ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1743/2019

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 797 A din data de 5 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost respinsă, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 165/2013, invocată de apelanta-reclamantă și a fost respins apelul declarat de reclamanta A., ca nefondat.

Prin Decizia nr. 870 A din 25 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale și cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva Deciziei nr. 797 A din 5 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Împotriva Deciziei nr. 870 A din 25 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie și Deciziei nr. 797 A din 5 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, reclamanta A. a declarat recurs, cerere înregistrată la 29 ianuarie 2019, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, sub nr. x/2017.

Prin Decizia nr. 950 din 16 mai 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuenta A. împotriva Deciziei nr. 870 din 25 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

La 15 mai 2019, recurenta A. a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ. și ale art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

II. Hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra cererii privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate

Prin încheierea din 19 septembrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ. și a prevederilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., formulată de petenta A.

III. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termenul prevăzut de dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, recurenta A.

IV. Motivele de recurs

Susținând nelegalitatea încheierii atacate, recurenta a arătat că instanța de recurs a expus în motivarea soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate aceleași considerente pe care le-a reținut în hotărârea prin care a dispus respingerea recursului declarat împotriva Deciziei nr. 870 din 25 septembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, precum și împotriva Deciziei nr. 797 din 5 octombrie 2017 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, ca inadmisibil.

Totodată, a arătat că instanța de recurs a încălcat dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, întrucât a motivat hotărârea de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate pe considerentul că nu există legătură între soluția dată asupra recursului și soluția care ar fi putut fi pronunțată de Curtea Constituțională asupra cererii de sesizare.

În ceea ce privește considerentele deciziei pronunțate în recurs, recurenta a arătat că în mod eronat a apreciat instanța de recurs faptul că, și în situația în care s-ar fi dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate și ar fi fost constatată neconstituționalitatea textelor de lege, acest aspect nu ar fi putut influența soluția asupra recursului.

O altă critică a vizat și motivul care a determinat respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, respectiv acela că instanța de contencios constituțional s-a pronunțat asupra conformității cu legea fundamentală a unora dintre dispozițiile legale vizate de neconstituționalitate, cu referire la sintagma "precum și alte cereri evaluabile în bani de până la 1.000.000 RON inclusiv". În susținerea acestei critici, recurenta a arătat că această constatare a instanței de recurs este greșită, din perspectiva faptului că, pe de o parte, a fost pusă în situația în care nu poate formula cerere de revizuire a hotărârii pronunțate în calea de atac a recursului, în baza Deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale, iar, pe de altă parte, textele vizate de neconstituționalitate conțin și alte dispoziții legale.

Recurenta a învederat, de asemenea, că, în mod greșit a reținut instanța de recurs că litigiul dedus judecății a fost întemeiat pe dispozițiile Legii nr. 10/2001. În realitate, atât în cererea de chemare în judecată, cât și în apelul formulat în cauză recurenta a invocat încălcarea autorității și a puterii de lucru judecat, reglementate de art. 430 alin. (1) și (2) și art. 433 - 435 C. proc. civ., precum și a dispozițiilor art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Recurenta a criticat și faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că Decizia nr. 797 din 5 octombrie 2017 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, nu este susceptibilă de recurs, în raport de data introducerii cererii de chemare în judecată și de faptul că, la acel moment, art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, nu conținea dispozițiile conform cărora "Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competența curții de apel", în baza cărora instanța a respins recursul, ca inadmisibil.

De asemenea, a susținut incidența în cauză a prevederilor art. 27 C. proc. civ., precum și faptul că nu sunt aplicabile litigiului dispozițiile art. 7 alin. (1) și (2) din Legea nr. 76/2012.

În drept, recurenta a invocat prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Prin rezoluția din 25 septembrie 2019, a fost stabilit termen pentru judecarea recursului la 10 octombrie 2019.

Intimatul Municipiul București, prin primarul general, nu a formulat întâmpinare.

V. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Conform dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, instanța de contencios constituțional decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului, oricare ar fi obiectul acesteia.

Din modalitatea de redactare a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate ale excepției sunt și cele de admisibilitate ale cererii de sesizare a Curții cu excepția ridicată.

Deși prin art. 146 lit. d) teza I din Constituția României s-a conferit Curții Constituționale atribuția exclusivă de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, iar art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 stipulează că instanța de contencios constituțional decide asupra acestora, art. 29 alin. (5) teza I din același act normativ a stabilit în competența instanței judecătorești verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate a excepției.

Astfel, excepția de neconstituționalitate trebuie să fie invocată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de instanță ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate, ca neconstituționale, printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului, oricare ar fi obiectul acestuia.

Cu privire la condiția ca dispoziția legală să aibă legătură cu soluționarea cauzei, Înalta Curte reține că este necesar ca problema de constituționalitate care se invocă să fie utilă soluționării litigiului în cadrul căruia a fost ridicată. Practic, decizia Curții Constituționale trebuie să producă un efect concret asupra desfășurării procesului, cerința relevanței fiind expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în dezlegarea pricinii.

