ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2274/2019

Ședința publică din data de 3 decembrie 2019

Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Cadrul procesual și soluția primei instanțe

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de 13 mai 2015, sub nr. x/2015, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 2.784.949,56 RON, TVA inclus (adică 618.877,68 euro, la un curs de schimb de 1 euro = 4,5 RON), reprezentând:

- 1.783.593,585 RON (adică 396.354,13 euro, la un curs de schimb de 1 euro = 4,5 RON), cu titlu de diferență chirie datorată conform contractului de închiriere nr. x/04.12.2009;

- 798.198,075 RON (adică 177.377,35 euro, la un curs de schimb de 1 euro = 4,5 RON), cu titlu de penalități de întârziere datorate pentru neplata la timp a diferenței de chirie, conform contractului de închiriere nr. x/04.12.2009;

- 80.690,175 RON (adică 17.931,15 euro, la un curs de schimb de 1 euro = 4,5 RON), cu titlu de diferență taxă de servicii datorată conform contractului de închiriere nr. x/04.12.2009;

- 122.467,725 RON (adică 27.215,05 euro, la un curs de schimb de 1 euro = 4,5 RON), cu titlu de penalități de întârziere datorate pentru neplata la timp a diferenței de taxă de servicii datorate conform contractului de închiriere nr. x/04.12.2009;

Totodată, s-a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 7230 din 15 noiembrie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2015, a fost admisă excepția prescripției cu privire la pretențiile reprezentate de diferența de chirie solicitată pentru perioada 04.03.2012- 12.05.2012, penalitățile aferente sumelor solicitate cu titlu de diferență de chirie calculată pentru perioada 04.03.2012-12.05.2012, diferența de taxă de servicii solicitată pentru perioada 04.03.2012-12.05.2012 și penalitățile aferente sumelor solicitate cu titlu de diferență de taxă de servicii calculată pentru perioada 04.03.2012-12.05.2012, fiind respinse, ca prescrise, aceste pretenții formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A.; s-au respins, ca neîntemeiate, celelalte pretenții; a fost obligată reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 2.250 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

II. Soluția instanței de apel

Împotriva acestei sentințe, reclamanta A. S.R.L. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând schimbarea în parte a hotărârii apelate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată cu privire la pretențiile pentru care nu a intervenit prescripția.

Prin decizia civilă nr. 810A/2018 din 20 aprilie 2018, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis apelul declarat de apelanta reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 7230 din 15 noiembrie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A., a schimbat în parte sentința atacată, a admis în parte cererea de chemare în judecată, în sensul că a obligat pe pârâta Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A. să plătească reclamantei A. S.R.L. suma de 76.265,23 RON, cu titlu de diferență taxă servicii pe anul 2012 și suma de 76.265,23 RON, cu titlu de penalități de întârziere aferente; a menținut în rest dispozițiile sentinței apelate; a obligat intimata-pârâtă Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A. să plătească apelantei-reclamante A. S.R.L. suma de 31.877,45 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în fond și apel.

III. Judecata în recurs

Reclamanta A. S.R.L. a formulat recurs împotriva deciziei civile nr. 810A/2018 din 20 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei recurate, precum și obligarea pârâtei Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A. la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea de recurs au fost invocate motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține că hotărârea atacată conține motive contradictorii, întrucât, pe de o parte, instanța de apel recunoaște obligația intimatei-pârâte de a plăti o chirie indexată, iar pe de altă parte, afirmă o presupusă inexistență a acestei obligații pe motivul lipsei actului adițional.

În esență, recurenta-reclamantă apreciază că existența actului adițional nu poate condiționa nașterea obligației de a plăti chiria indexată, din moment ce prevederile contractului nu conțin o prevedere contractuală expresă în acest sens.

Consideră că judecătorul trebuia să constate voința părților de a agrea necondiționat asupra obligației de a plăti o chirie indexată, fapta ilicită a locatarului de a refuza plata chiriei indexate (situație de fapt necontestată de părți) și să oblige locatarul la plata acesteia. De fapt, nu lipsa încheierii actului adițional este imputată locatarului, ci neplata chiriei indexate.

Prin urmare, recurenta-reclamantă susține că a condiționa admiterea acțiunii de un element care nu este nici necesar și nici pretins în cadrul procesual actual înseamnă a încălca atât prevederile de drept procedural, dar și de drept substanțial în soluționarea cauzei.

Cu privire la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă consideră că decizia atacată este dată cu încălcarea prevederilor art. 977-985 C. civ. privind interpretarea contractelor, art. 969-970, art. 1073 și următoarele din C. civ. de la 1864.

