ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 921/2020

Ședința publică din data de 2 iunie 2020

Asupra contestației în anulare de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia la data de 06 martie 2019, sub nr. de dosar x/2019, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtele LICHIDARE PATRIMONIU SPRL ADMINSITRATOR JUDICIAR AL S.C. A. S.R.L., B. și C., solicitând ca instanța, prin hotărârea ce o va pronunța să constate nulitatea absolută a următoarelor acte, iar, pe cale de consecință, să dispună desființarea actelor din momentul în care au luat naștere:

Reclamanta S.C. A. S.R.L. a arătat că solicită a se constata nulitatea absolută a actelor enumerate ca urmare a faptului că, potrivit Raportului de constatare criminalistică nr. x/09.04.2015, a fost stabilit cu putere de lucru judecat în procesul penal 2332/P/2014 că semnăturile din dreptul mențiunii "Administrator judiciar" din aceste cinci acte sunt false, semnăturile nefiind executate de dl. D., acestea fiind falsificate de o persoană necunoscută, prin contrafacerea semnăturii asociatului coordonator al C., D..

Prin sentința civilă nr. 1776/2019 din 19 iunie 2019, Judecătoria Alba Iulia a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată de instanță, din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei înregistrată sub număr de 1678/176/2019, în favoarea secției a II-a Civile, de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Brașov, reținând că cererea de chemare în judecată este de competența judecătorului sindic.

În urma declinării de competență, dosarul a fost înregistrat la 19 iulie 2019 pe rolul Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub același număr de dosar.

Prin încheierea civilă nr. 1266/SIND din 17 octombrie 2019, instanța a admis la rândul său excepția de necompetență materială a Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal - complet de insolvență, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L. - în insolvență, în favoarea Judecătoriei Alba Iulia, reținând că, invocarea în cauză a nulității tabelelor de creanță și a proceselor-verbale de afișare la ușa instanței, nu atrage competența judecătorului sindic, ci a instanței de drept comun, apreciind, așadar, că cererea de chemare în judecată excede procedurii insolvenței debitoarei și nu poate fi încadrată în dispozițiile art. 11 lit. i) din Legea nr. 85/2006. Fiind constatat conflictul negativ de competență, Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a Civilă la 24 octombrie 2019, sub același număr de dosar.

Prin Decizia nr. 10 din 14 ianuarie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov.

Împotriva acestei decizii, prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a Civilă la data de 26 februarie 2020 sub nr. x/2020, S.C. A. S.R.L. a formulat contestație în anulare în temeiul art. 503 alin. (1), art. 503 alin. (2) pct. 2 și art. 503 alin. (3) C. proc. civ., solicitând anularea deciziei nr. 10 din 14 ianuarie 2020, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a Civilă, deliberând asupra conflictului negativ de competență între Judecătoria Alba Iulia și Tribunalul Brașov, a stabilit competența de soluționare a cauzei nr. 1678/176/2019 în favoarea Tribunalului Brașov.

În motivare, contestatoarea a prezentat istoricul litigiului până la momentul pronunțării regulatorului de competență, arătând că, pentru soluționarea conflictului negativ de competență, aceasta nu a fost citată, nu a cunoscut termenul de judecată și nu a participat la judecarea cauzei, fiind, astfel, îndeplinite dispozițiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ.

Totodată, se mai arată că regulatorul de competență este rezultatul unei erori materiale, constând în interpretarea temeiului legal al acțiunii formulate în dosarul nr. x/2019 înregistrat la Judecătoria Alba Iulia, contestatoarea susținând că acțiunea ce formează obiectul dosarului nr. x/2012 al Tribunalului Brașov nu a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 85/2006, ci, pe dispozițiile care reglementează nulitatea absolută a unor înscrisuri oficiale dovedite printr-un Raport de constatare criminalistic ca fiind falsificate.

Contestatoarea afirmă, totodată, că, la data falsificării înscrisurilor oficiale în cauză, era în vigoare vechiul C. proc. civ., motiv pentru care, aceasta și-a motivat cererea invocând cauzele care atrag nulitatea absolută.

În continuare, autoarea contestației în anulare susține că eroarea materială mai sus arătată a dus la dezvoltarea altor erori materiale, printre care constatarea, potrivit căreia, se impune verificarea dispozițiilor art. 20, art. 72 alin. (1), art. 74 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, care au făcut ca, în Decizia nr. 10 din 14 ianuarie 2020, Curtea să rețină în mod eronat competența judecătorului sindic.

Se mai arată că, potrivit art. 11 raportat la art. 73 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic soluționează contestațiile cu privire la creanțele și drepturile de preferință trecute de administratorul judiciar/lichidator în tabelul preliminar de creanță, precum și contestațiile împotriva măsurilor luate de practicianul în insolvență în procedură, astfel încât, judecătorul sindic nu soluționează acțiunile formulate sub aspectul falsului în înscrisuri oficiale.

Totodată, se arată că, întocmirea tabelelor de creanță, a proceselor-verbale de afișare a acestora la ușa instanței, a cererilor de publicare în BPI nu sunt măsuri ce pot fi contestate în fața judecătorului sindic sub aspectul falsului în înscrisuri oficiale, ci sunt obligații/atribuții ale practicianului în insolvență, conform art. 20 lit. k) și art. 25 lit. f) din Legea nr. 85/2006.

