ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6240/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6240/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor de față, constată

următoarele:

Prin

cererea înregistrată la Tribunalul Olt, sub nr. 235/2003, reclamanții P.G. și P.E.

au chemat în judecată pe pâri SC A. SA Slatina și au solicitat instanței să

dispună evacuai pârâtei de pe terenul și imobilele pe care le ocupă abuziv,

situate comuna Brâncoveni, sat Văleni, județ Olt.

Tribunalul Olt, prin sentința nr.

378/2003 a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei

Slatina.

Cauza a fost reînregistrată la

Judecătoria Slatina și la prim termen de judecată reclamanții și-au precizat

acțiunea, în sensul că i chemat în judecată pe pârâții SC A. SA și Statul Român

prin A.D.S., solicitând instanței să constate că ultimul pârât ar deține titlu

asupra imobilelor, că bunurile nu au trecut în proprietăți statului și să

oblige ambii pârâți să le predea, în deplină proprietate pașnică posesie,

imobilele cu valoarea de 2.500.000.000 lei, valoare ca a atras competența

materială a tribunalului, conform art. 2 pct. 1 lit). C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 4174 din 25

septembrie 2003, Judecătoria Slatina admis excepția invocată de reclamanți

privind necompetența materială acelei instanțe și, în baza art. 2 pct. 1 lit. b)

și art. 158 C. proc. civ., a dispus declinarea competenței soluționării cauzei

în favoarea Tribunalului Olt.

Prin sentința nr. 77 din 18 februarie

2004 Tribunalul Olt a respins acțiun reclamanților P.G., P.E. și cererea de

interveni formulată de P.C. și P.I., ca inadmisibile, susținând i reclamanții

au posibilitatea formulării cererii de restituire în baza Legii nr 10/2001 și

că o astfel de cerere a și fost formulată și că atâta timp cât procedura

specială nu a fost definitivată nu se poate formula o acțiune dreptul comun.

Împotriva aceste hotărâri au declarat

apel reclamanții intervenienții, solicitând schimbarea în tot a acesteia și, pe

fond, să i admisă acțiunea în revendicare.

Apelanții au susținut că indiferent de

dispozițiile Legii nr. 10/200 ei, în calitate de proprietari ai imobilului, au

dreptul oricând să revendice în condițiile art. 480 C. civ., acțiunea lor fiind

admisibilă.

Mai susțin că imobilul a fost preluat

în septembrie 1944 și că, raport de data deposedării, nu sunt incidente

dispozițiile acestei legi.

Curtea de Apel Craiova, secția civilă,

prin Decizia nr 260 din 25 ianuarie 2005, a respins ca nefondate apelurile

declarate de reclamanți și intervenienți.

În considerentele deciziei s-a reținut

că susținerile reclamanții sunt contradictorii. în acest sens, se menționează

că, pe de o parte acest afirmă că imobilul a fost rechiziționat în anul 1944,

situație în care poate fi aplicată Legea nr. 10/2001, iar pe de altă parte au

refuzat timbreze acțiunea la valoare, afirmând că deposedarea abuzivă s-a făci

după 6 martie 1945 pentru a putea beneficia atât de scutirea de plata taxei de

timbru prevăzută de Legea nr. 10/2001, cât și de cea prev. de art. 1 lit. r)

din Legea nr. 146/1997, cu modificările ulterioare.

Reclamanții susțin că au demarat și

procedura de restituire imobilului în temeiul Legii nr.  10/2001, că apoi,

ulterior formulă: notificării, au introdus separat acțiunea în revendicare pe

calea dreptul comun.

În realitate, reclamanții nu au făcut

nicio dovadă și nu au fost măsură să depună acte cu care să dovedească

afirmațiile făcute conform celor arătate mai sus.

De asemenea, nu există nici un act

care să ateste preluarea abuz a imobilului și nici data presupusei preluări.

Nu există dovezi din care să rezulte

că antecesorul lor, I.I., ar fi fost proprietarul imobilului ce a purtat

denumirea „Topitoria de in" și că acest imobil ar exista și în prezent cu

destinația secție Vinalcool a SC A. SA Slatina, iar actul depus de reclama nu

are nicio relevantă.

Nu s-au elucidat nici aspectele

privind calitatea reclamanților succesori ai defunctului ca și nepoți,

certificatul de moștenitor prezen având un conținut incomplet, neflind însoțit

de acte de stare civilă care lămurească ce fel de nepoți sunt reclamanții față

de defunct și dacă această calitate pot să-l succeadă pe defunct.

S-a reținut cu evidentă că Iancu D.I.

a decedat în 19 ( fără a se face vreo dovadă că ar fi pretins vreun drept cu

privire imobilul în litigiu, în condițiile în care ar fi putut uza de acea;

posibilitate legală.

