (1) C. proc. civ., text ce declară ineficiente toate actele de procedură îndeplinite în fața instanței care a aplicat această sancțiune procedurală și, în consecință, imposibilității analizării pe fond a contestației în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimată contestația în anulare formulată de contestatoarea B. împotriva deciziei nr. 203 din 14 februarie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2013, în contradictoriu cu intimații D. și A..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 aprilie 2019.