ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1990/2019

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Toplița din data de 17.09.2018 sub nr. x/2018, petentul A., cu domiciliul în județul Harghita, a solicitat în contradictoriu cu intimatul Unitatea Administrativ Teritorială Toplița, cu sediul în județul Harghita, înlocuirea amenzii contravenționale aplicată acestuia prin Procesul-verbal de contravenție nr. x/27.05.2011 încheiat de Postul Jandarmeriei Montane - Inspectoratul de Jandarmi Județean Suceava, cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 39

1

alin. (1) din O.G. nr. 2/2001.

2.1. Prin Sentința civilă nr. 970/18.12.2018, Judecătoria Toplița a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Gura Humorului.

Instanța a reținut că dispozițiile art. 39

1

alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 stabilesc competența teritorială de soluționare a cererilor de înlocuire a amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității în favoarea instanței în a cărei circumscripție s-a săvârșit contravenția.

Întrucât petentul a fost sancționat contravențional pe raza localității Gura Humorului, județul Suceava, iar normele privind competența teritorială sunt exclusive, în baza art. 129 alin. (2), pct. 3 și 132 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 39

1

alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, s-a apreciat că revine Judecătoriei Gura Humorului, competența de soluționare a cauzei.

2.2. Prin Sentința civilă nr. 75/29.01.2019, Judecătoria Gura Humorului a admis excepția de necompetență teritorială invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Toplița; a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a avut în vedere faptul că obiectul cererii de chemare în judecată este transformare amendă și nu plângere contravențională, context în care a apreciat că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, conform cărora plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția, ci prevederile art. 9 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, care stabilesc competența teritorială în favoarea instanței în a cărei circumscripție domiciliază persoana sancționată, în speță, Judecătoria Toplița.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Toplița.

Obiectul acțiunii îl constituie cererea formulată de petentul B. prin care a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii în cuantum de 200 RON, aplicată prin Procesul-verbal de contravenție nr. x/27.05.2011, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, în temeiul art. 39

1

din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor

În conformitate cu Anexa nr. 1 la H.G. nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii, (forma în vigoare la data de 17.10.2018), Municipiul Toplița, unde are domiciliul petentul, se află în raza teritorială a Judecătoriei Toplița, iar loc. Gura Humorului, unde a fost săvârșită fapta contravențională, se afla în raza teritorială a Judecătoriei Gura Humorului.

În raport cu obiectul litigiului, sunt incidente dispozițiile art. 9 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, astfel cum au fost modificate prin art. I din O.G. nr. 17/26.08.2014 (începând cu 30.08.2014), conform cărora: (3) În cazul în care contravenientul persoană fizică nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul de specialitate al unității administrativ-teritoriale prevăzut la art. 39 alin. (2) lit. a) în a cărui rază teritorială domiciliază contravenientul va sesiza instanța judecătorească în a cărei circumscripție domiciliază acesta, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.

În același timp, potrivit art. 39

1

alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, acesta va sesiza instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, ținându-se seama, după caz, și de partea din amendă care a fost achitată.

În primul rând, se constată că prevederea art. 9 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 a fost modificată prin art. I din O.G. nr. 17/2014, în timp ce prevederea art. 39

1

alin. (1) și-a păstrat forma inițială încă de la data adoptării prin Legea nr. 352/2006.

Apoi, soluția pentru care s-a optat, potrivit art. 9 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, așa cum a fost modificat prin art. I din O.G. nr. 17/2014, respectiv de a institui competența teritorială în favoarea instanței în a cărei circumscripție domiciliază persoana sancționată, este justificată în contextul în care potrivit art. 39 alin. (2) lit. a) din același act normativ, competența de executare a amenzii care se face venit la bugetul local revine organelor de specialitate ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază domiciliază contravenientul persoană fizică, care vor verifica dacă există posibilitatea executării silite, sens în care instanța în a cărei rază teritorială se află domiciliul contravenientului (și nu cea în circumscripția căreia s-a săvârșit contravenția) este cel mai bine plasată pentru a examina cerințele impuse de art. 9 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 pentru a exista o corelare între atribuțiile organelor administrative de la domiciliul contravenientului, abilitate a trece la executarea sancțiunii amenzii contravenționale și competența instanței în a cărei rază teritorială domiciliază persoana sancționată, unica autoritate în măsură a dispune înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității în cazul în care nu există posibilitatea realizării creanței pe cale silită.

Astfel, din coroborarea acestor dispoziții legale, în ceea ce privește cererile având ca obiect înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, formulate conform prevederilor art. 9 alin. (3), respectiv art. 39

1

alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, competența teritorială aparține instanței în a cărei circumscripție domiciliază persoana sancționată, în speța de față, Judecătoriei Toplița, instanța învestită inițial cu soluționarea cererii de chemare în judecată.

În consecință în temeiul art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte va soluționa conflictul de competență în sensul stabilirii competenței în favoarea Judecătoriei Toplița.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționarea a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Toplița în favoarea Judecătoriei Toplița.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 aprilie 2019.

GGC - NN