ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 10/2020

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia la data de 6 martie 2019, reclamanta S.C. A. SRL-în insolvență, prin administrator special B., a chemat în judecată pe pârâtele C. SPRL, D. și E., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate nulitatea absolută a următoarelor acte:

Reclamanta a solicitat să se constate nulitatea absolută a actelor enumerate ca urmare a faptului că, potrivit Raportului de constatare criminalistică nr. x/09.04.2015, a fost stabilit cu putere de lucru judecat în procesul penal nr. 2332/p/2014 că semnăturile din dreptul mențiunii "Administrator judiciar" din aceste 5 acte sunt false, semnăturile fiind falsificate de o persoana necunoscută prin contrafacerea semnăturii asociatului coordonator al E., F., semnături care se regăsesc:

- în dreptul mențiunii "Administrator judiciar" de pe Procesul-Verbal de afișare a tabelului preliminar din data de 16.08.2012,

- în dreptul mențiunii "Administrator judiciar" de pe Tabelul preliminar al Creanțelor din data de 16.08.2012,

- în dreptul mențiunilor "(semnătură și ștampilă)" și "Administrator judiciar" de pe Cererea de publicare în BP1 nr. 755/16.08.2012,

- în dreptul mențiunii "Administrator judiciar" de pe Procesul-Verbal de afișare a tabelului definitiv din data de 30.08.2012,

- în dreptul mențiunii "Administrator judiciar" de pe Tabelul definitiv al creanțelor din data de 30.08.2012.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, prin sentința civilă nr. 1447/SIND pronunțată în dosarul nr. x/2012 la data de 13 iunie 2012, Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței față de debitoarea S.C. A. S.R.L., în temeiul art. 34 și art. 1 1 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 85/2006 și a desemnat, în calitate de administrator judiciar provizoriu, pe E..

Prin încheierea pronunțată în Ședința camerei de consiliu din data de 05.06.2013, instanța a admis cererea formulată de creditorul G., în calitate de mandatar și președinte al Comitetului Creditorilor debitoarei S.C. A. S.R.L.., și în consecință, a dispus înlocuirea administratorului judiciar D.. cu practicianul în insolvență C. S.P.R.L.

Reclamanta a arătat că E. a avut calitatea de administrator judiciar provizoriu în perioada 13.06.2012-09.11.2012 și este răspunzător de toate actele de procedură și înscrisurile depuse, în dosarul de insolvență, în calitate de administrator judiciar, în perioada 13.06.2012-09.11.2012, printre care și cele enumerate în acțiune.

S-a mai arătat că Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat asupra faptului că, în procedura insolvenței, practicianul în insolvență desemnat administrator judiciar provizoriu sau administrator judiciar are calitatea de funcționar public, în accepțiunea art. 175 alin. (2) C. pen. și, în consecință, poate fi subiect activ al infracțiunii de conflict de interese.

Reclamanta a învederat că falsificarea semnăturii părții de la care se pretinde că emană actul constituie o dovadă în sensul lipsei consimțământului acesteia la încheierea actului, în sensul de negotium, context în care a concluzionat în sensul că înscrisurile la care a făcut referire au caracter fals.

Totodată, reclamanta arătat că, în opinia sa, întocmirea tabelelor creanțelor debitorului aflat în insolvență, înregistrarea la tribunal a tabelului preliminar cuprinzând toate creanțele împotriva averii debitorului, întocmirea proceselor-verbale de afișare la ușa instanței, publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență a tabelului preliminar și a tabelului definitiv, fac parte dintre atribuțiile legale ale practicianului în insolvență care nu pot fi exercitate prin reprezentare potrivit art. 20, art. 72 alin. (1), art. 74 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

La termenul de judecată din data de 06.06.2019, Judecătoria Alba Iulia a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale iar, prin sentința civilă nr. 1776 din data de 19 iunie 2019, a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a II-a Civile, de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Brașov.

În pronunțarea acestei hotărâri, Judecătoria Alba Iulia a reținut faptul că, față de obiectul cererii de chemare în judecată, legea în raport de care se soluționează cauza este aceea care reglementează procedura insolvenței, Legea nr. 85/2006, incidența acesteia fiind atrasă de competența judecătorului sindic din dosarul de insolvență nr. 4211/62/2012 al Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 19 iulie 2019, sub același număr 1678/176/2019.

În ședința publică din data de 15 octombrie 2019, instanța a invocat, din oficiu, excepția de necompetență materială a Tribunalului Brașov - Complet de insolvență iar prin încheierea civilă nr. 1266/SIND de la 17 octombrie 2019, a admis excepția de necompetență materială a Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal - complet de insolvență.

A declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată în favoarea Judecătoriei Alba Iulia.

A constat ivit conflictul negativ de competență și a dispus trimiterea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia.

În fundamentarea acestei soluții cea de-a doua instanță a avut în vedere că prin acțiune s-a invocat nulitatea absolută a unor înscrisuri emise de administratorul judiciar în cadrul procedurii insolvenței debitoarei S.C. A. S.R.L., pentru falsul în înscrisuri oficiale, cu consecința intervenirii unor cauze ce atrag nulitatea absolută a actelor, respectiv: lipsa totală a consimțământului, nevalabilitatea obiectului actului juridic, lipsa cauzei sau cauza ilicită sau imorală, nerespectarea formei ad validitate, încălcarea ordinii publice.

În temeiul acestui raționament instanța a apreciat că, în determinarea instanței competente material sunt incidente dispozițiile art. 94 pct. 1 C. proc. civ.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară reciproc necompetente a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Brașov competența materială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Prin acțiunea întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 85/2006 s-a solicitat anularea unor acte juridice efectuate în cadrul procedurii insolvenței deschise împotriva debitoarei A. S.R.L. ce formează obiectul dosarului nr. x/2012 al Tribunalului Brașov, aflat în curs de judecată.

Potrivit art. 11 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 85/2006 printre atribuțiile judecătorului sindic se regăsește și cea privind judecarea contestațiilor debitorului, ale comitetului creditorilor ori ale oricărei persoane interesate împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar sau de lichidator.

De asemenea, conform alin. (2) al aceluiași text de lege, "atribuțiile judecătorului-sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activității administratorului judiciar și/sau al lichidatorului și la procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței. Atribuțiile manageriale aparțin administratorului judiciar ori lichidatorului sau, în mod excepțional, debitorului, dacă acestuia nu i s-a ridicat dreptul de a-și administra averea. Deciziile manageriale pot fi controlate sub aspectul oportunității de către creditori, prin organele acestora".

Relevante sub aspectul determinării instanței competente material în soluționarea pricinii sunt și statuările instanței învestite cu soluționarea procedurii insolvenței deschise împotriva debitoarei S.C. A. S.R.L. în cauza ce formează obiectul dosarului nr. x/2012 al Tribunalului Brașov, la termenul de judecată de la 25 iunie 2013 .

Prin încheierea de la acea dată, instanța a respins ca inadmisibilă cererea formulată de debitoare și de creditorul acesteia, G., de înscriere în fals cu privire la tabelul preliminar al creanțelor și la tabelul definitiv al creanțelor, întocmite de primul administrator judiciar al debitoarei, E..

În considerente instanța a reținut că tabelele de creanță nu reprezintă înscrisuri în probațiune, astfel că nu pot face obiectul procedurii de înscriere în fals reglementate de art. 180 și art. 181 C. proc. civ., că aceste tabele sunt acte obligatorii a fi întocmite de administratorul judiciar în cursul procedurii în baza legii insolvenței, că acestea pot fi contestate doar potrivit art. 73-75 din Legea nr. 85/2006, ceea ce s-a și realizat în cauză, aceste tabele de creanță făcând deja și obiectul unei plângeri penale.

Este de subliniat faptul că cererea de chemare în judecată, astfel cum este argumentată, nu limitează controlul instanței numai la examinarea unor înscrisuri ci și la analiza regularității întocmirii acestora în raport de cerințele cuprinse în Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței. Astfel, reclamanta a arătat că, în opinia sa, întocmirea tabelelor privind creanțele împotriva debitorului aflat în insolvență, înregistrarea la tribunal a tabelului preliminar cuprinzând toate creanțele împotriva averii debitorului, întocmirea proceselor-verbale de afișare la ușa instanței, publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență a tabelului preliminar și a tabelului definitiv, fac parte dintre atribuțiile legale ale practicianului în insolvență, care nu pot fi exercitate prin reprezentare, aspect ce ar impune verificarea dispozițiilor art. potrivit art. 20, art. 72 alin. (1), art. 74 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.

Mai mult, dispozițiile art. 120 din C. proc. civ. reglementează o competență materială și teritorială exclusivă în materia insolvenței, în favoarea tribunalului în a cărui circumscripție își are sediul debitorul.

În considerarea celor ce preced, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte stabilește că Tribunalul Brașov este instanța competentă material în soluționarea cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 14 ianuarie 2020.