ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 388/2020

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 6 noiembrie 2017 pe rolul Tribunalului Botoșani, secția I civilă, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții B., C. și D., și a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâților, în solidar, la plata unor daune morale în cuantum de 3.000.000 RON, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea pronunțată de Tribunal Botoșani Prin Sentința civilă nr. 363 din 5 aprilie 2018, Tribunalul Botoșani, secția I civilă, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B., C. și D. și l-a obligat pe reclamantul A. la plata sumei de 1.800 RON către pârâtul B., cu titlu de cheltuieli de judecată. Tribunalul a luat act că pârâtul C. a precizat, prin apărător, că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Hotărârea pronunțată în apel de Curtea de Apel Suceava Prin Decizia civilă nr. 315 din 4 octombrie 2018, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, a admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței nr. 363 din 5 aprilie 2018 pronunțată de Tribunalul Botoșani, secția I civilă, a schimbat sentința apelată, în sensul că a admis în parte cererea și a obligat pârâții în solidar la plata către reclamant a sumelor de 1 leu cu titlu de daune morale și de 150 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în ambele faze procesuale.

Calea de atac formulată în cauză Reclamantul A. și pârâtul B. au declarat recurs împotriva Deciziei civile nr. 315 din 4 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă. Pârâții C. și D. au formulat recurs incident împotriva aceleiași decizii. Recursul declarat de reclamantul A. Recurentul-reclamant își întemeiază cererea de recurs pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. și precizează că înțelege să învestească instanța de recurs doar cu critici legate de stabilirea cuantumului daunelor morale. Dezvoltând motivele de recurs, recurentul arată că hotărârea instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția privind calculul daunelor morale stabilite la valoarea de 1 leu. Recurentul solicită ca, în stabilirea prejudiciului, instanța de recurs să țină cont și de prevederile art. 1385 alin. (4) C. civ. și arată că prejudiciul moral suferit este împărțit pe mai multe laturi, și anume: prejudiciul de imagine în mediul de afaceri și în sistemul bancar, prejudiciul de imagine raportat la atitudinea civică, prejudiciul moral - profesional și prejudiciul moral prin prisma afectării stării de sănătate. Solicită ca instanța de recurs să cenzureze hotărârea instanței de apel din perspectiva art. 1385 alin. (4) C. civ., având în vedere toate aceste aspecte legate de formele pe care le îmbracă prejudiciu și pe care curtea de apel le-a ignorat. Recursul declarat de pârâtul B. Pârâtul își întemeiază cererea de recurs pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. Recurentul arată că hotărârea instanței de apel cuprinde motive contradictorii, în sensul că din unele motive rezultă temeinicia pretențiilor deduse judecății, iar din altele, netemeinicia acestora. Astfel, pe de o parte, instanța de apel reține că "probatoriul invocat și care a stat la baza Ordonanței emise în 22 aprilie 2016 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel nu este îndestulător pentru a contura intenția pârâților de a produce reclamantului un prejudiciu", iar, pe de altă parte, reține că "pârâții au săvârșit fapta ilicită cu forma de vinovăție a culpei". În plus, Curtea de Apel Suceava a apreciat în mod eronat că pârâții ar fi exercitat dreptul la petiționare în mod nerezonabil. O altă critică vizează nesocotirea normelor de drept material în sensul că, în opinia recurentului, instanța de apel nu a ținut cont de apărările pârâților, conform cărora, în virtutea funcției/calității deținute, aceștia aveau obligația de a sesiza organele de urmărire penală. Astfel, arată recurentul, instanța a analizat cererea numai din perspectiva dreptului la petiționare și/sau sesizare a organelor de urmărire penală, ignorând obligația instituită în sarcina pârâților de dispozițiile art. 291 C. proc. pen. și art. 267 