Susține, în esență, că instanța, ținând cont de temeiul acțiunii, trebuia să analizeze îndeplinirea condițiilor răspunderii contractuale, respectiv să observe neexecutarea obligațiilor contractuale asumate de către pârâta Transelectrica și să dispună obligarea acesteia la executarea întocmai a acestor obligații, precum și la plata penalităților de întârziere datorate pentru neexecutarea la timp a obligațiilor contractuale.

Contrar celor reținute de instanța de apel, indexarea chiriei/încheierea actelor adiționale nu reprezintă o modificare a contractului de închiriere încheiat între părți.

Arată că, potrivit prevederilor art. 6.1.2 din contract, părțile au convenit indexarea anuală a chiriei în funcție de un factor independent, respectiv Indicii Europeni Armonizați ai Prețurilor de Consum (HICP), publicați de Eurostat și aplicabili României.

Astfel, chiar dacă părțile au convenit și încheierea de acte adiționale, pârâta și-a asumat obligația de plată a chiriei indexate încă de la data semnării contractelor, împreună cu criteriul de determinare a chiriei indexate, actele adiționale reprezentând doar un instrument de reflectare a cuantumului actualizat al chiriei, care să ofere recurentei-reclamante baza de facturare și nicidecum o posibilitate de a renegocia cuantumul chiriei lunare, cum în mod greșit au reținut ambele instanțe de fond.

Prin urmare, susține că indexarea chiriei nu reprezintă o modificare a contractului, ci ține de executarea clauzelor contractuale potrivit înțelegerii părților.

De aceea, contrar concluziilor instanței de apel, acțiunea pendinte nu reprezintă o cerere de intervenție a instanței în prețul contractului, ci o cerere de obligare a pârâtei Transelectrica S.A. la îndeplinirea întocmai a obligațiilor contractuale asumate.

De asemenea, contrar celor reținute de instanța de apel, arată că este lipsită de relevanță notificarea pârâtei cu privire la chiria indexată. Deși prin adresele depuse la dosar a solicitat pârâtei semnarea actelor adiționale care să prevadă cuantumul indexat al chiriei, chiar și în absența unor demersuri din partea recurentei obligația pârâtei de plată a chiriei indexate rămâne validă, aceasta având dreptul de a valorifica drepturile izvorâte din contract oricând în termenul de prescripție.

În acest context, chiar prezentul demers judiciar reprezintă o veritabilă cerere de plată, solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la plata obligațiilor asumate contractual neputând fi respinsă pe motivul că a fost făcută mai târziu. Nici debitoarea și nici instanța de judecată nu pot institui cauze de exonerare de răspundere nepermise de lege. Exercitarea chiar intempestivă, dar legală și contractuală a unui drept nu constituie motiv de exonerare de răspundere.

Recurenta-reclamantă mai arată și faptul că facturarea nu reprezintă o condiție obligatorie de solicitare a plății, fiind suficientă o cerere echivalentă de plată. În acest sens, atât Directiva 2011/7/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 februarie 2011, cât și Legea nr. 72/2013 fac referire la "factura sau orice altă asemenea cerere echivalentă de plată."

Pârâta Transelectrica S.A. a formulat recurs împotriva deciziei civile nr. 810A/2018 din 20 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin care a solicitat casarea deciziei recurate, schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantă.

Prin cererea de recurs a fost invocat motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă susține că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 969 - 970 C. civ. și prevederile art. 6.1.2, art. 6.2.4 și art. 18.2 cuprinse în Contractul de locațiune nr. x/04.12.2009, producând părții o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin desființarea hotărârii, conform art. 175 alin. (1) C. proc. civ.

Consideră că soluția pronunțată în apel este nemotivată, instanța neprecizând considerentele de fapt și de drept care au determinat admiterea apelului și schimbarea în parte a hotărârii de la fond, fără a ține seama de aspectele precizate de apelanta-pârâtă, referitoare la elementele ce derivă din probele administrate în dosar.

De asemenea, arată că instanța de apel nu a pus în discuție excepția de neexecutare a obligațiilor invocată de pârâtă, considerând că este o apărare bazată pe probe, motiv pentru care apreciază că a fost încălcat principiul contradictorialității în procesul civil.

Instanța de apel nu a avut în vedere că, în baza clauzelor contractuale, singura modalitate de modificare a prețului contractului a fost reglementată de părți în cuprinsul art. 18.2 din Contractul x/2009, plata de către pârâta Transelectrica S.A. a unui preț majorat față de cel stabilit în contractul inițial fiind posibilă exclusiv în baza unui act adițional, iar a admite o asemenea modificare ar semnifica posibilitatea pentru reclamantă de a modifica unilateral contractul.

