ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2128/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, la data de 23.04.2018 cu nr. x/2018/a1, reclamanta A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj, Administrația Județeană pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Cluj și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, să se dispună anularea Deciziei de soluționare a contestației nr. x din 07.03.2018 emisă de DGRFP Cluj-Napoca, anularea în parte a Deciziei de impunere nr. x din 29.05.2015 întocmită în baza Raportului de inspecție F-CJ nr. x din 29.05.2015, emise de AJFP Cluj, anularea Deciziei de soluționare a contestației nr. x din 03.04.2018, emisă de DGRFP Cluj-Napoca, anularea Deciziei referitoare la obligațiile fiscale accesorii nr. x din 08.01.2018 emisă de Administrația Județeană pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Cluj, suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x din 29.05.2015 emise de către AJFP Cluj, până la soluționarea definitivă a acțiunii, suspendarea executării Deciziei referitoare la obligațiile fiscale accesorii nr. x din 08.01.2018, până la soluționarea definitivă a acțiunii și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea pronunțată la 26 iunie 2018, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca inadmisibilă cererea de suspendare a Deciziei de impunere nr. x din 29.05.2015, emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj, formulată de reclamanta A. SRL, în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj, Administrația Județeană pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Cluj și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca.

Prin aceeași încheiere a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a Deciziei referitoare la obligații fiscale accesorii nr. x din 08.01.2018, emisă de Administrația Județeană pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Cluj.

Împotriva încheierii menționate a declarat recurs reclamanta A. SRL, care a solicitat casarea în întregime a încheierii recurate, cu reținerea cauzei spre rejudecare și, în consecință, admiterea cererii de suspendare formulate în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 și obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii de recurs, recurenta-reclamantă a criticat hotărârea Curții de Apel Cluj cu privire la respingerea cererii de suspendare parțială a Deciziei de impunere nr. x din 29.05.2015 susținând că această hotărâre a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 conform cărora "Nu pot fi formulate mai multe cereri de suspendare succesive pentru aceleași motive."

În acest sens, recurenta-reclamanta a susținut că, din interpretarea per a contrario a textului legal, se poate concluziona că legiuitorul a permis formularea mai multor cereri de suspendare sub condiția că acestea să se refere la motive diferite. Or, prevederile art. 14 alin. (1) stabilesc care sunt motivele pentru care se poate dispune suspendarea unei act administrativ, respectiv existența unei pagube iminente și a unui caz bine justificat. În dezvoltarea motivelor invocate, acestea erau diferite, astfel că prima instanță în mod nelegal a respins cererea de suspendare ca fiind inadmisibilă. Recurenta afirmă că în cuprinsul cererii sale a arătat o serie de motive suplimentare care justificau îndeplinirea condițiilor de admitere a cererii de suspendare, însă instanța nu le-a valorificat, limitându-se în a aprecia că acest capăt de cerere este inadmisibil.

Cu privire la soluția de respingere a cererii de suspendare a Deciziei referitoare la obligațiile fiscale accesorii nr. x din 8.01.2018, recurenta-reclamantă a arătat că hotărârea primei instanțe nu este motivată și a fost dată cu încălcarea normelor de drept material.

În dezvoltarea criticii formulate, recurenta- reclamantă a susținut că în cadrul acțiunii introductive a arătat că accesoriile stabilite sunt veritabile sancțiuni fiscale, iar principiul proporționalității, la care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a făcut trimitere în cauza Salomie și Oltean, trebuia analizat cu luarea în calcul a acestor sancțiuni.

Or, în cuprinsul încheierii, prima instanță nu analizează în concret aceste critici, ci se rezumă să concluzioneze că, dacă este datorat debitul principal, sunt datorate și accesoriile, fiind evident că hotărârea primei instanțe este nemotivată și dată cu ignorarea jurisprudenței europene. Recurenta-reclamantă mai susține că ponderea ridicată al cuantumului accesoriilor se datorează DGRFP, care a suspendat în mod nelegal contestația, astfel că stabilirea acestora reprezintă, în sine, o nelegalitate.