De asemenea, contestatoarea precizează că, potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, "Atribuțiile judecătorului sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activității administratorului judiciar și/sau al lichidatorului și la procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței", iar, potrivit încheierii civile nr. 1266/SIND din dosarul nr. x/2012, Tribunalul a reținut că au fost exercitate și soluționate contestațiile la tabelele de creanță întocmite în procedură de C., întemeiate în mod corespunzător pe prevederile legii insolvenței, fiind analizate creanțele contestate, înscrise în aceste acte.

Așadar, se susține că invocarea în prezenta cauză a nulității acestor tabele de creanță și a proceselor-verbale de afișare la ușa instanței a tabelelor nu atrage competența judecătorului sindic, ci a instanței de drept comun, care trebuie să analizeze motivul de nulitate invocat, respectiv falsificarea semnăturii pe aceste înscrisuri oficiale, în conformitate cu dispozițiile dreptului comun în materie, și, nicidecum, în conformitate cu legea insolvenței, care nu conține nicio dispoziție în acest sens, atribuțiile judecătorului sindic fiind limitate la procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței și nu celor ce exced acestei proceduri, cum este cazul în speță.

Față de cele arătate, contestatoarea susține că, în cauza nr. 1678/176/2019, cererea de chemare în judecată excede procedurii insolvenței debitoarei și nu poate fi încadrată în dispozițiile art. 11 lit. i) din Legea nr. 85/2006, competența materială de soluționare a litigiului revenind instanței de drept comun, respectiv, Judecătoriei Alba Iulia, conform art. 94 pct. 1 noul C. proc. civ.

În încheiere, contestatoarea solicită Înaltei Curți să rețină că, urmare a greșelilor materiale mai sus arătate, decizia nr. 10 din 14 ianuarie 2020 a fost dată cu încălcarea si aplicarea greșită a normelor de drept material privind competența materială de soluționare a litigiului, motiv pentru care solicită admiterea contestației în anulare, așa cum a fost formulată, casarea deciziei recurate, urmând ca, în rejudecarea cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte să pronunțe regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Alba Iulia competența materială de soluționare a cauzei.

Ulterior, la 26 mai 2020, contestatoarea S.C. A. S.R.L. a transmis o notă scrisă la dosar, prin care reia, în esență, cele susținute în cuprinsul contestației în anulare, respectiv, faptul că cererea de chemare în judecată din dosarul nr. x/2019 este o acțiune de sine stătătoare, întemeiată pe constatările Raportului de constatare criminalistică nr. x/09.04.2015 din dosarul penal x/2014, cererea de chemare în judecată nefiind o contestație întemeiată pe dispozițiile Legii insolvenței nr. 85/2006, aspecte față de care, contestatoarea apreciază că revine Judecătoriei Alba Iulia competența de soluționare a cauzei ce face obiectul dosarului x/2019

La 27 mai 2020, administratorul judiciar al contestatoarei a transmis o adresă prin care arată că susține și își însușește acțiunile formulate de S.C. A. S.R.L. în dosarul nr. x/2020, respectiv, contestația în anulare formulată împotriva Deciziei nr. 10 din 14 ianuarie 2020, nota depusă pentru termenul din 2 iunie 2020, precizând totodată că, în conformitate cu prevederile art. 77 din Legea nr. 85/2006, toate acțiunile introduse de administratorul judiciar sau de lichidator în aplicarea dispozițiilor respectivei legi, inclusiv pentru recuperarea creanțelor, sunt scutite de taxe de timbru.

La dosarul cauzei nu a fost depusă întâmpinare.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 503 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata", iar alin. (2) al aceluiași articol stabilește ipotezele în care pot fi supuse acestei căi de atac hotărârile instanțelor de recurs.

Rezultă că motivele contestației în anulare obișnuite (de drept comun), consacrate prin dispozițiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ., au caracter limitativ și sunt de strictă interpretare, vizând chestiunea strict procedurală a judecării cauzei în condițiile necitării și neprezentării în ședință a contestatorului.

Pe de altă parte, contestația în anulare specială, reglementată de dispozițiile art. 503 alin. (2) și alin. (3) C. proc. civ., poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor pronunțate în recurs și contra celor pronunțate de instanțele de apel, dacă acestea din urmă, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs.

Se constată că, prin Decizia nr. 10 din 14 ianuarie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosar nr. x/2019, în soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Alba Iulia și Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost stabilită competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov.

Potrivit art. 135 alin. (4) C. proc. civ. "Instanța competentă să judece conflictul va hotărî, în camera de consiliu, fără citarea părților, printr-o hotărâre definitivă".

Față de textul legal anterior citat, ce impune soluționarea conflictului negativ de competență în cameră de consiliu și fără citarea părților, se apreciază că motivul prevăzut de art. 503 alin. (1) C. proc. civ., pe care contestatoarea l-a invocat în susținerea prezentului demers judiciar este nefondat, întrucât, cazul prevăzut de art. 503 alin. (1) C. proc. civ. vizează nereguli procedurale specifice unor situații în care litigiile se judecă în condiții de contradictorialitate ce impun citarea părților, potrivit legii.

Totodată, hotărârea în cauză nu este susceptibilă de atacare nici pe calea extraordinară a contestației în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) și alin. (3) C. proc. civ., temei ce a fost indicat de parte în fundamentarea demersului său procesual, întrucât, hotărârea pronunțată în regulatorul de competență nu face parte din categoria acelora cărora li se adresează textul legal, nefiind o hotărâre pronunțată în recurs și nici în apel.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 503 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L., prin administrator special E., împotriva deciziei nr. 10 din 14 ianuarie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L., prin administrator special E., împotriva deciziei nr. 10 din 14 ianuarie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 iunie 2020.