ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6823/2012

Asupra recursului civil de față, Analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 1096 din 3 iunie 2011, Tribunalul București, secția a IV a civilă, a respins contestația formulată de reclamanții N.L.L. și N.M.D. în contradictoriu cu pârâții Municipiul București, prin primar general - Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004 și D.V. Tribunalul a reținut că, prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 150 din 2 septembrie 2010, Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004 din cadrul municipiului București a acordat despăgubiri în favoarea reclamanților și a pârâtei D.V. în cuantum de 148.944 RON, ca urmare a exproprierii imobilului situat în București, str. B., sector 2. Reclamanții au dobândit nuda proprietate cu privire la imobilul expropriat în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1624 din 27 iulie 2001 la BNP M.V., vânzătorii D.V.

și D.M. rezervându-și dreptul de uzufruct viager asupra imobilului. Prin urmare, în mod corect în hotărârea de stabilire a despăgubirilor a fost trecută și D.V., în calitate de uzufructuar. Prin decizia nr. 50A din 7 februarie 2012, Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanți. A respins ca neavenit apelul declarat de I.I.D. împotriva aceleiași sentințe. A obligat pe apelanți la plata cheltuielilor de judecată către pârâta D.V. Instanța de apel a reținut că I.I.D. a formulat în fata instanței de fond cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtului Municipiul București, care nu a formulat apel împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond.

În această situație, fată de dispozițiile art. 56 din C. proc. civ., apelul declarat de intervenient este neavenit. În ceea ce privește apelul declarat de reclamanți, instanța de apel a reținut că, prin efectul exproprierii, s-a stins dreptul de uzufruct al pârâtei D.V., astfel încât aceasta este îndreptățită la despăgubiri alături de nudul proprietar, chiar dacă nu a formulat cererea reglementată de dispozițiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 198/2004. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs intervenientul I.I.D. Invocând dispozițiile art. 304 pct. 6, 8 și 9 din C. proc. civ., recurentul a arătat că decizia instanței de apel este nelegală, pentru că a denaturat natura deciziei nr. 2349 din 24 noiembrie 1981, emisă de Direcția de impozite și taxe locale a sectorului 1 București și a nesocotit prevederile art. 17 din C. proc.

civ., refuzând conexarea Dosarului nr. 24664/3/2011 al Tribunalului București. Recurentul a mai arătat că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere referitor la anularea parțială a contractului de vânzare cumpărare nr. 1624 din 7 iulie 2001 privind înstrăinarea suprafeței de teren de 72 m.p. ce aparține Statului Român și a construcțiilor care sunt proprietatea sa și pentru care plătește taxe și impozite. De asemenea, recurentul a mai susținut că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a materialului probator administrat în cauză. Recursul declarat este nul, pentru cele ce se vor arăta în continuare. Potrivit dispozițiilor art. 302 1 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Dezvoltarea motivelor de recurs presupune prezentarea tuturor argumentelor de drept de care înțelege să se folosească partea pentru a demonstra că hotărârea atacată este nelegală și pentru a combate argumentele de drept invocate de instanță în susținerea soluției pronunțate, nefiind suficientă simpla menționare a motivelor de recurs reglementate de art. 304 din C. proc. civ. De asemenea, motivarea în drept a recursului, înseamnă abordarea punctuală a tuturor elementelor de drept reținute prin hotărârea atacată și combaterea acestora cu argumente care au legătură cu rezolvările în drept date de instanță. Se constată, însă, că susținerile recurentului sunt străine de cauză. Astfel, problema de drept pusă în discuție și dezlegată de instanța de apel în ceea ce-1 privește pe recurent a purtat asupra faptului că apelul declarat este neavenit, în condițiile în care partea în interesul căreia a intervenit în proces nu a declarat apel.

Recurentul nu a formulat critici asupra acestui aspect, ci asupra modului în care a fost rezolvat fondul raportului juridic dedus judecății și a decurs judecata, ceea ce face ca susținerile sale să fie străine de cauză. Față de cele arătate și constatând că nu există vreun motiv de ordine publică invocat de recurent pe parcursul judecății recursului sau care să poată fi invocat din oficiu de instanța de recurs, se va constata nul recursul declarat de acesta, în aplicarea dispozițiilor art. 302 ] alin. (1) lit. c) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de intervenientul I.I.D. împotriva deciziei nr. 50/A din 7 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 noiembrie 2012.