ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.06.2017

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1172/2017

HOTĂRÂRE
21.06.2017
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1172/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Deliberând, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Timiș, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu S.C. B. S.A. LUGOJ să se constate că în perioada 27.03.1980-1.03.2000 a desfășurat activitate în cadrul unității pârâte în funcția de strungar în condițiile grupei I de muncă; să fie obligată pârâta la schimbarea încadrării din carnetul de muncă în sensul celor arătate anterior.

Prin sentința civilă nr. 903/PI din data de 21 aprilie 2016 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2015 a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. - Lugoj.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul A.

Prin decizia nr. 1104 din data de 28 septembrie 2016, pronunțată de CURTEA DE APEL TIMIȘOARA, secția LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE a fost respins apelul declarat de reclamantul-apelant A. împotriva sentinței civile nr. 903/PI din data de 21 aprilie 2016 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu pârâta-intimată S.C. B. S.A. - Lugoj.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs A. solicitând admiterea acestuia, cerere care a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În susținerea recursului se arată faptul că instanța de apel a respins apelul reținând aceeași eroare ca și instanța de fond și anume că nu s-ar fi făcut dovada condițiilor de microclimate.

Înalta Curte, asupra verificării recursului de față, constată următoarele:

Prezentul recurs este formulat împotriva deciziei nr. 1104 din data de 28 septembrie 2016, Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, decizia fiind pronunțată într-un litigiu de muncă.

Dosarul este înregistrat după 15.02.2013 dată de la care a intrat în vigoare modificarea art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011. Conform acestui text de lege, hotărârile instanței de fond în materia litigiilor de muncă, sunt supuse numai apelului.

Potrivit art. 480 alin. (2) teza finală C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

Conform art. 16 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, hotărârile judecătorești trebuie respectate și duse la îndeplinire în condițiile legii acestea putând fi desființate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege și exercitate conform dispozițiilor legale.

În raport de faptul că decizia atacată în recursul pendinte este definitivă, nesusceptibilă a fi cenzurată în calea extraordinară de atac a recursului, Înalta Curte, va respinge recursul ca inadmisibil.

Respinge recursul declarat de recurentul - reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1104 din 28 septembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, ca inadmisibil.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 iunie 2017.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2090/2018
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 3 martie 2015, sub nr. x/2015, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., anularea deciziei
ÎCCJ 2017-03-09
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 445/2017
nțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, s-a admis apelul formulat de pârâta S.C. B. S.A. împotriva sentinței civile nr. 843 din 23.06.2014 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin. A fost schimbată sen
ÎCCJ 2011-06-08
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4959/2011
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 2795 din 8 decembrie 2010pronunțată în dosarul nr. 7373/30/2009 Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, a admis recursul declarat de reclam
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3580/2018
Asupra cauzei de fața, constată următoarele; Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 28.03.2017, în Dosarul nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.A. solicitând ca
ÎCCJ 2017-11-09
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1753/2017
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea civilă înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr. x/30/2017, la data de 23.06.2017 reclamanta A. a învestit instanța cu "acțiune în anularea cererii de chemare" în judecată. Prin înch
Sursă