ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 981/2020

Ședința publică din data de 10 iunie 2020

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 1226/C din 9 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2013 s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva S.C. A. S.A.

Prin sentința nr. 175 din 6 martie 2017, pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2013 au fost admise contestațiile formulate de către contestatorii creditori AAAS și B. împotriva tabelului preliminar al creanțelor debitoarei S.C. A. S.A. prin administrator judiciar C. și administrator special D., întocmit de practicianul în insolvență CII E., și, pe cale de consecință, s-a dispus înscrierea în tabelul preliminar al creditorilor împotriva averii debitoarei S.C. A. S.A. a creditoarei AAAS cu o creanță garantată în sumă de 845,72 RON și a creditorului B. cu o creanță chirografară în sumă de 1.570.581,30 RON. A fost obligată debitoarea S.C. A. S.A. prin administrator judiciar și administrator special la plata cheltuielilor de judecată către contestatorul B. în sumă de 12.500 RON.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel S.C. A. S.A., atât prin administratorul judiciar F., cât și prin administratorul special S.C. G. S.R.L., și contestatorul B..

La 29 mai 2018, contestatorul B. a formulat cerere de recuzare împotriva domnilor judecători H. și I. de la soluționarea apelului din dosarul nr. x/2013 al Curții de Apel Alba Iulia. Prin încheierea nr. 30 din 29 mai 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2013, Curtea de Apel Alba Iulia, secția II-a civilă a respins cererile de recuzare.

Ulterior, prin decizia nr. 378/2018 din 6 noiembrie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2013, Curtea de Apel Alba Iulia, secția II-a civilă a admis apelul declarat de S.C. A. S.A. prin administrator judiciar și prin administrator special și, în consecință, a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a respins contestația formulată de creditorul B. împotriva tabelului preliminar al creanțelor debitoarei și a înlăturat dispozițiile judecătorului sindic privind înscrierea creanței chirografare în sumă de 1.570.581,3 RON și obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată de 12.500 RON și a menținut sentința apelată cu privire la admiterea contestației creditoarei AAAS. A fost respins apelul declarat de creditorul B. împotriva aceleiași sentințe.

Împotriva încheierii nr. 30 din 29 mai 2018 a declarat recurs contestatorul B., solicitând să se constate nulitatea încheierii. Memoriul de recurs a fost înregistrat la Curtea de Apel Alba Iulia la 3 august 2018, anterior pronunțării hotărârii prin care a fost soluționată cauza.

Prin cererea înregistrată la 30 ianuarie 2019 la Înalta Curte de Casație și Justiție, recurentul B. a formulat din nou recurs împotriva aceleiași încheieri.

Motivele invocate în ambele memorii de recurs sunt, în esență, următoarele:

Încheierea este criticată deoarece prin considerentele acesteia instanța s-a rezumat la a reține că nu sunt îndeplinite cerințele art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., deoarece completul a urmat procedura prevăzută de art. 519 și urm. din același cod privind sesizarea instanței supreme în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și conform art. 520 teza a II-a C. proc. civ., completul și-a exprimat punctul de vedere asupra chestiunii de drept invocate și nu asupra soluției ce s-ar pronunța în cauza, în caz contrar existând posibilitatea respingerii ca inadmisibile a sesizării de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Recurentul apreciază că încheierea nu conține argumentele de fapt și de drept care au determinat soluția instanței și că instanța nu a cercetat fondul cererii de recuzare, hotărârea pronunțată fiind astfel nemotivată. În continuare, se prezintă situația de fapt care l-a determinat pe recurent să formuleze cererea de recuzare, respectiv curtea de apel a dispus sesizarea instanței supreme în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, dar a schimbat conținutul întrebării formulate de debitoarea-apelantă, ceea ce, în opinia recurentului, echivalează cu o antepronunțare, opinie pe care o dezvoltă făcând trimitere la încheierile din dosarul de apel.

