ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2359/2019

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată la 28 aprilie 2017 pe rolul Tribunalului Maramureș, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului B. la plata sumei de 50.000 Euro, cu titlu de despăgubiri motivat pe faptul că pârâtul a făcut mai multe afirmații denigratoare pe postul de televiziune C., în cadrul emisiunii "D." din 8 martie 2017. Prin Încheierea din 15 februarie 2017 pronunțată de Tribunalul Maramureș a fost respinsă cererea de recuzare formulată de petentul B.. Prin Încheierea din 1 februarie 2018 a Tribunalului Maramureș, în temeiul art. 47 alin. (4) C. proc. civ., a fost respinsă ca inadmisibilă cea de-a doua cerere de recuzare formulată de pârât, instanța reținând că are același conținut ca și prima cerere de acest fel, motivele fiind aceleași. Prin Sentința civilă nr. 1200 din 18 octombrie 2018 pronunțată de Tribunalul Maramureș a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B.. A fost obligat pârâtul la plata să achite reclamantului A. suma de 50.000 RON, cu titlu de daune morale, și suma de 3.600 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Hotărârea recurată Prin Decizia civilă nr. 23/A din 30 ianuarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul B. împotriva Încheierii civile din 15 februarie 2017, a Încheierii din 1 februarie 2018 și a Sentinței civile nr. 1200 din 18 octombrie 2018, pronunțate de Tribunalul Maramureș, secția I civilă.

Recursul declarat în cauză Împotriva acestei hotărâri, pârâtul B. a formulat cerere de recurs, indicând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. Recurentul a solicitat să se aplice, în speță, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care face distincție, atunci când analizează aplicabilitatea art. 10 din Convenție, între persoane private și persoane care acționează într-un context public sau care au calitatea de oameni politici. Cu privire la persoanele publice, limitele criticilor și ale comentariilor sunt mai mari, fiind expuse în mod inevitabil și conștient analizei publicului, trebuind să manifeste un grad mai mare de toleranță criticilor care privesc activitatea lor publică, dar și privată. Recurentul-pârât menționează că limitele criticii acceptabile sunt mai largi în ceea ce privește un funcționar public sau un politician care acționează în calitatea sa publică, decât în raport cu o persoană particulară. În cuprinsul motivelor de recurs, pârâtul face referire și la probele administrate în cauză, declarațiile de martori și cele cu privire la acuzațiile de fals, și, de asemenea, solicită cenzurarea daunelor acordate pe care le apreciază ca fiind enorme și nejustificate, arătând că nu s-au administrat probe care să justifice cuantumul acestora. Pentru argumentele dezvoltate în cuprinsul cererii de recurs, recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului și respingerii ca nefondate a acțiunii reclamantului.

Procedura de filtru În aplicarea dispozițiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului. În condițiile prevăzute de art. 493 alin. (4) C. proc. civ., raportul a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților pentru a formula, în scris, punct de vedere. La 15 iulie 2019, recurentul B. a depus punct de vedere la raport prin care reia motivele de recurs, cu referire la probele administrate în cauză. Prin Rezoluția din 24 iunie 2019, s-a fixat termen de judecată la 5 decembrie 2019, în camera de consiliu, pentru analiza admisibilității în principiu a recursului. La acest termen de judecată, Înalta Curte a invocat excepția nulității recursului, din perspectiva dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând recursul în raport de excepția nulității, a cărei analiză este prioritară, Înalta Curte reține următoarele: Dispozițiile imperative înscrise în art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. prevăd că cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, precum și dezvoltarea lor, iar dispozițiile art. 488 alin. (1), pct. 1 - 8 din același act normativ prevăd, limitativ, motivele pentru care se poate cere casarea unei hotărâri. Dat fiind că recursul este o cale extraordinară de atac ce nu are caracter devolutiv, verificarea legalității hotărârii atacate se face numai în raport de motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Conform prevederilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția motivelor de ordine publică ce pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, sancțiunea nulității intervine și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ. Așadar, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cuprinsul cererii de recurs nu pot fi încadrate în motivele de nelegalitate menționate în art. 488 C. proc. civ., recursul este lovit de nulitate. În speță, se constată că aspectele inserate în cuprinsul memoriului de recurs referitoare la declarațiile martorilor, la probele administrate cu privire la acuzațiile de fals, nu pot reprezenta motive de nelegalitate ce pot fi deduse judecății în calea extraordinară de atac a recursului, ci critici de netemeinicie ce nu pot fi cenzurate de către instanța de control judiciar, modalitatea de administrare și interpretare a probatoriilor reprezentând o chestiune de fapt, ce este analizată în cadrul cercetării aspectelor legate de fondul cauzei. Chiar și atunci când solicită cenzurarea daunelor acordate, recurentul-pârât arată că acestea sunt nejustificate în raport de probele administrate care, în aprecierea părții, nu justifică acel cuantum. Pentru a putea conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului, pronunțate în aplicarea dispozițiilor art. 10 din Convenție, astfel cum a procedat recurentul-pârât în cadrul memoriului de recurs, întrucât condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor imputate instanței, respectiv o minimă argumentare a criticii în drept. În acest sens, cererea de recurs trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici, care, circumscrise motivelor de recurs, sunt de natură a susține nelegalitatea hotărârii. Prin urmare, fără să combată în vreun fel argumentele instanței de apel și fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurentul a nesocotit natura căii de atac a recursului. Reținând că recurentul nu a prezentat nicio critică ce poate fi încadrată în cazurile de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac, constatând că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu de către instanță, Înalta Curte urmează să anuleze recursului, în condițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.