Față de soluția instanței de fond,

prin care acțiunea a fost respinsă ca inadmisibilă, hotărârea s-a apreciat ca

fiind legală și în perfect acord cu dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Această lege specială a creat un cadru

favorabil proprietari deposedați abuziv, dispozițiile ei fiind obligatorii în

toate situați prevăzute în conținutul ei. După apariția acestei legi, propriets

deposedați nu mai au nici un drept de opțiune între calea dreptu comun și legea

specială, dispozițiile speciale având tocmai rolul substituirii dispozițiilor

comune.

De altfel, reclamanții au și demarat

formalitățile prevăzute de Leg nr. 10/2001, soluționarea lor continuând în

paralel cu acțiunea revendicare. Această acțiune a fost formulată ulterior

apariției Legii nr. 10/2001 și ulterior formulării notificării Legii nr. 10/2001.

În aceste condiții, corect s-a reținut

inadmisibilitatea acțiunii revendicare, până când nu este finalizată procedura

Legii nr. 10/2001.

În același sens s-a menționat că este

inadmisibilă folosirea căii drept comun, atâta timp cât există dispoziții

speciale și inadmisibilă e: și folosirea celor două căi concomitent și paralel.

Pentru aceste considerente, criticile formulate

în apel s-au reținut nefondate.

Decizia a fost atacată cu recurs de

către reclamanții P.G. și P.E. și de intervenienții P.C. și P.I., ale

căror cri: de nelegalitate au vizat următoarele aspecte:

Susțin recurenții că, niciuna dintre

cele două instanțe nu au cercei fondul cauzei, refuzând judecarea în fond, sub

pretextul lipi competenței generale pe care nu au invocat-o ca excepție de

procedeul folosind termenul de inadmisibilitate și că întreaga critică în apel

s-a admis exclusiv pe problema admisibilității acțiunii pe calea dreptului

corni respectiv a competenței instanței.

Cu privire la critica întemeiată pe

motivul prev. art. 304 pct. C. proc. civ., se arată că admisibilitatea acțiunii

vizează de fapt competen instanței în raport cu competența și procedura

prevăzute de Legea nr. 10/2001, aspect ce avea caracter primordial și exclusiv.

Susțin recurenții că instanța de apel

a reținut odată, că demersul reclamanților nu este admisibil până când nu se

finalizează procedura prevăzută de legea specială, situație în care trebuia

invoca prematuritatea acțiunii și nu inadmisibilitatea.

Pe de altă parte, s-a reținut că

acțiunea este inadmisibilă pe calea dreptului comun, în condițiile existenței

unei legi speciale.

În al treilea rând, s-a arătat că este

inadmisibilă folosirea concomitentă și în paralel a celor două proceduri de

restituire, situație care se impunea punerea în discuție a acestui incident și

necesitați suspendării uneia dintre cele două proceduri.

Față de aspectele reținute de instanța

de apel, cu privire nedovedirea calității procesuale active (pentru nedovedirea

faptului i antecesorul reclamanților a fost proprietarul bunului revendicat și

faptului că nu s-a probat calitatea de succesori legali ai reclamanților)

susține că instanța nu a pus niciodată în discuție calitatea procesua activă.

Mai mult decât atât, se impută faptul

că recurenții nu au dovedit serie de aspecte ce au legătură cu fondul cauzei,

în condițiile în care li au respins toate probele solicitate.

O altă critică privind nelegalitatea

hotărârii instanței de apel, întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

În acest sens, se învederează că

potrivit art. 3 C. civ., judecătorul nu poate refuza judecata sub pretext că

legea nu prevede un anumit lucru, caz contrar devenind culpabil de denegare de

dreptate.

Menționează reclamanții că acțiunea nu

putea fi respinsă și inadmisibilă, în condițiile în care această excepție

nu este prevăzută în codul de procedură, ci putea fi respinsă pe excepție,

reținându-necompetența generală a instanțelor de judecată în favoarea competent

de soluționare dată persoanelor juridice deținătoare a imobilelor preluate

abuziv de către stat în perioada 6 martie 1945 - decembrie 1989.

Reținând totuși necompetența

instanțelor judecătorești de a judeca pe calea dreptului comun acțiunea în revendicare,

cele două instanțe de fond și apel au încălcat art. 3 din C. civ. și art. 6 din

Legea nr. 304/2005 privind organizarea judiciară, referitoare la accesul liber

la justiție.

Acest principiu este consacrat în Consituție

prin art. 21, iar pe principiul internațional prin art. 6 la Convenția pentru

Apărarea Drepturilor Omul și a Libertăților Fundamentale, care de asemenea au

fost ignorate.

Susțin recurenții că, instanțele

judecătorești au un drept de jurisdicție generală în raport cu oricare alte

autorități ale statului, pe care le conferă competența de a judeca fără

distincție, toate conflicte deduse judecății, orice acțiune prin care se

reclamă încălcarea dreptului de proprietate.

