ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2090/2018

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 3 martie 2015, sub nr. x/2015, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., anularea deciziei de sancționare din 30 ianuarie 2015, emisă de aceasta, și constatarea nulității absolute a transferului intern.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 41 alin. (1) și alin. 3 lit. b) și c), art. 42 alin. (1) și art. 252 din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii.

Prin sentința civilă nr. 332 din 19 februarie 2016, Tribunalul Timiș, secția I civilă, a respins excepția tardivității contestării dispoziției de transfer intern; a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A., a constatat nulitatea deciziei de sancționare nr. HRP2-37 din 30 ianuarie 2015, emisă de pârâtă, și a respins în rest acțiunea.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel apelanta-contestatoare A. și apelanta-pârâtă S.C. B. S.R.L. Apelurile au fost înregistrate pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția litigii de muncă la data de 14 aprilie 2016, sub același număr de dosar.

Prin decizia civilă nr. 1223 din 11 octombrie 2016, Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă S.C. B. S.R.L., împotriva sentinței nr. 332 din 19 februarie 2016, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția I civilă, în dosarul nr. x/2015 și a schimbat sentința în parte, în sensul respingerii în tot a acțiunii; a respins apelul declarat de apelanta-contestatoare A. împotriva aceleiași sentințe, obligând-o la plata către pârâtă a sumei de 1.000 RON cheltuieli de judecată, reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Împotriva deciziei mai sus menționate și încheierii din 27 septembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2015, prin care s-a dispus amânarea pronunțării asupra apelurilor formulate de apelanta-contestatoare A. și de apelanta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva sentinței nr. 332 din 19.02.2016, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția I civilă, în dosarul cu același număr, contestatoarea A. a formulat contestație în anulare. Calea extraordinară de atac a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale la data de 8 decembrie 2016, sub nr. x/2016.

La 10 ianuarie 2017, contestatoarea A. a formulat cerere de ajutor public judiciar sub forma asistenței juridice prin avocat, întemeiată pe dispozițiile art. 6 pct. a) și art. 8 alin. (3) din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 26 ianuarie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale a respins cererea de acordare a ajutorului public judiciar, formulată de contestatoarea A. în dosarul nr. x/2016.

Prin încheierea din camera de consiliu nr. 7 din 22 februarie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, a respins cererea de reexaminare formulată de petenta A. împotriva încheierii din camera de consiliu de la 26 ianuarie 2017, pronunțată de aceeași instanță în același dosar.

La data de 3 martie 2017, contestatoarea A. a formulat cerere de ajutor public judiciar sub forma acordării asistenței judiciare gratuite, întemeiată pe prevederile art. 12 alin. (1), art. 6 pct. a) și art. 8 alin. (1), (2) și 3 din O.U.G. nr. 51/2008.

În cuprinsul cererii de acordare a ajutorului public judiciar, a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (3) și (2) din O.U.G. nr. 51/2008, arătând că nivelul minim stabilit în acest act normativ nu a fost actualizat în raport cu salariul minim pe economie majorat.

Prin încheierea din camera de consiliu din 7 martie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Timișoara, secția de litigii de muncă și asigurări sociale a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 51/2008 și a respins, de asemenea, cererea de acordare a ajutorului public judiciar, formulată de contestatoarea A.

La data de 22 martie 2017, împotriva acestei încheieri a formulat cerere de reexaminare petenta A. Cererea de reexaminare a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale sub nr. x/2016/a2.

Prin încheierea din camera de consiliu nr. 13 din 29 martie 2017, pronunțată în dosarul mai sus menționat, curtea a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (1) și alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru și art. 29 alin. (5) teza a II-a din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, precum și cererea de reexaminare formulată împotriva încheierii din camera de consiliu din 7 martie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016, prin care Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale a respins cererea de acordare a ajutorului public judiciar sub forma asistenței prin avocat, formulată de petenta A.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs recurenta-contestatoare A. la data de 31 martie 2017 (data depunerii la oficiul poștal). Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 19 aprilie 2017, sub nr. x/2016/a2.

Recursul a fost întemeiat-în drept, pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

După parcurgerea procedurii de filtrare a recursului, prin încheierea din camera de consiliu din 27 octombrie 2017, Înalta Curte a admis în principiu recursul declarat de recurenta-contestatoare A. împotriva încheierii nr. 13 din camera de consiliu din data de 29 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2016, și a fixat termen pentru soluționarea recursului la data de 17 noiembrie 2018, în ședință publică, cu citarea părților.

Prin încheierea din 17 noiembrie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte, constatând că părțile legal citate nu s-au înfățișat la strigarea cauzei și nici nu au solicitat, în scris, judecata în lipsă, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a dispus suspendarea judecării recursului.

La data de 18 mai 2018 cauza a fost repusă pe rol, din oficiu, iar părțile au fost citate în vederea discutării excepției perimării recursului pentru termenul de judecată din data de 25 mai 2018.

Asupra excepției de perimare a cererii de recurs, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ.: "1. orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță. (3) Nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum și cele când, din motive care nu sunt imputabile părții, cererea n-a ajuns la instanța competentă sau nu se poate fixa termen de judecată".

În sensul prevederilor legale mai sus expuse, perimarea se înfățișează ca o sancțiune care se răsfrânge asupra întregii activități judiciare, determinată de lipsa de stăruință a părților în soluționarea litigiului dedus judecății.

Pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de 6 luni din motive imputabile părții.

Astfel, perimarea operează cu condiția ca timp de 6 luni să nu se fi săvârșit vreun act de procedură în vederea judecării cauzei, împrejurare determinată de lipsa de diligentă a părților, care nu au acționat în acest scop, deși aveau posibilitatea să o facă.

Aceasta este situația și în speță, când, după suspendarea judecării recursului pentru lipsa părților, măsură dispusă la termenul de la data de 17 noiembrie 2017, acestea au lăsat să treacă mai mult de 6 luni tara sa săvârșească un act de procedură în vederea reluării judecării cauzei.

Înalta Curte constată că, în cauză, nu s-a impus necesitatea efectuării unui act de procedură din oficiu, în condițiile prevăzute de art. 416 alin. (3) C. proc. civ.

În raport de considerentele expuse și având în vedere că au trecut mai mult de șase luni de la daia suspendării judecării recursului, timp în care părțile nu au solicitat continuarea judecății, iar în această perioadă nu a intervenit o cauză de întrerupere sau de suspendare a termenului de perimare, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 416 coroborate cu cele ale art. 420 C. proc. civ., va constata perimat recursul declarat de recurenta-contestatoare A. împotriva încheierii nr. 13 din camera de consiliu din data de 29 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2016.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de recurenta-contestatoare A. împotriva încheierii nr. 13 din camera de consiliu din data de 29 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2016.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare la Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25.05.2018.