ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 889/2020

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani, sub nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâților B., C., site-ul D., E. Botoșani, F., G., site-ul H. și Consiliul Național al Audiovizualului, la plata în solidar a sumei de 1.000.000 RON, cu titlu de daune morale, publicarea în ziarele on-line folosite în campania de denigrare a scuzelor oficiale și la postul de televiziune E. Botoșani din partea firmelor media proprietare a ziarelor on-line, precum și scuze oficiale din partea semnatarilor articolelor respective - (pentru ziarele on­-line scuzele să fie publicate deasupra fiecărui articol denigrator).

Sentința pronunțată de Tribunalul Botoșani Prin sentința civilă nr. 126 din 26 ianuarie 2018 a Tribunalului Botoșani, secția I civilă, a fost respinsă, ca nefondată, acțiunea reclamantului. A fost obligat reclamantul să achite pârâtei F. suma de 3000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Suceava Prin decizia nr. 67 din 21 februarie 2019, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă a respins, ca nefondat, apelul exercitat în cauză. A obligat apelantul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 500 RON către intimata F. și în sumă de 1500 RON către fiecare dintre intimații B. și C..

Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Suceava a declarat recurs reclamantul A.. În partea de început a memoriului de recurs, recurentul a prezentat situația de fapt care a condus la promovarea cererii de chemare în judecată, apoi a susținut nemotivarea deciziei curții de apel, prin aceea că, deși a preluat anumite paragrafe din jurisprudența CEDO, nu a ținut cont de principiile derivate din aceasta. Întreaga argumentație este în contradictoriu cu probatoriul din dosar și conține motive străine de natura cauzei și principii de genul "vindecarea după traumă exclude răspunderea’’. Recurentul a menționat care au fost faptele ilicite ale pârâților, săvârșite în perioada martie- decembrie 2014, arătând că a dovedit, și în cadrul unei cercetări penale ce privea infracțiunile de gestiune frauduloasă, conflict de interese și abuz în funcție, că nu este vinovat, deoarece faptele au constat în îndeplinirea corespunzătoare a atribuțiilor sale în calitate de manager. Nevinovăția sa a fost demonstrată și în cadrul unui proces civil. Atacul injust al pârâților, cu ajutorul mijloacelor de informare în masă, a reușit să creeze o imagine de om corupt, imoral, abuziv, iar doi viceprimari, în urma informațiilor din presă, au cerut primarului concedierea sa, toate aceste acțiuni având ca rezultat emiterea deciziei de suspendare. Pârâții au creat astfel calea care a dus la formularea plângerii penale și, implicit, la suspendarea contractului de manager pe o perioadă de doi ani, iar reclamantul a fost supus în această perioadă unui stres psihologic inerent unei cercetări penale injuste. Astfel, este demonstrată, fără dubii, legătura de cauzalitate între faptele ilicite ale pârâților și prejudiciul moral cauzat și s-a adus atingere imaginii, reputației și onoarei reclamantului. În considerentele deciziei atacate, la paragraful 2, fila x, s-a reținut că "exercitarea libertății de exprimare include obligații și responsabilități, a căror întindere depinde de situație și de procedeul tehnic utilizat, garanția oferită de art. 10 jurnaliștilor fiind subordonată condiției ca cei interesați să acționeze cu bună-credință, astfel încât să furnizeze informații exacte și demne de crezare cu respectarea deontologiei jurnalistice.’’ În cazul de față, pârâții în virtutea libertății de exprimare au acționat vădit cu rea-credință prin aceea că nu au furnizat informații exacte și demne de încredere, ci informații false, inventate, tendențioase și părtinitoare. În aceleași considerente, instanța de apel constată că "în virtutea rolului său, presa are datoria de a alerta publicul atunci când este informată de malversațiuni prezumate ale aleșilor locali și funcționarilor publici. Faptul de a indica direct persoane determinate, indicând numele și funcțiile acestora, implică pentru ziariști obligația de a furniza o bază factuală suficientă.’’ Or, pârâții au informat publicul cu informații care denaturau adevărul, fără a furniza o bază factuală suficientă. Mai mult, au inventat o așa-zisă bază factuală ce nu avea legătură cu realitatea pe care o cunoșteau în amănunt din toate înscrisurile oficiale ce le aveau în posesie. Solicită să se observe că instanța de apel citează din jurisprudența CEDO, dar nu aplică principiile enunțate. Același mecanism se aplică și în privința următorului paragraf "Pentru Curte, atunci când presa contribuie la dezbaterea publică asupra chestiunilor care suscită o preocupare legitimă, ea trebuie în principiu să se poată sprijini pe rapoarte oficiale fără să trebuiască să întreprindă cercetări independente. Dacă nu, presa ar putea fi mai puțin aptă să-și joace rolul indispensabil de câine de gardă.’’ Contrar acestor afirmații, pârâții nu s-au sprijinit pe rapoarte oficiale, cu toate că aveau în posesie aceste documente. Fără a întreprinde cercetări independente, au înțeles să ascundă realitatea rezultată din documente oficiale, prezentând-o fals și transformându-se astfel din "câine de gardă’’ în "potaie turbată aservită politic în scopul obținerii de foloase materiale.’’ În concluzie, echilibrul între dreptul la demnitate, onoare, reputație al reclamantului și dreptul pârâților la liberă exprimare a fost rupt cu rea-credință, prin falsificarea informațiilor reale pe care le dețineau, prin exprimarea folosită în cadrul emisiunilor televizate, prin încălcarea drepturilor legale la revizionare și la replică. Subiectele supuse dezbaterii publice nu priveau o bază factuală minimă, suficientă și reală, ci dimpotrivă, prin denaturarea adevărului, pârâții au edificat în perioada martie- decembrie 2014, o argumentație falsă, care să sprijine superficial acuzațiile aduse. Recurentul a solicitat în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosarul de recurs.

Apărările formulate în cauză Intimații B. și C. au formulat întâmpinare, solicitând anularea recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ. pentru neîncadrarea criticilor în motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ. În subsidiar, au cerut respingerea recursului, ca nefondat, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată conform chitanțelor depuse. Intimata F., prin întâmpinare, a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului. Intimații B. și C. au depus punct de vedere la raport, în cadrul căreia au reiterat excepția nulității căii de atac din perspectiva neîncadrării criticilor în motivele de recurs reglementate de art. 488 C. proc. civ. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând recursul formulat de reclamantul A. în raport de excepția nulității, Înalta Curte constată următoarele: Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul și condițiile expres prevăzute de lege. Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar, în conformitate cu prevederile art. 488 din același cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol. Prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. statuează că recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod. Prezentul dosar are ca obiect o acțiune în răspundere civilă delictuală, formulată de reclamantul A., prin care li se impută pârâților G., B. și C., publicarea mai multor articole de presă, prin care a fost afectată sa imaginea artistică, i-a fost "alterat dreptul la demnitate, onoare și reputație, ca urmare a faptului că, în cadrul emisiunii I." de pe postul de televiziune "PRO TV" a prezentat piesa J., despre care s-a afirmat că ar fi fost un plagiat, articole care au avut drept consecință suspendarea sa din funcția de director al Teatrului "K.", dar și prejudicierea stării de sănătate și deteriorarea situației financiare. Prima instanță a fondului a respins acțiunea, iar curtea de apel a confirmat soluția dată, prin decizia nr. 67/21 februarie 2019, atacată cu recurs de către reclamant. În esență, instanța de control judiciar a analizat pe larg echilibrul dintre dreptul reclamantului la demnitate, onoare și reputație și dreptul pârâților la liberă exprimare în ce privește articolele și emisiunile reclamate și a constatat că nu s-au depășit limitele largi ale libertății de exprimare în ce privește aspectele vizate, care au constituit subiecte de interes public și au privit persoane cu poziții publice într-o instituție de cultură. Ca atare, s-a reținut neîndeplinirea condițiilor pentru atragerea răspunderii civile delictuale a pârâților, respectiv lipsa caracterului ilicit