ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 950/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova la data de 11.04.2017, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la Nivelul Regiunii Craiova și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova a solicitat suspendarea Deciziei de angajare a răspunderii solidare în situația atragerii răspunderii solidare prevăzută de art. 25, alin. (2), lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală, înregistrată la Administrația pentru Contribuabili Mijlocii Constituită la Nivelul Regiunii Craiova sub nr. x/11.01.2b17, până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare formulată împotriva Deciziei nr. x/07.03.2017 privind soluționarea contestației formulată de către A., împotriva Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. DJCM - 69/11.01.2017 și a deciziei de angajare a răspunderii solidare menționată, ce face obiectul Dosarului nr. x/2017 al Curții de Apel Craiova.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin Sentința civilă nr. 291 din 15 mai 2017 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Craiova și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova.

S-a dispus restituirea cauțiunii în sumă de 14.623 RON achitată cu recipisa de consemnare nr. x din 10.05.2017 emisă de B..

Împotriva acestei hotărâri, în condițiile art. 483 din C. proc. civ., reclamanta A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 3 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, și, în principal, trimiterea cauzei spre competentă soluționare în fond Tribunalului Dolj, iar în subsidiar, respingerea cererii de suspendare.

A susținut recurenta - reclamantă că prima instanță a pronunțat o hotărâre cu încălcarea competenței de ordine publică a Tribunalului Dolj, caz de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ.

Invocând dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 s-a arătat că Așadar actul administrativ dedus judecății are ca obiect atragerea răspunderii nereferindu-se la taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, astfel că potrivit criteriului autorității emitente, competența aparține în primă instanță tribunalului.

Totodată, s-a apreciat că Sentința nr. 291/15.05.2017 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, este nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 278 alin. (1) și (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de Procedura Fiscală raportat la dispozițiile art. 15 și art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2005, față de starea de fapt reliefată de probe, instanța de fond apreciind greșit în raport de dispozițiile art. 2, alin. (1), lit. t) și ș) din Legea nr. 554/2004, că nu există caz bine justificat și că nu există riscul producerii unei pagube iminente în patrimoniul subsemnatului, caz de casare prevăzut de art. 488, alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

A arătat reclamanta recurentă că necesitatea asigurării unei protecții jurisdicționale provizorii persoanelor ale căror drepturi pot fi lezate prin emiterea unor acte administrative este recunoscută și în plan european, prin Recomandarea R (89) 8 adoptată de Consiliul de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, aplicabilă și României.

S-a susținut că, în condițiile în care, decizia de angajare a răspunderii solidare în situația atragerii răspunderii solidare prevăzuta de art. 25, alin. (2), lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală a fost emisă înainte de soluționarea definitivă a acțiunii în anulare ce face obiectul Dosarului nr. x/2017 al Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, este evident că aparența de nelegalitate a actului administrativ-fiscal a cărui executare am solicitat a fi suspendată este în favoarea reclamantei, debitul fiscal menționat în actul administrativ fiind datorat în realitate de contribuabilul SC C. SRL.

De asemenea, a arătat că instanța de fond nu a avut în vedere Raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență a debitorului SC C. SRL nr. 14/11.01.2017, publicat în BPI nr. 1069/18.01.2017, depus de administratorul judiciar în Dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Gorj, secția a II-a civilă, în care nu au fost identificate fapte care să atragă răspunderea asociaților/administratorului în baza art. 169 din Legea nr. 85/2014.

Cu privire la paguba iminentă, s-a arătat că instanța de fond nu a făcut analiza acesteia, reținând doar ca nu a făcut dovada ca punerea în executare a actului administrative determină disfuncții importante în activitatea mea.

Insă, a precizat recurenta că executarea imediată a creanței în cuantum de 1.122.190 RON ar putea crea un prejudiciu greu reparabil în viitor, sub aspectul restituirii majorărilor aferente plății obligațiilor prin premisă nedatorate, fiind aplicabile în acest sens dispozițiile favorabile organului fiscal prevăzute la art. 168, alin. (2) raportat la art. 174 și art. 77 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală, cu atât mai mult cu cât, așa cum rezultă din Titlul executoriu nr. x/20.03.2017 și Somația nr. 963543/20.03.2017 emise de Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice - Serviciul Colectarea Executare Silită Persoane Fizice, împotriva subsemnatei a fost demarată executarea efectivă pentru recuperarea debitului, constatat prin decizia de angajare a răspunderii solidare a cărei suspendare am solicitat-o în prezenta cauză.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta - reclamantă a precizat că temeiul de drept al prezentei cereri de suspendare îl reprezintă dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004 și nu ale art. 14 din aceeași lege.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata - pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

4.1. Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul, întemeiat pe pct. 3 și 8 al art. 488 din C. proc. civ., este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Reclamanta a solicitat suspendarea, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, a executării Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/11.01.2017, până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare formulată împotriva Deciziei nr. x/07.03.2017 privind soluționarea contestației formulată împotriva deciziei de angajare a răspunderii solidare.