În ceea ce privește nelegalitatea deciziei de soluționare a contestației cu privire la accesorii, recurenta-reclamantă susține că în cuprinsul contestației a arătat că, în măsura în care în speță sunt în discuție accesoriile la obligațiile fiscale stabilite prin Decizia nr. x din 29.05.2015, Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat în parte obligațiile stabilite, în Dosarul nr. x/2015, dar din decizia privind obligațiile accesorii nu rezultă clar dacă A.J.F.P. Cluj a ținut cont de sumele reprezentând obligații fiscale principale înlăturate de instanța supremă și de cele pentru care D.G.R.F.P. Cluj-Napoca a fost obligată la soluționarea contestației.

În drept, recurenta-reclamantă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimatele-pârâte Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj și Administrația Județeană pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul regiunii Cluj au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu consecința menținerii ca legală și temeinică a sentinței recurate.

În apărare au susținut că motivele invocate în cererea de suspendare a executării actelor administrative contestate, nu sunt diferite de cele formulate în primele trei cereri de suspendare, cum greșit a susținut recurenta.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Examinând hotărârea atacată raportat la criticile ce i-au fost aduse, față de probatoriul administrat, dar și prin prisma prevederilor legale aplicabile și a jurisprudenței relevante, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în considerarea celor în continuare înfățișate.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat, în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea Deciziei de impunere nr. x din 29.05.2015 și a Deciziei referitoare la obligații fiscale accesorii nr. x din 08.01.2018, arătând că în cauză sunt îndeplinite toate condițiile cumulative prevăzute de lege pentru suspendarea actelor administrativ fiscale atacate.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, " în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Măsura suspendării poate depăși acest moment dacă cererea prin care se solicită suspendarea executării actului administrativ contestat este întemeiată pe dispozițiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și formulată concomitent sau ulterior învestirii instanței cu acțiunea în anulare, în această ipoteză dispunându-se până la soluționarea definitivă a cauzei, situație în care ne aflăm în prezentul litigiu.

Pentru a admite o cerere de suspendare a executării unui act administrativ, care este, ca regulă generală, executoriu din oficiu, instanța trebuie să constate și să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv existența cazului bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.

Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ; această condiție este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

Cererea de suspendare a Deciziei de impunere nr. x din 29.05.2015 a fost respinsă de prima instanță ca inadmisibilă, reținându-se că această solicitare a fost formulată și în cadrul altor litigii ce au format obiectul dosarelor nr. x/2015, x/2015* și x/2017 soluționate de Curtea de Apel Cluj.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că, anterior formulării, în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004, a cererii de suspendare a Deciziei de impunere nr. x/2015, reclamanta a mai solicitat suspendarea aceluiași act administrativ fiscal, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2015 în Dosarul nr. x/2015 al Curții de Apel Cluj, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, în Dosarul nr. x/2015 al Curții de Apel Cluj și în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 în Dosarul nr. x/2017 al Curții de Apel Cluj. Mai mult, în Dosarul nr. x/2015 și în Dosarul nr. x/2015, cererea de suspendare a Deciziei de impunere nr. x/2015 a fost definitiv respinsă în recurs, iar în Dosarul nr. x/2017 a fost respinsă ca inadmisibilă, în primă instanță, de Curtea de Apel, în baza art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004.

Recurenta-reclamantă susține că în cauza de față a avut în vedere motive diferite, pe care instanța de fond nu le-a apreciat ca atare, fiind mai facil să respingă cererea ca inadmisibilă, decât să valorifice motivele de nelegalitate noi arătate.

