ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 404/2020

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, la data de 05.02.2019, sub nr. x/2019, reclamanta COMPANIA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE "TRANSELECTRICA" S.A., SUCURSALA DE TRANSPORT CLUJ a solicitat instanței obligarea pârâtei A. S.R.L. la plata sumei de 4.101,52 RON, cu titlu de daune pentru nerespectarea obligațiilor contractuale, cu cheltuieli de judecată.

În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 53 și următoarele din Legea nr. 101/2016, art. 1270, art. 1272, art. 1516, art. 1530 și art. 1548 din C. civ. și art. 194 și următoarele C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 3607 din 9 mai 2019, pronunțată de Judecătoria Cluj Napoca în dosarul nr. x/2019, s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta COMPANIA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE "TRANSELECTRICA" S.A., SUCURSALA DE TRANSPORT CLUJ, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta - COMPANIA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE "TRANSELECTRICA" S.A., SUCURSALA DE TRANSPORT CLUJ, care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

Prin decizia civilă nr. 1049/2019 din 9 septembrie 2019, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, invocată de instanță din oficiu; a declinat competența de soluționare a recursului formulat de recurenta COMPANIA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE "TRANSELECTRICA" S.A., SUCURSALA DE TRANSPORT CLUJ împotriva sentinței civile nr. 3607 din 9 mai 2019, pronunțată de Judecătoria Cluj Napoca în dosarul nr. x/2019, în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.

În fundamentarea acestei hotărâri instanța a reținut următoarele:

S-a constatat că în hotărârea atacată, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea de îndreptare a erorilor materiale din data de 13.05.2019, Judecătoria Cluj-Napoca a prevăzut calea de atac corectă ca fiind recursul, în termen de 10 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Cluj-Napoca și se va soluționa de secția a III-a de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Cluj.

În cadrul încheierii de îndreptare a erorii materiale judecătoria a menționat că aceasta este calea de atac prevăzută de art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016.

Instanța a constatat însă că articolul menționat exista și anterior intrării în vigoare a Legii nr. 212/2018, moment până la care competența de soluționare în materia achizițiilor publice era stabilită cu titlu general de art. 55 alin. (1) în favoarea secției de contencios administrativ a tribunalelor. Era la respectivul moment logic și în deplină concordanță cu întreg sistemul căilor de atac în materie procesual civilă ca recursul formulat împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de tribunal, secția de contencios administrativ să fie judecat de curtea de apel, secția de contencios administrativ.

În Legea nr. 101/2016 s-a introdus prin Legea nr. 212/2018 art. 51 alin. (1)

1

conform căruia procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către instanța civilă de drept comun în circumscripția căreia se află sediul autorității contractante, articol în temeiul căruia judecătoria și-a reținut competența de a judeca prezentul litigiu.

Atâta timp cât competența de soluționare a cauzei în primă instanță a fost stabilită în favoarea instanței civile de drept este logic ca și sistemul căilor de atac să fie stabilit tot conform dreptului comun, respectiv conform art. 94-97 din C. proc. civ.

Este adevărat că art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 continuă să prevadă formal faptul că recursul se judecă de secția de contencios administrativ a Curții de Apel. Este însă de natura evidenței faptul că acest lucru este o reminiscență a vechii reglementări, iar abrogarea expresă a acestui articol este o vădită omisiune a legiuitorului, a mai reținut instanța.

Nu există niciun motiv pentru a accepta faptul că legiuitorul ar fi urmărit să reglementeze un caz singular de judecare de către curtea de apel a căii de atac exercitate împotriva unei hotărâri pronunțate de judecătorie.

În același sens, în cadrul Deciziei pronunțate în soluționarea unui recurs în interesul legii nr. 18/2018 s-a arătat că "Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și art. 94-97 din C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare."

Pentru toate aceste considerente, instanța a constatat că în speță art. 55 alin. (5) din Legea nr. 101/2016 a fost abrogat implicit prin stabilirea în favoarea instanței civile de drept comun a competenței de soluționare a litigiilor privind executarea contractelor de achiziție publică.

