ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1721/2019

Asupra conflictului de competență constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brașov sub Dosar nr. x/2019, la data de 15.02.2019, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul B., pe calea ordonanței președințiale să se stabilească locuința minorilor C. și D. la locuința sa, menținerea pensiei de întreținere la venitul de 6484 euro, lunar pentru cei doi minori, exercitarea în mod exclusiv a autorității părintești, cu cheltuieli de judecată, în caz de opunere.

Prin Sentința civilă nr. 3169/08.04.2019, Judecătoria Brașov a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

În motivarea acestei soluții instanța a arătat că domiciliul minorilor, conform susținerilor petentei, va fi în orașul Cluj-Napoca, motiv pentru care, raportat la dispozițiile art. 114 alin. (1) C. proc. civ., a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Brașov.

Prin Sentința civilă nr. 5713/23.07.2019, Judecătoria Cluj-Napoca a admis excepția de necompetență teritorială invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brașov.

Constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a soluționa conflictul.

Pentru a pronunța această hotărâre, Judecătoria Cluj-Napoca a reținut următoarele considerente:

la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate în fața Judecătoriei Brașov, din 15.03.2019, au fost încuviințate probe, respectiv proba cu interogatoriul pârâtului, s-a emis adresă către Primăria Mun. Brașov pentru efectuarea anchetei sociale la domiciliul reclamantei, cauza fiind amânată și pentru comunicarea către pârât a răspunsului la întâmpinare, pentru ca la următorul termen de judecată din 05.04.2019, instanța să invoce din oficiu excepția necompetenței teritoriale.

Ori față de cele anterior expuse, reținând că Judecătoria Brașov nu a pus în discuție la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate problema competenței și nu a arătat că noul termenul de judecată va fi acordat în vederea stabilirii competenței, problematica competenței s-a acoperit definitive, în raport de art. 130 alin. (2) C. proc. civ.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) raportat la art. 133 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

C. proc. civ. cuprinde reglementări potrivit cărora necompetența materială și teritorială, atât cea de ordine publică cât și cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene și în anumite condiții.

Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., privitor la invocarea excepției, "necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe", iar alin. (3) al aceluiași articol prevede că "necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe".

Referitor la verificarea competenței, alin. (1) al art. 131 C. proc. civ. stipulează în sensul că "la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu".

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brașov la data de 15.02.2019, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul B., pe calea ordonanței președințiale să se stabilească locuința minorilor C. și D. la locuința sa, menținerea pensiei de întreținere la venitul de 6484 euro, lunar pentru cei doi minori, exercitarea în mod exclusiv a autorității părintești.

Se reține că, sub aspectul determinării competenței teritoriale în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, aplicabile sunt dispozițiile art. 114 C. proc. civ., care stipulează că "dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competența instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită".

Textul de lege sus-menționat instituie în cazul, un caz de competență teritorială exclusivă, astfel încât, în cazul încălcării acesteia, sunt aplicabile dispozițiile procedurale care reglementează necompetența de ordine publică, potrivit 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Totodată, după cum s-a arătat, art. 130 alin. (2) C. proc. civ. dispune că "necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanței."

Din interpretarea textului de lege sus-menționat rezultă că, atât timp cât excepția nu a fost invocată de instanță din oficiu sau de parte la primul termen de judecată cu procedura de citare legal îndeplinită, soluționarea cauzei rămâne dobândită instanței pe rolul căreia se află înregistrată și aceasta rămâne competentă teritorial a o soluționa, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă cauza ar atrage competența teritorială a altei instanțe. O astfel de interpretare se impune și în considerarea faptului că, în actuala reglementare, legiuitorul a urmărit o reformare a sistemului excepțiilor de necompetență în scopul declarat de asigurare a celerității soluționării cauzelor.

În același timp, se reține că textul art. 130 și art. 131 C. proc. civ. se referă, ca termen limită pentru invocarea necompetenței de ordine publică sau pentru verificarea din oficiu a competenței de către instanță, la "primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe", singura excepție pentru depășirea acestui termen fiind cea prevăzută de art. 131 alin. (2) C. proc. civ.

Art. 131 alin. (2) C. proc. civ. reglementează un caz de excepție de la regula verificării din oficiu a competenței, implicit a soluționării excepției de necompetență, la termenul arătat la alin. (1), respectiv atunci când sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare pentru stabilirea competenței, sens în care se va acorda un singur termen.

În speță, Judecătoria Brașov nu a invocat excepția de necompetență teritorială exclusivă până la "primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate" astfel încât soluționarea cauzei a rămas dobândită de către această instanță.

În acest sens, Înalta Curte reține că primul termen la care părțile au fost legal citate la Judecătoria Brașov a fost cel din 15.03.2019, termen la care au fost încuviințate probe, respectiv proba cu interogatoriul pârâtului, s-a emis adresă către Primăria Mun. Brașov pentru efectuarea anchetei sociale la domiciliul reclamantei, cauza fiind amânată și pentru comunicarea către pârât a răspunsului la întâmpinare, pentru următorul termen de judecată din 05.04.2019, astfel cum rezultă din cuprinsul încheierii de la respectivul termen.

Se reține că instanța nu a invocat excepția de necompetență teritorială exclusivă la acest termen și nu a acordat termen pentru depunerea de înscrisuri în vederea soluționării acestei excepții, conform art. 131 alin. (2) C. proc. civ.

Ulterior, la data de 5 aprilie 2019, Judecătoria Brașov a invocat, din oficiu, excepția necompetenței sale teritoriale și a amânat pronunțarea la 8.04.2019, când a dispus declinarea competenței în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

Față de succesiunea actelor de procedură astfel efectuate, Înalta Curte constată că excepția necompetenței nu a fost invocată la primul termen de judecată cu părțile legal citate, ci după împlinirea termenului până la care trebuia efectuată verificarea competenței și, implicit, invocată necompetența instanței.

Prin urmare, Înalta Curte constată că Judecătoria Brașov nu se mai putea dezînvesti de soluționarea cauzei, față de dispozițiile art. 130 alin. (2) și art. 131 alin. (2) raportate la art. 129 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

Față de dispozițiile legale mai sus-arătate, Înalta Curte constată că, în speță, competența de soluționare a cauzei revine Judecătoriei Brașov și, în considerarea prevederilor art. 114 alin. (1) coroborat cu art. 130 alin. (2) C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., având ca obiect "ordonanță președințială - stabilire domiciliu minor", în favoarea Judecătoriei Brașov.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 octombrie 2019.

GGC - GV