ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2262/2019

Analizând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 14 ianuarie 2019, pe rolul Curții de Apel Constanța, secția I civilă, pârâta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs împotriva Deciziei civile nr. 160/C din 16 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 23 ianuarie 2019 și repartizat aleatoriu spre soluționare completului de filtru CF x.

În cuprinsul cererii de recurs, neîncadrată în drept, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, cu consecința desființării în totalitate a deciziei recurate, pe care o consideră inadmisibilă, netemeinică și nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea dispozițiilor legale.

În continuare, recurenta a făcut o amplă prezentare a situației de fapt a litigiului, cu referire și la soluțiile pronunțate în primul ciclu procesual.

Astfel, recurenta-pârâtă a arătat că acțiunea în revendicare formulată de reclamanți asupra unui imobil față de care s-a statuat, prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile că aparține proprietății private, este o acțiune inadmisibilă, iar contractul de concesiune nr. x/2006, a cărui anulare s-a solicitat, a fost încheiat în temeiul dispozițiilor Legii nr. 219/1998, act normativ în vigoare la momentul nașterii raporturilor juridice în virtutea acestui contract.

Prin raportare la dispozițiile art. 1 din Legea nr. 219/2018, care stabilesc cadrul de aplicare a legii privind concesiunile, instanța, în analiza valabilității contractului de concesiune nr. x/2006, era datoare a cerceta dacă obiectul acestui contract face parte din domeniul public sau privat al statului.

Prin Sentința nr. 30/CA din 27 ianuarie 2010 a fost soluționată acțiunea având ca obiect anularea contractului nr. x/24.05.2006 în temeiul Legii nr. 554/2004, formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Agenția Domeniilor Statului și intervenienta în interes propriu Asociația Familială B., întrucât imobilul în cauză se afla în proprietatea privată a foștilor membri cooperatori ai C., comuna Cobadin, jud. Constanța, succesoarea în drepturi a acestora fiind S.C. A. S.R.L..

Reținând că imobilul în litigiu ce a fost concesionat conform contractului nr. x/2006 nu aparținea statului român, nefiind valabil titlul prin care s-a constituit dreptul de proprietate publică în patrimoniul statal, instanța a admis cererea S.C. A. S.R.L., constatând nelegalitatea sa în raport cu dispozițiile art. 6 din Legea nr. 213/1998 și a art. 1 din Legea nr. 219/1998, Sentința civilă nr. 30/CA din 27 ianuarie 2010, fiind irevocabilă prin Decizia civilă nr. 485 din 27 ianuarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Recurenta a opinat că soluția adoptată de prima instanță, de admitere a acțiunii reclamantei S.C. A. S.R.L., este una legală, ca urmare al efectului pozitiv al autorității de lucru judecat.

Recurenta a mai arătat că, prin Sentința civilă nr. 5249/1993 a Judecătoriei Constanța, a fost obligată pârâta S.C. D. S.A. Constanța către C., să lase acesteia în deplină proprietate și posesie suprafața de 147 ha teren acoperit cu apă situat pe raza satului Conacu, comuna Cobadin denumit Balta Conacu-Negrești, stabilindu-se cu autoritate de lucru judecat, că Balta Conacu-Negrești în suprafață de 147 ha a fost și a rămas proprietate cooperatistă reprezentând parte a fondului constituit în anul 1953 la înființarea C., prin participațiile cu teren ale locuitorilor acestei comune.

Cu privire la valabilitatea titlului, s-a reținut că preluarea de către stat a fost abuzivă neputându-se invoca prezumția achiziției cât timp deținerea terenului nu echivalează cu posesia, iar protocolul din 18 februarie 1977 nu poate fi considerat just titlu întrucât acesta nu a respectat prevederile H.C.M. 1397/1975, deoarece nu s-a făcut dovada prin niciun mijloc de probă a trecerii în proprietatea statului a terenului aparținând membrilor cooperatori ai C..

