ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2369/2019

Deliberând asupra prezentei contestații, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2019 din 26 martie 2019, modificată și completată ulterior, intimatul consiliul Concurenței a solicitat Curții de Apel București autorizarea desfășurării unei inspecții inopinate în trei zile consecutive la sediul social și în alte spații puncte de lucru în care își desfășoară activitatea un număr de 11 întreprinderi.

Prin încheierea din Camera de consiliu nr. 7 din 28 martie 2019, pronunțată de Președintele Curții de Apel București, s-a admis cererea modificată și completată de autorizare judiciară, autorizându-se desfășurarea inspecției inopinate în trei zile consecutive din perioada 8 - 12 aprilie 2019, cu mențiunea că perioada concretă de desfășurare a inspecțiilor va fi circumstanțiată prin ordin ulterior al Președintelui Consiliului Concurenței, în interiorul intervalului autorizat.

În motivarea încheierii, întemeiate în drept pe art. 38 și art. 40 alin. (2) din Legea nr. 21/1996, s-a reținut în esență că investigația Consiliului Concurenței, declanșată din oficiu prin Ordinul nr. 118 din 28 februarie 2017 și extinsă prin Ordinul nr. 289 din 13 martie 2019 ale Președintelui Consiliului, urmărește analiza contextului în care a funcționat relația complexă de colaborare dintre unitățile reparatoare A. și societățile de asigurare, prin care s-au stabilit, între altele, tarife orare pentru manoperă, discounturile la prețul pieselor de schimb, valoarea coeficienților de vopsitorie utilizați în programele software de calculație a valorii reparațiilor, vânzarea polițelor de asigurare și direcționarea autovehiculelor către reparatorii autorizați B..

Reținând existența unor indicii că acțiunile reparatorilor autorizați nu au fost rezultatul unor politici comerciale independente, ci al unei acțiuni comune de stabilire a unor tarife unice de manoperă, a valorii discounturilor la piesele de schimb și a altor condiții comerciale utilizate în relația cu societățile de asigurare, practici ce pot constitui o încălcare a art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 și a art. 101 alin. (1) din TFUE, instanța a apreciat necesară inspecția inopinată în scopul identificării eventualelor documente doveditoare, ca fiind cel mai eficient instrument de investigație pus de legiuitor la dispoziția autorității de concurență datorită elementului său surpriză.

Împotriva acestei încheieri a formulat contestație întreprinderea C. SA, în baza art. 40 alin. (7) din Legea nr. 21/1996.

În motivarea contestației, a fost invocată, în prealabil, protecția de care se bucură întreprinderea în cadrul inspecțiilor inopinate din punctul de vedere al garanțiilor oferite în procesul penal, conform art. 6 din Convenție, considerat aplicabil și dreptului concurențial, cu exemple din jurisprudența CEDO.

Ca motive de nelegalitate a hotărârii contestate, s-a invocat că aceasta nu respectă condițiile esențiale prevăzute de Legea concurenței, respectiv faptul că legea nu prevede posibilitatea autorizării unei inspecții cu privire la mai multe întreprinderi printr-un singur instrument judiciar, iar încheierea nu cuprinde o analiză individuală a indiciilor privind existența unei posibile încălcări în raport cu fiecare întreprindere și, în mod special, a circumstanțelor care ar permite efectuarea unei inspecții la sediul social al C.

A mai imputat contestatoarea neverificarea temeinică a îndeplinirii condițiilor de legalitate a măsurii de efectuare a inspecției inopinate la sediul C., măsura pe care o critică pentru caracterul arbitrar și disproporționat, precum și motivarea insuficientă a încheierii.

Analizând încheierea contestată prin prisma motivelor de nelegalitate invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată ca fiind nefondată contestația formulată de întreprinderea C. SA, pentru următoarele considerente:

Încheierea contestată nu este nemotivată, având conținutul prevăzut de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., care impun pentru hotărârea judecătorească (indiferent dacă aceasta este pronunțată într-o procedură contencioasă sau necontencioasă) cerința de a cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, cele pentru care s-au admis și, respectiv, s-au înlăturat cererile.