În speță, recurenta a invocat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ. și a celor prevăzute de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, cu trimitere la art. 1 alin. (3), art. 21 alin. (1) - (3) și art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția României și la art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, fiind nemulțumită de faptul că beneficiază numai de calea de atac a apelului într-o cauză promovată pe temeiul Legii nr. 10/2001, pentru care legiuitorul nu a reglementat calea de atac a recursului.

Cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a fost ridicată în cadrul soluționării recursului declarat împotriva Deciziei nr. 870 din 25 septembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie și Deciziei nr. 797 din 5 octombrie 2017 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Prin Decizia nr. 797 A din 5 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost respinsă, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 165/2013, invocată de apelanta-reclamantă și a fost respins apelul declarat de reclamanta A., ca nefondat.

Prin Decizia nr. 870 A din 25 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale și cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva Deciziei nr. 797 A din 5 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Prin încheierea din 19 septembrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, ce face obiectul prezentului control judiciar, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ. și ale art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., formulată de petenta A.

Aceste dispoziții legale, a căror neconstituționalitate s-a invocat, nu au însă legătură cu soluționarea recursului declarat împotriva Deciziei nr. 870 din 25 septembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie și Deciziei nr. 797 din 5 octombrie 2017 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Astfel, în ceea ce privește recursul declarat împotriva Deciziei nr. 797 din 5 octombrie 2017 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, se constată că cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. prin care a solicitat anularea Dispoziției nr. 19597 din 5 mai 2016, emise de Primarul General al Municipiului București în baza Legii nr. 10/2001, a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la 10 iunie 2016, dată la care erau în vigoare dispozițiile C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010.

Ca atare, în contra a ceea ce susține recurenta, raportat la data introducerii cererii de chemare în judecată, instanța a dat o interpretare corectă a prevederilor art. 27 C. proc. civ. și art. 7 alin. (1) și (2) din Legea nr. 76/2012.

Astfel, s-a stabilit că cererea de chemare în judecată ce a învestit în primă instanță Tribunalul București, secția a III-a civilă, a fost întemeiată pe dispozițiile art. 26 și art. 50 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, iar conform prevederilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competența curții de apel.

După intrarea în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., aceste prevederi trebuie însă coroborate cu dispozițiile alin. (1) și (2) ale art. 7 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicată în M. Of. nr. 365/30.05.2012, care prevăd următoarele:

"(1) Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară. (2)Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială folosește o altă expresie similară."

Din interpretarea sistematică a dispozițiilor anterior menționate, rezultă că singura cale de atac împotriva hotărârilor pronunțate de tribunal în materia Legii nr. 10/2001 este apelul, intenția legiuitorului fiind aceea de a suprima calea de atac a recursului.

S-a reținut totodată, că potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (1), (4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România:

"deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării," iar "hotărârile judecătorești pronunțate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului".

Așadar, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, pentru a stabili, că împotriva sentinței pronunțate de tribunal, ca instanță de fond, putea fi exercitată numai calea de atac a apelului și că Decizia nr. 797 A din 5 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, este definitivă, s-a raportat la dispozițiile art. 7 alin. (1) și (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și art. 35 alin. (1), (4) din Legea nr. 165/2013 și nicidecum la textele a căror neconstituționalitate se invocă.

În ceea ce privește recursul declarat împotriva Deciziei nr. 870 din 25 septembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie (care a avut ca obiect cererea de revizuire a Deciziei nr. 797 din 5 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă) nu putea fi exercitată calea de atac a recursului, în raport de prevederile art. 513 alin. (5) C. proc. civ.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 513 alin. (5) C. proc. civ., hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită, iar Decizia civilă nr. 870 A din 25 septembrie 2018, fiind pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în soluționarea cererii de revizuire formulate împotriva unei decizii definitive, este de asemenea definitivă, nefiind supusă căii de atac a recursului.

Ca atare, Înalta Curte constată că, deși ambele texte legale vizate de neconstituționalitate se referă la obiectul recursului, acestea nu îndeplinesc cerința de a avea legătură cu soluționarea cauzei, care a vizat analiza de admisibilitate a recursului declarat împotriva unor hotărâri pentru care legiuitorul nu a permis promovarea căii de atac a recursului, în baza altor texte de lege decât cele vizate de critica de neconstituționalitate.

Or, instrumentul excepției de neconstituționalitate a fost pus de legiuitor la îndemâna părților pentru ca acestea, în raport cu interesele lor, să beneficieze de un control de constituționalitate a acelor prevederi legale care au rol hotărâtor asupra modului de soluționare a cauzei.

În ceea ce privește susținerile recurentei referitoare la faptul că Înalta Curte a expus, în motivarea soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate aceleași considerente pe care le-a reținut și în cuprinsul deciziei prin care a dispus respingerea, ca inadmisibil, a recursului, se constată că acestea nu sunt reale, în condițiile în care instanța a examinat, pe de o parte, îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea instanței de contencios constituțional, iar, pe de altă parte, a analizat întrunirea cerințelor prevăzute de lege pentru admisibilitatea recursului.

Concluzionând, pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamanta A. împotriva încheierii din 19 septembrie 2019, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2017.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din 19 septembrie 2019, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2017.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 octombrie 2019.

GGC - NN