De altfel, a mai reținut instanța, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a și pronunțat, prin Decizia nr. 2476/10.05.2019 în dosarul nr. x/2018, în soluționarea unui conflict de competență între secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Cluj și secția a II - a civilă a aceleiași curți. Înalta Curte a stabilit că "în condițiile în care hotărârea recurată a fost pronunțată în primă instanță la Tribunalul Mixt Cluj în complet specializat în litigii cu profesioniști, instanța de control competentă să analizeze legalitatea și temeinicia acestei soluții este instanța ierarhic superioară corespunzătoare în complet specializat litigii cu profesioniști, respectiv secția a II-a civilă a Curții de Apel Cluj".

În consecință, a reținut instanța, competența de judecare a recursului formulat împotriva unei hotărâri pronunțate de judecătorie se stabilește în temeiul art. 96 alin. (3) din C. proc. civ., în favoarea tribunalului, iar cum în speță este vorba despre un litigiu în care una dintre părți este un profesionist, competența de soluționare a căii de atac îi aparține Tribunalului Specializat Cluj.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Cluj la data de 24.09.2019.

În ședința publică din data de 21.10.2019, tribunalul, din oficiu, a ridicat excepția necompetentei materiale a Tribunalului Specializat Cluj și, prin decizia civilă nr. 106/2019 din 21 octombrie 2019, a admis excepția necompetentei sale materiale, invocată din oficiu, și în consecință a declinat competența de soluționare a recursului, în favoarea Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal; a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în vederea soluționării conflictului de competență; totodată, a suspendat judecarea cauzei până la soluționarea conflictului de competență.

În fundamentarea acestei hotărâri, instanța a reținut, în esență, următoarele:

În conformitate cu prevederile art. 37 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, tribunalele specializate preiau cauzele de competența tribunalului în domeniile în care se înființează.

Tribunalul Specializat Cluj s-a reorganizat ca atare din Tribunalul Comercial Cluj, preluând fostele cauze comerciale.

După redarea art. 226 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările și completările ulterioare și art. 228 din același act normativ, instanța a reținut că, astfel cum a decis ÎCCJ prin decizia nr. 18/17 octombrie 2016 pronunțată în dosarul nr. x/2016 prin care a soluționat un recurs în interesul legii, competența materială procesuală a tribunalelor/secțiilor specializate se determină în funcție de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările și completările ulterioare.

În condițiile în care obiectul litigiului este o cerere având ca obiect pretenții, tribunalul a reținut că tranșarea chestiunii competenței materiale nu poate fi efectuată în funcție de obiectul litigiului (pretențiile pot avea natură civilă, administrativă sau comercială), însă natura litigiului este esențială pentru determinarea instanței competente.

S-a reținut că natura acestui litigiu este aceea a contenciosului administrativ special reglementat de O.U.G. nr. 34/2006, la momentul încheierii contractului, respectiv de Legea nr. 101/2016 la momentul sesizării primei instanțe.

Astfel, s-a reținut că obiectul cererii îl constituie obligarea pârâtei la plata unei sume de bani cu titlu de daune pentru nerespectarea obligațiilor prevăzute în contractul încheiat între părți, respectiv contractul de servicii nr. x/24.11.2015 și că actul normativ în vigoare la data încheierii contractului de servicii era O.U.G. nr. 34/2006.

În conformitate cu art. 3 lit. a) din O.U.G. nr. 34/2006, contractul de achiziție publică este contractul care include și categoria contractului sectorial, astfel cum este definit la art. 229 alin. (2), cu titlu oneros, încheiat în scris între una sau mai multe autorități contractante, pe de o parte, și unul sau mai mulți operatori economici, pe de altă parte, având ca obiect execuția de lucrări, furnizarea de produse sau prestarea de servicii, în sensul prezentei ordonanțe de urgență.

La momentul încheierii contractului, art. 286 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006 prevedea că procesele și cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor de achiziție publică se soluționează în primă instanță de către secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante.