Potrivit principiului libertății contractuale prevăzut de art. 969 - 970 C. civ., instanța de apel nu putea trece peste voința părților, dispunând admiterea în parte a acțiunii, înlăturând prevederile convenite de cele două părți semnatare ale contractului nr. x/2009.

În esență, recurenta pârâtă a susținut că nu erau îndeplinite condițiile existenței răspunderii contractuale, întrucât reclamanta nu putea proceda la calcularea de majorări ale taxei de servicii în mod unilateral, în lipsa unui act adițional.

Mai arată pârâta că impozitul pe clădiri și teren nu reprezintă un serviciu pentru a putea fi inclus în taxa pentru servicii, aceasta reprezentând o sumă plătită de chiriaș pentru a stinge o datorie inexistentă din punct de vedere juridic, având în vedere că obligația plății impozitelor datorate pentru proprietate revenea reclamantei, ca proprietar al clădirii.

Totodată, consideră că reclamanta își invocă propria culpă de neexercitare a dreptului de a-și încasa sumele indexate, aceste pretenții vizând majorarea taxei de servicii aferente perioadei 2012, în cazul unui refuz de încheiere a actelor adiționale reclamanta având dreptul de a rezilia contractul sau eventual de a solicita daune interese, în condițiile dreptului comun.

De asemenea, consideră că o dovadă în plus a netemeiniciei acțiunii o reprezintă și faptul că prin actul adițional nr. x din 03.03.2015 (act anterior introducerii acțiunii) recurenta-reclamantă a fost de acord cu prelungirea duratei contractului până la data de 03.09.2015, neapelând la remediul rezoluțiunii contractului de locațiune.

Mai arată și faptul că instanța de apel nu a avut în vedere că prin procesele-verbale de recepție calitativă a serviciilor prestate, aferente perioadei 01.01.2012 - 01.03.2015, semnate de ambele părți, reclamanta nu a manifestat interes în a solicita indexarea chiriei și majorarea taxei de servicii.

Recurenta-pârâtă susține că instanța de apel nu a observat nici faptul că, reclamanta, cu 2 luni înainte de a promova această acțiune, a fost de acord să încheie Actul adițional nr. x/03.03.2015 la contractul nr. x/04.12.2009, prin care "se modifică clauza de la art. 6.1, în sensul că, valoarea chiriei lunară pentru spațiul închiriat va fi de 14,90 Euro/mp la care se adaugă TVA, iar clauza cuprinsă la art. 6.2.4. se reformulează după cum urmează:

"Taxa servicii de mentenanță va fi in suma lunara de 2,45 Euro/mp la care se adaugă TVA, calculat la spațiul închiriat".

Examinând, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, Înalta Curte reține următoarele:

3.1. În ceea ce privește recursul reclamantei A. S.R.L.:

Reclamanta a invocat motivul de casare prevăzut art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susținând că decizia atacată cuprinde motive contradictorii referitor la obligația de plata a unei chirii indexate.

Textul normativ invocat consacră ipoteze diferite ale aceluiași motiv de recurs - nemotivarea hotărârii - deoarece astfel trebuie calificată atât o hotărâre care nu este deloc motivată cât și una care cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Hotărârea poate fi casată pentru motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. dacă: - există contradicție între considerente și dispozitiv, în sensul că dintr-o parte a hotărârii rezultă că acțiunea este întemeiată, iar din altă parte, că nu este întemeiată, astfel că nu se poate ști ce anume a decis instanța; - există contradicție între considerente, în sensul existenței unui raport logic între două raționamente, concluzii, care se exclud reciproc; - lipsește motivarea soluției sau aceasta este superficială ori cuprinde considerente ce nu au legătură cu pricina în care a fost pronunțată soluția respectivă.

Acest motiv de casare nu poate fi utilizat pentru a spune examinării instanței de recurs critici privind calificarea ori interpretarea unor clauze contractuale sau aplicarea greșită a unor norme de drept material.

Făcând aplicarea acestor considerente de principiu, Înalta Curte reține că, în speță, nu pot fi identificate în decizia instanței de apel considerente contradictorii.

Astfel, nu este contradictorie argumentarea prin care, interpretând clauzele de la art. 6.1.2. și art. 18.2 din contractul de închiriere, instanța de apel a stabilit că părțile au convenit asupra unei clauze de indexare a chiriei, în baza căreia locatorul are dreptul de a percepe o chirie indexată prin raportare la indicele HCIP, însă cu condiția respectării de către acesta a unor obligații, constând în comunicarea valorii chiriei indexate cu respectarea datei indexării și a încheierii unui act adițional.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta a criticat în esență modul de interpretare și aplicare a clauzei de indexare a chiriei.

