ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1923/2020

Ședința publică din data de 13 octombrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 29 mai 2015 sub nr. x/2018, reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B.. a solicitat, încontradictoriu cu pârâta S.C. C. S.R.L., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 4.911.650 RON reprezentând contravaloarea părților sociale deținute în cadrul S.C. D. S.R.L., precum și la plata dobânzii legale penalizatoare, de la data scadenței și până la plata integrală a debitului principal, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 64 lit. g), art. 115 din Legea nr. 85/2014 și art. 1270 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 491/C/2018, pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune și, pe cale de consecință, a fost respinsă ca prescrisă acțiunea civilă formulată de reclamanta S.C. A. S.A., reprezentantă de lichidatorul judiciar B., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.R.L..

Prin decizia nr. 130/2019 din 27 martie 2019, pronunțată de CurteadeAlba Iulia, secția a II-a civilă s-a respins apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. prin lichidator judiciar B. împotriva sentinței nr. 491/C/2018, pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. x/2018.

În motivarea acestei decizii, s-a reținut că, în ceea ce privește transmiterea părților sociale, dispozițiile art. 202 alin. (24) din Legea nr. 85/2014 stabilesc că transmiterea acestora va opera, în lipsa unei opoziții, la data expirării termenului de opoziție prevăzut de art. 62, iar dacă a fost formulată opoziție, la data comunicării hotărârii de respingere a acesteia.

Prin urmare, s-a constatat că, în speță, chiar și în ipoteza în care s-ar considera că termenul de prescripție curge de la data soluționării definitive a opoziției prin Decizia nr. 57/17.02.2015 a Curții de Apel Suceava, așa cum a susținut apelanta prin cererea de apel, la data de 29 mai 2018, când s-a înregistrat acțiunea de către apelant, termenul de prescripție, de 3 ani, era deja împlinit.

La 20 iunie 2019, reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B.. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 130/2019 din 27 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă.

În motivarea recursului întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei atacate, cu consecința trimiterii cauzei spre o noua judecată instanței de apel susținând că admiterea excepției privind prescriereadreptului material la acțiune este rezultatul greșitei interpretări a normelor dedrept material, respectiv a art. 202 alin. (24) din Legea nr. 31/1990.

Având în vedere că împotriva hotărârii privitoare la cesiunea părților sociale a fost formulată opoziție ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2014 al Tribunalului Suceava, aceasta fiind soluționată definitiv prin decizia nr. 57/17.02.2015 a Curții de Apel Suceava, recurenta-reclamantă a susținut că transmiterea părților sociale devine operantă la această dată, care reprezintă momentul în care începe să curgă și termenul de prescripție de 3 ani.

La 14 august 2019, intimata-pârâtă S.C. C. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului susținând că recurenta reia aceleași motive prezentate și în fața instanței de apel.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 28 ianuarie 2020, constatând întrunite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanța a dispus comunicarea raportului către părțile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 9 iunie 2020 a fost admis în principiu recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B.. împotriva deciziei civile nr. 130 din 27 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă

La termenul din 13 octombrie 2020, analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere și dispozițiile art. 499 din același cod, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor imperative ale textului legal mai sus arătat, cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aceste obligații nefiind îndeplinite de către recurentă.

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ. "Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", art. 489 alin. (2) din același Cod prevăzând că sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, nefiind o cale de atac de reformare, ci o cale de atac extraordinară prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului în apel.

Înalta Curte constată că recurenta a indicat ca temei de drept al cererii dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă, în expunerea motivelor de recurs a reluat, integral, criticile exprimate în cererea de apel cu privire la prescrierea dreptului material la acțiune.

Așadar, susținerile recurentei prezentate de aceasta drept motive de recurs nu conțin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmațiile aceleiași părți făcute în fața instanței de apel, dar care și-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.

Prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigențelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curți, învestite cu verificarea legalității hotărârii instanței de apel.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanța de apel, recurenta tinde să obțină o nouă verificare a susținerilor sale, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, iar nu și al treilea grad devolutiv.

De aceea, chiar dacă prin decizia de apel se menține hotărârea primei instanțe, al cărei raționament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanței de prim control judiciar.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, de exemplu atunci când nu se arată și dezvoltarea motivelor de nelegalitate. O astfel de situație intervine și în cauza de față din moment ce, așa cum s-a arătat, susținerile recurentei nu vizează decizia atacată, ci doar temeinicia afirmată a cererii de apel, deși recursul nu are caracter devolutiv.

Față de considerentele expuse, întrucât accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, dând eficiență prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3), coroborate cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) din același Cod, va anula recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B.., împotriva deciziei civile nr. 130/2019 din 27 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B.., împotriva deciziei civile nr. 130/2019 din 27 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi,13 octombrie 2020.