ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3545/2016
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3545/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia nr. 3545/2016
Asupra conflictului negativ de competență de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 477 din 18 mai 2016, Judecătoria Toplița a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe petentul A., în contradictoriu cu intimata Unitatea Administrativ Teritorială Toplița, având ca obiect înlocuire amendă cu muncă în folosul comunității, în favoarea Judecătoriei Suceava.
Învestită prin declinare, Judecătoria Suceava, prin sentința civilă nr. 3613 din 7 octombrie 2016 a admis excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Suceava, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe petentul A. în contradictoriu cu intimata Unitatea Administrativ Teritorială Toplița, având ca obiect înlocuire amendă cu muncă în folosul comunității, în favoarea Judecătoriei Toplița. Constatând intervenit conflictul negativ de competență a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea acestuia.
Înalta Curte constată că, în cauză, competența de soluționare a litigiului aparține Judecătoriei Suceava.
Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Prin cererea formulată petentul a solicitat înlocuirea amenzii contravenționale aplicată acestuia prin procesul-verbal de contravenție din 22 martie 2006, cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.
Conform art. 39
1
alin. (1) din O.G. nr. 2/2001: „În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, acesta va sesiza instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, ținându-se seama, după caz și de partea din amendă care a fost achitată.
Din actele și lucrările dosarului rezultă că petentul a fost sancționat contravențional pe raza municipiului Suceava, astfel că soluționarea cauzei a fost declinată la Judecătoria Suceava.
Normele privind competența teritorială exclusivă sunt imperative, în baza art. 129 alin. (2) pct. 3 și art. 132 alin. (1) C. proc. civ., raportat la prevederile art. 39
1
alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 modificată și republicată, competența de soluționare a cauzei aparținând Judecătoriei Suceava.
În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Suceava.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe petentul A. și intimata Unitatea Administrativ Teritorială Toplița în favoarea Judecătoria Suceava.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 decembrie 2016.