Înalta Curte constată că această critică este neîntemeiată, prima instanță făcând o analiză punctuală și detaliată a așa-ziselor motive noi de nelegalitate invocate de reclamantă în raport cu celelalte cereri de suspendare a executării a aceluiași act administrativ. În mod corect prima instanță a reținut că aceste motive au fost reiterate în toate cele trei cereri de suspendare și au vizat, sub aspectul îndeplinirii condiției cazului bine justificat, ca vicii de procedură, lipsa accesului la întregul dosar administrativ, nerespectarea dreptului la apărare, inclusiv la sfârșitul inspecției fiscale prin lipsa audierii contribuabilului anterior emiterii deciziei de impunere, nelegalitatea probelor care au stat la baza constatărilor echipei de inspecție fiscală. În ceea ce privește motivele de fond, reclamanta a invocat, prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene în materie de TVA, realitatea tranzacțiilor cu toți partenerii contractuali ai reclamantei, motiv reiterat de asemenea în toate cele trei cereri de suspendare anterioare.

Înalta Curte constată că, în cuprinsul cererii de recurs, recurenta-reclamantă aduce argumente în plus cu privire la îndeplinirea condiției prevenirii pagubei iminente, însă acestea sunt fără relevanță în contextul în care, pentru dovedirea îndeplinirii condiției cazului bine justificat, reclamanta nu a prezentat aspecte de nelegalitate a actului administrativ contestat, care să nu fi fost supuse analizei în cadrul a trei cereri distincte anterior.

Înalta Curte apreciază, așadar, că instanța de fond a pronunțat o hotărâre corectă, reținând inadmisibilitatea cererii de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. x/2015, în considerarea faptului că această cererea de suspendare a fost întemeiată pe aceleași argumente analizate anterior de instanțele de judecată în cadrul dosarelor nr. x/2015, x/2015* și x/2017.

În ceea ce privește criticile formulate de recurenta-reclamantă împotriva soluției de respingere a cererii de suspendare a executării Deciziei referitoare la obligații fiscale accesorii nr. x din 08.01.2018, Înalta Curte apreciază că sunt neîntemeiate.

Prima instanță a reținut că prin Decizia referitoare la obligații fiscale accesorii nr. x/2018 s-au stabilit accesorii aferente obligațiilor fiscale principale stabilite prin Decizia de impunere nr. x/2015, în cuantum de 625.531 RON, sumă compusă din 510.122 RON, pentru care s-a dispus soluționarea pe fond a contestației, și sumele de 112.379 RON și 3.030 RON, cu privire la care s-a respins cererea în anulare a Deciziei de impunere nr. x/2015 de Înalta Curte în Dosarul nr. x/2015.

Curtea de apel, ținută de limitele procedurii de soluționare a cererilor de suspendare a executării actelor administrative, care nu permit o analiză detaliată care să prejudece fondul cauzei, a concluzionat că "organul fiscal nu a calculat accesorii și cu privire la suma de 57.096 RON, reprezentând impozit pe profit, anulată prin Decizia nr. 4.056 din 13.12.2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în Dosarul nr. x/2015, astfel cum pretinde reclamanta".

Instanța de fond a mai reținut că argumentul conform căruia organul fiscal a calculat accesoriile și pentru perioada în care Decizia de impunere nr. x/2015 a fost suspendată nu este de natură să ridice îndoieli cu privire la prezumția de legalitate a actului administrativ fiscal, având în vedere că dispozițiile art. 278 alin. (3) din C. proc. fisc. , invocate de reclamantă, nu interzic expres calculul accesoriilor, iar lipsa audierii contribuabilului anterior emiterii deciziei de impunere, în raport cu dispozițiile art. 9 alin. (2) lit. e) din C. proc. fisc. , nu este de natură să atragă aparența de nelegalitate a actului administrativ fiscal contestat.

În speță, se confirmă că motivele de nelegalitate invocate de reclamantă nu sunt de natură a produce o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ contestat, iar considerentele încheierii recurate conțin argumentele pentru care instanța a apreciat că este îndeplinită condiția cazului bine justificat, argumente cu care Înalta Curte este în acord.

În concluzie, având în vedere cele expuse mai sus, Înalta Curte constată că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este neîntemeiat, considerente pentru care recursul urmează a fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. SRL împotriva încheierii din 26 iunie 2018 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 aprilie 2019.

GGC - ED