În speță, fiind incidentă procedura necontencioasă a autorizării judiciare, motivarea încheierii a privit, evident, doar cererea petentei și analiza înscrisurilor atașate acesteia, precum și raționamentul logico-juridic pe care judecătorul și-a întemeiat soluția pronunțată.

De asemenea, se constată că încheierea respectă condițiile prevăzute de art. 40 din Legea nr. 21/1996.

Astfel, din considerentele hotărârii rezultă că s-a procedat la analizarea informațiilor de natură să justifice inspecția, cuprinse în cererea de autorizare, judecătorul relevând aspectele de fapt și temeiurile de drept pentru care a apreciat cererea ca fiind întemeiată și indicând expres spațiile în care urmează să se desfășoare inspecția, astfel cum impun prevederile art. 40 alin. (3) din lege.

Potrivit art. 38 din Legea nr. 21/1996, "(1) Pentru investigarea încălcării prevederilor prezentei legi, inspectorii de concurență sunt abilitați cu puteri de inspecție, cu excepția inspectorilor debutanți, și au următoarele puteri de inspecție:

a) să intre în spațiile, terenurile sau mijloacele de transport pe care întreprinderile ori asociațiile de întreprinderi le dețin legal și/sau își desfășoară activitatea;

b) să examineze orice documente, registre, acte financiar-contabile și comerciale sau alte evidențe legate de activitatea întreprinderii sau asociațiilor de întreprinderi, indiferent de locul în care sunt depozitate și de suportul fizic sau electronic pe care sunt păstrate;

c) să ceară oricărui reprezentant sau membru al personalului întreprinderii sau asociației de întreprinderi explicații cu privire la faptele sau documentele legate de obiectul și scopul inspecției și să consemneze sau să înregistreze răspunsurile acestora;

d) să ridice sau să obțină în orice formă copii ori extrase din orice documente, registre, acte financiar-contabile și comerciale sau din alte evidențe legate de activitatea întreprinderii sau asociației de întreprinderi;

e) să sigileze orice amplasament destinat activităților întreprinderii sau asociației de întreprinderi și orice documente, registre, acte financiar-contabile și comerciale sau alte evidențe legate de activitatea întreprinderii sau asociației de întreprinderi, pe durata și în măsura necesară inspecției.

(11) În cursul inspecției inopinate, informațiile stocate sau arhivate în mediul electronic pot fi copiate integral și ridicate pe suport electronic, cu aplicarea de sigilii, urmând ca prelevarea informațiilor necesare investigației să se realizeze în prezența reprezentantului întreprinderii/asociației de întreprinderi, la sediul Consiliului Concurenței.

(12) Măsurile prevăzute la alin. (11) se realizează în baza ordinului emis de președintele Consiliului Concurenței și a autorizării judiciare, prevederile art. 40 fiind aplicabile în mod corespunzător.

(2) Inspectorii de concurență cu puteri de inspecție vor proceda la actele prevăzute la alin. (1) numai dacă există indicii că pot fi găsite documente sau pot fi obținute informații considerate necesare pentru îndeplinirea misiunii lor, iar rezultatul acestora va fi consemnat într-un proces-verbal de constatare și inventariere.

(3) Inspectorii de concurență cu puteri de inspecție pot face inspecții inopinate și pot solicita orice fel de informații sau justificări legate de îndeplinirea misiunii, atât la fața locului, cât și la convocare la sediul Consiliului Concurenței.

(4) Inspectorii de concurență sunt abilitați cu puteri de inspecție prin ordin al președintelui Consiliului Concurenței. O copie certificată a acestui ordin și a autorizării judiciare se comunică întreprinderii sau asociației de întreprinderi supuse inspecției dispuse cu respectarea dispozițiilor alin. (2). (...)

