ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2175/2019

HOTĂRÂRE

21.11.2019

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2175/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra conflictului negativ de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 4 decembrie 2018 pe rolul Judecătoriei Ploiești, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună exercitarea autorității părintești asupra minorului C., stabilirea locuinței minorului la domiciliul mamei-reclamante, precum și obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorului în cuantum de 25% din veniturile realizate de acesta.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 373 lit. b), art. 383 alin. (1), art. 397 C. civ.., art. 915 art. 934 C. proc. civ.

La 20 martie 2018 pârâtul a depus întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Ploiești, solicitând declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoria Zărnești, întrucât cu acordul reclamantei a luat minorul la domiciliul său din localitatea Râșnov.

A arătat că, întrucât minorul (persoana ocrotită) locuiește efectiv la domiciliul pârâtului începând cu 5 octombrie 2018, instanța competentă teritorial este Judecătoria Zărnești.

Prin Sentința nr. 1243 din 20 februarie 2019, Judecătoria Ploiești a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Zărnești.

În motivare, a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 114 C. proc. civ., față de împrejurarea că minorul locuiește la tatăl său în localitatea Râșnov.

Învestită prin declinare, Judecătoria Zărnești a pronunțat încheierea din 26 iulie 2019, prin care a admis excepția necompetenței teritoriale, a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Ploiești, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte în vederea soluționării conflictului ivit.

În motivare, instanța a reținut că Judecătoria Ploiești este instanța în circumscripția teritorială în care se regăsește domiciliul minorului, având în vedere că prin convenția notarială din 9 mai 2017 părțile au stabilit locuința minorului la domiciliul mamei - în satul și comuna Albești Paleologu, județul Prahova, iar minorul a locuit cu mama până la sfârșitul lunii octombrie 2018, moment în care a fost luat de tată în orașul Râșnov.

Având în vedere că minorul are 10 ani, noțiunea de domiciliu prevăzută de art. 114 alin. (1) C. proc. civ. se interpretează prin prisma dispozițiilor art. 92 alin. (1) C. civ., care statuează că "domiciliul minorului care nu a dobândit capacitate deplină de exercițiu în condițiile prevăzute de lege este la părinții săi sau la acela dintre părinți la care el locuiește în mod statornic."

Instanța a apreciat că locuința statornică a minorului a fost la domiciliul mamei din comuna Albești Paleologu, județul Prahova, acesta fiind domiciliul de la momentul încheierii convenției matrimoniale din 9 mai 2017, dată de la care minorul a locuit în mod statornic cu mama sa, până în data de 27 octombrie 2018.

Cum acțiunea a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești în data de 4 decembrie 2018, după aproximativ o lună de la momentul în care minorul a început să locuiască în Râșnov cu tatăl, instanța a reținut că nu se poate aprecia că într-o perioadă scurtă de doar o lună locuința statornică a minorului a fost schimbată.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

În speță, situația juridică invocată prin acțiunea introductivă derivă din raportul de filiație dintre minor și părinții săi, ceea ce determină incidența regulilor în materia autorității părintești.

În cuprinsul dispozițiilor art. 106 alin. (1) C. civ. se prevede că ocrotirea minorului se realizează prin părinți, iar, potrivit art. 107 C. civ., procedurile prevăzute de prezentul cod privind ocrotirea persoanei fizice sunt de competența instanței de tutelă și de familie stabilite potrivit legii.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 486 C. civ., ori de câte ori există neînțelegeri între părinți cu privire la exercițiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părintești, instanța de tutelă este cea care hotărăște, potrivit interesului superior al copilului.

Coroborând aceste dispoziții legale, reiese că o atare cerere, având ca obiect exercitarea autorității părintești, este o cerere privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competența instanței de tutelă și de familie. Aceasta se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită, potrivit art. 114 alin. (1) C. proc. civ., care stipulează că "dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competenta instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită."

În speță, instanțele în conflict au considerat în mod corect că sunt aplicabile dispozițiile art. 114 C. proc. civ. - normă specială ce instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită.

Conflictul negativ de competență a fost determinat de interpretarea diferită a sintagmei "domiciliul sau reședința persoanei ocrotite" de către instanțele care și-au declinat reciproc competența de soluționarea a cauzei.

Potrivit dispozițiilor art. 496 alin. (1) - (4) C. civ., "(1) Copilul minor locuiește la părinții săi. (2) Dacă părinții nu locuiesc împreună, aceștia vor stabili, de comun acord, locuința copilului. (3) În caz de neînțelegere între părinți, instanța de tutelă hotărăște, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială și ascultându-i pe părinți și pe copil, dacă a împlinit vârsta de 10 ani. Dispozițiile art. 264 rămân aplicabile. (4) Locuința copilului, stabilită potrivit prezentului articol, nu poate fi schimbată fără acordul părinților decât în cazurile prevăzute expres de lege."

Noțiunea de domiciliu sau reședință a persoanei ocrotite este prevăzută de C. civ. pentru diferitele situații ce interesează obiectul cererilor adresate instanței de tutelă și de familie. Pentru locuința copilului minor interesează, ca regulă, domiciliul sau reședința părinților săi, fie al amândurora, dacă minorul locuiește cu ambii (art. 496 alin. (1) C. civ.), fie al părintelui la care i s-a stabilit locuința prin acordul părinților sau de către instanța de tutelă și familie, prin hotărâre judecătorească.

În speța de față, prin convenția notarială din 9 mai 2017 părțile au stabilit locuința minorului la domiciliul mamei - în satul și comuna Albești Paleologu, județul Prahova, iar minorul a locuit cu mama la această adresă până la sfârșitul lunii octombrie 2018, moment în care a fost luat de către tată, locuind în fapt la domiciliul acestuia din orașul Râșnov.

În conformitate cu dispozițiile art. 496 alin. (1) C. civ., anterior redate, locuința copilului este o simplă stare de fapt dependentă de domiciliul părinților săi. Or, în cauză, locuința minorului la mamă a fost stabilită avându-se în vedere acordul părinților minorului și o stare de fapt anume, aceea că, la data stabilirii domiciliului legal al minorului, mama locuia în comuna Albești Paleologu, județul Prahova.

Trebuie avut în vedere și faptul că potrivit art. 87 C. civ. domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală.

Așadar, în privința noțiunii de domiciliu, din punct de vedere procesual, se reține că dispozițiile art. 114 C. proc. civ. trebuie interpretate în sensul că prin domiciliu se înțelege locul unde o persoană stă în fapt, scopul dispozițiilor legale referitoare la domiciliu, așa cum rezultă din prevederile art. 153 și următoarele din C. proc. civ., fiind acela ca părțile aflate în litigiu să fie înștiințate de existența procesului, în respectarea dreptului la apărare și dreptului la un proces echitabil.

Din actele și lucrările dosarului reiese că, la momentul depunerii cererii de chemare în judecată, minorul (persoana ocrotită) locuia efectiv la domiciliul tatălui său în localitatea Râșnov, județul Brașov.

Având în vedere cele constatate, Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Zărnești, instanță în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul minorul cu privire la care se solicită luarea măsurilor ce fac obiectul demersului judiciar al reclamantei.