alin. (1) C. pen., de a sesiza de îndată organele de urmările penală în situația în care au luat la cunoștință de săvârșirea unei fapte penale în legătură cu serviciul. Reclamantul a susținut că fapta ilicită imputată pârâților, și care ar atrage răspunderea lor civilă delictuală în temeiul art. 1357 C. civ., constă în sesizarea organelor de cercetare penală cu o plângere formulată împotriva sa. Or, pârâtul B., în virtutea dublei calități deținute, de împuternicit al Consiliului Local Botoșani și de reprezentant al autorității executive - Primăria Municipiului Botoșani avea obligația să denunțe săvârșirea faptelor de natură penală în legătură cu serviciul în cadrul căruia își desfășoară activitatea. Acest aspect a fost ignorat de Curtea de Apel Suceava, deși a fost invocat atât prin întâmpinarea la cererea de chemare în judecată, prin concluziile orale și scrise în fața instanței de fond, cât și prin întâmpinare și concluziile orale în fața instanței de apel. Recurentul arată că a respectat dispozițiilor referitoare la condițiile în care se exercită dreptul procedural, că din probele administrate în cauză nu a rezultat, dincolo de orice dubiu, intenția pârâtului de a-l șicana pe reclamant. Pârâtul a formulat o plângere penală împotriva reclamantului, însă această situație a apărut ca urmare a verificărilor făcute de către cei trei pârâți în calitatea lor de consilieri locali și viceprimar, atribuțiile de verificare fiind trasate prin Hotărârea Consiliului Local Botoșani nr. 299 din 23 octombrie 2014. În plus, pronunțarea unei soluții de clasare nu duce în mod automat la concluzia că partea a exercitat abuziv dreptul de a formula sesizarea respectivă. Recurentul arată că pârâții au efectuat verificări prealabile în limitele mandatului acordat de Consiliul Local Botoșani, că formularea unei plângeri penale nu constituie în sine o faptă delictuală cauzatoare de prejudicii cât timp dreptul procesual a fost exercitat în limitele sale externe dar și interne. În plus, reclamantul nu a dovedit că există o legătură de cauzalitate între atitudinea pârâtului materializată în plângerea penală formulată și starea de sănătate precară pe care a pretins-o, după cum nu a probat nici producerea unui prejudiciul de imagine. Recursul incident declarat de pârâții C. și D. Cererea de recurs este întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. În cuprinsul ei, pârâții reiau, aproape în totalitate, motivele de recurs formulate de pârâtul B..

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin Încheierea din 17 octombrie 2019, completul de filtru a admis în principiu recursurile și a fixat termen de judecată în ședință publică pentru soluționarea acestora la data de 13 februarie 2020.

Apărările formulate în cauză Recurentul-reclamant A. a depus la dosar întâmpinare la recursul declarat de recurentul-pârât B., prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Recurentul-pârât B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de recurentul-reclamant A. și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată. La data de 4 martie 2019, recurentul-reclamant A. a depus un răspuns la întâmpinarea formulată de recurentul-pârât B., prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate. Totodată, la data de 12 martie 2019, recurentul-reclamant A. a depus un răspuns la întâmpinarea formulată de recurentul-pârât B., solicitând admiterea propriului recurs și casarea Deciziei recurate. La data de 26 martie 2019, recurentul-reclamant a depus întâmpinare la recursul incident formulat de pârâții C. și D., solicitând respingerea acestuia. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, urmând a fi admise, pentru următoarele considerente: Este întemeiată critica formulată de pârâții B., C. și D. prin care aceștia susțin că, în mod nelegal, instanța de apel nu a analizat toate apărările pe care le-au formulat în cauză. Astfel, curtea de apel a reținut că probatoriul administrat nu dovedește "intenția pârâților de a-i produce reclamantului un prejudiciu", "nu confirmă deturnarea de către pârâți a dreptului lor de a formula plângeri de la scopul în vederea căruia a fost recunoscut de lege", dar a apreciat că "exercițiul dreptului de petiționare apare ca nerezonabil", ceea ce, în opinia instanței de apel, "conturează elementele unui abuz de drept". În continuare, curtea de apel consideră că "pârâții au săvârșit fapta ilicită cu forma de vinovăție a culpei". Prin urmare, instanța de apel admite că abuzul de drept constituie o faptă ilicită, că el a constat în exercitarea nerezonabilă a dreptului de petiționare și ca vinovăția a îmbrăcat, în cazul pârâților, forma culpei. Întrucât însă, anterior, în considerentele deciziei, curtea de apel a arătat că exercitarea nerezonabilă a unui drept se apreciază prin raportare la principiul bunei-credințe, cât timp a reținut că fapta ilicită îmbracă în cauză forma exercitării nerezonabile a dreptului de petiționare, instanța de apel ar fi trebuit să arate în ce a constat încălcarea de către pârâți a principiului bunei credințe în exercitarea dreptului analizat. Această obligație a instanței nu este acoperită de considerentul existent în cuprinsul hotărârii potrivit cu care: "pârâții cunoșteau - sau ar fi trebuit să cunoască - că formularea respectivei plângeri penale urma să ducă la suspendarea contractului de management încheiat între Primarul municipiului Botoșani și reclamantul A.". Având în vedere că pârâții au formulat susțineri și apărări în sensul că exercițiul dreptului de petiționare a fost, în cazul lor, o obligație legală atrasă de calitatea lor de consilieri locali și de viceprimar, întemeiată pe atribuțiile de verificare stabilite prin Hotărârea Consiliului Local Botoșani nr. 299 din 23 octombrie 2014, instanța de apel avea obligația, în măsura în care a reținut o exercitare nerezonabilă a unui drept, să arate care sunt argumentele pentru care consideră că a existat o încălcare a principiului bunei credințe, răspunzând tuturor susținerilor pârâților legate de existența unor obligații legale în sarcina lor, de efectuarea verificărilor prealabile în limitele mandatului acordat de Consiliul Local Botoșani. Or, instanța de apel nu a analizat în nici un fel aceste susțineri, deși o astfel de obligație îi revenea în temeiul art. 425 C. proc. civ., ceea ce atrage admiterea recursurilor formulate de pârâtul B. și de pârâții C. și D., în temeiul art. 488 pct. 6 C. proc. civ. Pe de altă parte, sunt întemeiate și criticile formulate de reclamantul A.. Reclamantul a invocat producerea unui prejudiciu moral care, în opinia sa, s-a manifestat în mai multe domenii și a îmbrăcat forme diverse pe plan personal, social, civic, profesional. Cu toate acestea, instanța de apel a reținut doar că este dovedită legătura de cauzalitate între fapta ilicită a pârâților și "prejudiciul de imagine, prejudiciul încercat în viața profesională și afectarea stării de sănătate a reclamantului". Acest unic considerent referitor la prejudiciul încercat de reclamant nu reprezintă o motivare a hotărârii în acord cu exigentele art. 425 C. proc. civ., o examinare reală a cererii cu care instanța a fost învestită și nu poate reprezenta o analiză a susținerilor pe care partea le-a formulat. Instanța de apel nu a arătat care sunt argumentele pentru care dintre toate formele în care reclamantul pretinde că s-a manifestat prejudiciul moral pe care l-a suferit, numai "prejudiciul de imagine și cel încercat în viața profesională" pot fi reținute în cauză, după cum nu a arătat nici în ce au constat prejudiciul de imagine și cel profesional pe care a admis că reclamantul le-a încercat. În lipsa unor astfel de argumente nu poate fi verificată nici respectarea criteriului raportului de proporționalitate între despăgubirile acordate și dauna suferită. Or, Curtea Europeană a Drepturilor Omului afirmă în mod constant în jurisprudența sa că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă valorilor morale, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora (Tolstoy Miloslovsky c. Regatul Unit). Prin urmare, Înalta Curte constată că hotărârea instanței de apel nu este motivată în acord cu dispozițiile art. 425 C. proc. civ. sub aspectele menționate, ceea ce atrage admiterea recursurilor în temeiul art. 488 pct. 6 C. proc. civ., casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre o nouă judecată curții de apel.