Atâta vreme cât s-a stabilit, prin Sentința civilă nr. 5249 din 10 mai 1993 a Judecătoriei Constanța, devenită irevocabilă și pusă în executare, că dreptul de proprietate asupra unei părți din amenajarea piscicolă concesionată prin contractul nr. x din 24 mai 2006 nu aparține statului sau unei unități administrativ-teritoriale, ci constituie obiect al dreptului de proprietate privată, nu se poate statua în alt mod, în alt litigiu, în condițiile în care nu s-a probat că regimul juridic al imobilului respectiv s-a schimbat între timp, în condițiile legii.

Recurenta a mai arătat că prin Decizia nr. 194 din 27 ianuarie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, și prin Decizia nr. 160/C din 16 octombrie 2018 a Curții de Apel Constanța se încalcă prevederile art. 136 alin. (5) din Constituției, care prevăd că proprietatea privată este inviolabilă în condițiile legii organice.

Dispozițiile art. 861 din C. civ. reglementează caracterele dreptului de proprietate publică ce vizează unele bunuri aflate, în mod legal, în proprietatea publică și nu au relevanță juridică în a justifica trecerea unui imobil din domeniul proprietății private în proprietatea statului.

Recurenta a arătat că, în cuprinsul Deciziei nr. 194/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a concluzionat că imobilul în litigiu reprezintă teren acoperit de "un corp de apă interioară, stătătoare, de suprafață" reprezentând un lac natural, ca noțiune unitară care include cuva, corpul de apă și malurile, iar regimul său juridic este reglementat de art. 3 alin. (1) al Legii nr. 107/1996, de vreme ce, potrivit situației de fapt, astfel cum a fost reținută de ambele instanțe, lacul Conacu-Negresti nu face parte dintr-un bazin hidrografic, ci a fost creat în anul 1968 ca urmare a ploilor torențiale care au inundat o suprafață de teren aflată în proprietatea C..

Conchizând, recurenta a arătat că deține proprietatea imobilului supus judecății, denumit Balta Conacu-Negrești în suprafață de 186 ha teren acoperit cu apă situat pe raza comunei Cobadin, în baza unor hotărâri definitive emise de instanțele judecătorești.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatei-reclamante Administrația Națională Apele Române - Administrația Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral (ANAR-ABADL), la data de 8 martie 2019, respectiv la data de 11 martie 2019, intimaților-pârâți Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța, Consiliul Local Cobadin și Comuna Cobadin, prin primar .

Intimatul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța a formulat întâmpinare la data de 18 martie 2019, înregistrată la data de 20 martie 2019, prin care a solicitat respingerea recursului, cu consecința menținerii ca temeinică și legală a hotărârii atacate.

Intimata-reclamantă Administrația Națională Apele Române - Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral a depus întâmpinare la data de 27 martie 2019, prin care a invocat excepția nulității recursului, întrucât, potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., recurentul avea obligația de a indica și dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul, nerespectarea acestei obligații fiind sancționată cu nulitatea cererii de recurs.

Recurentei-pârâte, căreia i-au fost comunicate întâmpinările, iar la 27 martie 2019 a depus răspuns la întâmpinare.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a căii de atac.

Prin raport s-a reținut că, în opinia raportorului, părțile au deschisă calea de atac a recursului împotriva deciziei atacate, recursul este declarat în termen legal, este timbrat și îndeplinește condițiile de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) și e) C. proc. civ. totodată, s-a reținut că recurentul-pârât nu a încadrat, în mod expres, criticile aduse deciziei atacate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

S-a mai reținut că, având în vedere prevederile art. 493 C. proc. civ., completul de filtru urmează să dispună cu prioritate cu privire la încadrarea criticilor formulate de către recurenta-pârâtă în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., reținându-se că intimata-reclamantă Administrația Națională Apele Române -Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral a invocat, prin întâmpinare, excepția nulității recursului în raport de dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. iar, în măsura în care instanța va trece peste excepția nulității recursului, în temeiul art. 493 C. proc. civ., completul de filtru urmează să dispună asupra admisibilității în principiu a recursului.

Completul de filtru C10, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților.