Astfel, instanțele de judecată nu pot

lipsi o persoană de posibilita de a uza de cele mai eficiente mijloace

procedurale de apărare a dreptului de proprietate, respectiv acțiunea în

revendicare.

Se precizează că, în mod greșit

referitor la procedura stabilită prin Legea nr. 10/2001 această procedură se

substituie acțiunilor pe ca dreptului comun, în condițiile în care intenția

legiuitorului nu este de limita în vreun fel accesul liber la justiție, ci

acela de a oferi alternative cale mai lesnicioasă și mai rapidă printr-un act

normativ reparator.

Conform dispozițiilor art. 21 alin. (5)

din Legea nr. 10/2001 se po; acredita ideea că acțiunea în justiție este

admisibilă, numai cu condi notificării persoanei deținătoare a imobilului și că

persoana îndreptat trebuie să opteze între cele două proceduri și să solicite

suspendai uneia dintre ele, conform art. 47 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 (

împrejurare ce s-a și produs în cauză.

În ceea ce privește calitatea de

moștenitori legali a recurenților, precizează că aceasta este pe deplin

dovedită, conform certificatului moștenitor de calitate anexat, care nu a fost

contestat și nici desființ act ce face dovada calității respective. în acest

sens se învederează certificatul de moștenitor este un instrument probator,

constată calitat de moștenitor și are această putere doveditoare până la

anularea sa cale judecătorească.

Referitor la susținerile potrivit

cărora recurenții nu au probat aspectul de fond privind imobilul revendicat, se

susține că instanța de judecată: se putea pronunța în același timp și pe

excepție și pe fond, cu atât n mult cu cât a respins tocmai probele ce urmau să

lămurească ace; aspecte fără nicio motivare.

Prin întâmpinarea formulată de

intimatul Statul Român prin A.D.S. s-a solicitat respingerea recursurilor,

motivat faptul că recurenții nu au uzat de procedura administrativă a notifice

prealabile, ceea ce atrage, potrivit art. 21 din Legea nr. 10/2001 pierderea

dreptului de a se solicita în justiție măsuri reparatorii în nati; sau prin

echivalent pentru un imobil.

Examinând criticile formulate, Înalta Curte

urmează să consulte caracterul nefondat al recursurilor, în sensul următoarelor

considerente.

Prin acțiunea formulată de

reclamanții-recurenți în anul 2003 și prin cererea de intervenție în

contradictoriu cu pârâții din cauză, s-a soliei predarea în deplină proprietate

și pașnică posesie a imobilului preluat mod abuziv de stat, situat în comuna

Brâncoveni, sat Văleni, județ Olt (construcții și terenul aferent reprezentând

„Topitoria de in„ în care, prezent, funcționează secția Vinalcool a SC A. SA

Slatina).

Prin notificarea din 11 februarie

2002, recurenții au solicitat de intimata-pârâtă SC A. SA Slatina restituirea

aceluiași imobil natură, dată la care societatea era proprietatea statului, iar

ulter notificării această societate s-a privatizat prin contractul din 18

februarie 2002.

Cele două cauze s-au judecat de către

instanțele de judecată, paralel, până la data de 17 aprilie 2006 când prima se

afla în recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție și, potrivit încheierii

de ședință din acea dat în temeiul art.  46 din Legea nr. 10/2001, anterior

modificării, s-a suspendat judecata recursului.

Prin sentința civilă nr. 1757 din 11

noiembrie 2008 a Tribunalului Olt, secția civilă, definitivă și irevocabilă, a

fost admisă contestația formulată ( reclamanții P.G., P.E., P.I. și P.C.:

contradictoriu cu pârâta SC A. SA prin lichidator judiciar P. S.P.R.L. și s-a

dispus retrocedarea în natură a imobilului - Topitorie de in secția Vinalcool,

situat în comuna Brâncoveni, sat Văleni, județ O precum și a suprafeței de

teren de 18.770 mp aferentă construcțiilor.

La această dată instanța de recurs

constată că cele două acțiuni respectiv în revendicare întemeiată pe art.

480 C. civ. și cea întemeiată pe Legea specială nr. 10/2001, au vizat redobândirea

aceluiași imobil.

Imobilul fiind restituit recurenților

din cauza de fată în baza unei hotărâri judecătorești irevocabile ce a

finalizat procedura Legii nr. 10/2001, se constată că recursul de față nu mai

are obiect și, pe cale c consecință, este nefondat.

Pentru considerentele expuse,

reținându-se că bunul în litigiu a fost restituit prin sentința civilă nr. 1757

din 11 noiembrie 2008, analiza criticilor din recurs este de prisos,

recursurile fiind fără obiect urmează să fie respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile

declarate de reclamanții P.E. și P.G. și de intervenienții P.C. și P.I.

împotriva Deciziei civile nr. 260 din 25 ianuarie 2005 a Curții de Apel Craiova,

secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

22 noiembrie 2010.