ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 619/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 10.01.2017, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, anularea Deciziei nr. 02/09.05.2016 emise de pârât privind retragerea aprobării A. SRL ca Organism de Inspecție și Certificare în producția ecologică, cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 2784 din 3 iulie 2017, Curtea de Apel București a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 din C. proc. civ., reclamanta SC A. SRL a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar, în subsidiar, casarea hotărârii recurate și, rejudecând pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., a susținut recurenta-reclamantă, în esență, că hotărârea recurată nu respectă exigențele art. 425 din C. proc. civ., pentru că, prin considerente sumare, instanța de fond a reținut neconformitățile identificate de autoritatea pârâtă, care, însă, nu sunt justificate legal sau procedura și nici nu conturează gravitatea consecințelor activității societății.

În continuarea motivelor de recurs, vizând pct. 8 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a prezentat aspectele esențiale ale litigiului care apreciază că nu au fost în mod real ascultate și examinate de instanța de fond.

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea hotărârii de fond, ca temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Înalta Curte apreciază că motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. este întemeiat, prin prisma faptului că soluția pronunțată de instanța de fond nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

1.1. Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, precum și cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părților.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părțile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanță în pronunțarea soluției, iar instanța ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalității și temeiniciei hotărârii, și considerentele pentru care s-a pronunțat soluția respectivă.

Obligația legală a instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

În cadrul dreptului la un proces echitabil se analizează și dreptul oricărei părți în cadrul unei proceduri judiciare de a prezenta instanței observațiile, argumentele și mijloacele sale de probă, coroborat cu dreptul fiecărei părți ca aceste observații și argumente să fie examinate în mod efectiv. Cu privire la aceste aspecte, obligația instanței de motivare a deciziilor sale este singurul mijloc prin care se poate verifica respectarea lor.

Aceeași concluzie se desprinde și din jurisprudența deja consacrată a Curții Europene a Drepturilor Omului, referitoare la dreptul la un proces echitabil. Astfel, Curtea arată că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1 din Convenție, înglobează, între altele, dreptul părților unui proces de a-și prezenta observațiile pe care le apreciază ca fiind pertinente cauzei lor. Cu alte cuvinte, art. 6 implică, mai ales, în sarcina "tribunalului", obligația de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și cererilor de probă ale părților sub rezerva aprecierii pertinentei acestora" (cauza Van de Hurk c. Țările de Jos, hot. din 19 aprilie 1994, §59; în același sens, cauza Albina c. România, hot. din 28 aprilie 2005, §30). Obligația instanței de a răspunde prin motivare la argumentele prezentate de părți este justificată, întrucât "numai prin pronunțarea unei hotărâri motivate poate fi realizat un control public al administrării justiției" (hotărârea Hirvisaari c. Finlanda din 27 septembrie 2001).

Motivarea trebuie să fie coerentă, clară și lipsită de ambiguități și de contradicții. Ea trebuie să permită urmărirea unui raționament care a condus judecătorul la aceasta, de natură a susține și justifica soluția adoptată.

1.2. În cauza dedusă judecății, Înalta Curte constată că, la pronunțarea sentinței recurate, instanța de fond nu a procedat la o analiză efectivă a susținerilor și apărărilor invocate de părți, ceea ce se poate observa din parcurgerea considerentelor hotărârii, care, în fapt, reprezintă o reproducere a aspectelor reținute prin actul contestat și a apărărilor formulate de pârât prin întâmpinare. În acest sens, deși, în cadrul criticilor privind nelegalitatea actelor administrative contestate, reclamanta aduce argumente de fapt și de drept de natură a demonstra temeinicia pretențiilor sale, prima instanță nu a făcut vizibile rațiunile și argumentele pentru care pretențiile și apărările reclamantei au fost înlăturate sau nu au format convingerea judecătorului fondului.

În aceste condiții, este evident că motivarea hotărârii atacate nu este de natură să furnizeze reclamantei dovada că susținerile și mijloacele de apărare pe care le-a formulat prin cererea dedusă judecății au fost serios examinate, împrejurare ce denotă, în fapt, necercetarea fondului cauzei.

Examinarea hotărârii recurate se face în funcție de motivele de fapt și de drept avute în vedere de prima instanță, motive ce trebuie să fie în concordanță cu probatoriul administrat și argumentele expuse de părțile în proces, iar, în lipsa indicării unor asemenea motive, instanța de recurs se află în imposibilitatea analizării legalității soluției adoptate.

1.3. Prin urmare, întrucât motivarea hotărârii de fond nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care instanța și-a format convingerea asupra fondului cauzei și determină imposibilitatea instanței de recurs de a exercita controlul judiciar, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În raport de această împrejurare, nu se mai impune analizarea celorlaltor critici formulate de recurentă în cadrul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În fond după casare, instanța de trimitere urmează să examineze toate cererile și argumentele invocate de reclamantă prin acțiune și de pârât prin întâmpinare.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 497 din C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va admite recursul, va casa hotărârea recurată și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de A. SRL împotriva Sentinței nr. 2784 din 3 iulie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 februarie 2020.

GGC - OB