Prin Decizia nr. DJCM69/11.01.2017 organele de executare silita din cadrul Administrației pentru Contribuabili Mijlocii Constituita la Nivelul Regiunii Craiova au dispus angajarea răspunderii solidare a reclamantei pentru denaturarea rezultatelor financiare ale societății și urmărirea obținerii unor avantaje rezultate din nedeclararea și neachitarea obligațiilor fiscale, fapta care se încadrează în prevederile art. 25 alin. (2), lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, care statuează ca, răspund solidar cu debitorul, administratorii sau orice alte persoane care, cu rea credința au determinat nedeclararea și/sau neachitarea la scadenta a obligațiilor fiscale.

Recurenta - reclamantă a invocat cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., solicitând în principal, casarea în totalitate a sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecarea fondului cererii de suspendare tribunalului.

Or, potrivit dispozițiilor legale invocate, pentru a putea fi primit acest motiv de recurs trebuie îndeplinite o serie de condiții, una dintre acestea fiind invocarea necompetenței "în condițiile legii". Textul face trimitere evident la prevederile art. 130 și 131 din C. proc. civ., care introduc o limită procesuală până la care poate fi invocată necompetența de ordine publică, respectiv primul termen de judecată cu părțile legal citate în fața primei instanțe.

Față de aceste considerente, nefiind invocată necompetența primei instanțe în fața acesteia, Înalta Curte, raportat la dispozițiile 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., cu trimitere la dispozițiile art. 130 și 131 din C. proc. civ., va respinge motivul de recurs, ca nefondat.

În ceea ce privește recursul formulat împotriva soluției adoptate de prima instanță asupra cererii de suspendare, analizat din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanța reține următoarele:

Din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, adoptat pe baza și în limitele legii, fiind executoriu din oficiu.

Conform art. 15 alin. (1) coroborat cu art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată sau după sesizarea instanței de contencios administrativ, persoana vătămată poate să ceară suspendarea executării actului administrativ până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

Deci, cu alte cuvinte, executarea unui act administrativ va putea fi suspendată numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Este necesar ca îndoiala serioasă în privința legalității actului administrativ să fie constatată la o analiză - prima facie - fără a proceda la o analiză elaborată a tuturor motivelor care sunt invocate în ceea ce privește nelegalitatea pe fond a actului administrativ atacat; pentru că, într-o astfel de situație există riscul ca instanța să fie pusă în situația de a se antepronunța cu privire la legalitatea actului administrativ.

Reclamanta a invocat ca împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ, critici de nelegalitate care, în concret, se referă la - emiterea deciziei de angajare a răspunderii solidare anterior soluționării definitive a acțiunii în anulare, ceea ce ar pune sub semnul întrebării cuantumul debitului fiscal, precum și la concluziile raportului asupra cauzelor care au dus la apariția stării de insolvență a debitorului SC C. - iar verificarea acestora ar obliga instanța la o analiză profundă și amănunțită a interpretărilor date de autoritatea emitentă și a argumentelor invocate de reclamantă, ceea ce ar fi de natură să atragă o prejudecare cu privire la legalitatea actului administrativ.

Îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să rezulte cu ușurință în urma unei cercetări sumare a aparenței dreptului și să nu implice însăși verificarea faptelor presupus culpabile care rezultă din raportul invocat.

În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel, sunt întemeiate argumentele primei instanțe în sensul că reclamanta nu a reușit să răstoarne prezumția de legalitate de care se bucură actele contestate.

Prin urmare, instanța de control judiciar apreciază că, în cauză, nu este îndeplinită condiția cazului bine justificat pentru suspendarea deciziei atacate.

În ceea ce privește existența unei pagube iminente, legiuitorul, la art. 2 alin. (1) litera "ș" din Legea nr. 554/2004 a definit această noțiune ca fiind prejudiciul material, viitor și previzibil produs în dauna persoanei vătămate.

Reclamanta a susținut că executarea actelor contestate e de natură să ducă la imposibilitatea recuperării majorărilor aferente sumei de 1122190 de RON, raportat la dispozițiile art. 168, 174 și art. 77 din Legea nr. 207/2015, omițând însă a face dovada în concret a pagubei, limitându-se la argumente teoretice.

4.2. Soluția instanței de recurs

Pentru cele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva Sentinței nr. 291 din 15 mai 2017 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 februarie 2019.

GGC - OB