al faptelor descrise în cererea de chemare în judecată, a legăturii de cauzalitate și a prejudiciului pretins. Recurentul a invocat, prin motivele de recurs, nemotivarea deciziei nr. 67/21.02.2019, argumentând că instanța de apel a preluat anumite paragrafe din jurisprudența CEDO, însă nu a ținut cont de principiile la care s-a făcut referire în aceste hotărâri. Această critică, deși în aparență, conturează o nemotivare a hotărârii, nu poate fi înscrisă în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât nu se arată care principii din hotărârile CEDO nu au fost respectate în contextul limitelor libertății de exprimare. Recurentul citează paragrafe din decizia atacată, care reliefează întinderea dreptului la liberă exprimare, în cazul presei, însă nu combate, cu argumente juridice, raportat la condițiile de antrenare a răspunderii civile delictuale și la dispozițiile art. 10 din Convenția CEDO, modul în care au fost depășite aceste limite. Nu este suficient să se afirme că pârâții au fost de rea-credință în publicarea articolelor, furnizând informații inventate și părtinitoare, sau că au ascuns realitatea oglindită prin documente oficiale, ci trebuie să se expună în concret de ce s-a încălcat art. 10 din CEDO care îi protejează pe jurnaliști, cu privire la articolele imputate, critica neputând fi încadrată din această perspectivă în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Nici aspectul de contradictorialitate a motivării nu poate fi subsumat ipotezelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., întrucât nu se relevă pretinsele rețineri contradictorii ale instanței, ci se face trimitere la probatoriul din cauză, ceea ce implică efectuarea unui control de temeinicie a hotărârii, exclus pentru Înalta Curte în faza procesuală a recursului. Probele, astfel cum au fost administrate și pe baza cărora curtea de apel a stabilit situația de fapt, nu mai pot fi reevaluate, căci în prezenta cale de atac nu mai are loc o devoluare a fondului, instanța supremă fiind îndrituită a cerceta numai chestiuni de nelegalitate ale deciziei atacate. Părțile au avut la dispoziție, pentru judecarea fondului două grade de jurisdicție, o judecată în fond în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului în apel, astfel că nu mai pot veni în această etapă procesuală să invoce chestiuni de temeinicie, cum se tinde prin motivele de recurs. Recurentul a mai relevat că instanța nu a ținut seama de probatoriul din dosar, care atestă legătura de cauzalitate între campania de presă și demersurile pentru suspendarea contractului de management, însă cum acest aspect face trimitere la probe și la reevaluarea situației de fapt, nu poate fi examinat pentru considerentele deja expuse. Enunțarea pretinselor fapte ilicite ale pârâților, precum și afirmația că atacul injust, prin intermediul mijloacelor de informare în presă, a creat în ochii publicului o imagine de om imoral, abuziv și corupt, privesc elemente ale situației de fapt, contestate de recurent, care afirmă vinovăția pârâților și probarea unui prejudiciu. Or, asemenea susțineri prin care se tinde a se demonstra netemeinicia deciziei atacate excedează controlului de legalitate permis acestei instanței de recurs, în condițiile în care dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. prevăd în mod imperativ că recursul poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate statuate expres de ipotezele de la pct. 1-8 ale aceluiași articol, normă imperativă, de ordine publică. Cum cele evocate de recurent nu constituie veritabile critici ale deciziei atacate, apte de a fi circumscrise motivelor de casare din art. 488 C. proc. civ. și având în vedere că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi reținute din oficiu în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul. Față de soluția dispusă, se constată că recurentul se află în culpă procesuală, motiv pentru care, la cererea intimaților B. și C., îl va obliga pe acesta la cheltuieli de judecată în sumă de 1500 RON, reduse de la suma de 4.000 RON (chitanțele nr. 14,15/08.07.2019 și nr. 29 și 30/04.11.2019), pentru fiecare din aceștia, în temeiul dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere complexitatea redusă a pricinii și faptul că dosarul a fost finalizat pe excepția nulității, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ.