ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4427/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 07.04.2017, reclamanta Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iași a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Fondurilor Europene și Ministerul Cercetării și Inovării-Organismul Intermediar Pentru Cercetare, anularea deciziei privind soluționarea contestației nr. x/27.03.2017, anularea procesului-verbal nr. x/15.02.2017 de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, exonerarea de plata sumei de 20.035,91 RON și obligarea pârâților la restituirea acestei sume.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 2608 din 26 iunie 2017, a respins acțiunea formulată de reclamanta Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iași, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene și Ministerul Cercetării și Inovării-Organismul Intermediar pentru Cercetare, ca nefondată.

Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanta Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iași a declarat recurs, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului recurenta-reclamantă arată că, a fost încheiat de către universitate în cadrul POS CCE - AXA PRIORITARA 2 - Cercetare, dezvoltare tehnologica și inovare pentru competitivitate un contract de finanțare, respectând formatul stabilit prin ghidul solicitantului.

Arată că, din cuprinsul contractului de finanțare nu reiese cu certitudine că acesta a fost clasificat în mod imperativ ca fiind un proiect generator de venituri pentru că nici una din dispozițiile contractuale nu specifica în mod expres acest fapt, în conținutul acestuia fiind cuprinsa numai sintagma "daca este cazul".

Prin art. 55 din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 se menționează în mod expres că:" "proiect generator de venituri"'- se înțelege orice operațiune care implica o investiție în infrastructura a cărei utilizare este supusa unor redevențe suportate direct de utilizatori sau orice operațiune care implica vânzarea sau închirierea unui teren sau a unui imobil sau orice altă furnizare de servicii contra cost.

În opinia recurentei-reclamante, instanța de fond a dat o interpretare eronata art. 55 din regulamentul european și că problema existenței unor venituri de natura celor invocate de către pârâți, poate fi analizată numai în cadrul unui proiect de această natura și ca atare numai în aceste condiții sunt aplicabile prevederile art. 4 din contractul de finanțare.

Totodată, arată că, prima instanța a omis să observe că regimul penalităților de întârziere aferente contractelor de achiziție publica este reglementat numai de prevederile Ordinului 1802/20104-SUBSECȚIUNEA 2, care dispun că în categoria veniturilor se includ atât sumele sau valorile încasate sau de încasat în nume propriu din activități curente, cât și câștigurile din orice alte surse.

Penalitățile contractuale au caracter strict exclusiv de venituri proprii extrabugetare și sunt destinate exclusiv utilizării în activitatea instituției de învățământ superior.

În concluzie arată că, atât timp cat proiectul intitulat " Dezvoltarea platformei de cercetare pentru energie eficienta și durabila" al cărui titular a fost universitatea, ca urmare a încheierii contractului de finanțare intervenit între părțile din litigiu, nu a fost generator de venituri în sensul art. 55 din regulamentul european, și suma în litigiu nu poate fi asimilata unui venit pentru care să existe obligația diminuării ei din valoarea eligibila a proiectului.

Mai arată că în contractul de finanțare nu s-au prevăzut clauze potrivit cărora să constituie sursa de finanțare a activității proiectului, prin deducere, și penalitățile datorate de furnizori în baza contractelor de achiziție publică, încheiate în mod distinct, precum și faptul că nu a fost instituita în sarcina beneficiarul proiectului obligația asigurării încasării și virării penalităților de întârziere calculate în baza contractelor de achiziție publică în contul proiectului.

Totodată, arată că, valoarea penalităților de întârziere formează obiectul unor facturi distincte emise de beneficiari și că potrivit cerințelor de finanțare a proiectului sunt eligibile numai facturile emise de furnizori, acceptate la plata de beneficiari.

Intimații Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene și Ministerul Cercetării și Inovării au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că, în baza contractului de finanțare nr. x/21.12.2012 reclamanta a beneficiat din partea Autorității Naționale pentru Cercetare Științifică, în calitate de Organism Intermediar, de o finanțare europeană nerambursabilă în vederea implementării proiectului "Dezvoltarea platformei de cercetare pentru energie eficientă și durabilă". În temeiul acestui contract, reclamanta a depus mai multe cereri de rambursare, printre care și cererea de rambursare nr. x/29.01.2016 .

Prin raportul de audit nr. x/29.11.2016 emis de Autoritatea de Audit de pe lângă Curtea de Conturi s-au reținut "cheltuieli neeligibile în sumă de 20.005,87 RON, reprezentând penalități de întârziere facturate furnizorilor și încasate fără a fi deduse din cererile de rambursare".

În urma verificărilor efectuate, echipa de control a întocmit procesul-verbal nr. x/15.02.2017 de constatare a neregulii și de stabilire a creanței bugetare pentru programele operaționale, prin care a reținut că reclamanta a încălcat prevederile art. 4 alin. (1) și art. 9 alin. (5) din contractul de finanțare, precum și art. 3 din O.U.G. nr. 66/2011, întrucât, în cadrul cererii de rambursare nr. x/09.03.2016, a inclus facturi de penalități încasate de la furnizori, în cuantum total de 20.035,91 RON, fără a le raporta finanțatorului, pentru a fi diminuate din valoarea eligibilă a proiectului.

Cu privire la motivele de recurs, instanța de control judiciar constată că, recurenta UNIVERSITATEA TEHNICĂ "GH. ASACHI" IAȘI consideră că în cazul de față instanța de fond ar fi interpretat eronat atât prevederile contractului de finanțare, cât și normele comunitare incidente în cauză.

Recurenta-reclamantă arată că din cuprinsul contractului de finanțare nu reiese cu certitudine că acesta a fost calificat în mod imperativ ca fiind un proiect generator de venituri.

Înalta Curte, contrar susținerilor recurentei, constată că, contractul de finanțare prevede în mod expres faptul că acest proiect face parte din categoria proiectelor generatoare de venituri.

Astfel, instanța de fond a reținut corect faptul că, chiar dacă proiectul derulat de către recurentă este un proiect de CDI, proiectul de CDI poate fi generator de venituri. În cazul recurentei, în contractul de finanțare a fost prevăzut și art. 4 potrivit căruia: "Beneficiarul este obligat să declare toate veniturile nepreconizate la data aprobării Proiectului și direct realizate în timpul implementării acestuia și ca rezultat al implementării, timp de 5 ani după finalizarea proiectului. Valoarea totală eligibilă a Proiectului va fi diminuată corespunzător valorii veniturilor respective.,,

Recurenta mai invocă în apărarea sa art. 55 din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a prevederilor generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European și Fondul de Coeziune și de abrogare a Regulamentului CE nr. 1260/1999, considerând că în cazul contractului de finanțare al cărui titular este Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi nu ar fi vizată realizarea unei investiții într-o infrastructură a cărei utilizare este supusă unor redevențe suportate direct de utilizatori sau orice operațiune care implică vânzarea sau închirierea unui teren sau a unui imobil sau orice altă furnizare de servicii contra unei plăți. Raportat la acest articol, recurenta consideră că existența unui venit poate fi analizat doar dacă s-a încasat o sumă de natura celei definite de către actul normativ în cadrul unui proiect cu finanțare europeană generator de venituri.

Înalta Curte apreciază, cu privire la aspectul mai sus menționat, că instanța de fond a reținut corect faptul că în cadrul articolului citat se face referire la o definiție a proiectului generator de venituri și nu la o definiție a venitului, astfel cum interpretează recurenta.

Nici susținerea potrivit căreia penalitățile de întârziere au caracterul de venituri proprii extrabugetare, întrucât acestea derivă din contractele de achiziție publică încheiate distinct de către recurentă și nu din contractul de finanțare nu poate fi primită întrucât contractele de achiziție publică au fost încheiate în urma finanțării primite prin contractul de finanțare mai sus menționat. Iar penalitățile de întârziere încasate în baza acestor contracte de achiziție publică sunt indisolubil legate de contractul de finanțare.

Nu are relevanță nici faptul că aceste penalități fac obiectul unor facturi distincte, întrucât și aceste facturi sunt emise în baza acelorași contracte de achiziție publică încheiate în vederea derulării proiectului finanțat din fonduri nerambursabile. Acestea sunt venituri aferente contractului de finanțare.

Chiar dacă în cuprinsul contractului de finanțare nu sunt cuprinse clauze referitoare la penalitățile de întârziere încasate de beneficiar de la furnizori, în baza art. 4 alin. (1) din contractul de finanțare, Beneficiarul este obligat să declare toate veniturile nepreconizate la data aprobării Proiectului.

Având în vedere faptul că penalitățile contractuale reprezintă venituri și se înregistrează în contul de venituri conform dispozițiilor legale, pentru proiectele cu finanțare europeană aceste venituri trebuie raportate finanțatorului și se restituie sau se deduc din sumele nerambursabile cuvenite.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., fiind nefondat.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iași, împotriva Sentinței nr. 2608 din 26 iunie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2017, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02 octombrie 2019.

GGC - OB