La data înregistrării dosarului nr. x/2019, 5 februarie 2019, O.U.G. nr. 34/2006 nu se mai afla în vigoare, fiind abrogată de Legea nr. 98/2016.

Legea nr. 101/2016 prevede în art. 53 alin. (1

1

) că procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către instanța civilă de drept comun în circumscripția căreia se află sediul autorității contractante, rămânând în competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante, prin completuri specializate în achiziții publice doar procesele și cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind anularea sau nulitatea contractelor, conform art. 101 alin. (1) din același act normativ.

Prin urmare, a reținut instanța, în scopul degrevării secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale tribunalelor, legiuitorul a împărțit competența de soluționare a cauzelor de natură administrativ - fiscală între tribunal, secția de contencios administrativ și fiscal și instanța de drept comun, instanță care se determină, în lipsa altor dispoziții legale speciale, potrivit normelor de competență reglementate de dispozițiile C. proc. civ., respectiv art. 94, 95 și 98 și urm.

În acest context, s-a considerat că se impune a se sublinia faptul că opțiunea legiuitorului pentru competența instanței civile nu echivalează cu schimbarea naturii litigiului dintr-unul administrativ într-unul civil, întrucât natura acestuia și regulile care guvernează sunt date de natura actului sau a raportului juridic dedus judecății care, în speță, este unul administrativ. De altfel, în susținerea acestui punct de vedere sunt și dispozițiile art. 50 din Legea nr. 101/2016 care reglementează, atât la judecata în prima instanță, cât și în recurs, termene specifice contenciosului administrativ. În plus, și calea de atac este specifică celei din contenciosul administrativ și anume recursul, spre deosebire de cauzele de competența instanței specializate care pot fi atacate, ca regulă, cu apel, iar hotărârile pronunțate în apel de tribunalul specializat pot fi, eventual, atacate cu recurs.

Cât privește soluționarea recursului, tribunalul specializat a reținut că, potrivit art. 96 pct. 3 noul C. proc. civ., curțile de apel au competența de a judeca în recurs în cazurile anume prevăzute de lege. Cum în speță competența de soluționare a recursului este conferită curții de apel de Legea nr. 101/2016 în mod expres, înlăturarea dispozițiilor legale imperative care reglementează competența de soluționare a recursurilor în materia contenciosului administrativ de către curtea de apel, este contrară legii. Astfel, potrivit art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, hotărârea pronunțată în materia cererilor la care face referire art. 54 (având ca obiect acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor în cadrul procedurii de atribuire și a celor privind executarea, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea contractelor) poate fi atacată cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare la instanța de contencios administrativ și fiscal a curții de apel, care judecă în complet specializat de achiziții publice.

Prin urmare, împrejurarea că, eventual, reglementarea analizată ar constitui o inadvertență a legiuitorului care a omis, eventual, să coreleze dispozițiile legale nu poate conduce, în nici un caz, la o abrogare implicită, norma de competență rămânând, așadar, aplicabilă până la o eventuală abrogare/modificare a sa. Nici împrejurarea că sentința a fost pronunțată în prima instanță de către judecătorie nu poate atrage în recurs competența instanței specializate în contra unei dispoziții legale imperative care stabilește competența de soluționare a recursului în materia care face obiectul analizei în speță în favoarea Curții de Apel Cluj. De altfel, competența materială a judecătoriei este câștigată cauzei, nefiind invocată în condițiile reglementate de art. 130 alin. (2) noul C. proc. civ. la primul termen de judecată, însă o asemenea chestiune nu este de natură să atragă în recurs competența de soluționare a tribunalului specializat, atâta timp cât natura litigiului reclamă competența de soluționare a instanței de contencios administrativ prevăzută expres de o normă legală specială.

În fine, a mai reținut instanța, în ceea ce privește noțiunea de profesionist, aceasta, așa cum a subliniat Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia nr. 18/2016, nu poate fi reținută ca și element determinant a competenței instanței specializate, prin urmare nici din acest punct de vedere competența de soluționare a prezentului recurs nu poate fi atribuită tribunalului specializat.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Specializat Cluj competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit Codului de procedură civilă, singura cale ordinară de atac este apelul, căile extraordinare de atac fiind recursul, contestația în anulare și revizuirea, respectiv cele care pot să fie exercitate numai în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege.