Părțile nu au depus puncte de vedere asupra raportului.

Examinând recursul, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepția nulității recursului invocată de intimata-reclamantă Administrația Națională Apele Române -Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, prin întâmpinare, și reținută prin raport, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din același act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Așadar, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

Analizând cererea de recurs, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă nu a încadrat, în mod expres, criticile aduse deciziei atacate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ. și nici nu a arătat care sunt, în concret, motivele de nelegalitate ale deciziei recurate.

În cauză, prin Decizia civilă nr. 160/C din 16 octombrie 2018, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a admis apelurile civile declarate de apelanta-reclamantă Administrația Națională Apele Române - Administrația Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral și de apelantul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța, împotriva Sentinței civile nr. 1316 din 18 iunie 2015, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr. x/2013, în contradictoriu cu intimații-pârâți Comuna Cobadin, prin Primar, Consiliul Local Cobadin, și S.C. A. S.R.L., având ca obiect revendicare; a schimbat, în tot, sentința apelată în sensul că a admis acțiunea; a obligat pârâții Comuna Cobadin, prin primar, Consiliul Local Cobadin și S.C. A. S.R.L. să lase în proprietate reclamantului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și în administrare reclamantei Administrația Națională Apele Române, prin Administrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral, lacul natural Conacu Negrești, în suprafață de 186 ha, situat în comuna Cobadin, jud. Constanța.

În motivare, instanța de apel a reținut că dreptul de proprietate asupra suprafeței de 147 ha, acoperită cu apă, denumită Lacul Conacu-Negrești, a aparținut C., potrivit Sentinței civile nr. 5249/1993, și, fără a fi depuse la dosar acte translative de proprietate ulterioare, S.C. A. nu a reușit să facă dovada transmiterii în patrimoniul său a dreptului de proprietate asupra lacului.

Raportat la susținerile recurentei-pârâte din memoriul de recurs, în sensul că în cuprinsul Deciziei nr. 194/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a concluzionat că imobilul în litigiu reprezintă un lac natural, al cărui regim juridic este reglementat de art. 3 alin. (1) al Legii nr. 107/1996, iar, potrivit situației de fapt, astfel cum a fost reținută de ambele instanțe, lacul Conacu-Negrești nu face parte dintr-un bazin hidrografic, ci a fost creat în anul 1968 ca urmare a ploilor torențiale care au inundat o suprafață de teren aflată în proprietatea C., Înalta Curte reține că aceste critici ale recurentei tind la a critica aspecte tranșate în primul ciclu procesual și care nu vizează argumentele avute în vedere de instanță la pronunțarea soluției de admitere a apelului și de schimbare a sentinței apelate, în sensul admiterii acțiunii în revendicare, ci reprezintă o reluare a susținerilor privind fondul cauzei, cu trimitere la materialul probatoriu din care recurenta susține că reiese că deține proprietatea imobilului supus judecății, în baza unor hotărâri judecătorești definitive.

De asemenea, recurenta nu a adus critici de nelegalitate nici în combaterea celorlalte considerente ale instanței de apel prin care s-a reținut că, la dosar, nu au fost depuse acte ulterioare translative de proprietate, astfel că Societatea E. nu putea, în mod valabil, transmite un drept pe care nu îl avea către S.C. F. S.R.L., societate care a fost absorbită de S.C. A. S.R.L..

Prin urmare, Înalta Curte arată că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept incidente cazului concret dedus judecații, nicidecum reanalizarea probatoriului administrat, astfel că, pentru declanșarea mecanismului de exercitare a recursului, recurenta trebuia să indice expres motivele pentru care aprecia că dezlegarea dată de instanța care a pronunțat hotărârea atacată nu este conformă cu prevederile legale invocate.

Pentru aceste considerente, cum aspectele susținute recurenta-pârâtă nu pot fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ. și cum, în speța de față, nu pot fi reținute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5), va anula recursul declarat de pârâta S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei civile nr. 160/C din 16 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei civile nr. 160/C din 16 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă.

Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 noiembrie 2019.

GGC - CL