ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2357/2019

HOTĂRÂRE

05.12.2019

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2357/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra conflictului negativ de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, introdusă la 18 septembrie 2018 pe rolul Judecătoriei Timișoara, reclamantul A. a solicitat desfacerea căsătoriei încheiate cu B., susținând că părțile nu mai locuiesc împreună și nu au copii minori.

Prin Sentința civilă nr. 2718 din 7 martie 2019, Judecătoria Timișoara a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Timișoara, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bicaz.

S-a reținut în motivare că, în materie de divorț, competența teritorială este exclusivă, fiind reglementată de norme de ordine publică, astfel cum rezultă din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 126 C. proc. civ., coroborate cu art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

S-a mai reținut că reclamantul a indicat ultimul domiciliul comun al soților ca fiind în municipiul Timișoara, însă în prezent acesta locuiește în comuna Ghizela, iar pârâta în comuna Bicazul Ardelean.

Având în vedere dispozițiile art. 915 alin. (1) C. proc. civ. și observând că ultimul domiciliul al soților a fost în municipiul Timișoara, însă în prezent niciunul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția Judecătoriei Timișoara, respectiv reclamantul locuiește în circumscripția Judecătoriei Lugoj, iar pârâta locuiește în circumscripția Judecătoriei Bicaz, instanța a dat eficiență dispozițiilor art. 915 alin. (1), teza a II-a C. proc. civ., a admis excepția necompetenței teritoriale, invocate din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bicaz.

Învestită prin declinare, Judecătoria Bicaz a pronunțat Sentința civilă nr. 865 din 7 octombrie 2019, prin care a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Timișoara, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți, în vederea soluționării conflictului de competență.

S-a reținut în motivare că, la data introducerii acțiunii, reclamantul domicilia în Recaș, așa cum precizează în acțiune, atașând în aceste sens copie de pe cartea de identitate. Ulterior, fiindu-i comunicată adresă din partea instanței la domiciliul din Recaș, acesta a formulat o precizare la acțiune, la 1 octombrie 2018 unde și-a indicat domiciliul ca fiind tot Recaș, str. x, jud. Timiș. Față de faptul că orașul Recaș se află în circumscripția Judecătoriei Timișoara, unde a fost și ultimul domiciliu comun al părților, instanța a constatat că Judecătoria Timișoara este judecătoria competentă a soluționa prezenta cauză.

Instanța a avut în vedere că, prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție (SC I) nr. 1279/2016, s-a statuat că "Determinarea instanței competente să soluționeze cererea dedusă judecății trebuie făcută prin raportare la data formulării acțiunii, respectiv 29 mai 2015, iar nu ulterior, chiar dacă intervin modificări în ceea ce privește domiciliul părților în cauză, în acest sens fiind și dispozițiile art. 107 alin. (2) C. proc. civ., care prevăd că "instanța rămâne competentă să judece procesul chiar dacă, ulterior sesizării, pârâtul își schimbă domiciliul sau sediul", coroborate cu prevederile art. 915 alin. (1) teza finală C. proc. civ. alin. (2) al art. 107 C. proc. civ. reglementează expres momentul determinării instanței competente, respectiv acela al sesizării instanței, astfel că, în situația de față, sunt nerelevante orice schimbări ulterioare referitoare la domiciliul reclamantei. Așadar, împrejurarea că, ulterior datei formulării cererii de chemare în judecată, reclamanta a plecat în Spania nu are niciun efect cât privește determinarea instanței competente."

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispozițiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, introdusă la 18 septembrie 2018 pe rolul Judecătoriei Timișoara, reclamantul A. a solicitat desfacerea căsătoriei încheiate cu B..

Sub aspectul determinării competenței teritoriale în funcție de obiectul cererii de chemare în judecată, sunt aplicabile dispozițiile art. 915 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit art. 915 alin. (1) C. proc. civ., cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților, în cazul în care cel puțin unul dintre soți mai locuiește în circumscripția instanței de la această locuință, iar dacă niciunul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află cea din urmă locuință comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripția căreia își are locuința pârâtul, iar când pârâtul nu are locuința în țară și instanțele române sunt competente internațional, este competentă judecătoria în circumscripția căreia își are locuința reclamantul.

În speță, instanțele în conflict au considerat, în mod corect, că sunt aplicabile dispozițiile art. 915 alin. (1) C. proc. civ., ce instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței în a cărei circumscripție se află ultimul domiciliu comun al părților.

Conflictul negativ de competență a fost determinat de stabilirea diferită, de către instanțele aflate în conflict, a momentului în funcție de care se stabilește competența de soluționare a cauzei.

Din examinarea actelor dosarului, Înalta Curte constată că, prin cererea introductivă de instanță, înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara la 18 septembrie 2018, reclamantul arată că domiciliul stabil al acestuia este în Recaș, str. x, aspect confirmat de mențiunile din cartea de identitate anexată cererii. Aceeași susținere a fost reluată prin cererea precizatoare depusă la 1 octombrie 2018.

La 8 ianuarie 2019, reclamantul depune cerere prin care arată că și-a schimbat domiciliul din Recaș în comuna Ghizela nr. x, iar în cuprinsul Încheierii din 5 martie 2019, se regăsește consemnată precizarea reclamantului potrivit căreia ultimul domiciliu comun al soților a fost în Timișoara, str. x, jud. Timiș, actualul domiciliu al acestuia este în comuna Ghizela nr. x, jud. Timiș, iar pârâta locuiește în localitatea Bicazu Ardelean, jud. Neamț.

Raportat la situația de fapt reținută, se constată că, la data introducerii acțiunii, reclamantul locuia în localitatea Recaș, aflată în circumscripția teritorială a Judecătoriei Timișoara, iar învestirea acestei instanțe s-a realizat cu respectarea normelor de competență în vigoare la data începerii procesului.

Înalta Curte reține că, prin aplicarea în mod corespunzător, în condițiile legii, a regulii cu valoare de principiu cuprinse în art. 107 alin. (2) C. proc. civ., instanța competentă se determină în funcție de locuința părților la data sesizării instanței, independent de modificările intervenite ulterior.

Astfel, împrejurarea că, ulterior învestirii instanței cu cererea de chemare în judecată, reclamantul și-a schimbat domiciliul, nu este de natură a atrage competența altei instanțe în soluționarea cauzei decât cea care era competentă exclusiv la momentul învestirii.

Față de cele anterior arătate, constatând că la data sesizării instanței, reclamantul A. avea domiciliul în județul Recaș, județul Timiș, Înalta Curte reține că în prezentul litigiu sunt incidente dispozițiile art. 915 alin. (1), teza I C. proc. civ. și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.