În conformitate cu prevederile art. 39 din același act normativ, "În baza autorizării judiciare date prin încheiere, conform art. 40, inspectorul de concurență; poate efectua inspecții în spațiile prevăzute la art. 38, precum și în orice alte spații, inclusiv domiciliul, terenurile sau mijloacele de transport aparținând conducătorilor, administratorilor, directorilor și altor angajați ai operatorilor economici sau asociațiilor de operatori economici supuși investigației."

În art. 40 sunt prevăzute condițiile în care se pot realiza măsurile prevăzute la art. 38 alin. (11) și inspecțiile în alte spații, prevăzute la art. 39, astfel:

"(1) Inspectorii de concurență pot proceda la inspecții, potrivit prevederilor art. 39, doar în baza unui ordin emis de către președintele Consiliului Concurenței și cu autorizarea judiciară dată prin încheiere de către președintele Curții de Apel București sau de către un judecător delegat de acesta. O copie certificată a ordinului de inspecție și a autorizației judiciare se comunică obligatoriu persoanei supuse inspecției înainte de începerea acesteia.

În acest context legal apare ca nefondată critica formulată de contestatoare cu privire la faptul că în mod nelegal s-ar fi încuviințat efectuarea inspecției la mai multe întreprinderi prin aceeași hotărâre.

Înalta Curte arată că nu este prevăzută, nici în Legea nr. 21/1996, nici în Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1/2003, vreo interdicție ca inspecția, inclusiv cea inopinată, să se desfășoare la mai multe întreprinderi simultan ori ca aceasta din urmă să fie autorizată printr-o singură încheiere de către președintele Curții de Apel București, în condițiile în care este vorba despre aceeași procedură de investigație.

Dimpotrivă, legea se referă expres la o pluralitate de spații ce pot fi inspectate în baza unei autorizări judiciare unice, fără a se face vreo distincție după cum acestea aparțin uneia sau mai multor întreprinderi investigate.

Astfel, potrivit art. 40 alin. (3) din Legea nr. 21/1996, "În cazul în care inspecția trebuie desfășurată simultan în mai multe spații dintre cele prevăzute la art. 39, Consiliul Concurenței va introduce o singură cerere, instanța pronunțându-se printr-o încheiere în care se vor indica spațiile în care urmează să se desfășoare inspecția."

De altfel, contestatoarea nici nu a arătat care ar fi vătămarea la care a fost expusă și care a decurs exclusiv din faptul autorizării judiciare date prin aceeași încheiere, iar nu prin încheieri diferite, pentru inspecția inopinată la sediul său.

De asemenea, nici măsura inspecției inopinate, nici autorizarea judiciară a acesteia prin încheierea contestată nu sunt, în aprecierea Înaltei Curți, arbitrare, așa cum susține contestatoarea, câtă vreme s-a dovedit realitatea declanșării unei investigații ample, existând indicii pentru practici prevăzute de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 (respectiv, art. 101 din TFUE, fost art. 81 din TCE).

De asemenea, măsurile nu sunt nici excesive, disproporționate, având în vedere gravitatea încălcării suspectate, importanța elementelor de probă căutate și probabilitatea rezonabilă ca documente privind activitatea care are legătură cu obiectul inspecției să fie păstrate în incintele pentru care se solicită autorizația.

În acest context, corect a reținut judecătorul că, în cererea formulată de intimatul Consiliul Concurenței, au fost relevate indicii că în spațiile precizate pot fi găsite documente sau pot fi obținute informații considerate necesare pentru îndeplinirea misiunii investigatorilor, respectiv care ar fi pertinente pentru a dovedi o încălcare gravă a art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 și a art. 101 alin. (1) din TFUE.

Nu se poate reține că încheierea ar fi insuficient motivată, în sensul că nu s-a făcut o analiză individuală a indiciilor pentru fiecare întreprindere, respectiv, că nu s-a arătat distinct fapta imputată întreprinderii contestatoare.

