ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 152/2018

Ședința publică din data de 25 ianuarie 2018

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 12.06.2017, petentul a formulat cerere de reexaminare a taxei de timbru arătând că taxa de timbru este prohibitivă și eronat stabilită în raport cu recursul declarat.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013.

Totodată, petentul a formulat cerere prin care a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013, referitor la plata unei taxe de timbru pentru recuzare.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 1 alin. 5, art. 16 (1,2), art. 21 (1,2,3), art. 24 (1), art. 52, art. 53, 146 (d) din Constituția României; art. 23 (1,2) din Legea 47/1992; art. 9 (1) din O.U.G. nr. 80/2013; art. 6 alin. 1, art. 13 CEDO; art. 47, art. 48, art. 51 CDFUE; art. 5 (e) ROIIJ.

Analizând actele dosarului, Curtea a constatat că cererea de reexaminare este neîntemeiată, având în vedere că i s-a pus în vedere recurentului obligația de plată a taxei judiciare de timbru de 50 RON, cu toate că, în realitate, un recurs se timbrează cu minim 100 RON (art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013), însă situația petentului nu poate fi înrăutățită în propria cale de atac.

Pe de altă parte, excepția de neconstituționalitate invocată se întemeiază pe o interpretare eronată a dispozițiilor legale incidente - petentul critică faptul că art. 9 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013 ar putea fi interpretat în sensul că într-un proces cu 10 sau 100 de părți s-ar datora, în cazul recuzării judecătorului, o taxă judiciară de 100 RON multiplicată cu numărul părților (e.g., 1.000 sau 10.000 RON). Desigur, o atare interpretare ar pune probleme de constituționalitate, dar ea este vădit eronată, întrucât textul se referă la subiecții procesuali recuzați (e.g., 100 RON pentru fiecare judecător recuzat), iar pe de altă parte, excepția nu are legătură cu cauza, de vreme ce petentului i s-a cerut o taxă de timbru de 50 RON, iar nu una de 100 RON multiplicată cu numărul părților din proces. Ca atare, nefiind îndeplinită cerința legăturii cu cauza concretă ce se judecă, excepția este inadmisibilă (art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992), iar cererea de sesizare a Curții Constituționale va fi respinsă în consecință (art. 29 alin. (5).

În ce privește calea de atac, deși în urma modificării implicite a art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 prin art. 7 din Legea nr. 76/2012 aceasta pare a fi apelul, în lumina regulilor de competență funcțională prevăzute de art. 97 C. proc. civ. și de Legea organizării judiciare, prezenta încheiere este supusă recursului la Înalta Curte de Casație, de vreme ce aceasta nu judecă apeluri, ci doar recursuri (iar interpretarea potrivit căreia încheierea ar fi definitivă contravine finalității textului de lege și jurisprudenței anterioare a Curții Constituționale în materie).

Față de aceste considerente, Curtea de Apel București, secția a IV-a Civilă prin încheierea din 22 iunie 2017 a respins cererea de reexaminare formulată de petentul A., ca neîntemeiată; a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, ca inadmisibilă.

Împotriva soluției pronunțată prin încheierea de ședință din 22 iunie 2017, privind respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013, referitor la plata unei taxe de timbru pentru recuzare, a declarat recurs recurentul A., dezvoltarea motivelor de casare fiind efectuată prin memoriul înregistrat la 10.07.2017 (data transmiterii acestuia prin fax) la Curtea de Apel București.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 pct. 6, 7 și 8 din C. proc. civ., coroborat cu art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

În temeiul acestor dispoziții legale, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii recurate, în partea referitoare la respingerea ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 80/2010.

Recurentul arată că motivarea instanței de apel este contradictorie, pe de o parte, întrucât nu cuprinde motivele care au stat la baza respingerii cererii. Pe de altă parte este nelegală, întrucât dispozițiile pretins neconstituționale au legătură cu pricina de față.

Soluția pronunțată de instanța de apel cade și sub incidența dispozițiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., față de lipsa motivării în drept a respingerii acestei cereri.

De asemenea, recurentul mai arată că soluția instanței de apel este nelegală, fiind încălcată autoritatea de lucru judecat, întrucât Tribunalul București a admis cererea recurentului și a dispus sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 22 noiembrie 2017 s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului către părți, conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosar raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților.

La 5 decembrie 2017 recurentul A. a depus punct de vedere la raport prin care a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., cerere respinsă prin încheierea de ședință din 25 ianuarie 2018, pronunțată în dosar nr. x/2015.3.1.2.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, la termenul din 25 ianuarie 2018, a invocat, din oficiu, în raport de dispozițiile art. 421 alin. (2) C. proc. civ. coroborat cu art. 185 alin. (1) din același cod, excepția tardivității recursului.

Luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția tardivității recursului pentru nemotivarea acestuia în termen, soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, Înalta Curte urmează să anuleze recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 146/1997, încheierea prin care a fost respinsă motivat cererea de sesizare a Curții Constituționale este supusă recursului în termen de 48 de ore de la pronunțare.

De asemenea, art. 181 din C. proc. civ., prevede că "Termenele, în afară de cazul în care legea dispune altfel, se calculează după cum urmează; 1. Când termenul se socotește pe ore, acesta începe să curgă de la ora zero a zilei următoare".

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din același Cod, "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Art. 489 C. proc. civ. reglementează sancțiunea ce intervine în cazul nerespectării termenelor procedurale, Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)"

Având în vedere dispozițiile legale sus menționate este de observat că pentru a se putea realiza controlul judiciar în această cale de atac este necesar ca atât declararea cât și motivarea recursului să fie realizate în cadrul termenului procedural.

Se constată că declarația de recurs formulată în cadrul termenului procedural 23 iunie 2017 - data poștei) se rezumă la susținerea că motivarea recursului urmează să fie făcută ulterior comunicării motivării încheierii atacate.

Motivarea recursului a fost formulată la data de 10 iulie 2017, cu depășirea termenului procedural, situație în care devine incidentă sancțiunea prevăzută de art. 489 C. proc. civ.

Așa fiind, Înalta Curte constată că recurentul nu și-a îndeplinit obligația de a exercita dreptul procesual în cadrul termenului stabilit de dispozițiile legale, astfel încât în raport de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 coroborat cu art. 185 alin. (1) din același cod în referire la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii de ședință din 22 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-petent A. în contradictoriu cu intimații B., C., D. S.A., E. S.A., ADMINISTRAȚIA SECTOR 6 A FINANȚELOR PUBLICE, BIROUL JURIDIC CONTENCIOS 3, împotriva încheierii din 22 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2018.