ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6817/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 14 aprilie 2008, reclamantele S.R. și C.A.M., au chemat în judecată pârâtul Municipiului București prin Primarul General, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat pârâtul să emită dispoziție de restituire în natură a imobilului din București, fost A.M., în incinta Grădinii Zoologice B., sectorul 1, compuse din construcții și teren în suprafața de 2500 mp, sau să fie obligat la atribuirea, prin compensare, a unui bun imobil, teren cu/sau fără construcții, de o valoare similara, către reclamante; să fie obligat pârâtul la plata unei sume de 100 RON, cu titlu de daune cominatorii către reclamante pentru fiecare zi de întârziere, calculate de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești ce se va pronunța și până la executarea obligației de a face, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 259 din 24 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV a Civilă, s-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantele S.R. și C.A.M. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București prin Primarul General. În considerente s-a reținut că întreaga suprafață de teren este afectată de lucrarea de utilitate publică - grădină zoologică, făcând imposibilă restituirea în natură a acesteia. Față de teza doi, a primului capăt de cerere, prin care reclamantele au solicitat restituirea imobilului prin echivalent, prin compensare cu alte bunuri sau servicii, tribunalul a reținut că reclamantele aveau obligația de a proba, în condițiile art. 1169 C. civ., existența unor alte bunuri de care unitatea deținătoare, în speță Municipiul București dispunea.

Prin urmare, instanța nu poate dispune, în baza rolului său activ, fără a avea în vedere principiul disponibilității ce funcționează inclusiv în propunerea probelor, identificarea întregului patrimoniu al unei unități administrative. De altfel, reclamantele au arătat în concluziile orale susținute prin apărător că au înțeles să susțină doar teza restituirii în natură a imobilului, față de concluziile raportului de expertiză. În ceea ce privește capătul doi de cerere, prin care se solicită obligarea pârâtului la daune cominatorii, tribunalul a reținut că potrivit art. 580 3 alin. (5) C. proc. civ. pentru neexecutarea obligațiilor prevăzute în prezentul articol (când obligația de a face nu poate fi îndeplinită prin alta persoana decât debitorul) nu se pot acorda daune cominatorii.

Împotriva sentinței au declarat apel reclamantele susținând că instanța a apreciat, greșit, că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 10 alin. (2) și (4) din Legea nr. 10/2001, că întreaga suprafață de teren este afectată de lucrare de utilitate publică - grădina zoologica, făcând imposibilă restituirea în natură. Au solicitat obligarea pârâtului la emiterea dispoziției de restituire în natură a întregului imobil, teren în suprafață de 2500 mp și construcțiile inițiale deținute de autorul lor în suprafață de 202 mp.

Curtea de Apel București, prin decizia civilă nr. 915A/21 decembrie 2011 a admis apelul, a schimbat în tot sentința în sensul admiterii contestației, și obligării Municipiul București prin Primarul General să propună atribuirea în natură și compensare spațiul comercial situat în str. D., sector 3, București în suprafață de 165 mp, în valoare de 458.700 euro, identificat și evaluat prin raportul de expertiză efectuat de expert F.S., în dosarul de apel, pentru imobilul notificat situat în București, A.M. compus din teren în suprafață de 2.600 mp și construcții în suprafață de 202,38 mp identificat conform raportului de expertiză efectuat de E.M.R., aflat la dosarul Tribunalul București, în valoare totală de 1.441.069 euro, evaluat conform raportului de expertiză efectuat de către F.S., din dosarul Curtea de Apel Bucuresti.

Pentru diferența până la valoarea imobilului solicitat prin notificare 982.369 euro, după deducerea sumei actualizate plătite conform H.C.M. nr. 1676/1959, a obligat Municipiul București prin Primar General să propună măsuri prin echivalent, conform legii speciale, art. 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005. În considerentele deciziei s-a arătat că, ținând cont de faptul că nu se poate restitui în natură suprafața de teren solicitată, în conformitate cu art. 11 alin. (4) coroborate cu art. l alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data de 25 noiembrie 2010, instanța trebuie să acorde măsuri reparatorii prin echivalent. Dintre imobilele expertizate, instanța de apel a constatat că poate fi acordat în compensare numai imobilul situat în București, str. D., sector 3 în suprafață de 165 mp, care nu are CF deschisă așa cum rezultă din adresa nr. A1.

din 27 octombrie 2011 emisă de O.C.P.I., aflată la dosarul de apel. De asemenea, acest imobil este în evidența în administrarea A.F.I., fiind construit din fondurile statului sau intrate în proprietatea statului prin diverse decrete și legi și că este ocupat în temeiul contractului de închiriere nr. 19 din 18 august 2010. Cu privire la acest imobil nu există nicio cerere de restituire în natură formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 și nu există nici un litigiu cu privire la acest imobil. Cu privire la acordarea daunelor cominatorii s-a reținut că dispozițiile art. 580 3 alin. (5) din C. proc. civ., interzic posibilitatea acordării unor daune cominatorii în cazul neexecutării unei obligații de a face, motiv pentru care instanța a înlăturat critica formulată.

Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs pârâtul, în temeiul art. 304. pct. 9 C. proc. civ., susținând că: nu s-a clarificat situația juridică a terenului identificat conform raportului de expertiză, că legea specială nu stabilește o ierarhie între tipurile de măsuri reparatorii prin echivalent și nu poate acorda preferabilitate despăgubirii persoanei deposedate sau compensarea cu alte bunuri sau servicii și că reclamantele nu au dovedit dacă au primit despăgubiri pentru imobilul preluat abuziv, potrivit acordurilor internaționale, ceea ce ar fi condus la respingerea cererii. Față de dispozițiile art. 137 C. proc. civ., conform cărora instanța are obligația de a se pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii, Înalta Curte va analiza, cu prioritate, excepția invocată cu privire la nulitatea recursului.

Potrivit art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor. În ce privește motivele de nelegalitate care pot fi invocate pe calea recursului, acestea sunt limitativ reglementate de dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. În speță, recurentul nu a invocat niciunul dintre cazurile de modificare ori casare prevăzute de textul menționat anterior și nici dezvoltarea criticilor acestora nu face posibilă încadrarea, în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în vreunul din motivele de recurs. Așa zisele aspecte de nelegalitate au constat în considerații de ordin general referitoare la unele texte din Legea nr. 10/2001 care nu au legătură cu cauza și care nu cuprind critici referitoare la soluția de admitere a apelului reclamantelor, astfel că nu pot fi reținute drept motive de recurs.

Față de cele ce preced, se va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul General împotriva deciziei nr. 915 A din 21 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 noiembrie 2012.