ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3580/2018

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 28.03.2017, în dosarul nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.A. solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea deciziei de concediere nr. 10 din data de 07.03.2017, reintegrarea la locul său de muncă și plata drepturilor cuvenite până la data reintegrării efective.

Prin sentința civilă nr. 1629/16.11.2017, Tribunalul Timiș a respins excepțiile inadmisibilității și a lipsei de obiect a cererii de chemare în judecată, a admis excepția nulității absolute a deciziei nr. 10/07.03.2017, a respins excepțiile nulității absolute vizând decizia nr. 11/20.03.2017, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A., a anulat decizia nr. 10/07.03.2017 emisă de pârâtă pe seama reclamantului, a obligat pârâta la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu toate drepturile salariale, indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul, de la data emiterii deciziei de concediere nr. 10/07.03.2017 și până la emiterea celei de-a doua decizii de concediere nr. 11/20.03.2017, a respins în rest cererea și a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 316 din 14 martie 2018 a Curții de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, s-a admis apelul declarat de către reclamantul-apelant A. și apelul incident declarat de pârâta-apelantă S.C. B. S.A. împotriva sentinței civile nr. 1629/16.11.2017, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2017, a fost schimbată, în parte, sentința civilă apelată în sensul respingerii excepției nulității absolute a Deciziei nr. 10/07.03.2017, admiterii excepției nulității absolute a Deciziei nr. 11/20.03.2017, anulării Deciziei nr. 11/20.03.2017, respingându-se în rest acțiunea. A fost menținută în rest sentința civilă apelată.

Împotriva acestei hotărâri definitive a declarat recurs reclamantul A., ce a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 31 mai 2018.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a procedat, la data de 26 iunie 2018, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport apreciindu-se că recursul nu este admisibil.

La data de 2 iulie 2018, Completul de filtru C11, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părțile să își exprime punctele de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților.

Ambele părți au formulat puncte de vedere asupra raportului, iar intimata a solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil.

Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, dosarul a fost înaintat completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluționarea căii de atac.

S-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 11 octombrie 2018, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părților.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Hotărârea atacată cu recurs în prezenta cauză, respectiv decizia nr. 316 din data de 14 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, a fost pronunțată în soluționarea apelului declarat de reclamantul-apelant A. și apelul incident declarat de pârâta-apelantă S.C. B. S.A. împotriva sentinței civile nr. 1629/16.11.2017, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2017, ce a avut ca obiect anularea deciziei de concediere nr. 10 din data de 07.03.2017, reintegrarea la locul său de muncă și plata drepturilor cuvenite până la data reintegrării efective.

Rezultă că obiectul acțiunii ce formează obiectul prezentului dosar îl constituie un litigiu de muncă.

Art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Noul C. proc. civ., prevede că hotărârile pronunțate în cererile privitoare la conflictele de muncă și de asigurări sociale, nu sunt supuse recursului.

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Coroborând prevederile art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., care stipulează că sunt hotărâri definitive cele date în apel, fără drept de recurs, precum și cele ale art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., modificat prin Legea nr. 2/2013, conform cărora nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile având ca obiect litigii de muncă, rezultă că decizia civilă nr. 316 din data de 14 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, este definitivă, nefiind supusă prin lege cenzurii căii de atac a recursului.

Legalitatea căilor de atac, prevăzută expres de dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Așa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

În cauza supusă analizei, natura pretenției dedusă judecății, respectiv litigiu de muncă, se circumscrie dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, astfel că, hotărârea Curții de apel nu este supusă recursului.

Pentru aceste considerente, având în vedere dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. raportate la cele ale art. 493 alin. (5) din același cod, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 316 din data de 14 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 octombrie 2018.