ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 133/2020

Asupra contestației de față, constată următoarele:

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, la data de 4 octombrie 2019, sub nr. x/2019, condamnata A. a formulat contestație împotriva executării Deciziei penale nr. 810 din data de 30 septembrie 2019 a Curții de Apel Suceava, pronunțată în dosarul nr. x/2019, invocând, ca temei de drept, prevederile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., iar ca argumente de fapt, împrejurarea că, urmare admiterii apelului declarat în cauză de Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți, instanța de apel a dispus executarea în regim de detenție a pedepsei rezultante de 8 luni închisoare ce i-a fost aplicată în fond, deși parchetul nu solicitase acest lucru nici prin motivele scrise de apel și nici prin concluziile formulate la termenul de dezbateri.

În contextul prezentat, susținând că aspectele învederate se circumscriu, deopotrivă, atât unei nelămuriri în ceea ce privește considerentele și dispozitivul hotărârii atacate, cât și unei cauze de împiedicare la executarea acesteia, contestatoarea a solicitat admiterea contestației la executare, desființarea deciziei atacate și menținerea hotărârii instanței de fond.

Totodată, a solicitat anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii emis în baza deciziei contestate.

Evaluând cererea cu care a fost învestită, instanța de fond a reținut că, prin Decizia penală nr. 810 din data de 30 septembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți împotriva Sentinței penale nr. 538 din 16 iulie 2019 a Judecătoriei Rădăuți, s-a desființat, în parte, hotărârea apelată, iar în rejudecare, s-au înlăturat dispozițiile art. 91 - 94 C. pen. privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatei A., dispunându-se ca aceasta să execute pedeapsa rezultantă de 8 (opt) luni închisoare în regim de detenție.

Totodată, s-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, care nu contravin deciziei.

Prin aceeași hotărâre s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații B. și A. împotriva aceleiași sentințe, dispunându-se obligarea acestora la plata de cheltuieli judiciare către stat.

În contextul prezentat, analizând contestația la executare formulată de condamnata A. prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului și dispozițiilor legale aplicabile, instanța de fond a apreciat că aceasta este nefondată.

În acest sens, luând act, prioritar, de faptul că, la termenul de dezbateri, apărătorul ales al contestatoarei a susținut că nu mai insistă în cazul prev. de art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. proc. pen., Curtea de Apel Suceava a reținut că în cauză nu este incident nici cazul prevăzut de teza I a aceluiași text de lege, întrucât condamnata nu invocă nelămuriri cu privire la hotărârea ce se execută, ci aspecte de pretinsă netemeinicie și nelegalitate a acesteia, care nu pot fi însă cenzurate în cadrul unei contestații la executare.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 8 ianuarie 2020, sub nr. x/2019.

Deși legal citată, contestatoarea condamnată A. nu s-a prezentat în fața instanței de control judiciar pentru a-și susține calea de atac, solicitând, conform art. 364 alin. (4) C. proc. pen., judecarea cauzei în lipsa sa.

La termenul fixat în cauză, 21 februarie 2020, reprezentantul Ministerului Public a invocat inadmisibilitatea căii de atac ce formează obiectul cauzei, concluziile acestuia și ale apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatoarea condamnată fiind fidel redate în practicaua prezentei decizii.

Examinând cauza, cu prioritate, din perspectiva admisibilității căii de atac, Înalta Curte constată următoarele:

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de control al hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Astfel, dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.

În aceste condiții, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților, și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României, iar încălcarea acestora atrage sancțiunea inadmisibilității.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Raportând aceste considerații teoretice la datele concrete ale speței, Înalta Curte constată că a fost învestită, în procedura prev. de art. 597 alin. (7) C. proc. pen., cu soluționarea contestației formulate de condamnata A. împotriva Deciziei penale nr. 1028 din 18 noiembrie 2019, prin care Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori a respins, ca nefondată, contestația formulată de condamnată, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen., împotriva executării Deciziei penale nr. 810 din data de 30 septembrie 2019 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în apel de aceeași instanță.

Prin urmare, hotărârea împotriva căreia condamnata A. a formulat contestația la executare ce face obiectul cauzei este Decizia penală nr. 810 din data de 30 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. x/2019 ca instanța de apel.

Or, titlul reprezentat de o decizie pronunțată în ultimul grad de jurisdicție ordinară nu poate fi lămurit decât printr-o hotărâre judecătorească de același tip, cu aceeași forță juridică, pronunțată de însăși instanța care a pronunțat și hotărârea a cărei lămurire se solicită.

În acest sens, dispozițiile art. 598 alin. (2) teza finală C. proc. pen. prevăd explicit că în cazul în care nelămurirea privește o dispoziție dintr-o hotărâre pronunțată în apel sau în recurs în casație, competența revine, după caz, instanței de apel sau Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Notând, prin urmare, că hotărârea judecătorească a cărei lămurire se solicită în cauză este definitivă, Înalta Curte constată că și hotărârea pronunțată în contestația împotriva executării acesteia, întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen., este definitivă, astfel că aceasta nu poate fi atacată în condițiile art. 597 alin. (7) C. proc. pen.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 597 coroborat cu art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de condamnata A. împotriva Deciziei penale nr. 1028 din data de 18 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Ca urmare, în temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatoarea condamnată la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, urmând ca, potrivit dispozițiilor art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatoarea condamnată, în cuantum de 313 RON, să fie plătit din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de condamnata A. împotriva Deciziei penale nr. 1028 din data de 18 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă contestatoarea condamnată la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatoarea condamnată, în cuantum de 313 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 februarie 2020.

GGC - CL