În funcție de instanța competentă să judece calea de atac, există căi de atac de reformare și căi de atac de retractare.

Căile de atac de reformare sunt acelea care se soluționează de o instanță superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată și au acest caracter apelul și recursul; căile de atac de retractare fiind de competența instanței care a pronunțat hotărârea atacată, respectiv contestația în anulare și revizuirea.

Este de remarcat faptul că în sistemul dreptului procesual civil românesc nu se poate "trece" peste un grad de jurisdicție, regula fiind aceea că în cazul căilor de atac de reformare, instanța competentă este cea imediat superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

În acest context, prin Decizia nr. 18/2018 din 01 octombrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 965 din 14 noiembrie 2018, s-a reținut că organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și art. 94-97 din C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.

Astfel, s-a reținut că, în condițiile reglementării actuale, competența trebuie atribuită prin aplicarea principiului organizării judecătorești în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanțe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, dispozițiile legale relevând că un atare sistem, în materie procesual civilă, nu a fost abandonat prin noul C. proc. civ.

În raport cu aceste considerente și în temeiul principiului legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul declarat împotriva unei decizii pronunțate de judecătorie este de competența tribunalului, fiind recunoscută competența de soluționare a căilor de atac pe principiul controlului jurisdicțional ierarhic.

Totodată, în conformitate cu art. 95 pct. 3 C. proc. civ., tribunalele judecă: ca instanțe de recurs, recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului și în orice alte cazuri expres prevăzute de lege.

Potrivit art. 53 alin. (1) și alin. (1) indice 1 din Legea nr. 101/2016, modificat prin Legea nr. 212/2018: "(1) Procesele și cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind anularea sau nulitatea contractelor se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante, prin completuri specializate în achiziții publice. (1

1

) Procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către instanța civilă de drept comun în circumscripția căreia se află sediul autorității contractante".

După cum rezultă din expunerea de motive a Legii nr. 212/2018, modificarea Legii nr. 101/2016, s-a făcut pentru a se degreva secțiile de contencios administrativ de o anumită categorie de litigii, respectiv de cele care vizează executarea contractelor administrative.

Înalta Curte reține că, în speță, recursul în legătură cu care a intervenit conflictul negativ de competență este formulat împotriva unei sentințe prin care s-a soluționat un litigiu ce privește executarea unui contract administrativ, respectiv de achiziție publică, caz în care devin aplicabile dispozițiile art. 53 alin. (1) indice 1 din Legea nr. 101/2016, temei în baza căruia, în speță, judecătoria și-a stabilit competența.

În ceea ce privește calea extraordinară de atac a recursului, art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, prevede următoarele: "Hotărârea poate fi atacată cu recurs, în termen de 10 zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a curții de apel, care judecă în complet specializat de achiziții publice (...)".

În condițiile în care prin Legea nr. 212/2018, ce a modificat Legea nr. 101/2016, legiuitorul a stabilit că procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluționează de către instanța civilă de drept comun (art. 53 alin. (1) indice 1), Înalta Curte constată că prevederile art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 se impun a fi interpretate și aplicate în sensul că recursul va fi soluționat de secția de contencios administrativ și fiscal a curții de apel, în complet specializat de achiziții publice, doar în cazul în care calea de atac este formulată într-o cerere din materia ce face obiectul specializării lor, respectiv în litigiile reglementate de art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016.

Cum, în speță, la originea litigiului se află o acțiune ce privește executarea unui contract de achiziție publică sunt aplicabile dispozițiile art. 53 alin. (1) indice 1 din Legea nr. 101/2016, iar nu cele prevăzute de art. 53 alin. (1) din același act normativ.

Pentru considerentele anterior expuse, având în vedere instanțele aflate în conflict, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Cluj, aceasta fiind instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 februarie 2020.