ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6817/2012

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 14 aprilie 2008,

reclamantele S.R. și C.A.M., au chemat în judecată pârâtul Municipiului

București prin Primarul General, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța

să fie obligat pârâtul să emită dispoziție de restituire în natură a imobilului

din București, fost A.M., în incinta Grădinii Zoologice B., sectorul 1, compuse

din construcții și teren în suprafața de 2500 mp, sau să fie obligat la

atribuirea, prin compensare, a unui bun imobil, teren cu/sau fără construcții,

de o valoare similara, către reclamante; să fie obligat pârâtul la plata unei

sume de 100 RON, cu titlu de daune cominatorii către reclamante pentru fiecare

zi de întârziere, calculate de la data rămânerii definitive a hotărârii

judecătorești ce se va pronunța și până la executarea obligației de a face, cu

cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 259 din 24

februarie 2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a

IV

a Civilă, s-a respins, ca neîntemeiată,

acțiunea formulată de reclamantele S.R. și C.A.M. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul

București prin Primarul General.

În considerente s-a reținut că întreaga

suprafață de teren este afectată de lucrarea de utilitate publică - grădină zoologică,

făcând imposibilă restituirea în natură a acesteia.

Față de teza doi, a primului capăt de cerere,

prin care reclamantele au solicitat restituirea imobilului prin echivalent, prin

compensare cu alte bunuri sau servicii, tribunalul a reținut că reclamantele aveau

obligația de a proba, în condițiile art. 1169 C. civ., existența unor alte bunuri

de care unitatea deținătoare, în speță Municipiul București dispunea.

Prin urmare, instanța nu poate dispune,

în baza rolului său activ, fără a avea în vedere principiul disponibilității ce

funcționează inclusiv în propunerea probelor, identificarea întregului patrimoniu

al unei unități administrative. De altfel, reclamantele au arătat în concluziile

orale susținute prin apărător că au înțeles să susțină doar teza restituirii în

natură a imobilului, față de concluziile raportului de expertiză.

În ceea ce privește capătul doi de cerere,

prin care se solicită obligarea pârâtului la daune cominatorii, tribunalul a reținut

că potrivit art. 580

3

alin. (5) C. proc. civ. pentru neexecutarea obligațiilor

prevăzute în prezentul articol (când obligația de a face nu poate fi îndeplinită

prin alta persoana decât debitorul) nu se pot acorda daune cominatorii.

Împotriva sentinței au declarat apel reclamantele

susținând că instanța a apreciat, greșit, că în cauză sunt aplicabile prevederile

art. 10 alin. (2) și (4) din Legea nr. 10/2001, că întreaga suprafață de teren este

afectată de lucrare de utilitate publică - grădina zoologica, făcând imposibilă

restituirea în natură. Au solicitat obligarea pârâtului la emiterea dispoziției

de restituire în natură a întregului imobil, teren în suprafață de 2500 mp și construcțiile

inițiale deținute de autorul lor în suprafață de 202 mp.

Curtea de Apel București, prin decizia

civilă nr. 915A/21 decembrie 2011 a admis apelul, a schimbat în tot sentința în

sensul admiterii contestației, și obligării Municipiul București prin Primarul General

să propună atribuirea în natură și compensare spațiul comercial situat în str. D.,

sector 3, București în suprafață de 165 mp, în valoare de 458.700 euro, identificat

și evaluat prin raportul de expertiză efectuat de expert F.S., în dosarul de apel,

pentru imobilul notificat situat în București, A.M. compus din teren în suprafață

de 2.600 mp și construcții în suprafață de 202,38 mp identificat conform raportului

de expertiză efectuat de E.M.R., aflat la dosarul Tribunalul București, în valoare

totală de 1.441.069 euro, evaluat conform raportului de expertiză efectuat de către

F.S., din dosarul Curtea de Apel Bucuresti.

Pentru diferența până la valoarea imobilului

solicitat prin notificare 982.369 euro, după deducerea sumei actualizate plătite

conform H.C.M. nr. 1676/1959, a obligat Municipiul București prin Primar General

să propună măsuri prin echivalent, conform legii speciale, art. 16 din Titlul VII

din Legea nr. 247/2005.

În considerentele deciziei s-a arătat că,

ținând cont de faptul că nu se poate restitui în natură suprafața de teren solicitată,

în conformitate cu art. 11 alin. (4) coroborate cu art. l alin. (2) din Legea

nr. 10/2001, în forma în vigoare la data de 25 noiembrie 2010, instanța trebuie

să acorde măsuri reparatorii prin echivalent.

Dintre imobilele expertizate, instanța

de apel a constatat că poate fi acordat în compensare numai imobilul situat în București,

str. D., sector 3 în suprafață de 165 mp, care nu are CF deschisă așa cum rezultă

din adresa nr. A1. din 27 octombrie 2011 emisă de O.C.P.I., aflată la dosarul de

apel. De asemenea, acest imobil este în evidența în administrarea A.F.I., fiind

construit din fondurile statului sau intrate în proprietatea statului prin diverse

decrete și legi și că este ocupat în temeiul contractului de închiriere nr. 19

din 18 august 2010. Cu privire la acest imobil nu există nicio cerere de restituire

în natură formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 și nu există nici un litigiu cu

privire la acest imobil.

Cu privire la acordarea daunelor cominatorii

s-a reținut că dispozițiile art. 580

3

alin. (5) din C. proc. civ., interzic

posibilitatea acordării unor daune cominatorii în cazul neexecutării unei obligații

de a face, motiv pentru care instanța a înlăturat critica formulată.

Împotriva deciziei instanței de apel a

declarat recurs pârâtul, în temeiul art. 304. pct. 9 C. proc. civ., susținând că:

nu s-a clarificat situația juridică a terenului identificat conform raportului de

expertiză, că legea specială nu stabilește o ierarhie între tipurile de măsuri reparatorii

prin echivalent și nu poate acorda preferabilitate despăgubirii persoanei deposedate

sau compensarea cu alte bunuri sau servicii și că reclamantele nu au dovedit dacă

au primit despăgubiri pentru imobilul preluat abuziv, potrivit acordurilor internaționale,

ceea ce ar fi condus la respingerea cererii.

Față de dispozițiile art. 137 C. proc.

civ., conform cărora instanța are obligația de a se pronunța mai întâi asupra excepțiilor

de procedură care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii, Înalta Curte va analiza,

cu prioritate, excepția invocată cu privire la nulitatea recursului.

Potrivit art. 302

1

alin.

(1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității,

motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor.

În ce privește motivele de nelegalitate

care pot fi invocate pe calea recursului, acestea sunt limitativ reglementate de

dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

În speță, recurentul nu a invocat niciunul

dintre cazurile de modificare ori casare prevăzute de textul menționat anterior

și nici dezvoltarea criticilor acestora nu face posibilă încadrarea, în condițiile

art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în vreunul din motivele de recurs.

Așa zisele aspecte de nelegalitate au constat

în considerații de ordin general referitoare la unele texte din Legea nr. 10/2001

care nu au legătură cu cauza și care nu cuprind critici referitoare la soluția de

admitere a apelului reclamantelor, astfel că nu pot fi reținute drept motive de

recurs.

Față de cele ce preced, se va constata

nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată

nul recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul General împotriva

deciziei nr. 915 A din 21 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 7 noiembrie 2012.