Înalta Curte va înlătura criticile formulate de recurentă, confirmând argumentele instanței de apel. Astfel, este evident că în cuprinsul art. 6.1.2. din contract, părțile au stipulat expres obligația bilaterală de a încheia acte adiționale care să reflecte cuantumul chiriei indexate, în termen de 10 zile de la data stabilită pentru indexare (prima zi al celui de-al doilea trimestru al anului respectiv).

Așadar, indexarea chiriei nu intervenea automat, iar dreptul locatorului la perceperea unei chirii indexate nu era pur și simplu, ci condiționat de exteriorizarea intenției de aplicare a acestei indexări printr-o cerere/comunicare adresată chiriașului, cu indicarea noii valori a chiriei, urmată de încheierea unui act adițional.

Interpretarea dată de instanța de apel clauzei de indexare nu este contrară prevederilor art. 1010 C. civ. de la 1864, întrucât condiția reținută depindea în primul rând de voința creditoarei, nefiind o condiție suspensivă pur potestativă din partea debitoarei.

În ceea ce privește încheierea actului adițional, deși aceasta depindea și de voința chiriașului, nu s-a invocat și stabilit în fața instanțelor de fond că pârâta ar fi refuzat în mod abuziv să își dea consimțământul cu privire la un anumit cuantum indexat, corect calculat, al chiriei. De altfel, reclamanta nu a invocat o asemenea împrejurare, ci s-a limitat la critica nefondată potrivit căreia actele adiționale reprezintă doar un instrument de reflectare a cuantumului actualizat al chiriei, care să ofere o bază de facturare sub aspect contabil.

Recurenta-reclamantă nu a demonstrat în cauză încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material invocate, referitoare la interpretarea și efectele convențiilor.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) și art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul reclamantei ca nefondat.

3.2. În ceea ce privește recursul pârâtei Transelectrica S.A.:

Pârâta a susținut că decizia atacată este nemotivată, față de inconsistența considerentelor de fapt și de drept care au determinat admiterea apelului.

Această critică este formală și străină de realitate, din moment ce în mod evident decizia de apel respectă cerințele privind calitatea motivării, fiind în mod elocvent și cuprinzător arătate motivele de fapt și de drept pentru care pretențiile privind diferența de taxă de servicii și penalitățile de întârziere aferente au fost admise.

Singura critică de nelegalitate ce poate fi extrasă din cererea de recurs formulată de pârâtă este cea referitoare la încălcarea principiului libertății contractuale, constând în aceea că, în lipsa unui act adițional, reclamanta nu putea pretinde majorarea taxei de servicii.

Această critică va fi înlăturată, întrucât instanța de apel a reținut corect că, spre deosebire de clauza 6.1.2. care prevedea indexarea chiriei cu obligația părților de a încheia acte adiționale, clauzele de la art. 6.2.1., 6.2.2. și 6.2.4. stabilesc un mecanism de calcul și plată a taxei de servicii, caracterizat prin estimare inițială și regularizare pe baza valorii reale, fără a fi necesară încheierea unor acte adiționale.

În rest, cererea de recurs formulată de pârâtă cuprinde fie critici nepertinente, care au primit deja o dezlegare la instanța de apel, fără ca pârâta să aducă argumente contrare, fie critici de netemeinicie, cu aducerea în discuție a actului adițional nr. x/03.03.2015, dar fără a dezvolta critici de nelegalitate și fără a explica în concret relevanța acestui act adițional pentru corecta stabilire a conținutului raportului juridic analizat în cauză.

Astfel, în privința includerii impozitului pe clădiri și teren în taxa pentru servicii, instanța de apel a reținut amplu argumentat incidența efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, prin raportare la decizia civilă nr. 2166/17.12.2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2014, iar pârâta nu a adus nicio critică în recurs sub acest aspect.

În ceea ce privește inițiativa reclamantei de a calcula o taxă de servicii majorată, în acord cu mecanismul de regularizare convenit, instanța de apel a stabilit situația de fapt potrivit căreia documentele justificative ale taxei de servicii au fost puse la dispoziția intimatei-pârâte. Orice eventuală critică sub acest aspect vizează netemeinicia hotărârii, excedând controlului de legalitate specific recursului.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) și art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul pârâtei ca nefondat.

3.3. Având în vedere că ambele recurente sunt în culpă procesuală pentru formularea unor recursuri nefondate, în aplicarea art. 453 alin. (1) coroborat cu art. 494 C. proc. civ., va respinge cererile privind acordarea cheltuielilor de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. și de recurenta-pârâtă Compania Națională de Transport al Energiei Electrice TRANSELECTRICA S.A. împotriva deciziei civile nr. 810A/2018 din 20 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Respinge cererile formulate de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. și de recurenta-pârâtă Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A. privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 decembrie 2019.