Mai arată recurentul că în cauză s-ar fi pronunțat două încheieri diferite la termenul din 5 decembrie 2017, una care are trei pagini și reflectă cele discutate la dezbateri și una de opt pagini prin care cei doi judecători care au fost recuzați s-au antepronunțat și asupra excepțiilor invocate de debitoarea-apelantă.

În opinia recurentului, completul pentru judecarea recuzării în mod greșit a reținut că celelalte critici din cererea de recuzare se referă la fondul cauzei și nu s-a mai pronunțat asupra acestora, cu toate că, în realitate, acestea se referă la încălcarea unor aspecte procedurale care trebuiau îndeplinite până la pronunțarea hotărârii de a fi sesizata instanța supremă și la punctul de vedere al recurentului față de cererea de sesizare a debitoarei S.C. A. S.A., depus în scris la dosar, prin care referitor la chestiunea de drept invocată a argumentat pe larg calitatea de titular de drepturi de proprietate industrială care derivă din calitatea de inventator prin raportare la prevederile art. 4 lit. c) din O.U.G. nr. 100/2005, ce trebuia avut în vedere pentru a se stabili dacă mai era necesară transmiterea cererii de sesizare pentru dezlegarea chestiunii de drept.

Recurentul a indicat temeiurile de drept prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Intimatele nu au depus întâmpinare.

Prin cererea înregistrată la 2 aprilie 2019, recurentul a precizat că înțelege să renunțe la prima cerere de recurs formulată și solicită judecarea celei de a doua cereri.

Pe baza cererilor de recurs, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat.

Prin încheierea din 6 noiembrie 2019, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului declarat, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Recurentul a depus punct de vedere la raport.

Prin încheierea din 4 martie 2020, astfel cum a fost îndreptată, au fost admise în principiu ambele recursuri declarate împotriva încheierii nr. 30 din 29 mai 2018, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, s-a fixat termen pentru judecarea recursurilor la 10 iunie 2020, cu citarea părților, în vederea discutării excepției nulității recursului declarat de recurentul B. împotriva încheierii nr. 30 din 29 mai 2018, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, formulat la 30 ianuarie 2019, și în vedere discutării cererii de renunțare la recursul înregistrat la Curtea de Apel Alba Iulia la 3 august 2018.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Cu privire la recursul declarat de recurentul B. împotriva încheierii nr. 30 din 29 mai 2018, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, înregistrat la 3 august 2018, se constată că prin cererea aflată la dosarul de recurs, semnată personal și transmisă în original, recurentul și-a exprimat în mod neechivoc voința de renunța la calea de atac astfel formulată, motivând că a fost declarată înainte de pronunțarea deciziei de către instanța de apel.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 463 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 9 din același cod, va lua act de renunțarea părții la recursul declarat împotriva încheierii nr. 30 din 29 mai 2018, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, înregistrat la 3 august 2018.

Cu privire la recursul formulat la 30 ianuarie 2019 de recurentul B. împotriva împotriva aceleiași încheieri, analizând cu prioritate excepția nulității recursului, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de recurs a fost depusă la instanța care soluționează calea de atac, respectiv instanța supremă, și nu la instanța care a pronunțat hotărârea atacată, respectiv Curtea de Apel Alba Iulia.

Pentru aceste considerente și văzând dispozițiile art. 490 alin. (1) C. proc. civ. în conformitate cu care "recursul și, dacă este cazul motivele de casare, se depun la instanța a cărei hotărâre se atacă, sub sancțiunea nulității", Înalta Curte va admite excepția nulității recursului și, dând eficiență prevederilor art. 496 alin. (1) teza a III-a C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurentul B. împotriva încheierii nr. 30 din 29 mai 2018, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunțarea la recursul declarat de recurentul B. împotriva încheierii nr. 30 din 29 mai 2018, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, înregistrat la 3 august 2018.

Admite excepția nulității recursului formulat la 30 ianuarie 2019 de recurentul B. împotriva aceleiași încheieri, invocată de instanță din oficiu.

Anulează recursul declarat de recurentul B. împotriva încheierii nr. 30 din 29 mai 2018, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 iunie 2020.