Înalta Curte constată, din examinarea considerentelor încheierii, că s-au reținut indicii privind o posibilă încălcare constând în acțiuni comune ale reparatorilor autorizați de stabilire a unor tarife unice de manoperă, de discounturi la piesele de schimb și a altor condiții comerciale utilizate în relația cu societățile de asigurare (privind vânzarea polițelor de asigurare și direcționarea autovehiculelor către reparatorii autorizați B.), societăți între care se numără și C. SA.

Înalta Curte apreciază că în cauză nu s-a adus nicio atingere garanțiilor invocate de contestatoare în temeiul art. 6 din Convenție și al jurisprudenței CJUE.

În acest sens, se constată, pe de o parte că situația din speță nu este similară situațiilor din cauzele invocate de contestatoare, iar, pe de altă parte, că hotărârea din cauza T-339/04 France Télécom SA împotriva Comisiei, ca și cea din cauzele conexate C-97/87, C-98/87 și C-99/87 Dow Chemical Iberica, SA, și alții împotriva Comisiei, sunt mai curând contrare susținerilor contestatoarei.

Astfel, în prima cauză invocată, instanța europeană a arătat că "respectarea principiului proporționalității presupune ca măsurile preconizate să nu cauzeze inconveniente disproporționate și inacceptabile în raport cu scopurile urmărite de inspecția în cauză."

În acest context, a precizat că, "atunci când o decizie de inspecție urmărește numai să permită Comisiei reunirea elementelor necesare pentru aprecierea eventualei existențe a unei încălcări a tratatului, o astfel de decizie nu încalcă principiul proporționalității", întrucât "este de datoria Comisiei să aprecieze, în principiu, dacă o anumită informație este necesară pentru a se putea detecta o încălcare a regulilor de concurență și, chiar dacă aceasta dispune deja de indicii sau chiar de elemente de probă referitoare la existența unei încălcări, este legitim ca Comisia să considere necesar să dispună verificări suplimentare care să îi permită să aprecieze mai bine încălcarea sau durata acesteia".

A mai reținut că "decizia atacată indică, de asemenea, pe un plan mai general, că Comisia suspecta reclamanta de practici tarifare contrare articolului 82 CE, indicație care era suficientă, în sine, pentru a justifica inspecția."

Tribunalul de primă instanță a concluzionat că "era acceptabil, ținând seama de obiectivele unei examinări adecvate a cauzei, să se dispună desfășurarea unei inspecții pe calea unei decizii, în scopul de a se garanta eficacitatea acestei inspecții."

De asemenea, în cauzele conexate, CJUE a statuat, sub aspectul motivării deciziei de investigare că, "deși Comisia nu este obligată să comunice destinatarului unei decizii prin care se dispune o investigație toate informațiile de care dispune cu privire de pretinsele încălcări și nici să dea o încadrare juridică riguroasă acestor încălcări, ea trebuie, în schimb, să indice în mod clar faptele pretinse pe care intenționează să le investigheze. (...) delimitarea exactă a pieței în cauză, calificarea juridică exactă a presupuselor încălcări și indicarea perioadei în cursul căreia ar fi fost comise aceste încălcări nu sunt esențiale într-o decizie de verificare, cu condiția ca aceasta să conțină elementele esențiale prezentate mai sus."

Or, în speță, atât în cuprinsul Ordinului nr. 118 din 28 februarie 2017 de declanșare a investigației, cât și în încheierea de autorizare contestată se regăsesc, în mod evident, aspectele considerate esențiale de către Curte.

Față de aceste împrejurări de fapt și de drept, în baza art. 40 alin. (7) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca neîntemeiată contestația formulată de contestatoarea C. SA.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația formulată de contestatoarea C. SA împotriva Încheierii nr. 7 din data de 28 martie 2019 pronunțate de Președintele Curții de Apel București în Dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 08 mai 2019.

GGC - LM